Și bărbații nasc

Bineînțeles că nu mă refer la păgânul american care a născut o fetiță ci vreau să vă aduc în atenție o situație pur spirituală și supranaturală.

Spunea într-un post despre durerea sărbătorilor și nu am de gând să renunț la acele afirmații. Bucuria negrăită izvorâtă din locuirea Duhului Sfânt nu trebuie înlăturată însă nu ar trebui să facem asta nici cu durerea.

Este un lucru uimitor că Dumnezeu a ascuns nașterea spirituală de ochii curioși și nesătui a oamenilor. Nimeni nu poate spune cum se naște cineva din nou. Este o lucrare tainică în care doar ochii lui Dumnezeu pătrunde, doar El vede vântul.

Bisericile noastre ar trebui să devină din cimitire sinistre în care se fac tot felul de programe bine aranjate niște maternități spirituale în care să se audă mereu țipetele pruncilor nou-născuți.

Îmi doresc ca biserica să renunțe la a mai îmbălsăma morții, la încercarea de a-i convinge sau resuscita și să se audă din nou mult doritele strigăte ale nașterii sufletelor pentru ceruri.

Apostolul Pavel a putut spune totuși n-aveți  mai mulți părinți; pentru că eu v-am născut în Hristos Isus prin Evanghelie. (1 Corinteni 4:15)

Noi avem impresia că a face convertiți înseamnă neapărat o evanghelizare în care profesioniștii conving câțiva oameni să se întoarcă la Hristos.

Am devenit pasivi cu privire la mărturisirea în fața oamenilor a măreției crucii lui Hristos și în comfortul și bunăstarea noastră ne-am sugrumat șansa de a suferi pentru El.

Și iarăși Pavel spune despre Onisim copilul meu, pe care l-am născut în lanțurile mele (Filimon 10). Mă gândesc că o fi fost destul de neplăcută situația în care se afla și chiar nepotrivită pentru a naște însă a născut și aceasta era bucuria lui.

Ce mă face să fiu trist și rușinat în mijlocul sărbătorilor? Sau ce ar trebui să mă facă să fiu așa și mai rău decât atât este că nu simt destul durerile pe care fiecare creștin ar trebui să le simtă.

Iar faptul că aceste dureri ne lipsesc îmi ridică o sumedenie de întrebări despre spiritualitatea noastră, locuirea autentică a Duhului în noi și supunerea noastră față de trimiterea la care Hristos ne-a împuternici să participăm ca niște privilegiați.

Tot Pavel spune galatenilor despre durerea pe care o simte nu educând și distrând caprele neregenerate ci iarăși simte durerile nașterii, până ce Hristos va lua chip în ei (Galateni 4:19)

Toate programele noastre își au importanța și locul lor, toată bucuria își are rolul și scopul ei, toată sărbătoarea este binevenită și dorită însă e prostesc să ne limităm la atât.

Scopul nostru ultim este ca toți oamenii să creadă prin noi și El să primească toată slava.