Vladimir Ţurcan: „Voi părăsi fracţiunea PCRM”

La câteva ore după eşuarea alegerilor preşedintelui RM şi declanşarea, de facto, a unor noi anticipate, deputatul PCRM Vladimir Ţurcan susţine că ortacii săi comunişti nu l-au votat pe Lupu din lipsă de curaj, că decizia plenarei este una greşită şi că el ar putea să formeze degrabă o nouă fracţiune parlamentară.

- Dle Ţurcanu, după ultimele declaraţii pe care le făcuserăţi jurnaliştilor, toată lumea se aştepta ca astăzi să votaţi pentru Lupu. Ce s-a întâmplat că n-aţi votat?

- Eu am spus că vom încerca, la plenară, să-i convingem pe toţi membrii fracţiunii să participe la votare. Din păcate, decizia plenarei a fost negativă. Cred că este o decizie greşită, fatală chiar, nu numai pentru partid, dar şi pentru soarta RM. De aceea, având informaţia că cel puţin opt nu vor avea curaj să iasă la votare, am considerat că nu are rost să votăm patru-cinci. Totodată, din acest moment, suntem absolut liberi în sensul identificării comportamentului nostru de mai departe.

- Este posibil să treceţi în alt partid?

- Mă gândesc, deşi nu cred că e vorba de o trecere în alt partid. Mai degrabă voi părăsi fracţiunea PCRM şi mă voi gândi la activitatea mea politică de mai departe. Evident că voi rămâne pe aripa stângă a câmpului politic, dar trebuie să văd cum anume voi activa în continuare. În timpul cel mai apropiat, voi anunţa şi presa despre aceasta.

- Dle Ţurcanu, câţi eraţi, totuşi, cei care ar fi fost gata să voteze pentru Lupu?

- Cel mai interesant este faptul că mai mulţi colegi de-ai mei comunişti au pledat, la plenară, pentru ca întreaga formaţiune a PCRM să iasă la vot. Credeam cu toţii că decizia va fi pozitivă, dar… Nu are rost să ne ocupăm de matematică şi să calculăm dacă aceştia au fost 25 sau 30, dar situaţia anume asta este.

- Şi atunci de ce măcar opt nu v-aţi rupt de fracţiune, ca să votaţi?

- Fiecare îşi are motivarea sa. Eu cred că unora nu le-a ajuns curaj. Asta nu e vina, ci problema dumnealor. Dar timp mai este pentru ca şi ei să-şi expună poziţia, şi eu sunt convins că o vor face, după ce eu personal şi alţii vom face următorul pas.

http://hotnews.md/?p=16506

- Adică veţi forma o nouă fracţiune parlamentară împreună cu alţi deputaţi comunişti?

- Posibil. Eu, în principiu, am hotărât ce o să fac, dar mai avem câteva zile ca să ne formulăm activitatea ulterioară.

- Şi atunci cum veţi merge la anticipate?

- Anume pentru asta trebuie să ne pregătim. Oricum, nu cred că vom avea alegeri mai devreme de toamna anului viitor, aşa că mai avem timp…

- Dl Diacov a dat de înţeles că, astăzi, comuniştii au început să-şi sape groapa. Care este, la momentul de faţă, situaţia în PCRM?

- Eu consider că e tensionată. Dar Dl Diacov foloseşte uneori aşa unele expresii, unele metafore. Vă aduceţi aminte că a fost cândva ziarist?!


Sursa
2009-12-07 21:12:30



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

12:27:54La Muzeul Național de Artă al Moldovei a fost inaugurată expoziția „ALB DUPĂ ALB”, semnată de Doina Mihăilescu 💫 —» Sandu GRECU
12:19:43Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech 💥 —» Sandu GRECU
06:12:55Orange de Bulboaca — printre cele mai bune vinuri ale lumii la Berliner Wine Trophy —» Fine Wine
05:46:36DIN POEZIA AVANGARDEI UCRAINENE —» Leo Butnaru
05:24:21O PROZĂ DIN SUD PUBLICATĂ ÎN NORD —» Leo Butnaru
14:55:35Festivalul Internațional al Teatrelor de Păpuși de la Zagreb —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
05:49:45A PUNE PE PICIOARE —» Leo Butnaru
04:26:43DIN REVISTA TINERILOR —» Leo Butnaru
05:45:23DOUĂ PROZE —» Leo Butnaru
04:44:42Premieră: Radacini a lansat primele vinuri DOP din Moldova —» Fine Wine
12:30:14Revelația din UFC, Pavel Andrușca nu a fost niciodată la o discotecă 💥🔥🚀 —» Sandu GRECU
04:58:46MEMORIILE LUI DUMNEZEU —» Leo Butnaru
05:05:17O NUVELETĂ SCRISĂ ÎN SUD ȘI PUBLICATĂ ÎN NORD —» Leo Butnaru
05:18:23CENZURA ȘI POEZIA —» Leo Butnaru
16:29:49Monica Trache: „…Ne place să spunem lucruri actuale…” —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
06:36:15ACUM JUMĂTATE DE SECOL —» Leo Butnaru
18:39:49Bookfest la Chișinău —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
18:39:49Bookfest la Chișinău —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
05:54:16RACURSIURI TRANSPRUTENE —» Leo Butnaru
05:30:29INGHIURI DE VEDERE —» Leo Butnaru
14:06:03💥💥💥 Marin Livadaru. Război cu Sheriff. Săgeți către Adlan, Pașa, Igor și Colea. Bani, afaceri și politică —» Sandu GRECU
06:55:27Două vinuri Gogu de neratat la Vin de Autor —» Fine Wine
05:57:18IDOLII ECRANELOR —» Leo Butnaru
18:55:19Revoltată că agresorul e încurajat de stat —» Curaj.TV | Media alternativă
15:49:52Lecția negocierii României cu Uniunea Europeană: pașii tehnici și greșelile pe care Republica Moldova trebuie să le evite —» Sandu GRECU