Automobile Second, Microbuse, Masini de teren si piese de schimb din GermaniaAutomobile Second, Microbuse, Masini de teren si piese de schimb din Germania, pentru Republica Moldova Auto Moto |
Comenteaza
Prima ţară din lume care interzice vânzarea de maşini noi diesel şi pe benzină
Norvegia continuă să avanseze din punctul de vedere al adopţiei maşinilor electrice. Cea mai evoluată ţară la acest capitol anunţă o ţintă foarte curajoasă: nicio maşină cu motor termic la vânzare în showroom-uri în 2025, scrieautomarket.ro. Norvegia ne-a obişnuit deja cu veşti mai mult decât interesante la capitolul maşini electrice, deci ţara în care se vinde o maşină cu emisii zero la fiecare trei maşini cu motoare clasice nu ne mai poate surprinde la multe capitole. Şi totuşi, ultimele informaţii venite dinspre oficialii de rang înalt de la conducerea statului scandinav ne dezvăluie un peisaj auto care tinde spre perfecţiune ecologică. Conform declaraţiilor unuia dintre membrii Parlamentului norvegian, Ola Elvestuen, care conduce de asemenea Comitetul de Energie şi Mediu din Norvegia, statul nordic se pregăteşte încet, dar sigur de o revoluţie ecologică. Astfel, o serie de reguli care urmează să fie impuse în Norvegia vor interzice vânzarea maşinilor noi pe benzină sau diesel până în 2025. Regulile vor fi impuse treptat şi vor acoperi pe rând toate zonele industriale sau de business care depind de transportul cu automobile. Conform programului stabilit, planul va începe să fie implementat încă din acest an, când toate vehiculele cumpărate de autorităţi vor trebui să fie electrice. Transportul în comun pe roţi din Norvegia se va alinia şi el complet la standardele cu emisii zero până în 2020, iar taxiurile vor fi şi ele full-electrice până în 2022. Ultima barieră, achiziţia personală de maşini exclusiv electrice, va intra în vigoare în 2025. Norvegia este cea mai avansată ţară din lume la capitolul electrificarea parcului auto. Prin dezvoltarea continuă a infrastructurii şi printr-o serie de bonusuri acordate cumpărătorilor acestui tip de maşini, statul scandinav a ajuns în ultimii trei ani un adevărat paradis al maşinilor electrice, modele precujm Volkswagen e-Golf, Tesla Model S sau Nissan Leaf fiind apariţii uzuale în peisajul auto al oraşelor din Norvegia.

STUDIU: Producătorii auto își sufocă clienții cu tehnologii inutile, pe care mulți nu știu să le folosească
Un studiu recent a arătat că producătorii auto oferă o mulțime de tehnologii și sisteme pe care clinții nu le folosesc sau de a căror existență nici nu știu, scrie automarket.ro Tot mai mulți constructori sunt de părere că până la finalul acestui deceniu tehnologia din interiorul mașinilor va fi la fel de importantă ca resursele ascuns sub capotă. Nimic mai adevărat, însă clienții care își doresc multă tehnologie uită sau nu știu cum să o folosească. Un studiu recent, publicat de către compania de consultanță auto SBD și cea de sondaje Nielsen, a demonstrat că producătorii introduc pe noile mașini tehnologii pe care clienții nu știu să le folosească sau despre a căror existență nu au aflat. Studiul a adunat 14.000 de cumpărători de mașini noi și a fost desfășurat în intervalul aprilie-mai 2015. Aproximativ 43% din totalul celor intervievați au declarat că producătorii instalează prea multe sisteme de infotainment și că funcțiile oferite de acestea nu sunt neapărat utile. Pe lista celor 42 de sisteme amintite de cei intervievați, cele mai slab cotate funcții au fost cea de apelare vocală, cea de conectare a telefonului mobil, aplicațiile sistemului multimedia sau panoul de instrumente care poate fi personalizat. Printre elementele de infotainment pe care utilizatorii de mașini noi le ignoră cel mai des s-au numărat: - Hard-disk-ul intern al sistemelor multimedia: asta pentru că majoritatea publicului își memorează melodiile preferate pe telefonul mobil, pe USB sau MP3 Player. - CD player-ul: tot mai mulți constructori se întreabă dacă să le mai instaleze pe noile mașini. - Serviciile de tip Concierge: acest serviciu nu a prins foarte bine atunci când utilizatorii au fost nevoiți să plătească pentru el. În cazul BMW Assist și Hyundai BlueLink a funcționat doar în perioada de gratuitate. - Recunoașterea vocală: clienții preferă să folosească butoanele sau funcția tactilă pentru a evita bătăile de cap pe care le oferă sistemul de recunoaștere a vocii, de multe ori dus în eroare de o pronunție greșită sau prea rapidă a comenzilor.

