Conferinţa „Mucenicia în primele secole şi actualitatea ei”.

Pe 1 decembrie 2009, la Soroca s-a desfăşurat conferinţa cu genericul „Mucenicia în primele secole şi actualitatea ei”. Această acţiune a fost organizată, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Petru Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, de către ASCOR şi cu sprijinul considerabil al domnului Mihail Rusnac. La această întâlnire au conferenţiat Părintele Augustin de la Schitul Aiud (jud. Alba Iulia), Părintele Mircea Bejenaru din Suceava şi d-ul Marcel Petrişor (deţinut politic). La conferinţă s-a discutat despre jertfa mucenicilor de-a lungul istoriei şi despre importanţa Liturghiei în viaţa credincioşilor. La sfârşitul conferinţei invitaţii au repartizat celor prezenţi publicaţii ortodoxe, ulei sfinţit de la moaştele martirilor români din temniţele comuniste iar profesorilor şi preoţilor prezenţi acolo li s-a oferit câte 2 cărţi despre mucenicia neamului românesc.
Oraşul Soroca are o însemnătate istorică şi religioasă deosebită pentru acest ţinut basarabean. Acest teritoriu a dat noian de sfinţi, dar cu părere de rău noi suferim de păcatul uitării. Fie ca cu ajutorul bunului Dumnezeu, prin intermediul ASCOR dar şi a altor oameni de iniţiativă şi bună credinţă să fie redescoperite aceste valori morale excepţionale autohtone, care prin exemplul vieţii lor să modeleze sufletele basarabenilor şi să ajute la mântuirea acestui neam. (P. Augustin)
Biroul de presă ASCOR


Sursa
2009-12-11 22:11:12



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

14:55:35Festivalul Internațional al Teatrelor de Păpuși de la Zagreb —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
05:49:45A PUNE PE PICIOARE —» Leo Butnaru
04:26:43DIN REVISTA TINERILOR —» Leo Butnaru
05:45:23DOUĂ PROZE —» Leo Butnaru
04:44:42Premieră: Radacini a lansat primele vinuri DOP din Moldova —» Fine Wine
12:30:14Revelația din UFC, Pavel Andrușca nu a fost niciodată la o discotecă 💥🔥🚀 —» Sandu GRECU
04:58:46MEMORIILE LUI DUMNEZEU —» Leo Butnaru
05:05:17O NUVELETĂ SCRISĂ ÎN SUD ȘI PUBLICATĂ ÎN NORD —» Leo Butnaru
05:18:23CENZURA ȘI POEZIA —» Leo Butnaru
16:29:49Monica Trache: „…Ne place să spunem lucruri actuale…” —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
06:36:15ACUM JUMĂTATE DE SECOL —» Leo Butnaru
18:39:49Bookfest la Chișinău —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
18:39:49Bookfest la Chișinău —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
05:54:16RACURSIURI TRANSPRUTENE —» Leo Butnaru
05:30:29INGHIURI DE VEDERE —» Leo Butnaru
14:06:03💥💥💥 Marin Livadaru. Război cu Sheriff. Săgeți către Adlan, Pașa, Igor și Colea. Bani, afaceri și politică —» Sandu GRECU
06:55:27Două vinuri Gogu de neratat la Vin de Autor —» Fine Wine
05:57:18IDOLII ECRANELOR —» Leo Butnaru
18:55:19Revoltată că agresorul e încurajat de stat —» Curaj.TV | Media alternativă
15:49:52Lecția negocierii României cu Uniunea Europeană: pașii tehnici și greșelile pe care Republica Moldova trebuie să le evite —» Sandu GRECU
19:40:15Nu cumva iar ne-am dus după fentă? —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
12:13:56Epicrama: a doua generație —» Fine Wine
08:00:02Feteasca Generation dă tonul la Soirée Blanche: cinci vinării cu noutăți în pahare —» Fine Wine
05:23:25PROZE —» Leo Butnaru
13:16:08Moldoveanul Artiom Livadari va lupta în GLORY 💥🏆 —» Sandu GRECU