O minune a Maicii Domnului povestită de moş Petrea Chirilă

„Maica Domnului are să le rânduiască pe toate spre slava sfinţiei sale şi a Fiului ei”

Era în anul 1956. Lucram ca şofer la IJECOP Piatra Neamţ, transportând marfă la Cooperativa Borca. Treceam de multe ori pe la Sfânta Mănăstire Bistriţa, unde mai duceam pomelnice de la credincioşi. Acolo era Părintele Ghervasie Coţcaru, la pomelnice, părinte care se mai ocupa şi cu facere de icoane, adică avea legătură cu pictorii şi cu argintarii (cu numele Cotfas) de la Târgu Neamţ.

Odată îmi zice părintele: „Tu nu vrei să faci o icoană cu Maica Domnului la biserica din satul unde locuieşti, adică în Pârăul Pântei? Căci iată un credincios din Cotârgaşi, cu numele Chirileanu, a comandat două icoane pentru biserica din Pârăul Cârjei”. Eu am spus atunci să comande şi pentru mine una la pictorul Vodă, din Piatra Neamţ. Tot mergând la Piatra după marfă mai treceam şi pe la mănăstire la Bistriţa, iar Părintele Ghervasie îmi spune odată: „Sunt gata (icoanele – n.red.) la pictor şi sunt trimise la argintar la Târgu Neamţ”. După o perioadă de timp îmi spune „De Intrarea în Biserică a Maicii Domnului să vii să le iei şi să le duci la destinaţie”. Eu eram foarte mulţumit, în sensul că circulam pe traseul Piatra Neamţ – Borca, fiind mănăstirea în drumul meu; iar când a fost aproape timpul de termen m-am dus la părintele, cum stabilisem, spunându-i că mi-e tare uşor să pun icoanele în lada maşinii, printre marfă.

Atunci părintele, văzându-mă atât de încuiat, îmi zice: „Eu credeam că ai credinţă şi respect pentru Împărăteasa Cerului şi a Pământului, dar te văd cu totul nesimţit. Cum adică, să o duci pe Maica Domnului ca pe un sac aruncat în lada maşinii? Nu aşa, ci trebuie să o duci cu procesiune, măcar cu un preot şi cu credincioşi, câţi vor încăpea în maşină!”.

La aceste vorbe am rămas năucit, gândindu-mă la stricteţea care era, că nu puteai transporta nici măcar o persoană fără delegaţie, darămite o maşină plină de oameni. Asta îmi părea nebunie curată.

Părintele mi-a spus hotărât: „Eu altfel nu dau icoanele din mânăstire!”. Văzându-mă încă nehotărât, m-a liniştit, şi mi-a spus: „Maica Domnului are să le rânduiască pe toate spre slava sfinţiei sale şi a Fiului ei”. Am venit la Borca foarte necăjit şi întristat. În timpul acela se recolta porumbul şi toţi oamenii care aveau mijloace de transport şi toate instituţiile erau obligate să meargă la strâns porumb, la CAP. Cum am spus, venind la Borca, m-am dus la Preşedintele Cooperativei (Dumitru Bezim), şi i-am adus la cunoştinţă toate problemele şi i-am propus să facă un tabel cu oamenii care, chipurile, să meargă la cules porumb. În final l-am convins. Am plecat în dimineaţa de 21 noiembrie, de Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, cu douăzeci de persoane şi cu preotul din Pârăul Cârjei, părintele Gheorghe Lefter şi cu preoteasa. Până la Bicaz nu am avut probleme, dar la gara din Bicaz doi controlori de trafic de la IRTA şi cu doi miliţieni mi-au ordonat: „Actele la control!”. Am dat tabelul cu numele călătorilor şi foaia de parcurs a maşinii. Le-au sucit pe toate părţile, după care m-au întrebat de ce nu am aprobarea organului de tutelar, adică a Uniunii Cooperativelor de care aparţineam. I-am spus că mă duc acum să-mi dea aprobarea, dar n-au crezut; mi-au luat tabelul şi foaia de parcurs, mi-au făcut proces verbal cu care trebuia să mă prezint a doua zi la conducere la Piatra.

