Pilaful (sculătoarea) de Saturnalii

Motto: Să mîncăm şi să bem, fiindcă măine vom muri /profetul Isaia/
Politikia rămîne pă la anu, tagma respectivă fiind în sărbători.
1) Dar istoria, legată de politikie este binevenită, este un ingredient al pilafului. Mă minunez de abilitatea cu care cei de la VB prostesc publicul. După ce V. Matei a dat în bară cu Geoană, nu-l mai auzim. A apărut în schimb tovarăşul său mai în vîrstă Al Moşanu la Istoria în mişcare. (Nu ştiu care-i mai mare în grad, nici nu mă interesează.)
Nu-l înţeleg pe dl Moşanu şi chiar dacă-i port un anume respect acţiunile domniei sale în plan politic le consider condamnabile. De asemeni şi evaluarea trecutului pe care o face în încercarea de a ieşi din situaţia incomodă în care s-a pomenit personal, dar şi gruparea din care face parte. Ce aflaşi de la dl AM? De necrezut: La sfîrşitul anului 1993 el nu-şi prea dădea seama de acţiunile sale. A semnat fără a înţelege despre ce-i vorba actul de dezlegare la comunism. Dar îşi recunoaşte culpa. Este în fond o şmecherie, care nu-i mere dlui academician. Fiindcă a fost o prostie politică scoaterea comuniştilor în afara legii în 91 şi o alta ceea ce s-a făcut la 93 (din partea lui Moşanu). Culpa mare, trădarea de fapt, constă în abdicarea de la putere cu ceva timp înainte. S-a vorbit mult ultima vreme despre cei ce nu vor să cedeze puterea: sunt paranoici, dle. Cum să le zicem celora care cedează la prima cerere? Dacă-i să folosim ac
elaşi vocabular medical — oligofreni. Apropo, ex-ul îi încurajează pe actualii guvernanţi să nu cedeze, să nu accepte anticipatele. Dintro oli în alta!
«Nu am slujit lui Lucinschi» afirmă academicianul-politician. Minte, adică, ca şi tovarăşul său Matei, de la care s-o fi molipsit. Cedarea puterii a fost în favoarea lui Kirilîci şi a echipei sale — agrarienii. Şi că AM nu poate ieşi din minciună a mai dovedito prin faptul că nu a răspuns la o întrebare despre agrarieni. Dar trădarea cea mare a fost la 1996. Atunci cel în cauză, dar în frunte cu V Matei, au fost parte importantă a planului de veniire la putere a lui Lucinschi. Deviza electorală a acestuia era antiromânismul, dar ulterior s-a sulemenit /a devenit şi el rumîn/, a primit şi tinichele de la statul român. Astăzi şi el e bun, în rînd cu toată lumea bună…Probabil că e chiar şefu din umbră al ei.
Întrebarea mea. Omeneşte vorbind Al Moşanu poate fi înţeles în încercarea de a se deculpa. Dar de ce gazetarii şi istoricii /printre ei acelaşi dr Moşanu/ nu fac lumină? La ce ne va folosi această minciună nouă? Şi dumnealui?!
2) Artiştii ăştea! Una-i cînd sunt pe scenă şi alta e cînd coboară din acest Olimp al lor şi încearcă să ne lămurească lucruri din alte domenii. Socrate avea plăcerea să-i prindă cu oca mică şi a fost păgubit de tagmă. Nu repet experienţa sa; nu e nici timpul, dar nici locul, mai ales. Un caz doar şi acela celebru.
Nu poate fi pus la îndoială darul divin al maestrului Gheorghe Zamfir. Nici rolul său în promovarea culturii româneşti. Dar atunci cînd încearcă să teoretizeze despre muzica sa el devine ridicol /nu-i termenul cel mai potrivit/. Teoriile sale, parte de împrumut din mişcarea New Age, sunt sub nivelul muzicii sale. Dumnezeu este sunet… Poate. Dar anume sunetul naiului, anume a acelui zamfirian?Dar are dreptul omul la aceste …cum să le zic?… dacă ele î-l ajută să facă muzică bună, î-l motivează de a fi performant la limită.
Iar speculaţiile sale referitoare la istoria românilor deja sunt aberaţii, nefolositoare la nimic. Nu suntem de la Roma, fiindcă noi avem geamparalele iar italienii nu le au. No coment. Decebal nu s-a sinucis etc. Iarăşi mă miră faptul cum gazetarii noştri /în cazul concret gazetăriţa de duminică de la VB — M. Saharneanu/ nu încearcă să riposteze. Mi-am adus aminte alt caz cu aceiaşi Marie, care a acceptat în eter aberaţiile lui Fenoghen Calistru cu învăţătoare date cu capul de pereţi pă unicul motiv că erau sovietice şi au avut nenorocul să aibă un aşa elev.
Formulez, în încheiere, întrebarea fundamentală a anului 2010: Will be Ciornîi « a loop for Lupu»?
Iurie Ţurcanu

