Este îngăduit să te căsătoreşti cu un reformat care nu crede în Dumnezeu?

Întrebare:

Sunt o tânără de 25 de ani şi am un prieten de altă credinţă. El este reformat, dar este sceptic în ce priveşte existenţa lui Dumnezeu. Eu încerc să-l luminez dar mi-e greu pentru că şi credinţa mea este slabă. Avem opinii foarte diferite despre viaţă, dar totuşi, ţin mult la el. Nu ştiu ce ar fi mai bine: să-l părăsesc, sau să sper că i-aşi putea insufla o forma de credinţă?

Sună interesant „este reformat, dar este sceptic în ce priveşte existenţa lui Dumnezeu”… Dar este realitatea zilelor noastre când oamenii se bat cu pumnul în piept că sunt creştini, se declară astfel la recensământ dar în esenţă sunt atei…

Dacă nu ai crezut din toată inima în Domnul Isus, dacă n-ai încheiat cu El Noul Legământ, dacă nu ai experimentat naşterea din nou şi nu ai primit Duhul Sfânt de la Dumnezeu nu te deosebeşti cu nimic de prietenul tău în ce priveşte mântuirea sufletului. Noi avem nevoie de credinţă ca să ne mântuim sufletele de la pierzarea veşnică în iad şi să moştenim darul vieţii veşnice. Oricare nu ar fi religia omului sau biserica la care merge, dacă nu încheie Noul Legământ cu Domnul Isus şi nu se naşte din nou nu-l ajută la nimic. Lui Nicodim, un om foarte religios la vremea lui, Mântuitorul i-a spus:

Drept răspuns, Isus i-a zis: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.”  Nicodim I-a zis: „Cum se poate naşte un om bătrân? Poate el să intre a doua oară în pântecele maicii sale şi să se nască?” Isus i-a răspuns: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu. (Evanghelia după Ioan 3:3-5)

Întrebarea naşterii voastre din nou este mult mai importantă şi prioritară. De aceea, iată ce te sfătuiesc să faci:

  1. Dacă nu aveţi încă, cumpără de urgenţă câte o Biblie pentru tine şi pentru prietenul tău şi începeţi să citiţi Noul Testament ca să înţelegeţi bine mesajul Evangheliei. Vă recomand să găsiţi cartea „Dumnezeule, exişti?” care este un manual excepţional de studiere a Evangheliei după Ioan aplicând metoda inductivă.
  2. Căutaţi o biserică unde se propovăduieşte Cuvântul lui Dumnezeu cu acurateţe şi începeţi să mergeţi acolo. Cereţi preotului sau pastorului să vă ajute să înţelegeţi cuvântul lui Dumnezeu şi să vă dea călăuzire ca să puteţi întra în Noul Legământ cu Domnul Isus.
  3. Dacă prietenul nu se arată interesat de lucrurile sfinte şi refuză să facă aceste lucruri, trebuie să vă despărţiţi, pentru că nu veţi putea întemeia o familie în care să fiţi fericiţi. Ştii singură că în cazul racului, lebedei şi a ştiucăi, carul a rămas pe loc, şi toţi erau supăraţi pentru că fiecare trăgea în direcţia lui. Ca să faci familie fericită cu cineva, trebuie să aveţi aceleaşi valori şi să mergeţi în aceeaşi direcţie. Şi Domnul Isus categoric interzice celor care au întrat în Noul Legământ cu El să se căsătorească cu cineva care nu face parte din acest legământ.

Dumnezeu să vă călăuzească şi să vă ajute în aceşti paşi importanţi.


Sursa
2009-12-25 10:09:09



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

12:13:56Epicrama: a doua generație —» Fine Wine
08:00:02Feteasca Generation dă tonul la Soirée Blanche: cinci vinării cu noutăți în pahare —» Fine Wine
05:23:25PROZE —» Leo Butnaru
13:16:08Moldoveanul Artiom Livadari va lupta în GLORY 💥🏆 —» Sandu GRECU
15:55:57Un Yes-Eu —» Leo Butnaru
14:51:14Merdeneaua 2.0 —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
14:46:16Algoritm Literar. Nr. 9, iulie 2014 —» Algoritm Literar
14:46:16Revista Algoritm Literar. Nr. 10, decembrie 2014 —» Algoritm Literar
14:46:15Revista Algoritm literar, trim. I, 2015 —» Algoritm Literar
14:46:15ALGORITM LIERAR nr. 2/2015 —» Algoritm Literar
14:46:15ALGORITM LITERAR nr. 3 (13)/2015 —» Algoritm Literar
14:46:14Algoritm Literar, nr. 4 (14) 2015 —» Algoritm Literar
14:46:14Algoritm Literar, nr. 1 (15), anul VII, martie 2016 —» Algoritm Literar
14:46:13Algoritm Literar, nr. 2 (16), trimestrul II, 2016. —» Algoritm Literar
14:46:13ALGORITM LIETRAR nr 3/2016! —» Algoritm Literar
14:46:12ALGORITM LITERAR NR 1/2017 —» Algoritm Literar
04:40:04BACOVIA —» Leo Butnaru
12:55:11Fără Titlu —» Leo Butnaru
05:03:22ÎNTRE PROZĂ ȘI YES-EU —» Leo Butnaru
15:11:26„O societate puternică înseamnă o societate informată și unită” – Rodica Lilica, studentă la programul dual Finanțe și Bănci, ASEM 💫 —» Sandu GRECU
15:04:29„Europa nu este doar o destinație, ci cel mai sigur plan prin care ne putem moderniza fiecare localitate” – Cristian David, Președinte ILD România 💫 —» Sandu GRECU
12:10:57Feteasca Run: prima cursă care unește vinăriile din Cricova —» Fine Wine
11:53:47Festivalul vinului de autor: 4-6 septembrie —» Fine Wine
18:11:55FIECARE COPIL MERITĂ ȘANSA DE A-ȘI URMA VISUL! 💙💛 —» Sandu GRECU
05:11:19DIN REVISTA TINERILOR —» Leo Butnaru