HOŢUL

Frumos, ca nici odată, e scăldat în girlande, alese cu gust, capitala R Moldova, Chişinăul. Păi, avem noi, se vede de la o poştă, şi arhitect şi dizainer, dar oare numai unu ? delicaţi în toate. Îţi fac oraşul basm să arăte. Doreşti sau ba, dar pe neprins de veste te cufunzi în lumea poveştilor. Păi, de ce mai sînt oare sărbătorile de iarnă pe lumea asta, nu cumva ca fiecare din noi, exact, ca un copil să renască odată cu schimbarea Anului Vechi cu cel Nou ? Mulţi trecători grăbiţi vezi la tot pasul, dar aşa-mi pare, sau chiar aşa e: şi mai mulţi, pur şi simplu, nu se grăbesc nicăerea, parcă criza mondială, deci şi naţională, nu iar fi afectat mai cu nimica. Vai şi amar de cel obraznic trecător, ce pentru supraveţuire, şi-a permis metode odioase de a trăi; ăsta-i chiar că trecător prin viaţă.

Of , păcatele mele cele grele ! oare unde, domniile dumneavoastră, mă aflu eu ? Corect, încă pe teritoriul statului pe adevăratelea fantomă R Moldova. De ce fantomă ? Oare unde statul sovetic mai bine şi-a putut conserva forţele sale motrice în a manipula, şi aici adicălea nu de opinia publică este vorba, ci adicălea doar de, fie, luaţi individ cu individ oamenii săi. Ho, ţară ! aici ar striga cei adicălea doar de la Teatrul Luciafărul, de parcă noi hide-parchiştii sîntem cu ceva mai răi ca ei în a comenta aşa cum se cuvine, şi principalul unde se cuvine evenimentele, ce zi de zi se petrec în jurul nostru, fie măcar prin microfilmuleţele Academiei de cinema, că parcă aşa am înţeles de la o habă de vreme că-n special s-a redresat nici cum nu în întregime Hide-Parcul nostru, pe cît de vesel, pe atît de năstruşnic de altă dată actualmente adicălea din păcate cu preşedinta sa doamna Parascovia; ci multpătimitul meu pămîntean, hide-parchist jet-beget, nu altcineva decît legendarul, primul, deja, istoric preşedinte al ei, de parcă ar fi Mircea Snegur, în carne şi oase însuşi  Oleg Brega al nostru. Cineva de la spate surprinzător adicălea nedumerit ar întreba: chiar toată activitatea în trecut, cît şi actualmente este cusută cu fir roşu de energicul, inimosul ei lider, actualmente de după culise, căci era clar, ce probe mai trebue ? Microfilmuleţele cu atîta mărinimie prezentate astăzi în sala de cinema a Uniunii Cineaştilor, unde Oleg apărea ca un adevărat Rămbo al moldovenilor dincoace de Nistru, şi mai puţin Prut, pe adevăratelea trîntindu-se într-un alt coleg de al său, se vede că de facultate, căci înafară de meseria propriu zisă, înspecial, la Institutul de Arte, se trece forte cursul de likbez de întradevăr manipulare, nu altceva decît cu opinia noastră a celor ce pe adevăratelea ne dorim pentru început întrarea în Uniunea Europeană, ca apoi şi Marea Unire, cea de a doua la număr. Ce fel de, mai că nu, lovitură de berbec a dat dovadă domnul Brega ? Cum să nu, şi cea persoană premiată cu cărţi ale lui Paul Goma, ce parese că au plecat, nu altundeva decît la baştina autorului, în centru de judeţ, adică la Orhei, şi cea persoană premiată cu fleşcă nu mai ştiu de unde, ştiu că un al treilea premiu la fel cu cărţi ia fost decernat, sigur, lui cutărică nu altundeva decît de la Străşeni, bravo vouă, domniilor voastre ! dar ce celelalte microfilme au fost mult mai slabe decît ale înălţimilor voastre ? Nu, căci la fel ca şi voi, dragii mei, sînt tinere talente demne de a fi luate în seamă, dar dacă Michiduţă s-a băgat cu codiţa hăt pînă încă la Marea Unire, ce Marea Unire, nemaivorind de Poarta Otomană, direct chiar solemn pot a vă numi chiar şi-în timpul Daciei Măreţe a regelui Decebal, şi aici sînt dovezi pe cît de interesante, pe atît de sigure; dar oare numai pînă atunci ? că biblica aşa zisa Facerea lumii nu alta indică decît acapararea puterii cu unele decizii la nivel mondial a, după cum încîntatul Vasilie Alexandri isteţ îi numea pe francmasoni nu altfel ca farmazoni; apoi cu toţii noi, chiar la nivel mondial, avem încă de suferit din urma acestui viciu şovino-cosmopolit, ce drastic încă ne dezbină pe noi în ziua de astăzi. Cu toate că se strigă în ultimul timp tot mai insistent „Unire, fraţi români !”, sau şi mai şi, voi personal încleiaţi unde e voie şi unde nu, stema tricoloră a României (aşa zisele, nu mai ştiu de cine, abţibilduri) actuale cu inscripţia „Basarabia pămînt românesc !”, campanie promovată pe cît de fastuos, pe atît de năpăstios. Năpăstios ? Ei, hai şi ne-om bate: unul la unul, sau cum e bine primit acum, ca de altfel ca şi pînă acum, toţi vlăjganii îl ciomăgesc cu picioarele pe un biet nepriceput, ce nu pricepe nici de cum cam de ce trebue să cedeze, dacă el este just, ca în cazul meu de faţă. Este sau ba ? Aşa că înţelegere în primul rînd se cere de la dumneavoastră  de avut. Păi, cum altfel. Vaţi păcălit, crezînd orbeşte în acelaşi Oleg Brega şi acum căutaţi în pic de a vă desmorţi muşchii. Nu e rău, dar nu e cazul. Pe cinstea mea. Ian să vedem ce propagă alde Oleg Brega.

