ROMÂNIA, „MATERIE PRIMĂ” PENTRU OCCIDENT?

„Românii şi-a spus cuvântul prin voturile sale, iar acesta este cel mai bun mesaj către Rusia sau către orice altă ţară”. (Daniel Nelson, expert în relaţii internaţionale)

Bătălia pentru fotoliul de preşedinte al României a luat sfârşit, cel puţin pentru următorii cinci ani. Statul român a reuşit să formeze un nou Guvern, iar FMI îl va răsplăti pentru această „performanţă” cu un împrumut de 2,3 miliarde de euro. Evident, în culise, se vor ţese în continuare intrigi, pentru că unii trebuie să se revanşeze, iar alţii să se răzbune. Protipendada politică a depus eforturi, în decursul campaniei electorale, să demonstreze cine dintre candidaţii la preşedinţie este mai diplomat, mai corupt şi mai capabil să scoată România din criză politică şi financiară.

Traian Băsescu şi Mircea Geoană au arătat că ideea „interesului naţional”, la care frecvent au făcut recurs, nu are decât „statut” de discurs electoral.  Ambii au dus o luptă acerbă exclusiv pentru puterea politică, exact aşa cum au făcut-o şi predecesorii lor.  Incapacitatea elitei politice de a negocia  şi de a face concesii în momente de criză a demonstrat că problemele cetăţenilor români, deocamdată, nu se află pe „ordinea de zi”  a politicii româneşti.   Din 1990, în România ( similar altor ţări din Europa de Sud-Est) liderii politici s-au  „bătut” nu pentru materializarea „interesului naţional”. Prioritatea a fost acordată, aproape de fiecare dată, scopurilor personale şi de clan.  Iar SUA şi Rusia, care au „răstignit”  România  după cel de al doilea Război Mondial, au dictat regulile de joc pe arena politică românească. În tot acest răstimp, politicienii români au fost marionetele  liderilor de la Casă Albă, sau  Kremlin. S-au deosebit, unul de celălalt, nu prin competenţă sau patriotism, ci prin nivelul de loialitate pro rus sau pro american. Potrivit expertului în relaţii internaţionale, Daniel Nelson, „problema României este că, în ultimii ani, nimeni nu a ştiut deţine  controlul,  nimeni nu a ştiut la ce număr de telefon să sune, nimeni nu a cunoscut pasul următor”. Aşadar, care este cea mai potrivită alegere pentru cetăţenii României? Victoria lui Băsescu oferă răspuns la această întrebare. Mulţimea niciodată nu înţelege subtilităţile jocului politic. Or tocmai de această neştiinţă a profitat preşedintele României. S-a vorbit foarte mult despre abilităţile diplomatice ale lui Geoană, în favoarea  populismului lui Băsescu. Şi cu toate acestea, talentul de diplomat nu l-a ajutat să-l învingă pe Băsescu, nici în cursa pentru primăria Bucureştiului din 2004, şi nici în bătălia pentru fotoliul de şef al statului. Nu diaspora română, în special cea din Republica Moldova, i-a furat victoria  lui Geoană, ci abordarea superficială, în general,  a problemelor românilor. Dacă senatorul  României ar fi acordat atenţie acestui subiect, cu siguranţă, diaspora nu i-ar fi scăpat din vedere. Presa a dezbătut mult relaţia lui Geoană cu Rusia şi a lui Băsescu cu SUA. Ce este mai bine, sau mai rău pentru România  – un preşedinte fidel intereselor ruse sau americane? Pentru cetăţeanul simplu, cel care se alimentează cu mesaje populiste, nu este nicio diferenţă. Pentru că indiferent al cui va fi preşedintele României, situaţia lui nu se va schimba semnificativ. „Interesul naţional”  este realizat doar în condiţiile în care o ţară poate să-şi proiecteze singură politica externă.  