Ca de fiecare data cand se apropie un ceas al delimitarilor vremii, apar tot felul de supozitii privind sfarsitul lumii. Aceste fenomene s-au intamplat mereu, in special atunci cand a fost un soroc de mileniu sau cand lumea a fost zguduita de mari evenimente tragice - cutremure, epidemii, razboaie etc. - care cresteau mizeria generala, suferinta si disperarea in sanul omenirii. Este neindoielnic ca evenimentele tragice universale - vorbesc de calamitati - sau razboaiele, cu tot cortegiul suferintelor umane, sunt, intr-un fel sau altul, “semne ale vremii”, dar asta nu inseamna ca atunci va fi sfarsitul.
In ceea ce priveste sorocul anilor, in special al mileniilor, este in afara oricarei indoieli ca a lega sfarsitul lumii de aceste soroace inseamna a-I aplica lui Dumnezeu masurile omenesti. Numararea anilor si dimensiunea lor este o masura omeneasca, pe care Dumnezeu ne-a dat-o in clipa in care incepe istoria vazuta, adica la inceputul Creatiei. Aceasta se desfasoara in timpul si spatiul create de Dumnezeu o data cu aparitia universului vazut. El a randuit stelele, luna si soarele spre masura vremilor noastre, dar nu Si-a conditionat niciodata pronia de astfel de soroace. Dumnezeu nu traieste in timp si este greu de crezut ca are nevoie, ca noi, de implinirea sorocului de o mie sau de doua mii de ani pentru a-Si pune in aplicare planul de desavarsire a lumii, hotarat din eternitate in Sfatul de Taina al Sfintei Treimi.
(more…)