Uniunea Sovietică şi Basarabia

După prăbuşirea Imperiului Rus din 1917, în Basarabia a fost creat un “sfat al ţării”. Moldova a devenit o republică independentă pe 2 decembrie 1917. Dată fiind situaţia militară, care punea în pericol noul stat (în acel moment, guvernul bolşevic ducea tratative cu Germanii pentru a le preda toată partea vestică a fostului Imperiu Rus, iar armata rusă înfometată se debandase, transformându-se în cete de jefuitori), "Sfatul Ţării" a apelat la Regatul României pentru a trimite trupe care să asigure pacea. Trupele au intrat în Basarabia pe 13 decembrie. Pe 27 martie 1918, Sfatul Ţării a votat pentru unirea cu România. Ulterior Uniunea Sovietică a refuzat să recunoască unirea şi a pornit un amplu program de propagandă a ideii că România ar fi un stat imperialist multi-etnic. Basarabia a rămas parte a României până în 1940 când URSS a anexat din nou teritoriul, împreună cu nordul Bucovinei.

Convenţia din 28 octombrie 1920, prin care Imperiul Britanic, Franţa, Italia şi Japonia recunoşteau suveranitatea română în Basarabia, nu a fost recunoscută de URSS. Moscova nu a recunoscut nici măcar porţiunea care stipula că la cererea Rusiei Consiliul Ligii Naţiunilor avea dreptul de a arbitra o eventuală dispută ruso-română asupra Basarabiei. Pe scurt, Kremlinul insista că România a ocupat ilegal Basarabia. Moscova a susţinut, de asemenea, activităţi revoluţionare în Basarabia, conduse de bolşevici infiltraţi.

Conform documentelor oficiale NKVD, peste 15.000 de români din Bucovina au fost deportaţi în Siberia doar în 1940 . Acţiunile sovietice au culminat cu o serie de masacre, cel mai cunoscut fiind Masacrul de la Fântâna-Albă, când un număr de app. 3.000 de români care încercau să se refugieze în România au fost blocaţi de trupe ale NKVD şi un număr estimat la 200 dintre ei au fost ucişi la "Fântâna Albă".

Teritoriul RSS Moldovenească a fost compus din Basarabia (cu excepţia Basarabiei de Sud, atribuită Ucrainei) şi o parte din teritoriul fostei Republici Sovietice Socialiste Moldovenească (Transnistria), fondată în 1924 pe teritoriul Ucrainei. În documentul de creare al RSSA Moldovenească din 12 octombrie 1924 frontiera de vest a republicii nu a fost trasată de-a lungul râului Nistru, ci de-a lungul Prutului. În RSSA Moldovenească s-a implementat ideologia unei identitate moldovenească separată, inclusiv definirea unei limbii moldoveneşti, distinctă de cea română. A fost introdus alfabetul cirilic şi multe expresii ruseşti.

În Basarabia, guvernarea sovietică a iniţiat o politică de asimilare a etnicilor români. Mai întâi regiunea a fost divizată în două Republici Socialiste Moldoveneşti, iar o regiune sudică - Bugeacul, a fost redenumit Oblastul Izmail şi ataşat Republicii Sovietice Socialiste Ucrainiene. Elita populaţiei româneşti a fost deportată în Siberia, la fel ca în Bucovina. Au fost aduşi colonişti ruşi şi ucrainieni în zonele golite de populaţia română deportată. Cei care se declarau români, iar nu moldoveni erau persecutaţi drastic de regimul comunist.

În perioada 1946-1947, ca rezultat a foametei organizate în RSS Moldovenească se estimează că au murit peste 300.000 de persoane, fiind înregistrate totodată multe cazuri de canibalism. În plus, populaţia fostei RSSAM, ca parte a RSS Ucraineană, a suferit de asemenea de foamete în anii 1930 când mai multe milioane de persoane au murit în Ucraina (vezi şi Holodomor).

Teritoriul Transnistriei a fost mult mai puternic industrializat faţă de restul Republicii, iar procesul de industrializare a fost însoţit de o colonizare a zonei cu populaţie rusă adusă în special din Federaţia Rusă. Deşi Republica Moldova avea cea mai mare densitate de populaţie din URSS, Moscova a stimulat în continuare aducerea de forţă de muncă din afară, inclusiv a celei cu o slabă calificare. Chiar şi Igor Smirnov, liderul actual al Transnistriei, a fost trimis în 1987 din Rusia la Tighina pentru a ocupa poziţia de conducere a unei întreprinderi. Acest proces a fost amplificat şi printr-o excesivă militarizare a zonei.