- Bunăoară, fie, falsa imagine a României, ce o propagă la fel fie, doar acest abţibild. Cuie ? se vede că celor de la Institul drept de Marionete şi mai puţin de Arte. Cam de ce, dragii mei, cuie lea trebuit ca teritoriul românesc de altă dată să fie, nu alta decît drept sfîşiat, alocat o parte din el Ucrainei de azi, ca în cazul, fie, a judeţului Izmail de pe naiba să-l ia de abţibild ?

-         De cînd el nu a făcut parte intrisecă din Basarabia, dacă din România cuiva nu iar plăcea ?

-         Cui îi este la mîină aşa ceva ? Celor ce trag iţele – guvernului Ucrainei, cărei securităţi orbeşte, se vede că, încă, se mai supune acest Oleg Brega cu acelaşi, fie, ghitarist, ce înainte de a sări peste el pămînteanul meu, că-i din Pepeni, sat alături de al meu, Cotiujenii Mici, raionul Sîngerei; aţi văzut bine că începuse a cînta nu alta decît Unirea ce Trăian Băsescu uite că deja mai că nu o înfăptueşte azi. Să fim serioşi. Aşa ceva se face doar cu efort comun al nostru, al tuturor. Păi, altfel cine a să trăiască-n Basarabia – pămînt românesc ? Prodigiosul Traian Băsescu cu suita sa ? Lora nici că le trebuie, fiindcă au, bine mersi, de toate.

-         Atunci cui ? nu cumva nouă celor ce luptăm de zi cu zi cu foametea şi ignoranţa ? Foametea, dă, că de muncă nu prea este.

-          Au plecat peste hotare mai că toţi ai noştri compatrioţi care vor veni toţi pe la cuiburile lor, doar în caz de, nu vorbăraie, ci pe adevăratelea păşirea, sigur, cu piciorul drept în Uniunea Europeană.

-         Cum, cine să ne o înfăptuiască dacă nu acelaşi pe adevăratelea pur patriot român, care a fost, este şi va dăinui în istorie pentru fidelitatea sa, nimeni altul decît harizmaticul, Doamne ajută ! domnul Iurie Roşca.

-         Dar de ce nu a înfăptuit Unirea aşa de mult la drept spus cîntată în anii 90 de adevăraţii barzi ai neamului românesc de pretutindenea Doina şi Ion aldea Teodorovici ?

-         Pentru că au fost lepre ca alde acelaşi Oleg Brega şi compania.

-         Ştiţi cam pentru ce actualul Preşedinte Interimar al R Moldova, Mihai Ghimpu pe atunci primul a ieşit din componenţa Frontului Popular ?

-         Simplu de tot fiindcă ca şi acum prin unele locuri forfota de mişei, cvare temporar pentru o bucată mai bună de pîine au fost în stare pe adevăratelea de aţşi vinde Ţara! Ţara, doamnelor, domnişoarelor şi domnilor ! Asta ceva e ? Iată aşa. Să încerce careva să-i murdărească cumva faţa nepătată a actualului Preşedinte Interimar al R Moldova, Mihai Ghimpu.

