Alegeri anticipate. Ura!

Astăzi, 7 decembrie 2009, Parlamentul Republicii Moldova nu a reușit, pentru a patra oară în acest an, să aleagă Președintele Republicii. Mergem spre anticipate, și această știre, împreună cu victoria lui Băsescu în România, mi-au făcut ziua mai frumoasă.

Da, am vrut anticipate. Și nu pentru că sunt antistatalist sau chiar comunist cum au crezut unii când au citit titlul. Sunt un cetățean al Republicii Moldova, care s-a săturat. Și de atâtea alegeri, dar și de lipsa unei situații clare pe scena politică din Moldova. Și dacă o definitivare clară a forțelor politice și a electoratului acestora necesită un preț, fie el și anticipatele, haideți să-l plătim.

Ce au adus anticipatele din iulie? Nimic mai mult decât o nouă forță politică, care avea să se afirme și să ia 13 mandate în noul Parlament, dar mult mai important, zic eu, anticipatele au adus prima crăpătură în Partidul Comuniștilor, prin plecarea lui Lupu. Atunci am văzut și noi, muritorii de rând, că ”богатые тоже плачут” (în traducere ”și cei bogați plâng”, titlul unei telenovele mexicane, foarte populară în fosta Uniune Sovietică). Fiți siguri că aceste alegeri anticipate vor aduce cu ele alte crăpături, și nu doar în Partidul Comuniștilor, ci și în cadrul Alianței.

Forțele politice din Republica Moldova până în 2009 pot fi reprezentate de niște bolovani. Ei bine, acești bolovani înclinau balanța în dependență de cât de mari erau. Partidele politice cu membrii cei mai numeroși, dar și populari, dominau. Partidele mici, în preajma alegerilor, se dizolvau iar liderii acestora erau înscriși pe listele electorale ale unui partid mai mare. Și tot așa, până se formau adevărate clanuri. Întrebarea cu care se întâlnea alegătorul nu era, cum ar fi fost normal, ”Ce partid are programul electoral cel mai potrivit pentru a-mi reprezenta interesele în Parlament?”, ci ”Ce partid are cei mai mulți oameni pe care îi cunosc? Unde sunt cele mai multe vedete?”.

Ce înseamnă, până la urmă, alegeri anticipate? Un semnal fiecărui partid că ceva nu a mers bine. Și într-un partid unde măcar ceva nu merge bine, se găsesc soluții. Uneori diferite, chiar diametral opuse, care îi fac pe unii să adere la alt partid, mai apropiat ca doctrină, dar și ca perspectivă. Uite așa, bolovanii se fărâmițează, iar noi asistăm la o continuă metamorfoză a scenei politice.

Ai grijă ce-ți dorești. Se putea întâmpla și nu avea să-ți placă. Dacă se alegea președintele, chiar credeți că avea să se facă pentru câteva principii în cruce, președinția Curții de Conturi și a Comisiei Electorale? Un partid cu 48 mandate în Parlament și cu 8 ani de dominare în spate avea să se mulțumească cu atât? Nu. Votarea președintelui avea să însemne cadouri și compromisuri mult mai profunde, facilități, imunități, închideri de ochi la unele afaceri dubioase. Pentru asta am stat în criză politică atâta timp? Pentru asta au fost bătuți copii la 7 aprilie? Pentru titlurile de Președinte, Prim-Ministru, Președinte de Parlament și Ministru? Și în rest totul să rămână la fel? Eu zic că nu.

În același timp, și în cadrul Alianței nu sunt excluse, ba chiar așteptate migrări. Integritatea Alianței și existența ulterioară a acesteia stă la îndoială când după deal se zărește o nouă campanie electorală, unde e valabil principiul ”frate, frate, da votu-i vot”. Dacă nu la nivel central, sigur la nivel teritorial se vor isca conflicte între membrii Alianței. Crăpături, crăpături… Peste tot crăpături.

Totuși, aceste alegeri anticipate nu pot fi organizate la nesfârșit. Nu pot fi trecute cu vederea cheltuielile pe care le generează, dar și știrbirea imaginii statului pe plan extern, stagnarea investițiilor, și stresul permanent cu care se confruntă oamenii, neavând un președinte de ceva timp. Încă o dată, nu mai mult. Însă de această dată sper să se rezolve totul de la sine, să fie clară pentru toți voința poporului, da sau ba, și să nu fie nevoie de târguri. Târgurile nu duc la nimic bun, mai ales într-o țară care vrea schimbări radicale.