Audi a reuşit să producă motorină sintetică din apă şi dioxid de carbon
Audi a finalizat cu succes primul său lot de motorină ecologică e-diesel. Carburantul este produs într-o fabrică operată cu energie din surse sustenabile şi nu necesită pic de petrol din surse convenţionale sau alte resurse rare, scrie automarket.ro. La zece luni de la dezvelirea sitului său de cercetare dedicat carburantului ecologic, Audi a prezentat şi primul său lot de motorină sintetică. Aceasta se numeşte e-diesel şi este făcută din dioxid de carbon, apă şi curent electric, toate obţinute din surse regenerabile. Vorbim despre un carburant cu adevărat ecologic pretabil fără modificări pentru autoturismele moderne, pentru că este realizat exclusiv din resurse care nu necesită exploatări costisitoare, nu afectează în niciun fel recoltele şi este compatibil cu motoarele diesel moderne fără modificări, după cum ne-a fost demonstrat cu vehiculul primului utilizator de e-diesel. Singura problemă pe care trebuie să o rezolve cei de la Audi în viitor cu e-diesel este producţia la scară largă într-o manieră eficientă din punctul de vedere al costurilor. E-diesel este fabricat prin extragerea dioxidului de carbon din aer folosind o metodă dezvoltată de compania Climeworks şi prin amestecarea gazului rezultat cu hidrogenul extras din apă prin electroliză. Reacţia dintre dioxid de carbon şi hidrogen are loc la 220 de grade Celsius şi la o presiune de 25 de bari, în urma căreia este boţinut un lichid numit Blue Crude, care conţine compuşi similari cu cei ai hidrocarburilor. Din Blue Crude este obţinut apoi e-diesel, un carburant realizat integral prin procese ecologice. Primul utilizator al e-diesel-ului a fost Prof. Dr. Johanna Wkanka, Ministerul Federal al Educaţiei şi Cercetării din Germania, care şi-a alimentat maşina de serviciu cu cinci litri de e-diesel. Cel mai interesant aspect al lui e-diesel, pe lângă faptul că are o metodă de producţie ecologică şi este compatibil cu motorizările diesel actuale, este faptul că este produs folosind dioxidul de carbon, gazul responsabil de efectul de seră. Producând e-diesel din CO2, compania germană ar putea remedia o problemă majoră cauzată de combustibilii folosili utilizaţi pe întreg mapamondul. Cei de la Audi nu au anunţat un interval de timp în care va fi dezvoltată o variantă mai rapidă şi de scară largă a procesului, uzina fiind capabilă să producă doar 160 de litri de e-diesel pe zi deoarece necesită anumite mijloace şi metode complexe. Printre acestea enumerăm folosirea de tuburi transparente cu lungimi de până la 100 de metri care conţin cyanobacterii modificate genetic şi care pot fabrica şi e-etanol, echivalentul ecologic al etanolului, un carburant menit să înlocuiască benzina, dar care este produs din porumb şi destabilizează mediul prin recolte masive care nu sunt folosite pentru hrană, ci pentru carburant, metodă dăunătoare pentru ţările din lumea a treia şi nu numai.

