100 de dolari pe postare daca esti blogger cu renume

În Vest au aparut primii milionari din blogging. La noi, cei mai cunoscuti amatori de gen spun ca nu fac reclama, iar cei care fac spun ca nu cistiga din ea.

"Nu exista o piata", a intimpinat sec Iulian Comanescu initiativa noastra de a face un articol despre banii care se cistiga din blogging. Ionut Oprea il contrazice insa si pune ramasag chiar pe slujba lui: tocmai a plecat de la MediaPro Interactiv si a infiintat, alaturi de Mihai Giulvezan, prima agentie romaneasca de marketing specializata in bloguri.
Publicitate

Tot el a demarat si campania de blogvertising pe Internetul autohton: a atras in total 10.000 de euro pentru o expunere de 50 de bloguri cu autoritate din Romania.

Oprea este, de altfel, printre putinii care au raspuns afirmativ la intrebarile noastre in legatura cu natura financiara a blogului: "Da, m-am gindit de la inceput la veniturile pe care le-ar putea aduce, atit direct, prin publicitate, cit si indirect, prin atragerea de new business. Insa nu mi-am stabilit niciodata nici o tinta privind veniturile pe care as vrea sa le atrag prin blogul meu. Poate de acum inainte".

Un alt blogger ofertat si care a recunoscut pactul cu publicitatea este Zoso, care si-a facut blogul in 2005, "pentru ca se plictisea", si care acum este unul dintre cei mai linkuiti si mai vizitati din blogosfera romaneasca. El povesteste insa pentru Cotidianul ca nu s-a gindit la latura financiara si nici acum nu ii dedica prea mult timp de aprofundare: "De obicei, altii imi vind unghiul asta si eu accept sau nu, depinde de context si de suma oferita". Prima propunere a venit in 2006, de la MyMovie.ro. "Blogurile permit mai mult decit bannerul clasic. Advertoriale in diverse forme, reclame video. Eu fac o selectie a reclamei acceptate pe blog. Nu e un criteriu bine stabilit, difera in functie de ce simt eu fata de brandul X. De pilda am o problema cu unele magazine online, dar nu am o problema cu magazinele erotice", spune Zoso. Intrebat de preturi, raspunde scurt: "Nu sint tocmai confidentiale, dar nu le-as vrea publicate in ziar".

"Am auzit cifre gen 100 si ceva de dolari in trei luni din reclama contextuala Google, ceea ce, din punctul meu de vedere, e egal cu zero. Cu exceptia lui Tolo.ro, blogurile romanesti sint sub volumul la care incep sa conteze ca vehicul de reclama generalista", spune analistul media Iulian Comanescu, care a lansat Comanescu.HotNews.ro, in februarie 2006, si Comanescu.ro, in luna noiembrie a aceluiasi an. In ceea ce il priveste, sustine raspicat: "Nu am fost si nu sint platit pentru ca scriu pe blog. Am avut o oferta "de afara", dar nu era o suma importanta si nici nu mizez pe scrisul propriu-zis pentru a cistiga bani. Pe blogurile HotNews nu exista nici bannere, nici reclama contextuala si nici advertoriale". S-a jucat insa, la un moment dat, cu lansarea Kumm, "dar la modul pro bono si experimental, ca sa vedem cit trafic am putea genera", si cu promovarea unei ONG.

"Nu m-am gindit multa vreme la blog ca la o sursa de venit suplimentar. Dar incet-incet, privind la ce se intimpla afara - apar primii milionari din blogging - si la citeva cazuri locale, incepi sa te intrebi unde iti este locul in acest joc financiar", spune si Cristian Manafu, blogger din noiembrie 2002, teoretic, dar care a inceput sa puna in practica postarea zilnica de abia la sfirsitul lui 2005. El povesteste ca pina acum a primit numai oferte de pay-per-post si de sponsorizare, "destul de mici si nu foarte concrete".

