procură la doxyterra de nota "10"

Săptămâna trecută am procurat un computer de la Doxyterra. Peste câteva zile când se instala Windows, s-a stins şi gata aici a fost procura de aproape 9000 de lei.
Joi (17-12-2009) am ajuns la service center Doxyterra. S-au uitat la el specialiştii de acolo, au spus că problema e în Power Supply Unit, l-au scos pe cela şi au pus altul în loc de la ei, lucra. După aceea mi-au dat un bon în limba rusă şi au spus: "O să vă sunăm când o să fie gata". I-am întrebat când aproximativ, şi dacă nu e posibil acum să pună unul în loc, însă n-am auzit nici un răspuns pozitiv pentru mine.
Ieri i-am sunat şi aceea de la telefon a zis că peste 3-5 zile. Am încercat să forţez însă apoi mi s-a făcut milă de domnişoară. În bon scrie că în 3 zile ei sunt obligaţi să-l repare, iar dacă nu au detalii, reparaţia va dura până la procurarea acestora. Azi s-a strecurat şi a 3-a zi!!! Mă întreb oare Doxyterra aşa computer center pizdos şi n-are un Power Supply Unit păcătos? Acum stăm şi fără bani şi fără computer, ce-i cu asta!!?? Doxyterra sunteţi foarte tari!? Nu mai intru la voi şi la alţii o să le zic, deoarece tot ce se petrece nu e în folosul clientului. Şi ce în limba română şi rusă paralel, bonuri nu se pot da?
Trebuie ceva de făcut cu asta!!! Ce credeţi?
(un click pentru a mări bonul)

Sursa
2009-12-19 18:26:25



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

14:33:09Campania Wikipedia #Maraton2026 —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
09:42:37Radu Hossu: ruși încercuiți în Ucraina | Update Ucraina și Iran —» Curaj.TV | Media alternativă
07:27:56DIN IMAGINAȚIA COPILULUI —» Leo Butnaru
06:46:27LA PURTĂTOR —» Leo Butnaru
15:08:49RESENTIMENTE ȘI ILUZIA EGALIZĂR —» Leo Butnaru
07:11:38Castel Mimi lansează noutățile din roada 2025 —» Fine Wine
04:56:35DIN PASIENȚE —» Leo Butnaru
14:58:00Igor Picușciac: I-am dat cu sticla în cap lui Tâmbur... 🔥🔥🔥 —» Sandu GRECU
14:42:00Lilian Carp denunță manipulările și mesajele contradictorii ale primarului Ion Ceban privind criza ecologică de pe râul Nistru —» Sandu GRECU
18:32:00Loteria Națională a Moldovei lansează newsletter-ul oficial 🗞️ —» Sandu GRECU
17:59:00Producătorii de vinuri de autor din Republica Moldova participă la RO-Wine 2026, la Cluj-Napoca 🥂 —» Sandu GRECU
15:19:35Ghici cine a primit despăgubiri pentru robie? —» Curaj.TV | Media alternativă
12:07:51„Smoothie” din tescovină: Purcari duce Moldova în liga europeană a cercetării —» Fine Wine
10:54:16Odeon —» Andrei LANGA. Blogul personal
05:17:14DESPRE JURNALUL UNEI EPOCI —» Leo Butnaru
11:04:23Inițiativa „Feteasca Generation”, lansată la Prowein —» Fine Wine
08:55:26Reînvie o legendă? Amaro de la Valea Perjei —» Fine Wine
05:36:22ECART ȘI APROPIERE —» Leo Butnaru
14:40:00Loteria Națională a Moldovei lansează instrumente de accesibilitate digitală pe platforma lnm.md —» Sandu GRECU
10:40:12Petru Leonardi – prințul baletului moldovenesc —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
09:30:477 din 7: vinurile Castel Mimi au punctat 100% la Mundus Vini —» Fine Wine
08:50:00всем спасибо! все свободны! —» Ghiocika
07:07:00DIN REVISTA TINERILOR —» Leo Butnaru
11:53:58Sudul nu servește TVA —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
05:13:00DESTINUL CĂRȚILOR —» Leo Butnaru