În Grădina Ghetsimani
(Sursa foto: internet)
Pentru mine, iubirea întotdeauna a fost sentimentul acela curat care te schimbă într-un om mai bun, mai frumos, într-o persoană care se vrea a fi altcineva nu dintr-un sentiment de sacrificiu sau depersonalizare ci din dăruire şi libertatea de a te dărui cuiva fără teamă, fără întrebări, fără reţineri... ca şi cum, ai ştii că doar acolo, în sufletul acela, sufletul tău se simte în sfârşit acasă!
Am vorbit întotdeauna deschis despre iubire, despre tot ce înseamnă a fi romantic, despre frumuseţe, despre dăruire, despre fidelitatea de dincolo de a te dărui, despre "până la capătul capătului" şi am avut surpriza să văd cum mulţi "atei în iubire" s-au convertit în iubiri frumoase şi am avut nefericirea să văd cum mulţi "predicatori" au ajuns să o dea hrană temerilor, egoismului...au pierdut o dată şi s-au lăsat ei însuşi pierduţi...în detrimentul singurătăţii de ei înşişi.
Am încercat ori de câte ori am avut ocazia să le spun oamenilor că sunt frumoşi, că nu există om urât decât dacă noi înşine ne vedem aşa, decât dacă noi le permitem altora să ne facă să credem asta despre noi, dar..., din păcate, unii oameni chiar nu vor să vadă partea plină a sufletului lor, iar ceea ce e mai rău se întâmplă când, deşi au medicamentul..., preferă să îl arunce, să îl calce în picioare, iar ei ajung să creadă într-o iluzie despre ceea ce ei nu au fost sau nu şi-au fost niciodată.
Unii...când le-am vorbit despre faptul că eu cred în filantropie sinceră, în iubire dezinteresată, în dragoste până la sfârşit...mi-au râs în faţă, alţii au vrut să mă convingă despre faptul că trăiesc într-o lume paralelă plină de fluturi roz şi de nori pufoşi, iar cei mai mulţi mi-au spus că fiind un astfel de om nu voi avea decât de pierdut, dar...da, am preferat să pierd fără să mă pierd pe mine însumi.
În Grădina Ghetsimani, de două ori mi-am întors sufletul pe dos în clipe când cocoşii nu ştiau a cânta de trei ori trădarea ci doar o dată şi prelung precum urletele de lupi, cu chip de om şi mâini întinse către cer a tăcere şi resemnare a faptului că viaţa nu e niciodată ceea ce pare şi niciodată nu pare ceea ce este.
În Grădina Ghetsimani, m-am dăruit de două ori în timp ce viaţa mă vindea ca pe o repetiţie, ca pe o banalitate, ca pe o eroare într-o matrice unde eu mă încăpăţânam să cred în oameni frumoşi, în dragoste sinceră şi dezinteresată, în atingerea aceea care te schimbă pentru totdeauna, în...iubire şi în mine pentru cel ce mă va iubi vreodată!
În clipe grele am învăţat că iubirea nu se caută, nu se cere crezută, nu se întreabă, nu e egoistă...ea pur şi simplu este!
Iubirea nu înseamnă vorbe frumoase ţesute pe încrederea în oameni şi iubirea celuilalt, nu înseamnă sprijin doar înspre sprijinul tău, iar la nevoie ... pleci lăsând umerii ce te-au sprijinit să cadă, să cadă, să cadă în mii şi mii de întrebări fără răspuns care te pun mereu la mijloc: "de ce? ce am făcut? cu ce am greşit?"...
Iubirea înseamnă să-ţi doreşti fericirea celuilalt mai presus de a ta, să-i doreşti zâmbetul mai senin decât orice închipuire, să-i doreşti binele chiar şi în împrejurări pe care nu ţi le-ai putut imagina vreodată...
Iubirea eşti TU omule frumos care ai îngenuncheat alături de mine în umbră ca eu să nu te văd şi te-ai rugat ca ochii mei să strălucească din nou chiar dacă nu te-aş fi zărit niciodată..., ca fruntea mea să fie senină chiar dacă tu nu ai fi atins-o vreodată, ca inima mea să bată chiar dacă nu ar fi ştiut cântecul numelui tău, dar..., pentru că iubirea nu are nevoie de cuvinte pentru a putea fi auzită...am învăţat că adevărata iubire se simte dincolo de orice cuvânt, de orice tăcere, de orice atingere şi..., pentru prima dată în viaţă mulţumesc vieţii pentru că nu m-a lăsat să mă pierd mie, pentru tine, pentru a putea să mă dăruiesc ţie cu tot sufletul şi dragostea mea fără teamă, fără întrebări, fără reţineri... ca şi cum, doar acolo, în sufletul TĂU, sufletul meu se simte în sfârşit ACASĂ!
(Sursa foto: Thomas Kinkade)
Sursa
2009-12-19 02:32:02