Designerul Eugen Erhan si arhi-tectul Tudor Muscalu s-au remarcat in blogosfera romaneasca prin porumbei. Desenati minimalist si cu replici rele, ei au adus pe Pidjin.net multe sute de clickuri, fiind preluati, de asemenea, in tot atitea linkuri. Cei doi si site-ul lor intra in categoria sponsorizarilor. "Noi nu postam reclame, insa avem pe site linkuri spre doua companii care ne sustin: Adobe Romania si TreeWorks. Posibilitatile financiare ale unui blog sint micute de regula. Deocamdata, foarte putini clienti mari au curajul sa-si trimita brandurile la joaca in blogosfera din Romania", spun ce doi pentru Cotidianul.

Manafu numeste patru tipuri de reclama pe blog. Bannerele obisnuite sint taxate de obicei la acelasi pret ca un site obisnuit. Sponsorizarea presupune o taxa lunara platita de o companie care poate ajunge si la 10.000 de dolari in SUA. AdSense, serviciu oferit de Google, este platit in functie de numarul de clickuri date pe linkurile sponsorizate si se pot cistiga usor din el 50-100 de euro pe luna. Iar pay-per-post implica plata pe postul scris. "Aici avem doua cazuri. Cind sint scrise de orice blogger, de la 5 dolari per post, si cu putina concentrare si tenacitate se poate ajunge la 500 de dolari pe luna, tot in SUA. Si cind sint scrise de bloggeri cunoscuti, iar pretul depinde de renumele si impactul bloggerului. La noi cred ca se plateste cu 50-100 de euro postarea, in cazul in care bloggerul e foarte cunoscut. Oameni de calibrul lui Catalin Tolontan vor accepta probabil numai publicitate prin bannere, asa cum accepta numai reclame in publicatiile lor. Bloggerii "nascuti" in afara teritoriului presei vor fi probabil predispusi la pay-per-post sau la diverse formule de sponsorizare", descrie minutios Manafu peisajul financiar.

Ionut Oprea tinea partea "conversatiilor" despre produs in detrimentul obisnuitelor bannere: "Spre deosebire de un site, un blog are doua functii suplimentare. E un punct de plecare pentru efecte virale si beneficiaza de autoritatea celui care il scrie in rindul celor care-l citesc. Poti avea rezultate si tratind blogurile precum niste site-uri obisnuite, insa poti fi sigur ca in felul asta nu vei avea rezultatele maxime".

S-a format chiar si un inceput de opozitie intre bloggerii generalisti sau freestyle si bloggerii de nisa in Romania. "Primii sint mai galagiosi, au trafic mai mare si blogul e principala lor activitate. Mai exista cei de nisa, care se ocupa de IT, comunicare, drept si altele. Probabil ca un blogger de succes din prima categorie are 1.500 de vizitatori unici pe zi, unul din a doua categorie are 500 de vizitatori", compara Iulian Comanescu, adaugind ca cei din a doua categorie nu scriu pentru bani.

"Riscul cel mai mare e ca utilizatorul fidel sa creada ca te-ai vindut unei firme pe care el o uraste si sa plece", crede Zoso. "Cind vorbesti despre publicitate, vorbesti de bani. Si cind ajungi la bani, iti trebuie un set de principii clare pentru a nu iti pierde din credibilitate in blogosfera. Daca ai bannere sau AdSense pe blog, nu vad un risc anume, in orice caz nu altul decit cel pe care un ziar l-ar asuma in mod obisnuit", transeaza Manafu subiectul pericolelor cu care poposesc reclamele pe blogul cuiva. Comanescu aduce in discutie linia de demarcatie intre continutul editorial si cel publicitar, reglementata de altfel de UE: "Ea va fi foarte greu de respectat pe Internet, si nu numai in Romania. Blogurile au o problema de reputatie fiindca si la noi exista deja scribi platiti, care nu marcheaza continutul ca atare".

Cei doi Pidjin au o alta perspectiva: "Cu totii avem o latura financiara. Asta nu ne face mai putin umani. Deci este foarte OK pentru un blog personal sa aiba o latura financiara, nu cred ca banul ucide sufletul. Lacomia insa, da. Iar cei care isi sufoca blogurile cu adsense, bannere si pop-ups pot pierde cititori pentru simplul fapt ca isi retrogradeaza propriile insemnari in favoarea reclamelor".

