RUSIA „PROTEJEAZĂ” VENEZUELA DE EXPANSIUNEA AMERICANA

„Rusia şi Venezuela trebuie să devină parteneri strategici în domeniul petrolului şi tehnico-militar. Asta va garanta suveranitatea Venezuelei, ameninţată de SUA”. (Hugo Chávez)

Chavez detestă SUA şi proslăveşte Federaţia Rusă. Liderii americani, în viziunea sa, „au miros satanic”, iar cei din Răsărit , sunt ”prieteni” de încredere.  Capitalismul îl înspăimântă, pentru că îi periclitează socialismul. Alături de Putin sau Medvedev preşedintele venezuelean se simte în siguranţă şi îşi permite să abordeze obraznic SUA.  Chavez vrea să limiteze influenţa Statelor Unite în America Latină, pe când Rusia se răzbună pe „occidentalizarea” ţărilor ex-sovietice şi extinderea NATO. Putin şi Chavez au convenit încă în 2001 să contribuie la „stabilirea unei ordini mondiale multipolare”, bazată pe „respectul suveranităţii altor state”. Evident, şi rezervele de petrol ale Venezuelei reprezintă o miză importantă în jocul politic dintre Venezuela, Rusia şi SUA.

Rusia şi Venezuela „luptă” pentru o nouă ordine mondială

Federaţia Rusă a  stabilit relaţiile diplomatice cu Republica bolivariană Venezuela după zece ani de la prăbuşirea imperiului sovietic. Deşi acordul a intrat în vigoare abia în martie 2009, baza  cooperării ruso-venezuelene a fost pusă în 2001, la Moscova, unde Vladimir Putin (pe atunci preşedintele Rusiei) şi Hugo Chávez au semnat două documente importante. Este vorba de o declaraţie comună a preşedinţilor ambelor ţări, privind perspectivele politice şi economice  şi un acord despre colaborarea tehnico-militară. Potrivit declaraţiei, „preşedinţii au convenit să depună eforturi comune pentru stabilirea  unei ordini mondiale multipolare” fundamentată pe„reglementarea paşnică a divergenţelor” şi „neamestecul în treburile interne ale altor state”. Cooperarea tehnico-miliară prevedea producerea şi furnizarea armamentului şi tehnicii militare, precum şi pregătirea specialiştilor în acest domeniu. Un nou acord de cooperare militară, care oficializează relaţiile dintre armatele celor doua tari, a fost semnat în iulie 2009. Documentul reglementează extinderea cooperării militare, în special în domeniul vânzărilor de armament, organizării unor manevre comune şi a transferului de tehnologie.

Obsesia lui Chavez

SUA sunt îngrijorate de intensificarea cooperării militare dintre Federaţia Rusă şi Venezuela. Rusia asigură însă că aceasta nu este în detrimentul altor ţări şi că nu depinde de ocurenţele politice. În timp ce ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, spune că „echipamentele militare livrate Venezuelei sunt “defensive”, Hugo Chávez declară tranşant că se pregăteşte de război. El este sigur că Washingtonul, prin intermediul Columbiei, intenţionează să atace Venezuela. Motivul, explică liderul venezuelean, este „controlul rezervelor de petrol ale Venezuelei”. Statele Unite şi Columbia neagă acuzaţiile lui Chávez şi cred că acesta doreşte să destabilizeze  America Latină. „Coşmarul” preşedintelui Venezuelei  este provocat şi alimentat de cele şapte baze militare americane de pe teritoriul columbian. Potrivit lui  Chávez,  achiziţionarea armelor şi muniţiilor este necesară pentru a face faţă unui eventual atac militar. Şi totuşi,  de ce se teme preşedintele Venezuelei? Războiul e ultimul lucru care îl înspăimântă.  Chávez îşi protejează socialismul de capitalismul american. Poate nici nu crede în socialism, dar atâta timp cât sistemul îl avantajează, va pleda în favoarea acestei cauze. Aşa cum obiectivele politice,  generoase sau meschine, pot fi materializate doar în contextul unui asentiment general, tactica lui  Chavez este de la sine înţeleasă. Rebelul politic are iminentă nevoie  de consimţământul venezuelenilor, pentru a putea acţiona. Inventarea „pericolului” este cea mai bună tactică pentru obţinerea consensului într-o societate, or exact asta încearcă să facă şi preşedintele Venezuelei.

Recunoştinţă faţă de poporul rus

Chávez  nu ratează nicio ocazie să glorifice Rusia şi să vorbească despre liderii de la Kremlin în termeni familiari. Această abordare exagerată datează încă din 2006. Pe 27 iulie, Hugo Chavez s-a întâlnit la Moscova cu Vladimir Putin pentru a pune bazele „negocierilor ruso-venezuelene în format lărgit”. Chavez l-a numit pe Putin „drag prieten” şi a fost patetic. „Suntem fericiţi să ne aflăm aici. Vă asigur de simpatia şi prietenia noastră. Suntem mândri, că împreună cu Rusia, luptăm pentru bunăstarea ţărilor noastre. Urmărim emoţionant dezvoltarea Rusiei şi a poporului rus. Cunoaşteţi „tornadele”  care ne-au ieşit în cale. Am reuşit să le învingem. Şi asta datorită susţinerii constante a poporului rus şi a Rusiei”. Chavez  a mai precizat atunci că Venezuela evoluează pe calea „dezvoltării economice şi socialiste”.

