FARISEISMUL DISTRUGE DESTINE

Comunicat de presă pentru instituţiile mass-media din RM
Svetlana Dorul este născută la 27 ianuarie 1964 în satul Ţibuleuca, raionul Dubăsari, la prezent sat controlat de autorităţile smirnoviste. La vîrsta de 20 de ani a avut cea mai mare bucurie şi anume înregistrarea căsătorii cu tînărul Anatolie Dorul, un tînăr care se întorsese din rîndurile armatei sovetice care şi-a făcut serviciul în Afganistan, într-o grupă cu destinaţie specială.

1984, se naşte micul Ion Dorul, care a adus o mare fericire în această familie, cu regret – nu pe mult timp.
În decembrie 1991 la Dubăsari încep luptele pentru indepenţă şi integritatea ţării, familia Dorul se refugiază în satul Cocieiri, deoarece în oraş era deja o atmosferă de nelinişte. În luna martie, cînd sau început luptele mai crîncene, Anatolie Dorul era deja încadrat în lupte, soţia Svetlana a fost şi ea încadrată în calitate de bucătar la unitatea militară din satul Cocieri. Cu greu dar viaţa mergea înainte.

Cu regret la 13 mai 1992 într-o luptă a fost omorît violent soţul Anatolie Dorul, mare a fost jalea şi durerea în sufletul Svetlanei şi anume pierderea întreţinătorului familiei.
Dar aceasta nu a fost unica durere, la 17 iulie 1992 într-un bombardament este omorît unicul fiu al familiei Dorul, fecioraşul Ion, sau cum era plîns la înmormăntare Ionuţul mamei.

Au trecut şi cele 3, 9, 40 de zile, s-a terminat şi războiul din 1992, dar nu s-au terminat lacrimile de pe obrazul lui Svetlana, nu s-au terminat cărările la cimitir unde au fost îngropată marea fericire a Svetlanei, soţul Anatolie şi fiul Ion.
După război a auzit de la auorităţi promisiuni vrute şi nevrute, fiind o persoană timidă, Svetlana nu a mai îndrăzint să bată pe la uşi deoarece, cum se spune, cel care a luptat ,niciodată nu se va bate cu pumnul în piept că a luptat, aşa şi în cazul eroinei noastre niciodată nu s-a plîns că doreşte ceva, că a pierdut ceva în viaţa asta, rămînînd cu o speranţă că va fi ajutată.

Cu reget – nimc! Măcar că s-a adresat de multe ori la funcţionari originari din Corjova, sat de baştină a lui Voronin.
Văzînd că lucrurile se mişcă spre bine, şi anume soluţionarea preoblemei cu asigurare a spaţiului locativ a refugiaţilor transnistreni, s-a adrsat la autorităţile noi cum ar fi preşedintele interimar al ţării, Mihai Ghimpu, primerul, Vlad Filat, ministrul protecţiei sociale, Valentina Buliga, comisia parlamentară pentru protecţie socială, primarul capitalei, Dorin Chrtoacă, unde a solicitat intrvenţia lor de a fi asigurtă ca excepţie cu o odaie în garsoniera din strada Mircea cel Bătrîn 5/3, mun.Chişinău, odăi care se eliberează de către refugiaţii transnitreni, garsonieră care sunt în gestiunea Primăriei.
Ca răspuns, autorităţile centrale au remis spre soluţionare la primăria Chişinăului, funcţionarii de la primărie au examinat demersul doamnei Dorul, dar i-au spus că problema nu poate fi soluţionată din motiv că nu se încadrează în Hotărîrea Guvernului nr. 658 din 21.10.1993, care spune că se asigură cu spaţiu locativ persoanele care au părăsit domiciliu din raioanele de est ale RM, ca urmare a participării lor la acţiunile militare de apărare a Integrităţii şi Independenţiei RM, dar pentru încurajare i s-a propus să se adreseze la pretura din sectorul Ciocana, unde poate solicita îmbunătăţirea condiţiilor de trai în procedură generală, adică să stea în rînd încă 20 de ani pentru a primi un loc de pămînt 2 pe 1 pentru a pleca la casa veşnică!
Asta din motiv că doamna Svetlana nu dispune de un certificat de persoană intern deplastă, dar în schimbul acestui certificat doamna dispune de alte două certificate, unul de deces al fiului Ion, şi altul de deces al soţului Anatol: primul omorît în urma unui bombardament, al doilea omorît pe cîmpul de luptă, chiar ea fiind rănită de gloanţe în acelaşi conflict din 1992. Doamna mai are şi două morminte învelite cu flori veşnice, şi un nume care îmbogăţeşte placa de pe monumentul celor căzuţi în războiul de pe Nistru, de pe teritoriul complexului Eternitate.

Toate acestea din urmă nefiind luate în consideraţie, deoarce cîntecul lui Volontir spune: viaţa asta cît nu ţine, parca-i omorî un cîine! Dacă aşa, halal şi ruşine de aşa funcţionari patrioţi ai neamului cei care se socot nepoţi ai lui Ştefan cel Mare, care se gîndesc doar la nepoţii lor şi neamul lor, inclusiv demnitari de pe dreapta, stînga şi tot aşa, pentru că toţi se gîndesc la guşa lor şi nu la cei care au avut de suferit în războiul de pe Nistru sau în alte momente tragice.

P.S. interesat este faptul să vezi, frate, toate oficialităţle la 27 august, 31 august, 2 martie – zi de comemorare a celor căzuţi pe Nistru, parcă ar fi sfinţi şi într-adevăr patrioţi ai neamului – liniştiţi, cu pantaloni la dungă, cu cravate scumpe, etc.. Dar, vorba ceea, cu faţa curată şi cu fundul murdar!