-         Şi acum mat domnului Oleg Brega şi ghitaristului companionului său. Doar era filmuleţul despre manifestarea de 1 decembrie, de Ziua României, şi Oleg pur şi simplu a protestat de să întrerupă manifestarea, spectacolul ce adicălea improvizat la început ghitaristul. Cum de domnul Brega nici să-l recunoască ? Iar ultimul nici să reacţioneze cumva. Bravo, lor. Repet, ghitaristul e coleg , probabil şi profesor la Academia nici cum nu de Marionete, dar adicălea de Artă. Anume ghitaristul la fel ca şi acuma venea, ce-i drept cu cobza l-am văzut, chiar în apropierea monumentului lui Ştefan cel Mare şi Sfînt, unde toţi pe atunci acolo se întrunau. Şi acum înflăcăratul, entuziazmatul, dacă nu energicul de pămîntean al meu, Oleg Brega pe patriotul stucacilor istoriei RSS Moldovenească, cît şi a R Moldova să nu-şi recunoască băbacul prostiei sale naţionale ? Ce stupiditate ! Repet absolut toţi tinerii ce încă mai frecventează cursurile de iniţiere în arta cameramană au avut dreptul de a ridica premiile. Bravo vouă !

-         se supun mai mult de frică, şi numai au curaj de a scuipa în ciorba ucraineană ? sărmăneii şi bieţii de ei; sau, desigur, că au interes financiar – şi astă latură nu este exclusă, de aşa fideli sînt, cum să nu.

Şi dacă am colindat aleia scriitorilor în căutarea haidparchiştilor de altă dată, nici că iam găsi în zi de duminică, unde de obicei îşi petreceau timpul adunaţi grămăjoară lîngă ţoclul viitorului bust a lui Liviu Rebreanu. Ce aşa şi aşteaptă, naiba ştie ce, numai se vede că nu decizia guvernului R Moldova, însfîrşit, de a aloca banii necesari în acest scop. Unde-i oare patriotizmul unuia dintre liderii noştri Oleg Brega ? Să fi fost oare nu altceva decăt un patriotizm la comandă ? De ce nu ? Casa arde iar baba se chiaptănă – aşa să fie ? Şi numai ce plin de energie mai dăunăzi era, de avea-i impresia suficientă de a crede, că omul acesta va merge pînă la capăt, pînă la realizarea visului inteligenţimei românilor: atît a Basarabiei, cît şi de pretutindenia de a-i aduce chipul cioplit în piatră a transilvăneanului scriitor acolo unde este aşteptat de a fi, numai nu de a se prăfui, se vede că, pe undeva prin depozitele KGB-ului de altă dată, numit astăzi mai mult cosmetic – Serviciul de Informaţii al R Moldova. Dă, dacă sînt încăpătoare, de ce să nu reţie, dacă nu pe drept naţionalistul de Liviu Rebreanu, căci timpul sa scurs, altfel să fi existat doar spaţiu fără de timp, atunci, mai mult ca precis, ori de cîte ori ar fi dorit, se vede că, cei de la Ministerul Culturii al R Moldova, tot ei kăgăbiştii, unde este bine ascuns de ochii lumii Rebreanu, cel destinat eternităţii centrului capitale basarabene, de a-l avea ca oaspete pe ilustru sciitor; ar fi păţit ibidem aceiaşi situaţie ca la fel alt Om de vază al contemporanietăţii noastre – Adrian Păunescu. Dar cine nu şi-l doreşte ca din aproape să-l cunoască pe entuziazmaticul poet tribun, ce-i în stare să ridice masele orişicînd  ? ce zice la faptul dat Oleg Brega  ? sau pentru el, şi ca dînsul, limitarea doar la Antena C asta înseamnă totul ? iar masele de ce sînt mase ? Ca să fie oprişte adevărată pentru ele; doar pînă în prezent avem nu alta decît adevărata dictatură a proletariatului. Şi oare Adrian Păunescu pentru prima oară a fost oprit la vama R Moldova ? Desigur că nu. Unui aşa om ca el, se vede că nici nu i se poate de intrat pe teritoriul Basarabiei de astăzi, atît de înfiorător le este vorba sa dulce. Cuvîntul a fost primul aşa scrie în biblie. Principalul este de a ridica conştiinţa oamenilor, de a ridica masele, asta-i începutul revoluţiei culturale la noi. Ce folos că avem inteligenţime, dacă ea este ruptă de mase.

