Gnosticii. Generalitãţi
Cuvântul gnosticism provine din grecescul gnosis, care înseamnã cunoastere. Gnosticismul se referã la o miscare religioasã sincreticã, constând din numeroase credinte unite de învãtãtura comunã conform cãreia oamenii sunt spirite divine captive într-o lume materialã creatã de un spirit imperfect, demiurgul, care este în mod frecvent identificat cu Dumnezeul vetero-testamentar, Yahve. Demiurgul, descris adesea ca fiind o întrupare a rãului, alteori ca fiind imperfect si binevoitor, existã pe lângã o fiintã supremã si incognoscibilã, care întruchipeazã binele.
Pentru a te elibera de lumea materialã, în conceptia gnosticã, ai nevoie de gnozã, cunoastere spiritualã esotericã disponibilã doar unei elite. Iisus Hristos este identificat de cãtre unii gnostici (nu de cãtre toti) ca fiind o întruchipare a fiintei supreme, care s-a încarnat pentru a aduce gnoza în lume.
Gnosticismul era rãspândit în regiunile mediteraneene si central-estice în primul secol crestin, dar a fost suprimat ca erezie dualistã în zonele controlate de Imperiul Roman, atunci când crestinismul a devenit religia sa oficialã (în secolul IV). Convertirea la islamism a redus foarte mult numãrul rãmas de gnostici, în timpul Evului Mediu, desi câteva comunitãti izolate continuã sã existe pânã în prezent. Ideile gnostice au început sã influenteze filosofia multor miscãri mistice de la sfârsitul secolului XIX si XX în Europa si America de Nord, inclusiv unele filosofii care se prezintã în mod explicit ca reînnoiri sau continuãri ale grupurilor gnostice timpurii.
Gnosticismul a fost combãtut în special de cãtre Sfântul Irineu de Lyon, în secolul II. Printre sectele gnostice combãtute de el se aflã si cea a cainitilor, a cãror “carte sfântã” era Evanghelia lui Iuda, o carte nãscocitã de ei, care si astãzi pierde multe suflete.
Sursa
2009-12-20 21:11:31