Pis. În afara legii a fost scos un partid comunist, iar legiferat a fost un altul — aşa ceva numai pă plai e posibil.
Piis. Sculătoare se zice la un pilaf cu prune care se serveşte la sfîrşitul praznicului. E o aluzie fină că mai trebuie de avut şi obraz…
Piiis. Chiar mă supără tagma aceasta a istoricilor /chelboşi în majoritate/ de a ne ascunde istoria recentă. Să nu o facă pă proştii/deştepţii, să nu ne prostească. A. Ţăranu, acelaşi Al Moşanu au ce spune despre agrarieni, Lucinschi etc. Sau, nelizea?
Piiiis. Acelaşi artist Ion Suruceanu să dee socoteală. Afirmaţii gen «din întîmplare am fost agrarian» sunt o batjocură. Că el a fost — nu-i mare treabă. Cîte mandate a făcut el pentru ei?


Sursa
2009-12-27 18:56:14



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

05:30:29INGHIURI DE VEDERE —» Leo Butnaru
14:06:03💥💥💥 Marin Livadaru. Război cu Sheriff. Săgeți către Adlan, Pașa, Igor și Colea. Bani, afaceri și politică —» Sandu GRECU
06:55:27Două vinuri Gogu de neratat la Vin de Autor —» Fine Wine
05:57:18IDOLII ECRANELOR —» Leo Butnaru
18:55:19Revoltată că agresorul e încurajat de stat —» Curaj.TV | Media alternativă
15:49:52Lecția negocierii României cu Uniunea Europeană: pașii tehnici și greșelile pe care Republica Moldova trebuie să le evite —» Sandu GRECU
19:40:15Nu cumva iar ne-am dus după fentă? —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
12:13:56Epicrama: a doua generație —» Fine Wine
08:00:02Feteasca Generation dă tonul la Soirée Blanche: cinci vinării cu noutăți în pahare —» Fine Wine
05:23:25PROZE —» Leo Butnaru
13:16:08Moldoveanul Artiom Livadari va lupta în GLORY 💥🏆 —» Sandu GRECU
15:55:57Un Yes-Eu —» Leo Butnaru
14:51:14Merdeneaua 2.0 —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
14:46:16Algoritm Literar. Nr. 9, iulie 2014 —» Algoritm Literar
14:46:16Revista Algoritm Literar. Nr. 10, decembrie 2014 —» Algoritm Literar
14:46:15Revista Algoritm literar, trim. I, 2015 —» Algoritm Literar
14:46:15ALGORITM LIERAR nr. 2/2015 —» Algoritm Literar
14:46:15ALGORITM LITERAR nr. 3 (13)/2015 —» Algoritm Literar
14:46:14Algoritm Literar, nr. 4 (14) 2015 —» Algoritm Literar
14:46:14Algoritm Literar, nr. 1 (15), anul VII, martie 2016 —» Algoritm Literar
14:46:13Algoritm Literar, nr. 2 (16), trimestrul II, 2016. —» Algoritm Literar
14:46:13ALGORITM LIETRAR nr 3/2016! —» Algoritm Literar
14:46:12ALGORITM LITERAR NR 1/2017 —» Algoritm Literar
04:40:04BACOVIA —» Leo Butnaru
12:55:11Fără Titlu —» Leo Butnaru