In R. Moldova exista o singura libertate - Libertatea presei rusesti si a canalelor rusesti

“Nu Armata a 14-a, dislocată în stînga Nistrului, nu Tiraspolul este cel mai mare pericol pentru existenţa R. Moldova, dar nenumăratele instituţii media ruseşti din Chişinău, care sugrumă metodic, zi de zi, viitorul R. Moldova.”, acesta a fost laitmotivul discursului dl V. Ţibuleac.
Adresarea, pe care intenţionez să o fac astăzi catre Domniile Voastre, este una trăită si mult durută. Probabil, sunt unicul reprezentant al breslei jurnalistice care are posibilitatea să vorbească la cel mai înalt Forum politic al unui partd din Republica Moldova, aflat la guvernare. Voi puncta doar cîteva din multiplele probleme cu care se confruntă mass-media autohtonă, în special, presa audiovizuală de limbă română.

Republica Moldova se află încă sub cea mai cruntă ocupaţie cunoscută vreodată în lume - ocupaţia informaţională a Federaţiei Ruse! Această ocupaţie Imperiul rus a săvîşit-o nu prin fortă militară, nu prin blocade si războaie economice. Ea a fost posibilă de realizat cu suportul direct al guvernelor: agro-socialist a lui Sangheli si comuniste a lui Voronin. Declanşarea acestei ocupaţii a fost încurajată, apoi şi legitimată de către Legislativul Republicii Moldova. Aceste instituţii ale statului se fac pasibile de situţia catastrofală în care se află azi spaţiul audiovizual şi presa de limbă română de la noi. Pe parcursul ultimilor 15 ani nominalizaţii demnitari de stat au fost direct implicati in săvirşirea acestei odioase crime, îndreptată împotriva securitaţii informaţionale şi lingvistice pe întreg teritoriul Republicii Moldova.
Niciun stat din fostul lagăr socialist, nicio fostă republica din imperiul sovietic nu a permis Kremlinului să-şi aducă muniţiile informaţionale pe teritoriul lor. Şi doar Chişinaul, benevol, a oferit cotropitorului spaţiul mediatic, pentru a face, nestingherit, propagandă antinaţională de otrăvire spirituală a populaţiei băştinaşe dintre Prut si Nistru. Astăzi sursele informaţionale TV si radio din Rusia foarte eficient se ocupă cu rusificarea basarabenilor şi o fac chiar mai reuşit decît in perioada sovietică. Lipsa noastră proverbială de demnitate umană, închinarea în faţa străinului, ne-au jucat festa, în timp ce alte foste republici din urss au avut grijă la timp să ia decizii tranşante pentru a curăţa spaţiul audiovizual de influenţe străine. Doar cîteva exemple:În anul 2007, Consiliul ucrainean al Audiovizualului a decis că emisiunile difuzate de posturile de televiziune ruseşti nu respectă legislaţia ucraineană şi a interzis difuzarea acestora pe teritoriul lor. Începând cu sfârşitul anului 2007, autorităţile ucrainene nu permit nici difuzarea filmelor străine, care nu sunt traduse în ucraineană. Acelasi lucru a fost consfinţit si în industria cinematografică din tara vecină. Anterior, Lituania, Letonia şi Estonia au interzis prin lege emisia posturilor ruseşti. Guvernanţii de la Tallinn şi-au argumentat decizia prin faptul că în emisiunile făcute la Moscova există prea multă violenţă şi propagandă politică. Ţări din Asia Mijlocie ca Tadjichistanul, Uzbechistanul; din Kaukaz - Azerbaidjanul au facut ordine la acest capitol. De Georgia nici nu mai pomenesc.
Stimaţi colegi, fiecare stat dispune de un număr limitat de frecvenţe radio şi TV. Acesta e patrimoniul hertzian de care beneficiaza liber şi Republica Moldova, întrucît a fost recunoscuta drept stat independent de către comunitatea internaţională, si a obţinut o cotă parte de frecvenţe pentru ca cetăţenii acestei ţări să se poată informa şi exprima: prin imagini, cuvînt, muzică ş.a.
Dar şi aici guvernanţii noştri de ieri au procedat în stilul lor. În 15 ani de existenţă ai CCA, cu ultimele două componenţe, delegate de guvernul comunist a lui Voronin, s-a reuşit mai degrabă distrugerea şi vinderea criminală, bucată cu bucată, a spaţiului audiovizual. În loc să-l păstreze şi să-l îmbogăţească, spre binele statului şi al cetăţeanului din ale cărui impozite este plătit fiecare membru al CCA şi angajat din administraţie. De cînd a apărut CCA-ul (prima componenţă a fost agro-socialistă), posturile care primesc licenţe de emisie sunt, în mare parte, venite de peste hotare, îndeosebi de la Răsărit, unele avînd chiar nume ruseşti: Russkoe radio I şi II, Radio sem’, Na semi holmah, Naşe radio, Serebrenii dojdi, Avtoradio etc. Chiar dacă au denumiri englezeşti, internaţionale, posturile: Hit FM, Maximum, Dinamit, Chanson, vorbesc şi cîntă preponderent în rusă. Posturi de radio informative, de analiză si dezbateri, aproape că nu există.