-         Aţi mai văzut careva din scriitorii şi muzicienii de altă dată acum discutîd liber wekend de wekend cu oamenii adunaţi buluc în jurul lor în Parcul Ştefan cel Mare şi Sfînt ? Nu. Dar în scuarul din faţa Operei Naţionale ? La fel nimic ?  De ce ?  Nu le mai plăteşte nimeni ? Şi parcă Primar General avem, care e al nostru, democratic în toate. Să vrem numai – şi aviz favorabil în buzunar ca şi cum avem.

-         Şi ce luptă dădea Brega, parcă se lupta cu morile de vînt, as nu glumă, judecată după judecată căştigînd, luni în şir, asta pe timpul domnilor primar Serafim Urechean, şi interimarilor ce l-au urmat, inclusiv Vasilie Ursu, şi totul doar pentru a primi un aviz de petrecere a vre-unui miting la ţoclul bustului lui Liviu Rebreanu, credeţi sau ba, dar pentru o singură zi. Mare beteag de cap trebue ca să fii pentru aşa ceva. Mape întregi a adunat la el la casa de pe strada, temporar de domiciliu, la fel ce servea drept ca sediu al organizaţiei non-guvernamentale Hide-Parc, Codreanu 77.

-         Dar oare denumirea aleasă a amplasării sediului Hide-Parc este întîmplătoare ? Doar îi poartă nu altceva decît numele de legendă al căpitanului pur naţionalist, şi nici de cum fascist, cum iau atribuit-o mereu francmasonii; Zelea Codreanu. Ăsta da căpitan, entuziazm insufla în orişicine. Se vede că doar pentru aşa ceva, la fel ca şi domnului Adrian Păunescu ia fost limitat, numai că mai drastic, dreptul la viaţă. Dur, din cale afară ieşit.

-         Dar oare de cine ? Nu cumva de tot aceşti ce azi poartă un nume de Oleg Brega ?

-         Nu credeţi ? Atunci, dragii mei, explicaţi-mi, vă rog frumos, şi mie unde-i entuziazmul dînsului de altă dată ? La păpat nu cumva cucea ? căci Cuceame nu e printre noi. Şi nici că aparţine plastului etnocultural al nostru.

-         Se vede că cei de la Tălăncuţa, surorile Osoianu în frunte cu famila Măndîcanu, şi a tuturora odată tineri interpreţi trecuţi prin şcoala vieţii în acest adicălea renumit ansamblu etnocultural să dea un răspuns zelos la toate înterbările de rigoare ce aici se cuvin: cine este acest pipirnicit Oleg Brega, şi cam ce scop hidos prevede dînsul, odată ce el cu atît amar şi necaz ţine morţiş anume de a locui în casa de pe strada Codreanu – Nr. 77 ?  Doamne Ajută !

