Leancă votează la ONU pentru legalizarea homosexualilor

La 18 decembrie 2009, Plenara Adunării ONU a adoptat un amendament prin care a eliminat referinţa la Comentariul General nr. 20 care le impunea ţărilor membre recunoaşterea sintagmelor “orientare sexuală” şi “identitatea de gen” drept criterii de discriminare la nivel mondial.

Dacă acest amendament nu ar fi fost votat, atunci toate cele 185 de state membre ale ONU, inclusiv Republica Moldova, dar şi România, ar fi fost obligate să-şi ajusteze legislaţiile lor naţionale la această normă, care constituie, de fapt, primul pas spre recunoaşterea şi legalizarea homosexualităţii.

Organizaţia neguvernamentală „Pentru Familie” ne informează printr-un comunicat de presă că pentru adoptarea amendamentului s-au pronunţat 76 de state membre ONU, iar 72 au fost împotrivă şi, şocant, printre cei care au votat împotrivă, adică care s-au pronunţat pentru recunoaşterea homosexualităţii a fost şi reprezentantul Republicii Moldova. De fapt, asta înseamnă că reprezentantul puterii de la Chişinău, al Guvernului Filat la ONU, s-a pronunţat pentru: recunoaşterea şi legalizarea căsătoriilor cuplurilor de acelaşi sex, adopţia copiilor de către homosexuali, protecţia homosexualilor la toate nivelurile, propagarea subculturii homosexuale în toate instituţiile de învăţământ, precum şi participarea homosexualilor la elaborarea programelor de studiu cu caracter non-discriminativ, acordarea protecţiei sociale homosexualilor din partea statului, subminarea libertăţii de exprimare, culpabilizarea Sfintelor Scripturi ca homofobe şi marginalizarea lor etc., etc., etc.
„Pentru Familie”: Ruşinea naţiunii noastre

„Pentru Familie” constată: „Spre ruşinea naţiunii noastre, Moldova a votat contra acestui amendament”, notând, totodată, că în mare parte această victorie reputată la ONU se datorează membrilor organizaţiei The Family Watch International, care, timp de câteva săptămâni, a depus eforturi enorme pentru a-i sensibiliza pe reprezentanţii delegaţiilor ONU în legătură cu pericolele ce le comportă introducerea în legislaţia internaţională a sintagmelor “orientare sexuală” şi “identitatea de gen”. Totodată, organizaţia “Pentru Familie” cataloghează votul reprezentantului permanent al Republicii Moldova la ONU, care a votat la indicaţia Guvernului Filat, venită prin Centrala Ministerului de Externe condusă de Iurie Leancă, ca unul lipsit de respect faţă de întreaga societate.

În final, organizaţia neguvernamentală „Pentru Familie” îi cere Ministerului de Externe, Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Ministerului Justiţiei, Parlamentului, Guvernului, precum şi reprezentanţilor societăţii civile să se pronunţe pe marginea acestui vot.

„Conservatorii” Filat şi Leancă vor să transforme Moldova în Sodoma şi Gomora?

În opinia noastră, acest gest al Guvernului Filat este nu doar şocant şi dezonorant, aşa cum susţine şi organizaţia „Pentru Familie”. Gestul este şi descalificant pentru guvernarea AIE şi mai ales pentru Partidul Liberal Democrat din Moldova, cea mai mare formaţiune din cadrul coaliţiei de la putere. Amintim că aceasta este formaţiunea premierului Vladimir Filat, iar ministrul de Externe, Iurie Leancă, este vicepreşedinte PLDM. La ultimul său congres, PLDM a anunţat că renunţă la doctrina populară (cum a renunţat şi la cea liberală) şi o îmbrăţişează pe cea conservatoare, fixându-şi obiectivul de a adera la Partidul Popular European. Este evident că liderii PLDM nu împărtăşesc nici doctrina liberală, nici doctrina populară, nici cea conservatoare şi, în general, este departe de valorile tradiţionale şi creştine europene de vreme ce optează, prin reprezentanţii săi din fruntea Guvernului, pentru legalizarea homosexualităţii. Filat şi Leancă jonglează cu denumirile acestor doctrine politice europene tradiţionale pentru a fi acceptaţi în cancelariile occidentale administrate, în cea mai mare parte, de partidele populare, creştin-democrate şi conservatoare. Doar asta este cu adevărat important pentru liberal-democraţii lui Filat şi Leancă. În rest, Republica Moldova poate să se transforme măcar în Sodoma şi Gomora. Asta nu are nici o relevanţă pentru falşii populari de ieri şi pseudo conservatorii de astăzi.


Sursa
2009-12-27 12:52:07



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

13:16:08Moldoveanul Artiom Livadari va lupta în GLORY 💥🏆 —» Sandu GRECU
15:55:57Un Yes-Eu —» Leo Butnaru
14:51:14Merdeneaua 2.0 —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
14:46:16Algoritm Literar. Nr. 9, iulie 2014 —» Algoritm Literar
14:46:16Revista Algoritm Literar. Nr. 10, decembrie 2014 —» Algoritm Literar
14:46:15Revista Algoritm literar, trim. I, 2015 —» Algoritm Literar
14:46:15ALGORITM LIERAR nr. 2/2015 —» Algoritm Literar
14:46:15ALGORITM LITERAR nr. 3 (13)/2015 —» Algoritm Literar
14:46:14Algoritm Literar, nr. 4 (14) 2015 —» Algoritm Literar
14:46:14Algoritm Literar, nr. 1 (15), anul VII, martie 2016 —» Algoritm Literar
14:46:13Algoritm Literar, nr. 2 (16), trimestrul II, 2016. —» Algoritm Literar
14:46:13ALGORITM LIETRAR nr 3/2016! —» Algoritm Literar
14:46:12ALGORITM LITERAR NR 1/2017 —» Algoritm Literar
04:40:04BACOVIA —» Leo Butnaru
12:55:11Fără Titlu —» Leo Butnaru
05:03:22ÎNTRE PROZĂ ȘI YES-EU —» Leo Butnaru
15:11:26„O societate puternică înseamnă o societate informată și unită” – Rodica Lilica, studentă la programul dual Finanțe și Bănci, ASEM 💫 —» Sandu GRECU
15:04:29„Europa nu este doar o destinație, ci cel mai sigur plan prin care ne putem moderniza fiecare localitate” – Cristian David, Președinte ILD România 💫 —» Sandu GRECU
12:10:57Feteasca Run: prima cursă care unește vinăriile din Cricova —» Fine Wine
11:53:47Festivalul vinului de autor: 4-6 septembrie —» Fine Wine
18:11:55FIECARE COPIL MERITĂ ȘANSA DE A-ȘI URMA VISUL! 💙💛 —» Sandu GRECU
05:11:19DIN REVISTA TINERILOR —» Leo Butnaru
12:37:25Under 15. Jucători din țară și de peste hotare, convocați de FMF la un nou trial ⚽️ —» Sandu GRECU
12:18:35„Ca primar, nu sunt aici pentru declarații, ci pentru fapte” – Viorel Jardan, primarul comunei Lozova 💫 —» Sandu GRECU
09:46:20Biblioteca – punct de întâlnire între diasporă și acasă —» BPR Ungheni's Blog