Moartea unui tata, moartea unei religii

In acea seara, 5 ani in urma, toamna tarzie,  mama ne-a rasfatat – ne-a adus fiecaruia prajitura sa preferata, care , pentru mine si tata era una si aceeasi, sigur, semanam in multe privinte. Ne uitam la stiri papand-o apoi eu m-am asezat la masa citind in continuare “Razboi si Pace” de Tolstoy. Am dat peste un pasaj care m-a impresionat mult si, fiind in perioada adolescentina de colectie a citatelor, am apucat sa o scriu in carnetelul special. O traducere bruta din rusa:

“…Pic cate un pic, neobservat, toate chipurile  incep a disparea si toate astea se  inlocuiesc cu o problema majora – a usei. El se ridica si merge catre ea ca sa o inchida. De la faptul daca va reusi  sa o inchida sau nu depinde totul. El merge, se grabeste, dar picioarele lui nu se misca si el intelege ca nu va reusi sa o inchida, dar totusi, dureros isi incordeaza muschii. O frica strasnica il cuprinde. Aceasta este frica moartii:  e dupa usa estea ea. Dar in acelasi timp ce el, neputincios se taraie catre usa, acel ceva,  strasnic, de pe cealalta parte a usei, se misca furios catre el, se zbate la usa si el trebuie sa preintimpine asta. La usa, el, incordnd toate puterile, se apuca  sa o inchida la cheie;  el nu reuseste, dar cel putin incearca sa o tina inchisa ; dar puterile ii sunt slabe, si,  impinsa de puteri neumane, usa se deschide si iar se inchide. Ea a intrat si ea emoartea. Si contele Andrei a murit.”

… iar in cateva ore  tatal meu a facut stop cardiac.   In timp ce mama plangand fugea disperata pe la vecini cautand ajutor,  eu mi-am adus aminte subit de toate metodele de resuscitare. Incercam sa inchid usa si nu am reusit… Tata a murit in bratele mele…

Ironic, isn’t it? “Interesantul” abia urma sa apara – razboiul fara de pace..

Au venit niste rude mai aproape de noi ca sa pazeasca mortul.  Una dintre femei m-a indeamnat sa matur un pic prin casa. Eu merg automat sa fac asta cand brusc o alta matusa incepe sa ma mustre “Y:De ce maturi?” ,”Eu:Pai asa mi-a zis X”, “Y:Nu se poate de maturat cu mortii in casa”, “Eu:De ce?”, “Y:Ii maturi sufletul”. “X:Ce indrugi, se poate”. Si asa a au inceput o certa de vreo juma de ora  in timp ce eu, socata de cele nu demult intamplate, stateam in mijlocul camerei singurica tremurand de frig si frica..  S-au certat si pe seama de mi se permite sau nu sa ma spal, caci eram in perioada “intima”. Au decis ca nu mi se poate. Eu nu am rezistat si am mers impotriva lor. Cui ii pasa de mine, de starea mea de soc? Traditiile is mai importante…

.

Au fost o duzina de certuri pe seama traditiilor. Cati colaci tre de pomana, ce pomane treb, cate servete si de care, de astupat sau nu oglinzile, unde de pus crucea in casa, de pazit sau nu legatura, cine sa o pazeasca… Mama doar facea ce i se zicea, iar eu priveam buimaca la toate astea… Care protest cand ti-a murit cineva drag?

.

Obosita de atatea evenimente, a doua zi am incercat sa adorm. Am fost scuturata din somn “Fato, tre sa il veghezi trei zile!!”. Am tramas treaza,  obosita, cu ochii umflati, stresata, socata inca, cu inceput de depresie si neavand nicio putere sa plang ca sa ma eliberez… Daca as fi vazut facand asa ceva cu un copil, as palmui femeia aia..

.

