Atitudinea şi frica de luare a atitudinii privind alegerea preşedintelui în RM

La dezbaterea organizată pe 4 decembrie de către IRIM şi UNSTM, la Primărie, au fost reprezentate organizaţii de tineret ale mai multor  partidelor politice – PL, PLDM, MAE, PNL, PPCD, AMN, Tineretul Comunist (care a specificat că nu reprezintă PCRM-ul). Tema dezbaterii a fost importanţa alegerii preşedintelui la 7 decembrie 2009.

Discuţiile au fost vii, interesante. S-a vorbit despre problemele pe care le-ar crea sau le-ar acutiza aruncarea RM în anticipate. Totodată, un participant la dezbatere a analizat posibilitatea de a modifica legislaţia, astfel încât preşedintele să fie ales prin vot general – aceasta ar echivala cu acordarea mai multor prerogative preşedintelui, care şi fără asta are o funcţie cheie într-un stat cu regim parlamentar. Partidele politice care nu vor ca preşedintele să fie ales de către popor sunt PL, PPCD şi PCRM.

Toţi cei prezenţi, cu excepţia reprezentatului Komsomolului (care a luat de mai multe ori cuvântul, dar nu a spus nimic despre  alegeri) au sugerat că anticipatele trebuie evitate. Dar atunci când a fost prezentat un apel prin care cei prezenţi ar cere Parlamentului să aleagă preşedintele statului, ca să evităm criza politică, majoritatea celor prezenţi s-au eschivat. Reprezentantul MAE a afirmat expres că nu va semna nimic, e prea oficial şi ei nu ştiu care e viitorul politic al ţării aşa că e riscant. Persoana de la PNL a subliniat că el va semna, dar a dispărut repede  după aceasta. Unii reprezentanţi ai tineretului AIE au afirmat că ei nu pot semna din  numele OT al partidului lor – tot ce fac, fac în alianţă. Poate ar trebui să bucure această solidaritate, dar e împinsă la extremă şi lasă fără individualitate partidele componente.

Dacă ar fi venit acest apel acum o săptămână, vă asigur că am fi semnat, acum însă este imposibil, a afirmat cineva din cadrul tineretului alianţei. Rămâne un mister pentru mine ce s-a schimbat în această săptămână, de ce această schimbare şi delimitare în  timp.

Apelul a fost dus, totuşi, la secretariatul Parlamentului, a fost înregistrat, dar nu ştiu dacă a fost citit de către deputaţi în timp util. Şi dacă da, atunci nu i-a interesat, pentru că preşedintele oricum nu a fost ales.


Sursa
2009-12-07 12:01:23



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

12:13:56Epicrama: a doua generație —» Fine Wine
08:00:02Feteasca Generation dă tonul la Soirée Blanche: cinci vinării cu noutăți în pahare —» Fine Wine
05:23:25PROZE —» Leo Butnaru
13:16:08Moldoveanul Artiom Livadari va lupta în GLORY 💥🏆 —» Sandu GRECU
15:55:57Un Yes-Eu —» Leo Butnaru
14:51:14Merdeneaua 2.0 —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
14:46:16Algoritm Literar. Nr. 9, iulie 2014 —» Algoritm Literar
14:46:16Revista Algoritm Literar. Nr. 10, decembrie 2014 —» Algoritm Literar
14:46:15Revista Algoritm literar, trim. I, 2015 —» Algoritm Literar
14:46:15ALGORITM LIERAR nr. 2/2015 —» Algoritm Literar
14:46:15ALGORITM LITERAR nr. 3 (13)/2015 —» Algoritm Literar
14:46:14Algoritm Literar, nr. 4 (14) 2015 —» Algoritm Literar
14:46:14Algoritm Literar, nr. 1 (15), anul VII, martie 2016 —» Algoritm Literar
14:46:13Algoritm Literar, nr. 2 (16), trimestrul II, 2016. —» Algoritm Literar
14:46:13ALGORITM LIETRAR nr 3/2016! —» Algoritm Literar
14:46:12ALGORITM LITERAR NR 1/2017 —» Algoritm Literar
04:40:04BACOVIA —» Leo Butnaru
12:55:11Fără Titlu —» Leo Butnaru
05:03:22ÎNTRE PROZĂ ȘI YES-EU —» Leo Butnaru
15:11:26„O societate puternică înseamnă o societate informată și unită” – Rodica Lilica, studentă la programul dual Finanțe și Bănci, ASEM 💫 —» Sandu GRECU
15:04:29„Europa nu este doar o destinație, ci cel mai sigur plan prin care ne putem moderniza fiecare localitate” – Cristian David, Președinte ILD România 💫 —» Sandu GRECU
12:10:57Feteasca Run: prima cursă care unește vinăriile din Cricova —» Fine Wine
11:53:47Festivalul vinului de autor: 4-6 septembrie —» Fine Wine
18:11:55FIECARE COPIL MERITĂ ȘANSA DE A-ȘI URMA VISUL! 💙💛 —» Sandu GRECU
05:11:19DIN REVISTA TINERILOR —» Leo Butnaru