Biserica “Isus Salvatorul” în haine de sărbătoare


Astăzi Biserica “Isus Salvatorul” din Chişinău a îmbrăcat straie albe de sărbătoare. Patruzeci de noi

Daniela

Daniela şi Inga în apa botezului

convertiţiau mărturisit credinţa lor în apa botezului, şi împreună cu cei peste 1400 de membri ai familiei Isus Salvatorul au stat pentru prima dată la Masa Domnului.

Bucuria şi zâmbetul a dominat astăzi adunarea. Majoritatea noilor membri a Bisericii, care au intrat astăzi în apa botezului sunt tineri. Aglomeraţia nu a lipsit de la eveniment, care de altfel este deja o tradiţie la cele două botezuri anuale ale Bisericii. După 19 ani de viaţă activă, astăzi în Biserica “Isus Salvatorul” s-a oficiat cel de-al 33-lea botez Nou Testamental.

Lacrimi, bucurie, flori, emoţii puternice, îmbrăţisări şi mesaje de felicitare sunt elementele care nu lipsesc de la asemenea sărbători şi nu au fost excepţie nici astăzi. Pastorul bisericii şi Preşedintele Federaţiei Europene Baptiste, Valeriu Ghileţchi a predicat mesajul în această dimineaţă. Iar pastorii bisericii, Vitalie Fedula şi Anatol Marandiuc au oficiat serviciul de botez.

Pastorul

Vitalie Fedula

În această zi de bucurie, pentru toată lumea prezentă la eveniment, Numele Domnului Isus a fost glorifica prin muzică, mesaje, rugăciune şi atitudini. Pastorul bisericii, Vitalie Fedula vorbind despre această zi, ne-a spus: “Această zi înseamnă enorm de mult pentru mine. E o biruinţă nu a unui om, ci a Domnului Isus. M-am bucurat mult, pentru că ştiu că astăzi în cer a fost multă bucurie, de asta am citat de la Isaia “el va vedea truda muncii lui şi se va înviora”. În ciuda unui an destul de greu economic, social, politic, religios şi chiar în Biserica noastră, Dumnezeu a demonstrat încă o dată că mâna Lui este peste această biserică. Faptul că este al doilea botez în acest an, la care s-au botezat câte patruzeci de persoane, eu văd aici mâna lui Dumnezeu peste această biserică şi puterea Duhului Sfânt la lucru. Dacă sămânţa este semănată, şi udată cu rugăciune, Dumnezeu face să crească. Omeneşte nu se putea realiza, această lucrare. De aceea şi astăzi sunt plin de bucurie, şi este o încurajare mare pentru mine. Continuăm să slujim cu credincioşie în ciuda oricăror încercări, pentru că m-am convins încă o dată că El este Domnul Bisericii, El este cel care face biserica să crească şi nimeni şi nimic nu va putea opri lucrarea Lui“.

Daniela Ungureanu, originară din Cahul, de mică a frecventat cu prietena ei şcoala duminicală. Venind la liceu în Chişinău, într-un oraş mare străină a căutat prieteni. Prieteni care au dezamăgit-o şi au rănit-o prin cuvinte mari şi frumoase, dar fără parte. În descurajarea ei şi-a adus aminte de Isus, Domnul care a murit pentru păcatele ei şi despre care a învăţat la şcoala duminicală. A început să citească Biblia şi fiind acasă singură a decis să ceară ajutor Celui ce a murit pentru răscumpărarea ei înainte ca ea să se nască. În această zi plină de emoţii ea, crede că prin încheierea legământului prin apa botezului, Domnul a pus pe capul ei o coroană şi are siguranţa că El o va ajuta să meargă prin viaţă biruitoare şi va fi alături în bucurii şi momente dificile.