Cand toate erau deja prigatite, trebuia ales cimitirul. Noroc ca avem langa noi o bisericuta. Dar surpriza, preotul NU A VRUT SA IL PRIMEASCA PE TATA. Motivul:  Ca nu am frecventat destul de des pe cat era “nevoie”…  Asa ca va pare cunoscuta situatia?  Dar tata era crestin, dar ce ii pasa preotului. Muschiu’ lui nu a vrut si a trebuit sa cautam un alt cimitir. Am gasit totusi un alt loc. Preotul ne-a permis, dar contra unei “donatii“.  Nu prea am avut de ales, timpul ne presa.

,

Cand am vrut sa intru in biserica pentru a asista la ultima ceremonie inainte de al ingropa, toate matusile mi-au sarit in cap si nu m-au permis sa intru in biserica din cauza perioadei. Stateam singurica afara , in frig si ploaie [era noiembrie]… urmarita de cativa barbati curiosi care ieseau din biserica ca sa fumeze. Aruncau tigara si intrau inapoi. Pana la urma cineva a spus totusi sa intru, ca deh, in biserica nu or sa se incumete ceva cineva sa imi zica. Nu am vrut, dezgustul deja ma umplea.

.

Barfa era la ea acasa. Priviri in jur si vorbe de la neamuri “Ce cimitir urat, nu au putut sa aleaga altul mai bun?”. “Ce loc aiurea, trebuia mai la centru, ce parca…”, “Da popa aista…”, “De ce nu plange vaduva?” , “Da Ion si-o luat masina? Da de unde bani?”…  Apoi tin minte bine cum se apropie un neam de mine si ma intreaba “Mama ta e alcoolica?” , “Nu e, de unde ati luat-o????”, “Aaa, ap eu ma uitam ca e asa rosie la fata si ma intrebam doar, intrebarea vina n-are”. Bai, omule, dar ca mama era plansa de durere nu ti-a venit in cap??? Apoi, senzationalul, toate matusile barfitoare si specialiste in ale mortilor s-au dovedit a fi bocitoare… Sacrul a fost profanat , devastat…

.

Atunci crestinismul ca religie din mine a murit. Nu am putut intelege nici logic, nici spiritual tote cele ce am vazut si am simtit. Moartea , ca fenomen, a servit unor oamenilor ca metoda de promovare a sinelui [s-au gasit destui lideri care sa o conduca pe mama], ca o metoda de comunicare cu neamurile [sa discutam cat de mult ne e dor de tata in comaparatie cu altii, a se citi barfa], ca metoda de inavutie [ne-au fost furate unele lucruri] si sa promoveze pseudo-evlavia prin traditii pagane de tipul banilor in buzunarul mortului…

Se zice ca religia pe multi i-a ajutat in momente dificile. Nu e adevarat, cel putin pentru mine.  Ori ca prea multi inteleg si perceptia gresit si eu vad din ce im ce mai crestini violenti la propiriu si figurat. Amenintarile si judecata sunt ceva obisnuite. Unde au disparut valorile crestinesti?

Ioan 8:7
“Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra”

Efeseni 4:2
“Cu toată smerenia şi blândeţea, cu îndelungă-răbdare, îngăduindu-vă unii pe alţii în iubire”

Matei 7:1-3
“Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu judecata cu care judecaţi, veţi fi judecaţi, şi cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura. De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, şi bârna din ochiul tău nu o iei în seamă?”

Solomon 1
“Până când, proştilor, veţi iubi prostia? Până când, nebunilor, veţi iubi nebunia? Şi voi, neştiutorilor, până când veţi urî ştiinţa?”

Un oarecare crestin imi poate spune “In timpuri grele, poate fi aplicata orice metoda. Lumea nu mai e cum era, diavolul e peste tot. Trebuie sa aparam valorile” . Daca oamenii parasesc biserica asta nu e din cauza  pacatoseniei omului, ci doar din motivul ca biserica nu mai are puterea de a oferi ceea ce are nevoie biserica. Inclusiv bunatate, smirenie si intelegere. Nu dogme, ci omenie…

• ceziceu