Gestionarea unei politici, în unison cu „interesul naţional”, este valabilă doar în contextul unei independenţe financiare reale faţă de marile puteri. Atâta timp cât un stat este răvăşit economic şi mai are şi probleme etnice, “interesul naţional” va continua să rămână un subiect populist. În asemenea ocurenţe România (şi nu este doar cazul ei)  nu va putea să ofere prioritate “interesului naţional”, dacă acesta contravine priorităţilor  SUA sau Rusiei. România a fost dependentă mereu de consimţământul Estului sau Vestului, iar deciziile pe care le-a luat, de cele mai dese ori, nu au reflectat voinţa poporului român. Astăzi politica externă a României se face nu la Cotroceni, ci la Washington şi la Bruxelles. Nu cred că Băsescu merită să fie apreciat  pentru abordarea ostilă faţă de Kremlin  sau fosta guvernarea comunistă de la Chişinău. Şeful statului român nu ar fi avut niciodată curajul să sfideze Rusia, dacă nu ar fi primit un aviz pozitiv din partea Occidentului. Preşedintele României s-a dat în spectacol în toţi aceşti ani, iar meritul  său este că şi-a jucat bine rolul.  Victoria lui Geoană (daca admitem ipoteza ca este „conspiratorul Moscovei”) nu i-ar fi oferit, oricum, Rusiei mult spaţiu pentru manevrare. Din ziua în care NATO şi UE au ajuns la graniţa Republicii Moldova, Kremlinul ştie exact ce are voie şi ce îi este interzis. Iar ce i se permite poate fi materializat indiferent de poziţia pro rusă sau pro occidentală a preşedinţilor României. E adevărat, e mai avantajos pentru Rusia  să aibă  un partener politic uşor de abordat, decât unul dificil şi ostil intereselor ruseşti în regiune. Până la urmă, dacă  pentru Est va fi prioritară o chestiune, care admitem va viza inclusiv şi   “interesul naţional”  al României, Kremlinul va şti cum să se “înţeleagă” cu SUA. Rusia este, în prezent, un rival impozant pentru  Statele Unite, ca acestea  să-i ignore  pretenţiile.  Să nu mizeze România pe solidaritatea Occidentului, atunci când la masa de negocieri,  Rusia şi SUA  vor face praf “interesul ei naţional”. Între timp SUA va profita din plin de vulnerabilitatea  economică a României şi o va exploata în proiectele sale, în special din Iraq şi Afganistan.  În schimb, Băsescu va consolida  relaţia cu SUA şi va crea condiţii favorabile pentru atragerea investiţiilor americane. Totodată, statul român va trebui să “fie recunoscătoare” şi Franţei, pentru faptul că l-a ajutat să obţină nesperatul post de comisar european pentru Agricultură. Cum îşi va manifesta recunoştinţa România, urmează să vedem în următorii ani. Cert este că în politica internaţională favoruri necondiţionate nu se fac, iar  România, oricât de “convenabilă” ar fi pentru  Occident (în anumite momente) nu va face excepţie de la acest principiu.  “Franţa şi SUA sunt doi piloni esenţiali în politica externă a României”, iar prin asta  Băsescu a semnalat ce rol va juca România, pe plan extern , în perioada noului său mandat. În cazul Federaţiei Ruse, preşedintele român, a lăsat să se înţeleagă că aceasta   nu face parte din categoria priorităţilor externe ale României. De altfel, victoria lui Băsescu  este un mesaj clar pentru Rusia  -  dialogul  Kremlin-Cotroceni va avea acelaşi conţinut tensionat. E greu de spus în ce măsură i-ar fi reuşit lui Geoană “ să repare relaţia cu Rusia”, concomitent cu  “consolidarea relaţiilor transatlantice”. Este imposibil pentru România să se ajusteze, în acelaşi timp, intereselor divergente ale Vestului şi Estului. “Împăcarea” cu Rusia, dorită de unii politicieni de la Bucureşti, este un  deziderat  fantasmagoric. Pentru că încă din 1994  priorităţile României sunt, de facto, ale SUA, iar din 2007, ale Uniunii Europene.