Mulţumesc, România!

Ţara aceasta m-a adoptat. M-a primit, pe mine, românul străin. Chiar dacă în timpul primului contact cu România am fost ras de vreo 30-40 de lei: s-a străduit un taximetrist mai binevoitor, nu mă supăr. Am învăţat şi eu o lecţie de viaţă.

Ţara aceasta a devenit ţara mea. Deşi îmi este dor de Republica Moldova sau Basarabia, cum i se zice ţărişoarei mele prin Bucureşti, m-am stabilit aici, am dat drumul la rădăcini.

Sunt român deşi în acte nu scrie aceasta. Am emigrat ÎN România în timp ce mulţi români emigrează DIN România. Sunt mai român decât românii? Poate. Doar părinţii mei au fost români chiar şi atunci când erau obligaţi să fie sovietici, moldoveni. După câteva sute de ani de dezrădăcinare, populaţia din care mă trag vorbeşte în continuare româneşte. Minune.

Muncesc din greu. Mă trezesc la 6.00. Mă culc la 1.00. Mănânc şi iubesc pe apucate. Ţara aceasta este plină de surprize neplăcute. Este greu în trafic. Se mai uită urât unul la tine. Se mai pişă birocraţii pe problemele tale. Da, asta-i România. Totuşi, spun mulţumesc, România. Nu vă miraţi. Ţara aceasta mi-a dat un serviciu de care sunt mulţumit. Deşi este extrem de stresant şi epuizant, reuşesc să fac lucruri de care mă mândresc. România mi-a dat o casă. Desigur, nu am luat-o gratuit, dar la Chişinău era imposibil. Cel mai important, la Bucureşti nu sunt singur. România mi-a permis să o am pe EA lângă mine. Masă, casă, iubită, un loc de muncă bun, oare ce să-mi doresc de la viaţă? Mai mulţi bani? Neah, doar sănătate. În rest, mulţumesc. Mulţumesc, România.

Explicaţii: Am scris acest text pentru că uneori trebuie să ne întrebăm, oare ce e bine în ţara în care trăim? Avem pentru ce să-i mulţumim? Cel puţin, o dată pe an, poate de Ziua Naţională, TREBUIE să o facem. Eu cred că am pentru ce. Voi?