M-am săturat să le tot găsesc scuze

Am constatat recent că noi, românii progresişti şi evoluaţi, indiferent de care parte a Prutului locuim, îndrăgostiţi de democraţie, libertate şi frumos, suntem tentaţi să le găsim tot timpul scuze conducătorilor carismatici care ne duc spre un viitor luminos. Dacă nu le găsim, atunci le inventăm. Parcă ţi se rupe inima şi pare nedrept să învinuieşti o minune de băiat cum e Chirtoacă, de exemplu, care e pro-român, pro-democraţie, dar pe teritoriul municipiului pe care îl are sub oblăduire pot ieşi să protesteze doar cei cu învoire de la popi. La fel, poţi să spui ceva de rău despre chipeşul şi arătosul Filat, care e tot de-al nostru şi care a moştenit de la comunişti o ţară în ruină şi fără tradiţii democratice? Cum să-l înjuri când se tot închină religioşilor şi le tot face hatârul, de parcă ar locui numai ei în ţara asta? Şi peste Prut, Băsescu cel carismatic e de-al nostru şi i se iartă orice, de parcă ar fi în afara puterii, cu care luptă neostoit ca să-şi izbăvească ţara de corupţi şi influenţă străină. Sincer, încă n-am reuşit să înţeleg cum de-au reuşit personajele mai sus nominalizate să capete o imagine mai degrabă de ONG-işti, de luptători pentru drepturile omului decât de politicieni pragmatici, vicleni şi susceptibili de orice păcate inerente persoanelor implicate în politică. Cum se face că nu sunt receptaţi de majoritatea populaţiei, mai ales de tineri, în primul rând ca politicieni, cum sunt în realitate, implicaţi în lupte acerbe pentru putere, care aduce cu sine influenţă, bani, glorie şi alte chestii plăcute sufletului, că în cazul lor primează în primul şi în primul rând INTERESUL PERSONAL, nu poveştile frumoase de adormit copiii cu Patria, Neamul, Democraţia, Izbăvirea Săracului? Oare nu pentru că noi, cei însetaţi de democraţie şi libertate, le găsim tot timpul scuzele de care au ei nevoie şi creăm mituri în locul lor, punându-ne în slujba unor oameni care au puterea în mâini şi faţă de care ar trebui să manifestăm în mod natural anumite rezerve? Să fie oare chiar atât de înrădăcinat în noi instinctul de adulare a oamenilor politici, nevoia de izbăvitori, de mesia, de icoane? Vom înţelege vreodată că politicienii, indiferent de bunele lor intenţii, de calităţile lor trebuie supravegheaţi, nu aplaudaţi şi adulaţi?


Sursa
2009-12-15 20:55:23



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

02:04:31Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
21:48:41Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
19:10:59Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
16:56:47Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
14:43:22Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
05:26:32Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
05:01:00NOU, DIN POEZIA AVANGARDEI —» Leo Butnaru
02:14:00no social no justice —» turn up the silence
21:56:07Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
20:42:28Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
17:34:00Precesia și harta reincarnărilor colective —» codul omega
17:23:54Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
15:20:23Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
07:23:00Val —» Andrei LANGA. Blogul personal
07:23:00Val —» Andrei LANGA. Blogul personal
04:52:00DIN POEZIA FRANCEZĂ —» Leo Butnaru
02:33:35Predică la Naşterea Sfîntului Ioan Botezătorul —» Portalul Tineretului Ortodox din Moldova
22:41:50Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
20:08:32Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
17:09:20Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
14:57:39Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
07:48:00POLITICIENI? EXECRABILI! —» Leo Butnaru
00:56:36Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
21:46:00Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
18:33:25Fără Titlu —» Путепроводные Заметки