Nicolae Iorga - 69 ani de la moarte

„Cunoaşterea aproape monstruoasă a istoriei universale şi româneşti în cele mai mici detalii direct de la izvoare i-a îngăduit istoricului să improvizeze la cerere şi în scurt timp istorii parţiale; şi acestea nu sunt simple îndreptare, sunt sinteze complete, uneori disperant de amănunţite, egoiste în note, până a nu lăsa altuia bucuria unui adaos.” Acesta este Nicolae Iorga în viziunea criticului George Călinescu şi, desigur, are perfectă dreptate. N. Iorga apare drept una din cele mai remarcabile personalităţi ale spaţiului românesc contemporan. Scriitor, poet, dramaturg, politician, orator de temut pentru adversarii săi. Dar mai întâi de toate istoric. În cultura românească de la începutul secolului XX lui N. Iorga i-a revenit rolul lui Voltaire. Fiind dotat cu o memorie extraordinară, cunoştea la perfecţie istoria universală şi cea a românilor. Este foarte difi cil să alegi un domeniu al istoriei, fi e cât de îngust şi umbrit, fără să constaţi că N. Iorga a trecut deja pe acolo şi tema respectivă este tratată în una din operele sale. Dacă i-am frunzări monografi ile, am constata că N. Iorga a analizat toate domeniile istoriei româneşti – a descris toate provinciile române, a caracterizat aproape toate personalităţile marcante din diferite perioade, a scris opere pe tema istoriei culturii, istoriei armatei, istoriei bisericii, istoriei călătorilor străini, istoriei literaturii, istoriei familiilor domnitoare. Una din personajele-cheie din opera marelui istoric este chipul lui Ştefan cel Mare, pe care îl consideră cea mai importantă şi strălucită fi gură a poporului român. N. Iorga a fost printre primii savanţi, după A. D. Xenopol, care a demonstrat din punct de vedere ştiinţifi c teoria continuităţii cu referire la originea geto-daco- romană a poporului român. Pentru a realiza munca sa titanică, N. Iorga a studiat aproape toate izvoarele scrise, cunoscute pe timpul lui. Pe parcursul vieţii a vizitat diverse state – Franţa, Elveţia, Austria, Italia şi de fi ecare dată a cercetat arhivele în căutarea unor noi izvoare istorice. Cunoaşterea la perfecţie a limbilor franceză, italiană, greacă, germană şi latină i-a ajutat mult în realizarea acestor cercetări. Multe articole au fost scrise direct in limbile franceză, germană, şi în felul acesta a făcut cunoştinţă lumii întregi istoria neamului nostru. Dar în operele sale N. Iorga apare nu numai ca istoric-savant. El apare şi ca istoric-povestitor. Prin cuvinte accesibile pentru omul simplu, N. Iorga a relatat istoria neamului românesc de la origini şi până în perioada interbelică. În anii ’30 ai secolului trecut majoritatea românilor şi-au putut afl a istoria neamului său anume datorită operelor lui N. Iorga adresate poporului. În perioada sovietică în RSSM nu era agreată istoria poporului român cu domnitorii şi faptele lor măreţe din trecut, dar uite că memoria omului simplu a fost mai puternică decât ideologia politică comunistă şi în serile lungi buneii povesteau nepoţilor poveşti cu falnici domnitori, lupte glorioase, fapte măreţe. Abia când au crescut, nepoţii au înţeles că ceea ce considerau ei că sunt poveşti de fapt erau secvenţe din opera lui N. Iorga. Atât de puternic a fost cuvântul marelui istoric, că a răzbătut până şi la inima simplului ţăran. N. Iorga a fost un mare patriot al neamului nostru. Pe tot parcursul vieţii a rămas fi del ideii unităţii statului român. În călătoriile sale a vizitat şi Basarabia, rămânând profund impresionat de locurile pitoreşti şi personalităţile acestui meleag. O pagină aparte în operele sale a destinat-o lui C. Stamati, Z. Arbore, S. Murafa, Al. Mateevici. În tragica vară din 1940 N. Iorga a stat în fruntea celor ce au protestat categoric împotriva cedării Basarabiei URSS. Considera că România trebuie până la urmă să-şi protejeze fraţii basarabeni, spunând că urmaşii nu ne vor ierta această slăbiciune. Pentru timpurile tumultoase de atunci vedea două pericole mari – comunismul şi fascismul. Acest lucru legionarii nu-l vor uita. Trebuie de recunoscut că relaţiile dintre N. Iorga şi legionari erau foarte încordate. Marele istoric niciodată nu a recunoscut acţiunile acestui partid şi refuza să se supună ordinelor lui. A refuzat să îmbrace uniforma unică impusă de legionari profesorilor universitari, spunând: „Îmi ajunge că îi văd, nu vreau să-i mai aud”. N. Iorga a avut un sfârşit tragic. În noaptea de 27 noiembrie 1940 a fost ridicat de la vila sa de la Sinaia de un grup de legionari. A doua zi trupul neînsufl eţit al marelui istoric a fost descoperit în pădurea de la Prahova, ciuruit de gloanţe. Membrii Gărzii de Fier l-au considerat responsabil de moartea comandantului lor Corneliu Zelea Codreanu. În felul acesta s-au răzbunat pentru toate acţiunile rebele ale lui N. Iorga. De fapt nici comuniştii, atât români, cât şi sovietici nu l-au acceptat, mult timp opera lui fi ind interzisă. Numele lui Nicolae Iorga este recunoscut atât în spaţiul românesc, cât şi în plan mondial. Este autor a peste 1250 opere şi 25000 de articole. Fostul său secretar i-a dat o înaltă apreciere: „academicul tuturor academicienilor, doctor al tuturor universităţilor”. Omul care a pus mai presus de toate Dreptatea şi Adevărul istoric. Cuvintele adresate studenţilor săi în 1932 pot fi apreciate drept un adevărat testament urmaşilor: „Să ştiţi voi că eu nici în mormânt n-am să mă odihnesc, am să fi u tot cu ochii pe voi, am să vă îmboldesc şi-am să vă mustru ca să nu vă lăsaţi pe tânjală, să nu uitaţi ce aveţi de făcut, să nu vă uitaţi datoria faţă de cei care-au fost şi, mai ales, faţă de cei care vor veni”.

autor:Angela ZEAMĂ, profesor de istorie, Liceul Teoretic „C. Stere”