Am plecat. Până la mănăstire nu am mai avut probleme. Acolo ne aşteptau părinţii. După Sfânta Liturghie au făcut sfinţirea icoanelor, după care a ţinut un cuvânt foarte folositor Părintele Stareţ, apoi au scos acele trei sfinte icoane cu mari cântări şi în sunetul clopotelor, pe care le-am auzit până ce ne-am depărtat de Sfânta Mânăstire Bistriţa.

În apropiere de localitatea Vaduri am văzut, de la distanţă iarăşi patru persoane mergând încet prin mijlocul şoselei, alt control. Am încetinit şi am oprit în dreptul lor. Atunci s-au retras doi în dreapta şi doi în stânga. Unul din miliţieni a ridicat paleta cu care dirija circulaţia şi mi-a indicat să continui drumul fără să mă oprească. Aici am văzut prima minune… Am venit apoi cu bine până la biserica din satul natal, Pârâul Pântei, unde ne aştepta părintele Ioan Istrate cu tot poporul şi, în sunetul clopotelor, am dus sfânta icoană în biserică. Am plecat apoi să ducem celelalte două icoane la Pârâul Cârjei. La Borca, în centru, ne-a oprit miliţia locală împreună cu superiorul de la miliţia judeţului, locotenentul Ivu. M-au în trebat ce-i cu oamenii aceştia – vreo 20 în maşină – şi n-am ştiut ce să răspund; am îngăimat şi eu într-o doară: „sunt şi eu cu cooperativa pe aici…” S-au urcat în lada camionului, au văzut sfintele icoane, pe care le ţineau credincioşii în braţe, dar n-au zis nimic. S-au dat jos fără să mai întrebe ceva…

Am continuat drumul spre Pârâul Cârjei, de unde era şi preotul care a mers cu mine. Poporul ne aştepta şi tot în procesiune am dus sfintele icoane în biserică. Pot să spun că aceasta a fost a doua minune.

A doua zi trebuia să mă prezint la Autobaza Piatra Neamţ la tov. Stoleru, şeful controlorilor auto. Autobaza era pe locul unde acum se află Magazinul Petrodava. Am în trebat unde-l găsesc pe tov. Stoleru şi am fost îndrumat spre un birou destul de mare, unde lucra tot personalul autobazei. Am întrebat de tov. Stoleru, care s-a ridicat în picioare şi m-a întrebat ce vreau. I-am spus cine sunt, a scos tabelul cu pricina şi a spus: „Uitaţi-vă tovarăşi! Noi care ne străduim să construim socialismul, cu clasa muncitoare, ce ne este dat să vedem? Un bandit care încarcă în maşina statului douăzeci de persoane şi pleacă în excursie pe drumurile publice…”

Eu i-am spus atunci că mă duceam la cules de porumb. El a dat un telefon la Uniunea Cooperativelor, la Biroul de mişcare, de unde aparţineam cu autocamionul, la care a primit răspuns că ei nu au cunoştinţă unde a fost acea maşină în ziua precedentă. Apoi mi se adresează: „Acum ce mai zici? Până aici ţi-a fost! Te dăm pe mâna justiţiei…”. A apăsat o sonerie şi a apărut din alt birou un domn mai în vârstă, tov. Simion, directorul autobazei. I-am explicat situaţia. M-a întrebat şi el: „Ce ai făcut nenorocitule? Puşcăria te mănâncă!!!”. Atunci m-am pierdut cu firea, nu ştiam ce să mai fac…

Directorul a luat tabelul cu pricina, pe mine m-a luat de guler şi m-a introdus în biroul dânsului. S-a aşezat la birou, mi-a ordonat să stau pe scaun şi să-i spun adevărul, zicând că el are putere să mă salveze sau să mă dea pe mâna autorităţilor. Atunci am deschis gura şi i-am explicat tot adevărul, adevărat, gândindu-mă că altă scăpare nu există. Imediat, la spusele mele, directorul s-a bucurat văzând că am încredere în el şi-i spun adevărul, fapt ce demonstrează că în sinea lui era un bun creştin.

Atunci, directorul mi-a înapoiat foaia de parcurs a maşinii şi mi-a spus: „Mergi sănătos şi oricând vei mai avea o problemă de genul acesta, să nu te sfiieşti să-mi ceri ajutorul!”. După două minuni, văd că a venit şia treia şi am ajuns la cuvântul Părintelui Ghervasie, că Maica Domnului are grijă de toate şi nu trebuie să-mi fac atâtea probleme…