La mulţi ani dragi copii!!!


Indureraţi de starea copiilor cu dificiente mintale din or. Hînceşti, Compania de colectare a datoriilor OPD „INCASO” şi compania Auction House (magazinul bunurilor sechestrate) au decis sa se implice in susţinerea şi dezvoltarea condiţiilor de trai ale acestora.

Casa internat din or. Hînceşti este o instituţie socială care oferă plasament temporar, dar uneori şi pe viaţă, copiilor cu dificienţe mintale din toată ţara.

La 28 decembrie 2009 Casa internat a fost vizitată de dl Veaceslav Mîrza, Director general al companiei, care a donat instituţiei mobilier pentru amenajarea punctului medical în valoare de 10.000 lei. Cazul identificat este unul deosebit de sensibil, deoarece ajutorul a sosit intr-un moment de necesitate majoră, în opinia directorului Casei internat.

În cadrul internatului sânt educate şi sprijinite 342 de fete, care au nevoie atât de întreţinere, cât şi de reintegrare in familia biologică.

Compania de colectare a datoriilor „INCASO” a propus conducerii internatului căutarea în comun a soluţiilor de sprijin pe termen lung a acestor copii defavorizaţi.


Sursa
2009-12-29 15:33:53




Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

09:19:26Ziua Vinului, la un sfert de secol —» Fine Wine
12:27:54La Muzeul Național de Artă al Moldovei a fost inaugurată expoziția „ALB DUPĂ ALB”, semnată de Doina Mihăilescu 💫 —» Sandu GRECU
12:19:43Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech 💥 —» Sandu GRECU
06:12:55Orange de Bulboaca — printre cele mai bune vinuri ale lumii la Berliner Wine Trophy —» Fine Wine
05:46:36DIN POEZIA AVANGARDEI UCRAINENE —» Leo Butnaru
05:24:21O PROZĂ DIN SUD PUBLICATĂ ÎN NORD —» Leo Butnaru
14:55:35Festivalul Internațional al Teatrelor de Păpuși de la Zagreb —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
05:49:45A PUNE PE PICIOARE —» Leo Butnaru
04:26:43DIN REVISTA TINERILOR —» Leo Butnaru
05:45:23DOUĂ PROZE —» Leo Butnaru
04:44:42Premieră: Radacini a lansat primele vinuri DOP din Moldova —» Fine Wine
12:30:14Revelația din UFC, Pavel Andrușca nu a fost niciodată la o discotecă 💥🔥🚀 —» Sandu GRECU
04:58:46MEMORIILE LUI DUMNEZEU —» Leo Butnaru
05:05:17O NUVELETĂ SCRISĂ ÎN SUD ȘI PUBLICATĂ ÎN NORD —» Leo Butnaru
05:18:23CENZURA ȘI POEZIA —» Leo Butnaru
16:29:49Monica Trache: „…Ne place să spunem lucruri actuale…” —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
06:36:15ACUM JUMĂTATE DE SECOL —» Leo Butnaru
18:39:49Bookfest la Chișinău —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
18:39:49Bookfest la Chișinău —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
05:54:16RACURSIURI TRANSPRUTENE —» Leo Butnaru
05:30:29INGHIURI DE VEDERE —» Leo Butnaru
14:06:03💥💥💥 Marin Livadaru. Război cu Sheriff. Săgeți către Adlan, Pașa, Igor și Colea. Bani, afaceri și politică —» Sandu GRECU
06:55:27Două vinuri Gogu de neratat la Vin de Autor —» Fine Wine
05:57:18IDOLII ECRANELOR —» Leo Butnaru
18:55:19Revoltată că agresorul e încurajat de stat —» Curaj.TV | Media alternativă