Mercedes-Benz a primit o amendă de 56 de milioane de dolari în China pentru practici neloiale
Un organism de monitorizare a preţurilor din China a emis o amendă în valoare de 350 de milioane de yuani, echivalentul a 56.59 milioane de dolari, către Mercedes-Benz pentru o politică de preţuri neloială operată într-o regiune a ţării, scrie automarket.ro. Mercedes-Benz a primit o amendă de 56.49 de milioane de dolari în China pentru aplicarea unei politici de preţuri neloiale în regiunea Jiangsu. În urma unei anchete, regulatorii chinezi au descoperit că marca germană şi-a obligat dealerii din acea zonă să aplice şi să respecte înţelegeri de monopol care să stabilească preţul minim pentru E-Klasse, S-Klasse şi anumite piese de schimb din regiune. Potrivit regulatorului chinez responsabil de acea regiune, compania a încălcat anumite legi anti-monopol, care au păgubit competiţia şi consumatorii şi pentru acest lucru au amendat şi anumiţi dealeri Mercedes-Benz implicaţi. "Mercedes-Benz China acceptă decizia şi îşi asumă responsaiblitatea pentru încălcarea legilor anti-monopol şi politicilor concurenţiale. Am luat toţi paşii necesari pentru a respecta normele legale din regiune", a declarat purtătorul de cuvânt al concernului Daimler în China pentru cei de la Automotive News. Nemţii de la Mercedes-Benz au mai primit în China o amendă în 2014 pentru manipularea preţurilor serviciilor after-sales. Chinezii nu sunt la primele amenzi pentru politicile anti-concurenţiale, doar în anul 2013 şase companii specializate în producţia de lapte praf fiind amendate cu un total de 110 milioane de dolari pentru aplicarea de politici de concurenţă neloială.

Un producător chinez a copiat fără nicio ezitare Range Rover Evoque. Britanicii nu se pot proteja
După ce producătorul chinez Jiangling a copiat fără nicio ezitare Range Rover Evoque şi a prezentat SUV-ul propriu Landwind X7, oficialii britanici spun că nu au nicio soluţie de atac: "În China nu există legi, nimic nu ne protejează". Faptul că unele mărci chineze copiază fără niciun fel de probleme modele europene sau americane şi le scot pe piaţă sub siglă proprie nu mai miră pe nimeni de ceva vreme. Iar momentul în care constructorul chinez Jiangling a dezvăluit noua creaţie proprie, SUV-ul denumit Landwind X7, puţini au fost cei şocaţi cu adevărat de faptul că modelul asiatic are un design aproape identic cu cel al lui Range Rover Evoque şi un nume inspirat evident din nomenclatura BMW, scrie automarket.ro. Şi totuşi, deşi de obicei marii producători se grăbesc să-i acţioneze în judecată pe cei care-şi permit astfel de copii izbitoare, cei de la Land Rover au anunţat că nu se vor deranja şi că vor lăsa noul Landwind X7 să-şi construiască o carieră de piaţă proprie. Motivul este unul intrigant, dar foarte real având în vedere tradiţia maşinilor din China: legislaţia locală este foarte permisivă, iar marii constructori se bat cu morile de vânt. O spune şi Ralf Speth, director executiv al companiei Land Rover Jaguar (LRJ):"Regret că fenomenul copy/paste revine brusc în actualitate. Însă nu există legi care să aibă grijă de aceste lucruri, nu avem nimic care să ne protejeze, iar asta înseamnă că va trebui să lăsăm lucrurile să curgă aşa cum sunt", declară oficialul companiei britanice. Conform celor de la Automotive News, cei de la Jiangling au anunţat preţurile pentru noul lor SUV compact, acestea pornind de la 150.000 de yuani (aproximativ 22.600 de euro), de aproximativ trei ori mai puţin decât Evoque, care a început să fie produs local, la o fabrică din Shanghai, în luna martie 2015.