Candidaţii

Candidaţii la Botez

Gâdei Inga, s-a întâlnit cu Domnul la o tabără în anul 2007. A fost invitată la Biserică de verişoara ei. Înainte de aceasta a participat la o noapte de Revelion şi i-a plăcut foarte mult. Atmosfera din acea noapte a trezit dorinţa de a participat la mai multe evenimente într-o biserică creştină evanghelică. La tabără, în ultima zi când a fost chemarea la pocăinţă dorea să facă un pas în faţă, dar ceva o ţinea. Chemarea repetată a predicatorului a ajutat-o să iasă în faţă şi să mărturisească păcatele ei. Era ca şi cum mă aştepta pe mine, stăteam pe scaun şi credeam că se vor ruga şi se va termina. Dar el a coninuat să ne cheme şi atunci am decis să mă întâlnesc cu Isus atunci şi acolo. Mergeam la biserica ortodoxă regulat, dar nu auzisem niciodată până atunci de Isus şi ce a făcut El pentru mine. La tabără am primit o Biblie şi până să termin liceul şi să mă mut la Chişinău, citirea Bibliei a fost unica mea legătură cu Domnul, pentru că în satul meu nu este o biserică evanghelică. Nu pot să exprim cât de minunat este Dumnezeu. La început tăticul îmi spunea că alegând această cale îmi stric viaţa, dar când a auzit că am decis să mă botez m-a sunat şi plângând mi-a spus că este foarte fericit şi se bucură de decizia pe care am luat-o. Astăzi împreună cu bunica, suriora şi părinţii sau bucurat deplin de lucrarea lui Dumnezeu în viaţa ei.

Doi dintre cei care astăzi au mărturisit credinţa lor în apa botezului sunt din România. Ceilalţi 38 sunt aşteptaţi după sărbători la cursul de ucenicie şi creştere spirituală.


Sursa
2009-12-13 22:42:19



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

04:54:53CARTE NOUĂ PENTRU COPII —» Leo Butnaru
13:45:15Arta nu tace: Perjovschi cu David —» Curaj.TV | Media alternativă
16:59:59NU CÂT ȘTIE, CI CÂT ÎȘI PERMITE... —» Leo Butnaru
11:49:49Petru Racu: jucători pe pile la Națională și cei care veneau să se odihnească. Pariuri: prețul unui galben 💥💥💥 —» Sandu GRECU
11:46:26Vin cu aur la Mondial de Bruxelles – 55 mdl —» Fine Wine
11:45:31Cardinalul fotbalului, Nicolai Cebotari. Portar de top, cearta cu Ciobanu, arbitraje, dinastia 🔥🔥🔥 —» Sandu GRECU
11:41:00De la pasiunea pentru sere moderne la „Agricultura Inteligentă”: Povestea lui Piotr Caraman, masterandul care dă tonul inovației la UTM 💥 —» Sandu GRECU
11:40:41AGG Group investește în producția locală: un exemplu de reinvestire strategică în economia Republicii Moldova 💫 —» Sandu GRECU
11:31:45Agricultura modernă te așteaptă! În aceste zile se desfășoară admiterea la instituțiile de învățământ agricol ✍️ —» Sandu GRECU
10:25:22Sălcuța intră pe piața spumantelor —» Fine Wine
04:04:12DINTRE PRUT ȘI NISTRU —» Leo Butnaru
04:48:09RACURSIU —» Leo Butnaru
04:11:37ÎNTRE PROZĂ ȘI YES-EU —» Leo Butnaru
07:14:33Biodiversitatea din Purcari: studiu de caz în China —» Fine Wine
04:59:54INTERSECȚII —» Leo Butnaru
09:18:14PORTRET DE MONAH —» Leo Butnaru
17:38:13Luna Plina 29 iulie 2026 —» codul omega
10:09:57ÎNTRE PROZĂ ȘI YES-EU —» Leo Butnaru
14:23:21Festivslul Internațional de Teatru de la Avignon —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
14:23:21Festivalul Internațional de Teatru de la Avignon —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
10:10:57Trei morți pe șantier, muncă continuă!? (ru) —» Curaj.TV | Media alternativă
19:37:54💥 EXCLUSIV: Moldoveanul David Ostafi a semnat în La Liga! Puștiul de 16 ani impresionează în fotbalul spaniol —» Sandu GRECU
16:28:52Prima ediție a Turneului Memorial „Vasile Railean” —» Sandu GRECU
09:04:42Ialoveni Armonios 1994, revelația mondială la 10 euro pe raft —» Fine Wine
11:46:06Sistemul care vrea să răstoarne PAS-ul. Chirtoacă despre mafie, hoție, scandalul din familie și fotbal 🔥💥🔝 —» Sandu GRECU