Cum să procedeze fata care a fost înşelată de băiat şi abandonată?

Întrebare:

Am fost cu un băiat timp de un an şi jumătate. Îl iubesc cu toată fiinţa mea şi simţeam că şi el mă iubeşte. M-am dăruit lui crezând că merită şi că era adevărat când spunea că nu o să mă lase niciodată să plec de lângă el. Imediat după aceea „mi-a dat papucii” spunând că a obţinut ce vroia şi s-a răzbunat pentru că îşi pierduse vara cu mine… Acum, sufletul îmi este făcut bucăţi. Credeam că aceasta o să mă facă să-l urăsc, dar încă îl iubesc şi vreau să fiu cu el…, cred în el, deşi ceva îmi spune că doar îmi fac aluzii şi că nu o să ne mai împăcăm nici odată. El ştie că îl iubesc şi mă tot amăgeşte: acum îmi spune că mă iubeşte şi că îi pare rău şi mai târziu îmi spune că nu-i pasă deloc de mine. Ce sfat îmi daţi?

Trist… Foarte trist… Tare mi-ar fi plăcut să primesc mesajul acesta de la tine înainte ca să iei decizia să te culci cu el, adică înainte să te laşi ademenită în curvie. Atunci te-aş fi sfătuit  cum să te protejezi şi să-ţi păstrezi curăţia ca astfel să pui temelia pentru o căsătorie fericită. Dar, şi acum nu este totul pierdut, numai să vrei să asculţi din toată inima sfaturile pe care ţi le voi da având la bază învăţătura Cuvântului lui Dumnezeu.

1. Încetează să fii naivă

Mesajul tău îmi arată clară că nu eşti o fată uşuratică şi înţeleg că îl iubeşti pe acest băiat şi vrei să ai o căsătorie frumoasă întemeiată pe dragoste. Dar nu tot aşa este din partea lui. El se poartă cu multă răutate şi te tratează ca pe un obiect, ca pe o jucărie de făcut sex. De altfel, lucrul acesta ţi l-a spus singur când a zis că şi-a pierdut vara cu tine. Adică toată vara ţi-a întins curse până a reuşit în sfârşit să-şi capete jucăria în pat. Vrei să fii jucărie? Nu cred. De aceea, încetează să mai fii naivă şi nu te mai hrăni cu nădejdi înşelătoare. Băiatul acesta s-a purtat şi se poartă ca un mişel căruia nu-i pasă de dragostea ta şi de tine. Dacă şi se va căsători cu tine, o va face doar pentru sex şi vei fi tratată apoi ca o prostituată ieftină căreia nu trebuie să-i plătească, ba încă mai şi spală şi pregăteşte pentru el. Vrei tu aceasta? Să nu te superi că folosesc cuvinte dure, dar vreau să-ţi vii în fire şi să înţelegi ce se întâmplă şi în ce cursă ai fost prinsă.

2. Caută să înveţi adevărata dragoste

Din ce mi-ai scris văd că nu cunoşti ce este adevărata dragoste. Te sfătuiesc să cauţi cât poţi de repede cursul de studiu biblic „Căsătorie fără regrete” şi să studiezi cu mare atenţie lecţiile 7 şi 8, care te vor ajuta să-ţi formezi o perspectivă biblică şi adevărată despre dragoste. Dragostea adevărată este inteligentă şi nu se lasă robită de emoţii, aşa cum este acum la tine. Dragostea adevărată urmăreşte binele suprem al celui pe care îl iubeşte, aşa cum a făcut Dumnezeu:

Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. (Ioan 3:16)

Vezi, pentru că te iubeşte, Dumnezeu a dat ce a avut mai scump, pe unicul Lui Fiu şi aceasta ca să capeţi iertare de păcatele tale şi să moşteneşti viaţa veşnică. Dar ce a făcut acest băiat care spune că te iubeşte? Şi-a bătut joc de tine, ţi-a furat ce ai mai scump, virginitatea, curăţia ta. Îi pasă lui oare de ruşinea şi durerea care o vei avea în prima noapte de nuntă când vei spune soţului tău că i-ai răpit acest dar? Îi pasă lui de ruşinea care o vei purta tot restul vieţii? Îi pasă lui de faptul că prin fapta aceasta ţi-a spurcat patul căsătoriei tale, adică relaţia ta intimă cu soţul? Nu-i pasă… Dacă i-ar fi păsat, nu făcea crima pe care a făcut-o.

