Premiul Panglica Rosie la nivel global


Apelul pentru nominalizări în cadrul Premiului „Panglica Roşie” 2010 la nivel global a fost lansat. În aceeaşi modalitate ca şi în trecut, premiul onorează şi recunoaşte liderizmul excepţional la nivel local în cadrul răspunsului la epidemia SIDA. Nominalizările sunt acceptate cu începere la 1 decembrie 2009 pînă la 28 februarie 2010.

25 organizaţii comunitare vor fi selectate în cadrul unui proces şi invitate să participe în cadrul Conferinţei Internaţionale privind SIDA, a 18-a ediţie, organizată în Viena pe parcursul perioadei 18-23 iulie 2010, unde vor avea oportunitatea să-şi demonstreze activitatea efectuată. Toate cele 25 organizaţii vor primi cîte un premiu de 5000 dolari SUA fiecare. Cinci dintre ele vor primi distincţia „Recunoaştere Specială” şi un premiu suplimentar de 15 000 dolari SUA.

În acest an, Premiul „Panglica Roşie” va fi decernat grupurilor comunitare pentru liderism excepţional în răspunsul la SIDA în unul sau mai multe din următoarele domenii:

  • Asigurarea accesului persoanelor care trăiesc cu HIV la  tratament
  • Susţinerea programelor de prevenire HIV, tratament şi îngrijiri pentru persoanele care utilizează droguri
  • Anularea legilor şi politicilor discriminatorii, combaterea stigmei şi discriminării ce blochează răspunsul eficace la SIDA şi marginalizării grupurilor populaţiilor cheie (bărbaţii care întreţin relaţii sexuale cu alţi bărbaţi, persoanele transgender, lucrătorii sexului şi deţinuţii)
  • Încetarea violenţei împotriva femeilor şi fetelor şi promovarea egalităţii de gen

În acest an distincţia „Recunoaşterea Specială” va fi decernată unei organizaţii a cărei abordări intersectoriale se axează asupra epidemiei SIDA şi ODM la nivel comunitar. Pentru a nominaliza vizitaţi website-ul Premiului „Panglica Roşie” http://www.redribbonaward.org/.


Sursa
2009-12-11 09:25:55



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

12:13:56Epicrama: a doua generație —» Fine Wine
08:00:02Feteasca Generation dă tonul la Soirée Blanche: cinci vinării cu noutăți în pahare —» Fine Wine
05:23:25PROZE —» Leo Butnaru
13:16:08Moldoveanul Artiom Livadari va lupta în GLORY 💥🏆 —» Sandu GRECU
15:55:57Un Yes-Eu —» Leo Butnaru
14:51:14Merdeneaua 2.0 —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
14:46:16Algoritm Literar. Nr. 9, iulie 2014 —» Algoritm Literar
14:46:16Revista Algoritm Literar. Nr. 10, decembrie 2014 —» Algoritm Literar
14:46:15Revista Algoritm literar, trim. I, 2015 —» Algoritm Literar
14:46:15ALGORITM LIERAR nr. 2/2015 —» Algoritm Literar
14:46:15ALGORITM LITERAR nr. 3 (13)/2015 —» Algoritm Literar
14:46:14Algoritm Literar, nr. 4 (14) 2015 —» Algoritm Literar
14:46:14Algoritm Literar, nr. 1 (15), anul VII, martie 2016 —» Algoritm Literar
14:46:13Algoritm Literar, nr. 2 (16), trimestrul II, 2016. —» Algoritm Literar
14:46:13ALGORITM LIETRAR nr 3/2016! —» Algoritm Literar
14:46:12ALGORITM LITERAR NR 1/2017 —» Algoritm Literar
04:40:04BACOVIA —» Leo Butnaru
12:55:11Fără Titlu —» Leo Butnaru
05:03:22ÎNTRE PROZĂ ȘI YES-EU —» Leo Butnaru
15:11:26„O societate puternică înseamnă o societate informată și unită” – Rodica Lilica, studentă la programul dual Finanțe și Bănci, ASEM 💫 —» Sandu GRECU
15:04:29„Europa nu este doar o destinație, ci cel mai sigur plan prin care ne putem moderniza fiecare localitate” – Cristian David, Președinte ILD România 💫 —» Sandu GRECU
12:10:57Feteasca Run: prima cursă care unește vinăriile din Cricova —» Fine Wine
11:53:47Festivalul vinului de autor: 4-6 septembrie —» Fine Wine
18:11:55FIECARE COPIL MERITĂ ȘANSA DE A-ȘI URMA VISUL! 💙💛 —» Sandu GRECU
05:11:19DIN REVISTA TINERILOR —» Leo Butnaru