Chiar daca momentan nu se cistiga multi bani cu ele, blogurile cresc cel putin in popularitate, dupa cum arata comunicatele Trafic.ro. Categoria Bloguri a cunoscut cel mai important salt procentual din ianuarie si pina acum: 332%, depasind in avintul ei categorii precum Imobiliare (45%), Companii/Firme (36%) sau Afaceri/Comert (32%). Numarul acestora a sporit de la inceputul anului si pina acum cu peste 1.100.

La nivel mondial, in schimb, investitiile in reclama pe bloguri au depasit 20 de milioane de dolari in 2005, iar pina in 2010 se estimeaza ca suma va atinge 757 milioane de dolari, arata Manafu intr-o prezentare. Cei mai productivi bloggeri din punct de vedere financiar sint Drew Curtis (www.fark.com) - sapte milioane de dolari anual, Nick Denton (www.nickdenton.org) - trei milioane si Rafat Ali (www.paidcontent.org) - un milion. In Romania, procentul celor care isi rotunjesc veniturile in blogosfera a fost evaluat in cadrul RoBloggers Survey 2006. Din cei aproape 300 de respondenti ai anchetei, mai putin de 5 procente au afirmat ca blogul personal le aduce vreun cistig.
Faima cu link

Blogurile care se bucura de notorietate in Romania sint de ordinul zecilor. Intr-o lista intocmita pe comanescu.hotnews.ro, peste 70 de bloguri romanesti au fost preluate in blogrolluri de cel putin 100 de ori. La sfirsitul lunii iulie, Zoso.ro se afla in lista la alti 739 de bloggeri, urmat de BookBlog.ro (501 bloggeri), Andressa.ro (382), DeCeBlog.net (378) si Pidjin.net (362). In top 10 realizat de analistul media Iulian Comanescu se mai regasesc Piticu.ro (359), Manafu.Blogspot.com (355), Jeg.Stuffo.info (323), We3d.net (311) si AndreiRosca.BookBlog.ro (297).

sursa: cotidianul.ro


Sursa
2009-12-22 20:09:00



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

15:02:24 —» Путепроводные Заметки
08:53:18 —» Путепроводные Заметки
20:09:05 —» Путепроводные Заметки
14:12:49 —» Путепроводные Заметки
07:12:00RĂUL SE FACE, BINELE SE CREEAZĂ —» Leo Butnaru
17:02:12 —» Путепроводные Заметки
16:51:37Balul Mascat de la „Casa Sorelui” – un adevărat spectacol de bucurie! —» Asociaţia Obştească "Demos"
16:25:42Finalizarea procesului de selecție a furnizorilor pentru programul de susținere a tinerilor antreprenori —» Asociaţia Obştească "Demos"
09:25:00I Wish… —» Александр Ищенко - Размышления
06:33:00ÎN GRĂDINA DOMNULUI —» Leo Butnaru
22:55:45 —» Путепроводные Заметки
15:47:15 —» Путепроводные Заметки
14:20:36 —» Путепроводные Заметки
06:59:00STRICTUL NECESAR —» Leo Butnaru
04:40:37 —» Путепроводные Заметки
22:40:20 —» Путепроводные Заметки
17:37:45 —» Путепроводные Заметки
14:57:07 —» Путепроводные Заметки
07:04:00DIN STRICTUL NECESAR —» Leo Butnaru
19:58:25Sfinții Vechiului Testament – Vasile Filat —» Moldova Creștină
18:57:55Folclorul ce se duce —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
13:43:18BANZAI —» Andrei LANGA. Blogul personal
13:32:00Top 10 fotbaliști moldoveni în 2024 —» Sandu GRECU
08:27:05Unde dispar prietenii noștri!? —» Sergiu Mocanu
08:21:00DIN LEOLOGISME —» Leo Butnaru