Eroii şi Memoria
Revoluţia Română a făcut 20 de ani. Mi-e şi greu să cred că atîta a trecut de cînd stăteam cu urechile, practic, lipite de aparatul de radio ca să aflăm ce se întîmplă, de fapt, peste Prut, pentru că informaţiile furnizate de TASS erau cum erau. Şi auzeam multe: despre terorişti, libanezi, sirieni şi autohtoni, despre schimburi de focuri la Otopeni şi la MApN, despre rafale de mitraliere lîngă Televiziunea Română Liberă, din sediul căreia se făcea apel la Armată şi la cetăţenii cu arme să vină în ajutor, despre zeci şi sute de morţi. Ce mai, nu eram prea departe de americanii care au ascultat, cuprinşi de panică, emisiunea radio a lui Orson Welles din 30 octombrie 1938, cu Războiul lumilor al lui H. G. Wells. Eram cu tot sufletul acolo, în Ţară, şi eram mîndri de curajul fraţilor noştri…
Azi ştim că, atunci, s-a trucat şi s-a contrafăcut tot ce se putea. Teroriştii de la Otopeni erau militari români trimişi la masacru printr-un ordin criminal. Diversioniştii de la MApN erau o subunitate USLA măcelărită numai pentru a regla anumite conturi între Armată şi Securitate. Nimeni nu a atacat Televiziunea. Numai morţii au fost adevăraţi. Civili şi militari. Şi curajul demonstranţilor, în mare majoritate tineri de seama noastră, pe atunci. Mulţi au rămas pe veci la aceeaşi vîrstă. N-au avut copii care să se bucure de Libertatea cucerită de ei. Cucerită pentru toţi, inclusiv pentru copiii celor care au tras în ei. 20 de ani, şi încă nu se cunoaşte tot adevărul…
Zilele trecute, Parlamentul Republicii Moldova a decis prelungirea termenului de desfăşurare a anchetei privind evenimentele de după 5 aprilie 2009 cu încă patru luni. Ar fi oare un optimism exagerat să credem că, în mai 2010, vom cunoaşte tot adevărul? Căci este imperios necesar să ştim cine a dat ordine şi cine le-a adus la îndeplinire – concret, cu nume – , ca să putem face un pas spre însănătoşirea societăţii. Măcar atît merită tinerii care au avut curajul de a nu tăcea. Ei nu s-au vrut eroi. Pur şi simplu, nu au mai răbdat. Şi le-au redat altora puterea de a spera şi demnitatea…
Este o datorie morală a noastră a tuturor să păstrăm mereu amintirea celor întîmplate în decembrie 1989 şi în aprilie 2009. Altfel, nu am putea să ne respectăm. Şi nu am avea dreptul de a pretinde să fim respectaţi. “Să nu uiţi nimic din lucrurile pe care le-au văzut ochii tăi şi să nu-ţi iasă ele de la inimă în toate zilele vieţii tale; şi să-i înveţi pe fiii tăi şi pe fiii fiilor tăi.” (Biblia, Deuteronomul 4:9).
Un cîntec de Cristian Paţurcă, în memoria eroilor. Golan Post-Mortem
Sursa
2009-12-24 20:18:15