-         Iar pentru publicul larg, care la această oră de noapte au răbdare de a mă mai citi pe sait în direct nu am decît ai felicita şi ai îndruma, ca de data aceasta împreună la timpul cuvenit, dar să am biblia deschisă în faţa mea, ca să citesc pasaje din ea, să facem un adicălea recurs, de fapt clarvăzătorul inspirat de Duhul Sfînt, Sfîntul Ioan, atenţie mahomedanilor şi toţi acei ce contestă unitatea Sfintei Treimi, a fost şi ieste Isus Hristos Dumnezeu sau nu ? arată anume – surorile Osoianu parcă le văd oftează inspirat „Nu se poate ! Ne este ruşine de noi înşine! Scuzaţi, pardon oameni buni, dacă se poate”, aşa de ochi frumoşi numai: „noi nu vom mai fi kăgăbiste ! Pe crucea noastră, jurăm pe Sfînta Treime ! Iertare şi îndurare cerem tuturor în faţa marii Naţiuni Române ! Noi românce, la fel ca şi voi, sîntem, şi nici de cum nu moldovence ! Basarabence ! Că moldovence am fost suficient ! Ne cereau numai în dreapa şi-n stînga ca să stucim ! Radiste am fost noi, iată cine am fost ! căci aşa ne o cerea sistemul bine conservat comunist, deci kăgăbist. Moldovan înseamnă nu alta decît stucaci. Iar pentru asta eram bine plătite. Ei, trebuia cumva ca şi noi să supraveţuim. Iar pentru asta duceam în mase minciuna, căci asta ni se cere şi astăzi ! Îndurare, în genunchi cădem, toată Tălăncuţa ! Pe scenă unde şi de căte ori nu ni sar cere ! ”. Unde de după culise se aude glasul celei mai în vîrste dintre surorile Osoianu: „Da ce nu nu am mai făcut asta ? Bani să iasă, proastelor ! Bani !” Iar renumita familie Mîndîcanu îşi zburşesc părul, dacă nu au în cap, atunci găsesc în altă parte, dar tot îşi toarnă cenuşă. Dacă nu au greeri să fie măcar cenuşă în el, aşa de formă, după obiceiul jîdovesc, căci dragă Doamne, aşa scrie în Vechiul Testament, redactat în întregime de jidani mai că nu, înafară de virgule şi arareori puncte. Dar scrie. Asta contează şi noi scriem. Ce nu contează ? Şi-ncă cum. De aţi şti voi ce premii drept ca recompensă primim, nu e sărbătoare ca să nu fim destinşi, mai că nu, prin ordin preşedinţial. Doamne ajută ! Bani să iasă ! E de dorit cu duiumul ! Avari de bani sîntem, ce numai Preşedintele ţării, noi nu ? Orişicînd pentru asta sîntem bine dispuşi de a înhăţa cîte ceva, măcar borta covrigului, dar tot să nu fim cu mîina goală. De atîta copii în ziua de azi, cînd vine vorba de colnde şi de mers cu pluguşorul, stau pe gînduri: le vor da bani sau ba, căci colaci împletiţi în trei lora nici aceştea nu le mai convine. Iar noi, cu dinţii noştri cam şubrezi de sărăcie, sîntem gata de ai înlocui pe la casele cui îi are, nu numai pe scene. Aşa că oficial se trece prin reviste ca adicălea ei au primit colaci, dar în realitate noi sîntem nănaşi, Tălăncuţa asta ştie, şi pentru asta iscălim, că borta e a noastră ! Numai a cui – este secret. Principalul bani să iasă ! Şi cît mai mulţi ! E de dorit bancnote – cît mai mari, măcar de la ţarul Nicolai, că noi şi pe acestea la numizmatici le vindem. Şi cît mai multe darar Domnul la engro ! că pe toate le luăm. Nu ne ruşinăm. Noi asta nu ştim ce-i ruşinea. Să le fie ruşine celor ce îmblă goi şi nu au ce mînca. Că noi dacă şi îmblăm goi – tot bani facem. Parnuhî sî chiamî. Cî, dragî Doamni, cu naţîonalizmul ista îmbli mai mult flămînd, iar gol nu; căci dacî nu ieşti portar, atunci îmbli mai mult în zdrenţe. Şi pe acelea terbue să le cumperi. Un cîrd dea bani trebue ca să dai; şi ce dacă-s de la second hănd. Nouă şi de la aceştea ne pare tare rău. Aşteptăm preşedintele republicii ca să ne mai dăruiască cîte-un costum, fie şi din cel vechi, din colecţiile ţării. Măcar şi din veacul al 19-a, dar tot aşteptăm să ne dăruiască. Că noi îl vindem şi pe acesta, cu tot cu viac. Colecţie de arhivă ce se numeşte. Noi mereu am jurat credinţă, ca şi acum jurăm.” Unde doamna Ala Mîndîcanu îşi pune punctul său, greu de tot pentru Judecata de apoi: „Dar pînă la prima posibilitate de a cîştiga şi noi un ban cinstit. Ce a să ne ducem ca să prăşim şi noi cumva  la păpuşoi ? Nu se poate. Noi mîndîcănenii sîntem meseriaşi nu glumă, gata orişicînd ţara să o scoatem din grea nevoie, să plătească bine şi o