Cui aparţin cimitirele: popimii sau Statului?

Nici până acum nu ştiu exact cine e proprietarul cimitirelor din RM: Statul ori Biserica? Şi, oricum, chiar dacă aş şti, mare lucru nu s-ar schimba, pentru că se întâmplă de multe ori ca societatea moldovenească şi organele de forţă ale statului să ţină cont mai degrabă de tradiţie decât de legile scrise. Aşa că am remarcat deseori multe morminte în afara cimitirelor, în special ale sinucigaşilor, şi nu m-ar surprinde ca şi cadavrele unor credincioşi ce ţin de o confesiune minoritară să fie discriminaţi, batjocoriţi şi după moarte. Căci nu înţeleg un lucru: dacă cimitirele aparţin statului, de ce administraţia publică locală se supune deciziei preotului comunităţii şi accepta înhumarea, să zicem a sinucigaşilor, în afara cimitirelor? Dacă în realitate cimitirele aparţin Bisericii, atunci se impune de urgenţă alocarea de teren pentru cimitire civile, în  care ar fi înhumate trupurile celor care nu s-au subordonate doctrinei creştine, în speţă ortodoxe, şi cărora li se rezervă un loc undeva în preajma cimitirelor, unde sunt gunoiştele acestora, la hatârul popilor care îşi exercită puterea pentru a murdări amintirea celui decedat şi a umili rudele lui. Sau dacă nici soluţia în cauză nu e acceptată, să se permită înhumarea defunctului oriunde: sub un tei (dacă e poet şi şi-o doreşte în mod deosebit), pe un stadion – pentru sportivii de performanţă sau amatori, acasă, în grădină sau beci etc., dar nu la bunul plac al popimii, care vrea să-şi supună tot ce mişcă şi zboară.

M-a oripilat în acest context întâmplarea care a avut loc într-o localitate din Străşeni, în care preotul a refuzat să permită înmormântarea unui defunct pe motiv că ar fi dintr-o altă confesiune decât cea creştin-ortodoxă. Situaţia s-ar mai fi calmat doar după ce a intervenit ministrul Internelor şi cel al Justiţiei.  Futu-i p. msii de popi, religie, credinţă şi Stat!!! Păi într-o societate şi un stat care se respectă, preotul cu pricina ar fi trebuit să fie închis imediat ori la închisoare, ori în ospiciu. Iar aici, cei mai mari pe Dreptate şi Ordine se milogesc în faţa unui popă dezabuzat şi încearcă să calmeze spiritele. Imaginaţi-vă cum ar fi dacă aţi fi puşi într-o situaţie atât de umilitoare în care au fost puse rudele decedatului! Când practic oamenii au fost coborâţi la nivelul unor animale, şi mai ales în timpul unei ceremonii funebre doar pentru că împărtăşesc o altă confesiune! De ce preotul vandal şi psihopat încă nu e cercetat penal? Cât va mai dura samavolnicia Bisericii şi a popilor ei, care calcă şi scuipă pe tot ce nu se încadrează în canoanele lor? Pot să ne răspundă într-un final autorităţile, responsabilii, organele abilitate să vegheze respectarea legislaţiei şi a Constituţiei în stat?


Sursa
2009-12-26 18:21:04



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

13:45:15Arta nu tace: Perjovschi cu David —» Curaj.TV | Media alternativă
16:59:59NU CÂT ȘTIE, CI CÂT ÎȘI PERMITE... —» Leo Butnaru
11:49:49Petru Racu: jucători pe pile la Națională și cei care veneau să se odihnească. Pariuri: prețul unui galben 💥💥💥 —» Sandu GRECU
11:46:26Vin cu aur la Mondial de Bruxelles – 55 mdl —» Fine Wine
11:45:31Cardinalul fotbalului, Nicolai Cebotari. Portar de top, cearta cu Ciobanu, arbitraje, dinastia 🔥🔥🔥 —» Sandu GRECU
11:41:00De la pasiunea pentru sere moderne la „Agricultura Inteligentă”: Povestea lui Piotr Caraman, masterandul care dă tonul inovației la UTM 💥 —» Sandu GRECU
11:40:41AGG Group investește în producția locală: un exemplu de reinvestire strategică în economia Republicii Moldova 💫 —» Sandu GRECU
11:31:45Agricultura modernă te așteaptă! În aceste zile se desfășoară admiterea la instituțiile de învățământ agricol ✍️ —» Sandu GRECU
10:25:22Sălcuța intră pe piața spumantelor —» Fine Wine
04:04:12DINTRE PRUT ȘI NISTRU —» Leo Butnaru
04:48:09RACURSIU —» Leo Butnaru
04:11:37ÎNTRE PROZĂ ȘI YES-EU —» Leo Butnaru
07:14:33Biodiversitatea din Purcari: studiu de caz în China —» Fine Wine
04:59:54INTERSECȚII —» Leo Butnaru
09:18:14PORTRET DE MONAH —» Leo Butnaru
17:38:13Luna Plina 29 iulie 2026 —» codul omega
10:09:57ÎNTRE PROZĂ ȘI YES-EU —» Leo Butnaru
14:23:21Festivslul Internațional de Teatru de la Avignon —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
14:23:21Festivalul Internațional de Teatru de la Avignon —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
10:10:57Trei morți pe șantier, muncă continuă!? (ru) —» Curaj.TV | Media alternativă
19:37:54💥 EXCLUSIV: Moldoveanul David Ostafi a semnat în La Liga! Puștiul de 16 ani impresionează în fotbalul spaniol —» Sandu GRECU
16:28:52Prima ediție a Turneului Memorial „Vasile Railean” —» Sandu GRECU
09:04:42Ialoveni Armonios 1994, revelația mondială la 10 euro pe raft —» Fine Wine
11:46:06Sistemul care vrea să răstoarne PAS-ul. Chirtoacă despre mafie, hoție, scandalul din familie și fotbal 🔥💥🔝 —» Sandu GRECU
10:15:29ÎN PRAG DE CARTE NOUĂ —» Leo Butnaru