Ciornîi îl vrea pe Dobrovolski la FC Zimbru


  Patronul lui FC Zimbru, Nicolae Ciornîi s-a săturat ca echipa sa nu mai câştige campionatul din R. Moldova şi în acest sens vrea să-l aducă la echipă pe campionul olimpic şi actualul selecţioner al reprezentativei R. Moldova, Igor Dobrovolski.

   „Actualmente port negocieri cu Igor Dobrovolski, pentru ca acesta să preia funcţia de director tehnic la FC Zimbru. El este un adevărat profesionist, iar de fotbal trebuie să se ocupe anume profesioniştii. Cred că odată cu venirea acestuia FC Zimbru va avea rezultate foarte bune şi nu numai în campionatul intern, ci şi în cupele europene”, a spus Nicolae Ciornîi, care la vârsta de 60 de ani s-a lansat în politică.

  FC Zimbru nu a mai câştigat campionatul de nouă ani, iar acum ocupă locul şase în clasamentul Diviziei Naţionale, la 20 de puncte în urma liderului FC Sheriff. Ciornîi recunoaşte că nu este mulţumit de aceste rezultate, dar nu promite că va fi întărită echipa. „Vom miza în continuare pe discipolii şcolii noastre de fotbal. Poate pe viitor vom aduce şi stranieri la echipă. Nu avem bani ca să aducem jucători puternici din afară”, a mai adăugat milionarul.

Dobrovolski vine, dar cu o condiţieDobrovolski nu a comenta aceste declaraţii. Surse apropiate selecţionerului au spus că venirea lui la FC Zimbru depinde anume dacă va fi întărită echipa. „El vrea jucători care să se bată la titlu cu cei de la FC Sheriff”.

Juravel: E foarte bine că Nicolae Ciornîi s-a lansat în politicăDirectorul celor de la FC Zimbru, Gheorghe Juravel a salutat lansarea în politică a lui Ciornîi. "În aşa fel dumnealui va fi mult mai aproape de echipă şi cred că va fi un lucru benefic pentru noi. Asta îi va face pe toţi mai responsabili".  sursa jurnal.md


Sursa
2009-12-28 22:09:20



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

15:49:52Lecția negocierii României cu Uniunea Europeană: pașii tehnici și greșelile pe care Republica Moldova trebuie să le evite —» Sandu GRECU
19:40:15Nu cumva iar ne-am dus după fentă? —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
12:13:56Epicrama: a doua generație —» Fine Wine
08:00:02Feteasca Generation dă tonul la Soirée Blanche: cinci vinării cu noutăți în pahare —» Fine Wine
05:23:25PROZE —» Leo Butnaru
13:16:08Moldoveanul Artiom Livadari va lupta în GLORY 💥🏆 —» Sandu GRECU
15:55:57Un Yes-Eu —» Leo Butnaru
14:51:14Merdeneaua 2.0 —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
14:46:16Algoritm Literar. Nr. 9, iulie 2014 —» Algoritm Literar
14:46:16Revista Algoritm Literar. Nr. 10, decembrie 2014 —» Algoritm Literar
14:46:15Revista Algoritm literar, trim. I, 2015 —» Algoritm Literar
14:46:15ALGORITM LIERAR nr. 2/2015 —» Algoritm Literar
14:46:15ALGORITM LITERAR nr. 3 (13)/2015 —» Algoritm Literar
14:46:14Algoritm Literar, nr. 4 (14) 2015 —» Algoritm Literar
14:46:14Algoritm Literar, nr. 1 (15), anul VII, martie 2016 —» Algoritm Literar
14:46:13Algoritm Literar, nr. 2 (16), trimestrul II, 2016. —» Algoritm Literar
14:46:13ALGORITM LIETRAR nr 3/2016! —» Algoritm Literar
14:46:12ALGORITM LITERAR NR 1/2017 —» Algoritm Literar
04:40:04BACOVIA —» Leo Butnaru
12:55:11Fără Titlu —» Leo Butnaru
05:03:22ÎNTRE PROZĂ ȘI YES-EU —» Leo Butnaru
15:11:26„O societate puternică înseamnă o societate informată și unită” – Rodica Lilica, studentă la programul dual Finanțe și Bănci, ASEM 💫 —» Sandu GRECU
15:04:29„Europa nu este doar o destinație, ci cel mai sigur plan prin care ne putem moderniza fiecare localitate” – Cristian David, Președinte ILD România 💫 —» Sandu GRECU
12:10:57Feteasca Run: prima cursă care unește vinăriile din Cricova —» Fine Wine
11:53:47Festivalul vinului de autor: 4-6 septembrie —» Fine Wine