Distins auditoriu,doar cîteva cuvinte referitoare la gestionarea retelelor TV cu acoperire naţională. In afară de televiziunea MoldovaI, reţelele naţionale 2 si 3 retransmit posture TV străine şi, fireşte, în majoritate sunt emisiuni în limba rusă. Televiziunea ce apartine clanului comunist, NIT, 95% din emisie este doar în limba rusă, mai mult de jumătate din produs este retransmis din Rusia. Infloreste pirateria (produsul cinimatografiei din Hollywood o poţi recepţiona la NIT cu mult înainte de telespectatorii din SUA). Nicio instituţie de stat, abilitată în domeniul dat, nu se intereseaza de ce se încalcă legea, pe nimeni nu-l preocupă faptul de ce s-a încălcat Codul Audiovizualului la distribuirea frcventelor acestei televiziuni. Serghei Drobot a deţinut funcţii responsabile la Compania de televiziune NIT, în pofida prevederilor Legii audiovizualului care spune expres că un membru CCA nu trebuie să fie membru de partid, acţionar sau fondator şi nici producător de emisiuni radio sau TV. În ce conditii si din ce surse financiare s-a construit reteaua terestră si Studioul TV NIT? Intrebari retorice, deoarece lumea a obosit şi chiar nu mai crede că Cineva o să le răspundă.
Rezultatele activităţii „prodigioase”(intre ghilimele) a CCA le poate simţi fiecare dintre noi. Este de ajuns să deschizi aparatul de radio sau TV, să faci o inventariere a posturilor care emit la noi şi vei înţelege lesne că distribuirea s-a făcut fie cu rea-credinţă, împotriva intereselor cetăţenilor şi a majorităţii etnice din RM sau acest proces a depins de nişte oameni incapabili să discearnă. Şi într-un caz, şi în altul, există temeiul juridic, dar şi moral, să fie înlăturaţi din funcţiile deţinute şi chiar să poarte răspundere penală pentru prejudiciul adus securităţii informaţionale a R. Moldova, pentru prejudiciul adus milioanelor de cetăţeni care au fost manipulaţi, dezinformaţi sau, în cel mai bun caz, au rămas neinformaţi la timp , n-au avut parte de o informare echidistantă.
Iata de ce În RM continua sa existe doar o singură libertate - libertatea presei ruseşti şi a canalelor ruseşti care transmit pe teritoriul ei. Acestea nu sunt şantajate ci chiar stimulate de a racorda populaţia noastră la politica expansionistă a Rusiei, de a educa această populaţie în spiritul anti-NATO şi antieuropean. Sondajele de opinie demonstrează că fosta guvernare comunista a obţinut pe acest făgaş rezultate pentru care merită o decoraţie din partea Kremlinului (In majoritatea sondajelor realizate in R.M., liderul de la Moscova V. Putin si D. Medvediev se bucura de cea mai mare popularitate intre cetatenii statului nostru). Populaţia RM a fost pur si simplu violată informaţional si acest lucru s-a făcut cu sprijinul CCA. Acest CCA care ani şi ani în şir, în loc să dezvolte audiovizualul autohton, a acordat prioritar frecvenţe doar celor care retransmit posturile ruseşti.
Dragi colegi parlamentari, miniştri, v-o spun în cunoştinţă de cauză. Este imperios necesar ca guvernarea liberal-democratică să ceară neîntîrziat respectarea legislatiei in vigoare cu privire la Audiovizual. Radiodifuzorii, care nu au produs autohton in proportie de 90 % , dar se ocupa cu retransmisia posturilor de radio şi TV din Rusia sau altă tară, să le fie retrasă licenţa de emisie. Să se revadă legislaţia publicitară. Publicitatea, atît cea audiovizuală cît si cea stradală, obligatoriu trebuie sa fie doar în limba română. Să se realizeze în cel mai scurt timp demonopolizarea pieţii publicitare. 90 % din veniturile de pe piaţa publicitară, ce constituie cca 30 mln. EURO, merg in buzunarile radiodifuzorilor, care retransmit programele radio şi TV din străinatate. Dupa inlaturarea comunistilor de la putere presa libera a simtit doar o relaxare morala. Despre o eventuala transformare a institutiilor media in institutii rentabile in plan financiar e din domeniul fantasticului. Mă întreb şi vă întreb pe dumneavoastră: e corect să mai tolerăm această situaţie păguboasă intereselor noastre naţionale ?
Am spus-o la nenumăratele manifestaţii de protest, organizate de PLDM pe parcursul anilor 2008-2009, că înlaturarea comuniştilor de la putere nu va însemna nimic, dacă viitorul guvern liberal-democrat nu va proceda la măsuri curajoase şi ferme in domeniul securizării informaţionale şi lingvistice ale audiovizualului. Astăzi pot spune cu certitudine, dar şi cu tristeţe: actuala guvernare se află în pericol serios de a se menţine la putere. Mai mult ca atît, este pusă în pericol însăşi suveranitatea si independenţa R. Moldova. Nu Armata a 14-a, dislocată în stînga Nistrului, nu Tiraspolul este cel mai mare pericol pentru existenţa R. Moldova, dar nenumăratele instituţii media ruseşti din Chişinău, care sugrumă metodic, zi de zi, viitorul R. Moldova.

