Asudată la buric

O dată la două-trei luni socrul mic se gândeşte serios la sănătatea sa. Atunci mă îmbarcă în maşină şi mă duce într-o pădure din afară oraşului. Ieri îl întreb:

 -Unde mergem?

 -Să căutăm stele.

 -Câte?

La capătul pădurii staţionăm în faţa unui hotel cu patru stele. La recepţie, socrul mic îmi zice:

-Deci eu urc acum în număr. Fără tine. Cărările noastre se despart aici. Până seara. Ai o zi la dispoziţie ca să scoţi toate toxinele veninul din tine. Mergi drept înainte pe culoar, spui numele şi … Enjoy, darling!

Şi eu… vede Dumnezeu,  din cuvântul socrului mic nu ies! Mai ales când în preambula ordinului aud cuvintele lux, rezervat, plătit. Tot plătit. Repezită să execut ordinul i-am aruncat un hai, dar ciao şi nu mă deranjaţi! cu scântei la potcoave spre paradisul acvatic purificator.

La recepţia paradisului mi-au dat peignoir, pantufle şi un băiat cu voce caldă ca apele termale, adică taman pentru temperatura unei femei. Băiatul, desigur, destinat pentru un tur de vizită. Și … uof, văleu, mai vreu! s-a început: duș, jacuzzi, piscină, hammam, piscină, saună, hidromasaj, camera de relaxare cu ceai şi reviste, lunch, piscină, hammam, cocon réspiratoire, masaj Thai cu uleiuri esenţiale, hammam.. Hammam-ul a figurat de mai multe ori, în primul rând, pentru că în el se elimină toxinele, în al doilea rând, pentru că a devenit jucăria mea preferată. Mă topesc literalmente de plăcere urmărind cum buricul mi se umple cu picături mentolate, iar de pe mine pic-pic-pic se întreceau fugind la vale picăturile de venin…

Când amurgul zmeuriu a început să-mi facă din ochi printre ramele terasei în care citeam tolănită pe şezlong o revistă, am răsuflat adânc a jale şi m-am pornit spre număr. Cu nasul strălucit (nu e figură de stil) şi cu un zâmbet de pacificator întins pe faţă.  

Câteva repere vizuale de Château de Limelette