Ce au în comun Rusia şi Venezuela?

Din perspectiva relaţiilor istorice şi politice, Rusia şi Venezuela nu au o retrospectivă comună, la care să facă recurs. Unicul moment politic, care leagă republica boliviană de succesoarea Uniunii Sovietice, este perioada 1945-1952 şi 1970 -1990. În aceşti ani URSS a avut stabilite relaţii diplomatice cu Venezuela. La începutul cooperării bilaterale, Venezuela era condusă de un dictator, generalul Juan Vicente Gómez. Moartea sa în 1935 a creat premise pentru dezvoltarea  mişcărilor pro democratice. Uniunea Sovietică a rupt relaţiile diplomatice cu Venezuela exact în perioada unei lupte acerbe dintre puterea militară şi forţele democratice. Sovieticii s-au „împrietenit” din nou cu venezuelenii abia după ce s-a produs destalinizarea URSS. Nu simpatia şi respectul faţă de un regim democratic a determinat atunci Uniunea Sovietică să facă acest gest, ci interesul de a-şi extinde sfera de influenţă către vest.

Venezuela – piaţă de desfacere pentru armele ruseşti

După prăbuşirea colapsului sovietic Rusia nu a avut timp să se gândească la Venezuela. Abia după ce şi-a revenit din şocul politic şi economic din anii ’90 a trecut „pe ordinea de zi” şi Republica lui Chavez. Actualmente, miza Rusiei în relaţiile cu Venezuela este mult mai mare, comparativ cu cea formulată în perioada sovietică.  Federaţia Rusă, o puternică industrie militară,  are nevoie de piaţă de desfacere pentru arme şi muniţii. În ultimii cinci ani aceasta i-a vândut Venezuelei tehnică militară şi armament în valoare de patru miliarde de dolari. Dezvoltarea cooperării militare cu Venezuela este, de facto, o replică la extinderea influenţei SUA, inclusiv a NATO, în ţările ex-sovietice. În prezent Rusia construieşte doua fabrici de armament şi muniţii in Venezuela. Potrivit datelor Agenţiei  „Rosoboronexport”, în 2008 Federaţia Rusă  a exportat arme şi muniţii în sumă de şapte miliarde de dolari. Totodată, comenzile de arme ruseşti cresc anual cu circa 10 – 15 la sută.

Miza petrolului

Resursele de petrol ale Venezuelei sunt, de asemenea, atractive pentru Rusia.  „Controlează petrolul  şi poţi controla toate continentele”,  spunea diplomatul american Henry Kissinger în anii ’70. Venezuela dispune de petrol şi gaze naturale care depăşesc 235 milioane barili, şi ocupă locul şase în topul exportatorilor de resurse energetice. Chavez  a naţionalizat rezervele de hidrocarburi şi producţia de petrol, prin emiterea unui set de reguli noi, neconvenabile,  pentru companiile străine. Liderul venezuelean a spus atunci că „ramurile, indispensabile ţării, trebuie să se afle sub control de stat”.  Conştient de puterea resurselor energetice, Chavez îşi permite lejer să ameninţe SUA. „Dacă Statele Unite atacă Iranul, atunci printre alte lucruri, dragii mei prieteni englezi, precum şi restul clasei de mijloc din multe alte ţări, vor trebui să-şi parcheze vehiculele, pentru că petrolul ar putea ajunge la preţul de 100 de dolari barilul sau chiar mai mult”. Negocierile pe plan energetic, dintre Chavez şi liderii de la Kremlin, au contribuit la înfiinţarea în Venezuela a unui consorţiu petrolier naţional rus (format din companiile  Gazprom, Lukoil, TNK-BP, Surgutnefnegaz şi Rosneft). În 2009 consorţiul a stabilit cu  Petroleos de Venezuela să fondeze o întreprindere comună, pentru extragerea petrolului din bazinul Orinocco. Noua companie va investi  peste 20 de miliarde de dolari în acest proiect, şi va scoate zilnic câte 400.000 de barili de păcură. De asemenea, Rusia şi Venezuela vor crea o bancă, care va finanţa proiecte economice comune, în valoare de patru miliarde de dolari.

De Rusia  Chavez are nevoie pentru a se răzbuna pe Washington. În plus, dezvoltarea energetică şi economică cu partenerul de la Răsărit ar putea zădărnici un eventual conflict militar american pe teritoriul Venezuelei.  Federaţiei Ruse nu-i pasă însă de socialismul lui Chavez şi nici de problemele pe care acesta le are cu SUA şi Columbia. Cooperarea militară şi energetică  cu Venezuela o avantajează economic şi îi oferă un rol hotărâtor  într-un joc geopolitic important.