Vă mulţumesc. Asa sa ne ajute Dumnezeu.

sursa:basarabialiterara.com.md


Sursa
2009-12-21 12:11:03



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

15:00:00Grow Your Audience with Microsoft Start —» Misterioz
07:30:15O altă Angela. Cea care, copilă fiind, a reușit să se salveze dintr-un război inimaginabil în secolul XXI! —» nimic nu e asa cum pare a fi...
07:01:51Săptămâna în care mama lui Dodon a fost insultată. Și despre tatăl președintei. —» un alt blog
22:48:55CD Store —» Virtual Chişinău
11:31:53Vă invit la dezbateri: De ce cetățenii Federației Ruse trebuie să fie lipsiți de vize pentru călătorii în occident? —» nimic nu e asa cum pare a fi...
07:56:58Lipsa de transparență a #năPASta. Ministrul Боля are COVID. —» un alt blog
21:46:48A Dermatologist For Your Skin Problems —» Virtual Chişinău
16:48:35Atenționează că o concurentă n-ar fi integră ca să conducă un spital —» Curaj.TV | Media alternativă
16:43:30Au luat la bătut momîia #Putler de la Oslo —» Curaj.TV | Media alternativă
08:00:04Vaja Jhashi despre „preluarea afacerilor”, concurenți, cetățenii și cum poți fi parte a Trans-Oil —» un alt blog
07:50:44Ungheniul la 560 ani. Programul Bibliotecii pentru luna august —» BPR Ungheni's Blog
07:30:39Mama Lisei - fetița ucisă de ruși la Vinnița - a ieșit din spital: „Era o tăcere de moarte de jur împrejur... M-am așezat și am început să țip...” —» nimic nu e asa cum pare a fi...
06:30:48Vaja Jhashi despre relația cu Plahotniuc, a doua identitate și relația cu arabii —» un alt blog
17:35:36Maia Sandu, face din Marina Tauber, cea mai vocală lideră a opoziției? —» un alt blog
13:47:50Problema apei calde la Ploiești încă este departe de a fi rezolvată. —» Curaj.TV | Media alternativă
12:34:04Războiul la zi. Ce se mai întâmplă în Mariupolul ocupat? —» nimic nu e asa cum pare a fi...
09:00:32Solidaritate: Donații de peste 3000 de euro din partea asociațiilor din Franța pentru refugiații ucraineni din Moldova —» Elena Robu
08:05:21Activitate pentru copii: Pescuiește peștișorii cu furculița —» Sunt MAMĂ!
07:03:10Tablouri din lentă de mătase. Biblioteca promovează și în continuare cetățenia activă —» BPR Ungheni's Blog
19:35:00Jandarmeria e chemată să separe apele în #rezist —» Curaj.TV | Media alternativă
19:02:23Cerem dreptate pentru abuzurile din 10 august 2018 —» Curaj.TV | Media alternativă
18:31:19Poliția capitalei, în acțiune pe Calea Rahovei —» Curaj.TV | Media alternativă
13:27:10Ajutând Ucraina ne ajutăm pe noi înșine. Altfel nu avem nicio șansă să trăim într-o lume sigură! —» nimic nu e asa cum pare a fi...
13:26:55Amnesty International versus Dasha, fetița care și-a tăiat părul —» nimic nu e asa cum pare a fi...
13:26:35Răzbunarea lui Putin: atacuri aeriene nocturne asupra civililor. Va recurge oare și la provocări nucleare? —» nimic nu e asa cum pare a fi...