DIN INIMA DACILOR LIBERI

Bunelul Creangă “cu şi fără securişti”

L-am cunoscut în toamna anului 2007 în Toronto, Canada la şedinţa cenaclului literar „Nică Petre”, care pe atunci se numea „Observatorul” şi care e condus şi astăzi tot de redactorul revistei cu acelaşi nume Dumitru Puiu Popescu, fiind invitat de către tanti Nelli, unchiul Dan Orăşeanu şi poetul Ion Segărceanu.
Am rămas încântat de atmosfera ce domnea – plină de voie bună şi prietenie, de dragoste faţă de valorile noastre naţionale. Pentru moment uitasei că mă aflu pe ospeţe. Mă vedeam acasă, în sânul familiei s-au la o serată literară, între colegii mei, profesorii şcolii medii din Căzăneşti, jud.Orhei.
Şedinţa cenaclului era închinată sărbătorii de 1 decembrie
-Ziua Naţională a României. A luat cuvântul şi eroul meu. Cu atâta dragoste a vorbit despre mândria de a fi român, că nici nu găsesc cuvintele care să-mi descrie farmecul cu care l-am ascultat.
După şedinţă s-a apropiat de mine ( fusesem prezentat de către D-l Dumitru P.Popescu ca profesor de istorie român basarabean şi am citit din versurile mele noi) de parcă am fi fost cunoscuţi de când lumea:
- Hm…Eu sunt tot basarabean, dragul meu, din comuna Vărzăreşti, jud. Lăpuşna.
A rostit aceste cuvinte cu aşa intonaţie şi cu atâta pasiune încât pe dată am inţeles ce a dorit să accentueze; că rădăcinile şi dragostea lui faţă de Basarabia sunt cele mai puternice din lume.
Aşa mi-l imaginez ori de câte ori mi-amintesc de dânsul: faţă deschisă, plină de un zămbet binevoitor, privire visătoare, un suflet mare, plin de speranţe şi de un optimism colosal.
Aşa îl văd mereu: fie în rolul lui Moş Bodrângă cu povestirile despre copilăria şi adolescenţa petrecută pe plaiul natal din România Mică ori în rolul de epigramist. Umorul îl însoţeşte pretutindeni, chiar şi atunci când povesteşte despre adevărul trist şi dureros…în ultima sa carte „ Cu şi fără securişti”.
A avut şi are parte de o viaţă trăită din plin, cu toate bucuriile şi tristeţele ei cu care nu oricine s-ar putea mândri
De ce zic aşa? Pentru, că a trăit în iureşul marilor schimbări, marilor evenimente a două secole: perioada interbelică, însoţită de marile reforme din ţară; raptul Basarabiei, din care a fugit de oamenii „cu ochi albaştri” cu
comuniştii în cârcă, dar de care n-a scăpat până nu demult; vâltoarea războiului a celor mai mari tirani-dictatori din lume; perioada postbelica de „construire” a comunismului
mondial; revoluţia din 1989 din România Mare şi cea din 2009 din România Mică. A trăit în două Lumi cu totul diferite: Lumea Răului (înlănţuirii) şi Lumea Binelui (Lumea Libertăţii) pe care o descrie cu multe amănunte.
Bunelul Ovidiu (aşa m-a rugat să-i zic) este unul dintre puţinii scriitori curajoşi pentru care Adevărul este sfânt şi nu-i este frică să-l descrie după cum şi argumentează: – „…am să vorbesc despre celebrii „băieţi cu ochi albaştri”, pentru că am să pomenesc despre unele personagii „celebre” din trecuta epocă şi am să folosesc numele lor adevărate.”
Credeti-mă, că nu fiecare din noi este capabil de a avea curajul să scrie, dar mai cu seamă să recunoască că s-a aflat pe lângă „Geniul Carpaţilor şi Savanta cu nume mondial” (sotii Ceauşescu) şi n-a dus-o rău şi că „…de câte ori am încasat un picior în fund, de fiecare dată am avansat „un pas înainte”.
Cartea „Cu şi fără securişti” este şi o carte de istorie în care autorul descrie nu numai evenimentele locale, dar şi universale. Aici găsim descrierea aşezării geografice, vieţii social-culturale şi politice a tuturor ţărilor vizitate de scriitor pe care nu le poţi întâlni în unele manuale de istorie.
Este o carte plină de adevăr, scrisă din suflet pentru urmaşi de acest Om al ştiinţei şi culturii atât române cât şi universale.
Mulţi ani înainte, bunele Ovidiu Creangă!

Iacob Cazacu-Istrati
Istoric, poet
RM(România Mică)