facem. Ce-i acesta patriotizmul ? Un fleac de nimica. Depinde cît îţi plăteşte. Totu-i relativ doar în viaţă. Ce nu ştiţi legea relativităţii descoperită de Muhamed Ali ? Tot el mare pugilist, mai că nu mare grosmeister undeva pe la Paris nu a ajuns. Şi poate dacă nu a fost dînsul mare pugilist, ce contează. Poporului trebue ceva să-i bagi în gură, cînd el o cască de mirare. O minciună frumoasă e ca şi succesul ce deja parcă îl ai în mînă. Şi noi doar cîntăm despre ţărani, şi viaţa de la ţară, dar noi nici că muncim. Să muncească goliciunea, tot ei poporul, că sînt creaţi de a munci ! Şi şă muncească cît mai mult, astfel ca să aibă bani de a veni mai că toţi, sala arhiplină ca să fie. Să avem şi noi profit adevărat. Că cine nu munceşte acela are. Aşa-i în ziua de azi, şi aşa a şi fost orişicînd. Asta nu trebue să faci şcoală, cît de cît, este suficient ca şcoala vieţii să o ai, plus ceva parfum din, fie, lucrarea lui Lenin Imperializmul şi empiriocriticizmul. Iar pentru asta avem nevoie de cei care au învăţat cel mai prost în universităţi, şi înspecial în şcoală, că aici studii superioare nu trebuesc, căci omul deştept pune întrebări năstruşnice, şi în orişice moment poate a se încumeta de cauza pe cît de mîrşavă, pe atît de eroică de construire a comunizmului întro singură ţară, ce-i tot globul pămîntesc. Aşa că, cu cît e mai prost recrutul, cu atît e mai bine: el orişicînd, ca cîinele credincios, ţi se va uita în gură de ce ai să mai zici. Şi cînd va trebui va merge, desigur, pentru o sumă incognito lumii întregi de aşa ceva, ce numai la capitalişti se dau bani în plic, de nu ştie stînga ce face dreapta ? Şi la noi asta a fost mereu şi, slava Domnului, se mai menţine. Păi, cum altfel, oare se poate ? Odată ce sistemul trăeşte înseamnă, nu de alta, că noi muncim. Şi muncim bine. Asta în rapoartre se vede. Puteţi verifica, orişicînd vă doreşte inimioara.. Înspecial în lista statelor de plată. Căci celelalte state, cum e biata Românie pe noi nici că ne interesează, n-are decît şi să dispară drept de pe harta lumii, că pe noi nici că ne interesează. Nu vom protesta, şi nici domnului Brega nu-i recomandez. De el munceşte, şi noi muncim. El primeşte bani, şi noi primim. El se simte bine, la fel şi noi. Noi stăm în bătaia soarelui, astfel ca să nu cadă, Doamne fereşte, poporului în ochi, Brega – e umbra noastră, deci e la locul său, supraveghetor clandestin.Of ! ian să-mi fac eu mai bine semnul sfintei cruci, că mai ştii ce poate să se mai întîmple. Poporul de pe scenă trebue să mă vadă, că, şi la bine, şi la rău sînt cu el. Ian mai bine încă o dată, că nu de alta e criză-n ţară şi sa mai începe vreo revoluţie. Dar de fapt ce se aude afară ? Ian încă de trei ori, aşa, aşa: pentru Tatăl Atotţiitorul, Fiul, dar cine e fiul ? nu contează, principalul încă o închinăciune, şi un semn al sfintei cruci; şi pentru Sfîntul Duh. Apoi noi tare sîntem cu duhul dacă pînă întratîta, atîţea ani de muncă pe adevărat clandestină şi nimeni nici că a bănuit că în realitate facem treburi diversive. Principalul a fost frumos să vorbim şi elegant să arătăm. Asta-i masca adevărată. Meserie. Artă adevărată, de cea mai bună calitate. Ce înzădar una din bazele subdeversive a noastre se află localizată, nu altundeva decît, în incinta Academiei de Arte din R Moldova ? N-aţi ştiut ? Nici n-aţi să ştiţi, că vă şterg minţile imediat cum eşiţi de aicea. Nici griji prea mari nu-mi fac pentru aşa ceva. Iată aşa. Şi încă, de-aţi şti numai ce a fost în timpul slobodei din 1918 aicea în Institutul de Artă. Comedie, ce să fie. Neghiobii veniţi de pe fronturi au votat cică Marea Unire. Auziţi Marea Unire ! Vă dau eu, terfăloşilor, Mare Unire că nici nu o să puteţi de să o duceţi. Mascaradă adevărată !!! care la întoarcerea mea definitivă de la Paris, pe semne că hotărî, din simţul inimii proprii, de a petrece alături de prietenul său, pe atunci în viaţă, de altfel tatăl meu spiritual, dar oare numai al meu ? Grigorie Vieru; zilele solemne ale sărbătorii naţionale – Limba Noastră cea Română pe o piesă de şah şi aşa ceva. Oare pentru dînşii este pentru prima dată ? Nu.

Vitalie Dragan