Vrea Hristos să fim pacifişti şi toleranţi cu oricine doar de dragul păcii?


Nu socotiţi că pace am venit să aduc pe pământ; nu am venit să aduc pace, ci sabie. Aşa a grăit Domnul. A se citi: Nu am venit să împac adevărul cu minciuna, înţelepciunea şi prostia, binele şi răul, dreptatea şi silnicia, bestialitatea şi omenia, inocenţa şi desfrânarea, pe Dumnezeu şi pe Mamona: ci am adus sabie ca să tai şi să le despart, încât să nu se amestece.

Cu ce să le desparţi, Doamne? Cu sabia adevărului. Ori cu sabia cuvântului lui Dumnezeu, ceea ce e totuna: fiindcă adevărul este cuvântul lui Dumnezeu, şi cuvântul lui Dumnezeu este adevărul. Apostolul Pavel îndeamnă: luaţi sabia duhovnicească, care este cuvântul lui Dumnezeu. Iar Sfântul Ioan a văzut în vedenie pe Fiul lui Dumnezeu în mijlocul a şapte sfeşnice, şi din gura Lui ieşea o sabie ascuţită de amândouă părţile. Sabia care iese din gură ce poate fi altceva decât cuvântul lui Dumnezeu, cuvântul adevărului? Această sabie este mântuitoare pentru lume, nu pacea binelui cu răul.

Că această înţelegere este dreaptă se vede şi din ce spune Hristos în continuare: că am venit să despart pe om de tatăl său, şi pe fiică de mama sa, şi pe noră de soacra sa. Căci dacă fiul merge după Hristos, iar tatăl rămâne în întunericul minciunii, sabia adevărului lui Hristos îi va despărţi. Adevărul este mai vrednic de iubit decât tatăl. Şi dacă fiica merge după Hristos, iar mama rămâne îndărătnică în tăgăduirea lui Hristos, ce unire poate fi acolo? Oare nu este Hristos mai dulce decât mama? la fel şi nora cu soacra ei.

Dar să nu înţelegi strâmb – că cel care Îl cunoaşte şi-L îndrăgeşte pe Hristos trebuie deodată să se despartă trupeşte de rudele sale. Aşa ceva nu scrie. Este destul a fi despărţit cu sufletul şi a nu primi în el nimic din gândurile şi faptele necredinţei; căci dacă credincioşii s-ar despărţi şi trupeşte de necredincioşi, s-ar face în lume două tabere potrivnice. Cine i-ar învăţa şi îndrepta atunci pe necredincioşi? Înţeleptul Pavel scrie: că se sfinţeşte bărbatul necredincios prin femeia credincioasă, şi se sfinţeşte femeia necredincioasă prin bărbatul credincios.

Aşadar, cuvintele despre aducerea săbiei pe pământ sunt pe deplin potrivite cu Hristos – Făcătorul de pace şi Dătătorul de pace. El dă cereasca Sa pace, ca pe un balsam ceresc, celor care cred în El fără făţărnicie. Însă nu a venit să facă pace între fiii luminii şi fiii întunericului.

Sfântul Nicolae Velimirovici

Sursa
2009-12-14 18:54:59



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

05:30:29INGHIURI DE VEDERE —» Leo Butnaru
14:06:03💥💥💥 Marin Livadaru. Război cu Sheriff. Săgeți către Adlan, Pașa, Igor și Colea. Bani, afaceri și politică —» Sandu GRECU
06:55:27Două vinuri Gogu de neratat la Vin de Autor —» Fine Wine
05:57:18IDOLII ECRANELOR —» Leo Butnaru
18:55:19Revoltată că agresorul e încurajat de stat —» Curaj.TV | Media alternativă
15:49:52Lecția negocierii României cu Uniunea Europeană: pașii tehnici și greșelile pe care Republica Moldova trebuie să le evite —» Sandu GRECU
19:40:15Nu cumva iar ne-am dus după fentă? —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
12:13:56Epicrama: a doua generație —» Fine Wine
08:00:02Feteasca Generation dă tonul la Soirée Blanche: cinci vinării cu noutăți în pahare —» Fine Wine
05:23:25PROZE —» Leo Butnaru
13:16:08Moldoveanul Artiom Livadari va lupta în GLORY 💥🏆 —» Sandu GRECU
15:55:57Un Yes-Eu —» Leo Butnaru
14:51:14Merdeneaua 2.0 —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
14:46:16Algoritm Literar. Nr. 9, iulie 2014 —» Algoritm Literar
14:46:16Revista Algoritm Literar. Nr. 10, decembrie 2014 —» Algoritm Literar
14:46:15Revista Algoritm literar, trim. I, 2015 —» Algoritm Literar
14:46:15ALGORITM LIERAR nr. 2/2015 —» Algoritm Literar
14:46:15ALGORITM LITERAR nr. 3 (13)/2015 —» Algoritm Literar
14:46:14Algoritm Literar, nr. 4 (14) 2015 —» Algoritm Literar
14:46:14Algoritm Literar, nr. 1 (15), anul VII, martie 2016 —» Algoritm Literar
14:46:13Algoritm Literar, nr. 2 (16), trimestrul II, 2016. —» Algoritm Literar
14:46:13ALGORITM LIETRAR nr 3/2016! —» Algoritm Literar
14:46:12ALGORITM LITERAR NR 1/2017 —» Algoritm Literar
04:40:04BACOVIA —» Leo Butnaru
12:55:11Fără Titlu —» Leo Butnaru