Cum să-ţi administrezi banii ca să nu sufere familia?

Întrebare:

Sunt cerută în căsătorie de un bărbat pe care îl cunosc mai bine de un an de zile. De la începutul prieteniei noastre am pus temelia pe Domnul. Acum am observat câteva lucruri la el care mă fac să mă gândesc mai mult înainte ca să dau acordul. El lucrează foarte mult şi din greu şi din pricina aceasta ne vedem rar. Face bani, dar îi dăruieşte la toţi cei care cer, bunici, verişori, fraţi, surori, părinţi, prieteni sau cunoscuţi. Şi eu nu sunt împotrivă, dar sincer cred că trebuie să existe o măsură ca să-i rămână şi lui pentru a începe viaţa de familie. La momentul de faţă el nu are nimic al său. Dacă va continua aşa sunt îngrijorată că nu vom avea un locuşor al nostru unde să stăm după nuntă. Poate aveţi un studiu biblic din care să învăţăm cum să administrăm banii astfel ca să putem ajuta şi pe alţii dar să ne ajungă şi nouă. Ce spune Biblia în acest sens?

Faptul că bărbatul acesta are aşa o inimă gata să ajute şi să se sacrifice pentru alţii, este o raritate în zilele noastre. Tocmai pentru că simte cu alţii, este gata totdeauna să-i ajute şi o face. Dar, ai dreptate, că trebuie să existe o măsură şi un fel înţelept de administrare a banilor ca să nu sufere unii în timp ce ajuţi pe alţii. Deci, să vedem în ordinea priorităţii cui, cât şi când trebuie să dăm din banii pe care îi câştigăm.

Dumnezeu vrea să fim într-o relaţie de închinare şi recunoştinţă faţă de El şi a lăsat o poruncă clară în Biblie care spune ca să aducem înaintea Lui 10% din tot venitul nostru şi aceasta când ne va fi greu financiar şi când ne va fi bine. Banii aceştia care sunt aduşi de creştini la biserică se vor folosi pentru înaintarea Evangheliei, dacă nu sunt dintr-un câştig mârşav.

În Biblie suntem învăţaţi să avem grijă de cei care ne învaţă din Cuvântul lui Dumnezeu, aşa cum spune:

Cine primeşte învăţătura în Cuvânt să facă parte din toate bunurile lui şi celui ce-l învaţă. (Galateni 6:6)

Apostolul Pavel a scris:

Dacă nu poartă cineva grijă de ai lui, şi mai ales de cei din casa lui, s-a lepădat de credinţă şi este mai rău decât un necredincios. (1 Timotei 5:8)

În acest verset Dumnezeu ne învaţă să purtăm de grijă de ai noştri, adică de rudele noastre, de cei apropiaţi nouă, însă prioritate (mai ales) să aibă cei din casa noastră, adică cei care locuiesc cu noi în casă aceştia fiind soţia şi copiii în cazul unui bărbat. De ei trebuie să aibă grijă în primul rând şi să le împlinească nevoile lor, dar să nu nesocotească nici nevoile celorlalţi şi să caute să ajute. 

Cuvântul lui Dumnezeu  mai spune:

Aşadar, cât avem prilej, să facem bine la toţi, şi mai ales fraţilor în credinţă. (Galateni 6:10)

După ce aducem zeciuielile noastre înaintea lui Dumnezeu, după ce facem parte din bunurile noastre celui care ne învaţă din Cuvântul Lui, după ce împlinim nevoile celor din casa noastră şi ajutăm pe ai noştri, adică rudele noastre, dacă avem prilej, adică dacă avem posibilitate şi putere financiară, să ajutăm şi pe alţii, dar mai ales pe fraţii noştri în credinţă, ei au prioritate.

Nu cred că este astfel în cazul acestui bărbat, dar cunosc mulţi bărbaţi şi femei care se cred  buni pentru că le dau tuturor şi nu refuză nici odată, dar după mine sunt naivi şi se lasă manipulaţi de cei care care trăiesc în neorânduială dar ştiu a stoarce bani din alţii. Nu fi naiv şi nu da bani celor care nu vor să muncească, care nu fac nimic şi se ţin de nimicuri. Prin banii care le dai nu faci altceva decât să-i încurajezi în această atitudine rea pe care au luat-o ei.