Dati-mi va rog o batista

Am citit ieri discursul Hertei Müller rostit la decernarea Premiului Nobel pentru literatura – Orice cuvant stie ceva despre cercul dracesc[1].

Initial voiam sa insir pe foaie (pe ecran sau pe orice altceva) toate gandurile care mi se plimbau deasupra capului in loc de nimb, dar ulterior m-am razgandit si ma limitez doar la cateva notite.


Imi pare foarte nefiresc sa cred ca cuvantul pe vremea comunismului avea o incarcatura metafizica atat de puternica incat “se” putea comunica atat de simplu si poruncitor. Or, ideologia comunista in istoria sec. XX n-a facut niciodata economie de cuvinte, ci, dimpotriva, a transformat cuvantul – pe de o parte – intr-un bun consumabil (fiind insa permis sa infuleci doar produsul autohton, din care doar ambalajul) si – pe de alta parte – intr-un brici cu lama agera (critica din numele partidului si acuzarea in numele poporului[2]). De altfel, s-a creat o foame artificiala pentru discursurile inflacarate tinute in public, iar ca reactie s-a conturat o patologie launtrica pronuntata “fata de”[3] vorbire.

Se pare ca in domeniul literaturii aceasta foame a fost cumva astamparata. Imi pare, in acelasi timp, nefiresc si banuitor. Si, tocmai din acest motiv, ar trebui sa ma interesez daca foamea respectiva a fost potolita prin stabilirea individuala de catre scriitor a unei ratii dietice, ori prin frica “fata de” taietura de brici aplicata pe un obraz (sau amenintarea cu aplicarea acesteia).

Sentimentul de foame ar fi trebuit oricum sa se diminueze, in ambele cazuri. Prin urmare, chiar nu pricep: de ce aceasta vadita lipsa a cuvintelor?


… Si mai am o nedumerire: o fi cu putinta sa minta pana-ntr-atat istoria incat sa lase impresia ca nu spune ceea ce cunoaste sau pur si simplu ii ramane ceva despre ce trebuie… sa taca? Dar sa taca nu pentru ca nu cunoaste, ci pentru ca nu-si poate rosti “cunoscutul” prin si cu aceeasi forta cu care o face literatura.


Niste nuante palide distinse in mai multe texte referitoare la realitatea de prin partile noastre din epoca comunismului – care ma fac sa pun cu grija pentru un moment lectura de o parte – imi creaza o vaga impresie ca literatura cea buna-buna care invoca, desi indirect, realitatea de sub regimurile locale (precum este si cea a H.M.) a cunoscut in avans infometarea cuvintelor. Descrierile narative facute de scriitor puteau fi adevarate bijuterii, dar dialogurile… vai, dialogurile! Ce s-a intamplat cu ele?! De ce atata ne-tragere de inima “fata de” comunicarea cu “celalalt”?

Citind-o pe H.M. imi pot imagina cum arata “gluma proasta” a timpului (a se citesti “literatura”) pentru ca frazele rostite in dialogurile ei, desi par pline de viata si de sinceritate(!), sunt inecate repejor asemenea unui plans in monoloage interiorizate, lucru care ramane de neinteles si doare.


Literatura “de epoca” a cunoscut o adevarata metamorfoza a comunicarii pe viu: intr-o buna (-rea) zi, ea ajunsese la o alienare a sa deplina “fata de” realitatea din jur. Din acea stare de angoasa – asemenea nasterii lui Venus din spumele marii – a fost plamadita o noua arta sofisticata de regizare a textului literar in general si a dialogului in mod particular.

Naratiunea interiorizata era o replica “in oglinda” (a se citi “pe hartie”) la discursurile publice de partind, iar dialogurile faceau parte din conversatiile oprite, ambele framantate – uneori, cu maini murdare – din aceeasi plamada sarata (oare de ce sarata?) in care nu ajungeau ingrediente: un strop de dragoste si adevar.

Acele papusi Маша si Даша (lipsite pururea de suflet) din romanele de maina a doua, pur si simplu, s-au dezvatat complet sa vorbeasca. Desi, scriitorul le ascundea fituici cu monoloage scrise de dansul prin buzunare si le prindea buclele aurii cu panglici pe care erau formulate lozinci la moda, tovarasul staruia in zadar din moment ce personajele sale nu cunosteau alte instructii decat cum se repara cu mainile goale un “станок” si erau capabile sa emita doar enunturi aiurite – conform scenariului paranoidal – necunoscand cum sa spuna adevar.


In scrierile mai rafinate adevarul enuntat ramanea o denuntare care trebuia “sa” fie neaparat rostita impotriva cuiva – ca raspuns la teama “fata de” o fatalitate ce s-ar fi putut intampla iminent – si “sa” demaste o nelegiuire. Acest detaliu denota faptul ca modul de evocare a adevarului se plia, partial, dupa aceeasi logica a violentei. O taietura lasata de lama briciului pe obrazul stang a lui Soljenitin.

Intr-o atare scriere conversatia ramane o rana deschisa: atinsa atent din cand in cand cu degetul ea iti provoca o senzatie ascutita de usturime – “inca nu s-a prins?”. De aceea, literatura care invoca drept obiectiv “realitatea comunista” s-a interiorizat in mutenia monoloagelor sale incercand sa supravietuiasca prin proriul autism. Si, in acest sens, literatura poate spune mai mult decat discursurile istorice.

(Mai departe sugrum si las pentru alta data.)


_____
1. link preluat de pe blogul lui Vasile Gârneţ 2. uneori se mai facea diferenta dintre partid si popor, dar de obicei directiva partidului trebuia ca era congruienta cu vointa poporului, perfect valabila formula inversa. 3. prin sintagmele luate in ghilimele “se”/“sa” si “fata de” incerc sa o fac trimitere la cele doua concepte de libertate despre care vorbeste Erich Fromm in lucrarea sa Fuga de libertate: (1) “libertatea pozitiva” si (2) “libertatea negativa”, respectiv pentru sintagmele enuntate.

Sursa
2009-12-23 12:54:15



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

16:41:55Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
04:32:00POEME PRIN ANI —» Leo Butnaru
00:14:34Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
21:23:51Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
18:57:27Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
17:42:00Zile critice iulie 2025 —» codul omega
16:52:05Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
15:20:22Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
03:57:00DIN STRICTUL NECESAR —» Leo Butnaru
02:04:31Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
21:48:41Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
19:10:59Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
16:56:47Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
14:43:22Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
05:26:32Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
05:01:00NOU, DIN POEZIA AVANGARDEI —» Leo Butnaru
02:14:00no social no justice —» turn up the silence
21:56:07Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
20:42:28Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
17:34:00Precesia și harta reincarnărilor colective —» codul omega
17:23:54Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
15:20:23Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
07:23:00Val —» Andrei LANGA. Blogul personal
07:23:00Val —» Andrei LANGA. Blogul personal
07:23:00Val —» Andrei LANGA. Blogul personal