3. Rupe orice legătură a păcatului

Îţi recomand să citeşti articolul Şapte sfaturi pentru fetele care doresc eliberare din păcatul curviei şi o căsătorie fericită şi să urmezi toate acele sfaturi.

Dumnezeu să aibă milă de tine şi să-i dea pocăinţă şi băiatului care ţi-a pricinuit această mare rană.

Related Posts:

Sursa
2009-12-11 07:00:00



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

17:38:13Luna Plina 29 iulie 2026 —» codul omega
10:09:57ÎNTRE PROZĂ ȘI YES-EU —» Leo Butnaru
14:23:21Festivslul Internațional de Teatru de la Avignon —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
10:10:57Trei morți pe șantier, muncă continuă!? (ru) —» Curaj.TV | Media alternativă
19:37:54💥 EXCLUSIV: Moldoveanul David Ostafi a semnat în La Liga! Puștiul de 16 ani impresionează în fotbalul spaniol —» Sandu GRECU
16:28:52Prima ediție a Turneului Memorial „Vasile Railean” —» Sandu GRECU
09:04:42Ialoveni Armonios 1994, revelația mondială la 10 euro pe raft —» Fine Wine
11:46:06Sistemul care vrea să răstoarne PAS-ul. Chirtoacă despre mafie, hoție, scandalul din familie și fotbal 🔥💥🔝 —» Sandu GRECU
10:15:29ÎN PRAG DE CARTE NOUĂ —» Leo Butnaru
21:32:05World Cup —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
09:11:12Franța, după ziua națională —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
08:16:37DIN ANII 90... —» Leo Butnaru
18:13:09Parteneriatul pentru Europa: primele discuții privind agenda comună de acțiuni 🔝 —» Sandu GRECU
05:35:14DINSPRE MITURI SPRE NOI —» Leo Butnaru
05:27:03POETUL ȘI POEZIA SALVÂNDU-SE DIN GULAG —» Leo Butnaru
13:15:37Moldoveanca Romina Hîncu a cucerit primul său titlu ITF 💥 —» Sandu GRECU
05:59:25PUȚINĂ PEDAGOGIE —» Leo Butnaru
15:55:16🔥🔥🔥 SCANDAL la Comitetul Olimpic! 💥💥💥 CNOS vrea să elimine Federația de lupte din membrii săi! —» Sandu GRECU
19:18:28Vasile Tarlev: Nu eu am distrus Stadionul Republican. Atacant la echipa Bucuria. Despre Voronin și circ —» Sandu GRECU
19:13:06Tehnologie, energie verde și investiții în tineri: Istoria de succesului a Agro-Firmei „Plaiul Bîrlădean” 🌞 —» Sandu GRECU
19:07:23„Rolul meu ca primar nu este să fac promisiuni, ci să livrez rezultate” – Leonid Boaghi, primarul satului Sireți 💫 —» Sandu GRECU
17:04:57Fosta ambasadoare în India se judecă cu Ministerul de Externe —» Curaj.TV | Media alternativă
15:25:42Despre scandalul de la Dumbrava, BH (Live) —» Curaj.TV | Media alternativă
09:29:40DIN REVISTA DE TRADUCERI LITERARE —» Leo Butnaru
20:44:08De la pasiunea pentru arta culinară, la o carieră de succes în managementul ospitalității: Povestea Ninei Stratu 💫 —» Sandu GRECU