toleranță, huianță

* se întâmplă un lucru paradoxal la jurnaliști. și nu la toți, vorbesc de minoritate, vorba lui posmotrel. așa se face că … (hai să scriu din nume personal) … eu (noi), de exemplu, care nu prea agreez europenii, în special cei care vin la noi (și nu mă refer la oamenii simpli, ci la „fețele oficiale, birocratice, altfel spus”), totuși suntem bucuroși când apar diferite concursuri „organizate și finanțate de oăngeurile străine, … de delegații…aflate la Chișinău, … de fundații pentru susținerea democrației sau a libertăților” e.tî.cî., e.tî.cî. ba mai mult, singuri căutăm astfel de proiecte, concursuri. și apoi frecăm, verbal, astfel de sabantuiuri și ne mirăm încă o dată cum mai spală aieștia banii… iar în societate este răspândită ideea că „ei” ne vor binele, oferindu-ne vaccinuri pidijeaba.

* anul acesta, brad-3 a fost instalat în fața guvernului mai devreme decât în alți ani, adică chiar la începutul lunii decembrie, ceea ce înseamnă că autoritățile au permis (să-i spunem așa) sărbătorirea Crăciunului și pe stil nou, „ca toată lumea civilizată, ca toată europa”… păi dacă am instalat bradul „la timp”, cum a făcut-o tot occidentul, și taman noi vrem să ne integrăm acolo, de ce n-om mai schimba și alte lucruri, asemănătoare celor de acolo,  a? de exemplu, de ce n-om schimba începutul anului școlar – pe 15 septembrie, „ca în europa”, da nu pe 1 septembrie, cum era până acum? poate taman și copchii or învăță mai bine, poate taman și țara s-a dezvolta mai concret! dacă tot vrem să intrăm în europa…
mâine-pomâine va trebui să acceptăm și parade ale gomosexualilor. că doar așa-i în occident (deși nu peste tot), trebu toleranță, huianță… față de cei „care nu-s ca noi”. (I’ll be back :D )


Sursa
2009-12-27 14:19:39



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

14:06:03💥💥💥 Marin Livadaru. Război cu Sheriff. Săgeți către Adlan, Pașa, Igor și Colea. Bani, afaceri și politică —» Sandu GRECU
06:55:27Două vinuri Gogu de neratat la Vin de Autor —» Fine Wine
05:57:18IDOLII ECRANELOR —» Leo Butnaru
18:55:19Revoltată că agresorul e încurajat de stat —» Curaj.TV | Media alternativă
15:49:52Lecția negocierii României cu Uniunea Europeană: pașii tehnici și greșelile pe care Republica Moldova trebuie să le evite —» Sandu GRECU
19:40:15Nu cumva iar ne-am dus după fentă? —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
12:13:56Epicrama: a doua generație —» Fine Wine
08:00:02Feteasca Generation dă tonul la Soirée Blanche: cinci vinării cu noutăți în pahare —» Fine Wine
05:23:25PROZE —» Leo Butnaru
13:16:08Moldoveanul Artiom Livadari va lupta în GLORY 💥🏆 —» Sandu GRECU
15:55:57Un Yes-Eu —» Leo Butnaru
14:51:14Merdeneaua 2.0 —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
14:46:16Algoritm Literar. Nr. 9, iulie 2014 —» Algoritm Literar
14:46:16Revista Algoritm Literar. Nr. 10, decembrie 2014 —» Algoritm Literar
14:46:15Revista Algoritm literar, trim. I, 2015 —» Algoritm Literar
14:46:15ALGORITM LIERAR nr. 2/2015 —» Algoritm Literar
14:46:15ALGORITM LITERAR nr. 3 (13)/2015 —» Algoritm Literar
14:46:14Algoritm Literar, nr. 4 (14) 2015 —» Algoritm Literar
14:46:14Algoritm Literar, nr. 1 (15), anul VII, martie 2016 —» Algoritm Literar
14:46:13Algoritm Literar, nr. 2 (16), trimestrul II, 2016. —» Algoritm Literar
14:46:13ALGORITM LIETRAR nr 3/2016! —» Algoritm Literar
14:46:12ALGORITM LITERAR NR 1/2017 —» Algoritm Literar
04:40:04BACOVIA —» Leo Butnaru
12:55:11Fără Titlu —» Leo Butnaru
05:03:22ÎNTRE PROZĂ ȘI YES-EU —» Leo Butnaru