Superstiţii de sezon (2)

Acest post, pe lângă cel de aici, analizează o altă superstiţie crezută de creştini şi ocazionată de sărbătorile din sfârşitul anului.

Auzim, în fiecare an, în bisericile noastre,  un tipar al rugăciunilor de sfârşit de an în care întâlnim concepte ca: bilanţ, cercetare, mărturisire şi altele ca acestea.

Ce cred că este cu adevărat grav este că doar acum unii îşi fac o analiză a vieţii spirituale – lucru care ar trebui să fie zilnic. Mă întreb ce au făcut în fiecare zi cu păcatul lor?

Cum poate Duhul Sfânt locui într-un om care îşi face analize la sfârşit de an fără ca să-l cerceteze şi să-i strice comfortul în restul anului?

În umblarea mea cu Dumnezeu, ca şi om care am primit un simţ şi gust crescând a ceea ce înseamnă să trăieşti cu Dumnezeu în lumina Sa, când caut să păstrez acea lumină în toate situaţiile şi circumstanţele din viaţa mea de credinţă exterioară, şi în fluctuaţiile vieţii mele interioare de credinţă, cum este inima mea de neliniştită! (Martyn Lloyd Jones)

Oare cum poate sta liniştit, un om eliberat de sub patima, puterea, pervertirea şi plăcerile păcatului, şi să fie insensibil când acestea îi atacă şi inundă viaţa?

Dacă credem că putem trăi fără o comunicare a mărturisirii de păcate şi că ne putem descurca şi fără , ne aflăm într-o înşelătorie, iluzie deplorabilă şi vrednică de plâns.

O astfel de auto-justificare şi auto-scuzare înseamnă alungarea luminii adevărului din sufletele noastre.

Dacă, după toate încurajările pe care El Însuşi ni le dă, încă ne dăm înapoi şi ezităm este nescuzabilă necredinţă, refuzul de a te încrede în Dumnezeu, făcându-i nu doar promisiunile mincinoase dar şi caracterul şi natura Lui Dumnezeu.

A prefera acum, într-o singură instanţă, sau pentru o referinţă la un singur păcat, comfortul mizerabil de a ne înveli pe noi înşine şi ascunzându-ne printre pomii grădinii, faţă de bucuria negrăită  de a veni goi în faţa luminii în care Dumnezeu este, aruncându-ne în braţele Sale deschise şi cerându-i să se ocupe de noi în conformitate cu dragostea Sa dreaptă şi credincioasă – acesta sigur este un afront la adresa Lui şi a Cuvântului Său, la fel de bine şi o greşeală prostească faţă de noi.

Nu poate exista nici un fel de părtăşie între lumină şi noi cu nişte sentimente nevrednice de suspiciune şi rezervă.