Kilometraj dat înapoi? Jumătate dintre aceste maşini sunt astfel!
Jumătate dintre maşinile din această categorie sunt cu kilometrajul dat peste cap şi ajung în România în realitate mult mai vechi decât par. Uniunea Europeană vrea să interzică intervenţia asupra kilometrajului în cazul maşinilor second-hand scoase la vânzare. Măsura ar putea influenţa puternic piaţa auto de la noi. Există studii, potrivit cărora aproape jumătate dintre maşinile rulate aduse din străinătate nu arată numărul real de kilometri. Manevra este periculoasă pentru cei care cumpără astfel de maşini. Există riscul unor accidente, din cauza defectării unor piese care nu au fost schimbate la timp. Practica arată că românii nu cumpără maşini care au mai mult de 200.000 de kilometri. Cum şoferii din vestul Europei ajung să meargă şi 50.000 de kilometri într-un an, samsarii de maşini trebuie să le „întinerească” pe ascuns. Umblă la ceasurile de bord ale maşinilor scoase la vânzare. Operaţiunea a devenit la rândul ei o afacere. Cei care fac astfel de schimbări pot fi găsiţi şi pe site-urile de mică publicitate. Sursa: http://activenews.ro/

Chinezii le-au dăruit bieloruşilor două cabriolete pentru Parada Victoriei
În toți anii precedenți, paradele militare din Minsk, Belarus, erau conduse de decapotabilele GAZ-1405 Chaika din anul 1981. În 2015 tradiția nu va mai avea continuare, așa cum chinezii au oferit țării Belarus două cabriolete Hongqi L5pentru parade. Oficialii spun că automobilele au fost oferite gratuit, în calitate de ajutor militar, scrie autostrada.md. Marca Hongqi reprezintă unul dintre cei mai vechi producători auto din China, mașinile respective fiind produse de prima uzină auto din China, FAW, încă din anul 1958. Primul model din istorie, CA72, nu era altceva decât copia unui model Chrysler dotat cu motor V8, iar cel mai renumit vehicul este considerată limuzina Hongqi CA770, creată în stilul lui GAZ-21 și produsă între anii 1966-1992. În anii 1990 marca Hongqi își pierduse farmecul producând copiile berlinelor Audi 100 în colaborare cu Volkswagen, dar ceva mai târziu erau create noi limuzine pe baza modelelor Lincoln Town Car și Toyota Crown, destinate oamenilor de afaceri și oficialilor de rang mediu. Iar pentru liderul Republicii Populare Chineze a fost dat startul dezvoltării unei noi limuzine, inspirate din clasicul Hongqi CA770. Această mașină debuta în 2009 cu numele Hongqi L9 având 6,4 metri în lungime,motor V12 de la Toyota, de 6.0 litri și 408 cai putere, cuplat la o cutie de viteze automată cu 6 trepte. Fiind un vehicul blindat, L9 mai avea tracțiune integrală șisuspensie hidro-pneumatică. Mai târziu au fost prezentate versiunile L7 și L5, pe baza celui din urmă fiind construite și decapotabilele exportate în Belarus. Ele au 5,55 metri în lungime, 4 locuri individuale, viteza maximă estimată la 200 de km/h, inserții din lemn natural, precum și mai multe ecrane digitale. Apropo, masa automobilului este de tocmai 3,2 tone, iar plafonul lipsește cu desăvârșire, așa cum el ar mări masa totală până la valori greu de imaginat.

Autostrăzile și drumurile expres, prioritare până în 2020: Sibiu – Pitești, pe primul loc. Autostradă din vestul țării, până la Marea Neagră
Autostrada Sibiu – Pitești este prioritară, până în 2020, în varianta finală a MasterPlanului ce va fi retransmisa Comisiei Europene, potrivit Hotnews.ro. Aceasta este o veste bună și pentru locuitorii județului Alba care ar putea merge la Marea Neagră folosind doar autostrada. Pe locul doi, ca prioritate, se află autostrada Bacau – Pascani. Alte proiecte care apar prioritare sunt autostrazile Sibiu-Brasov, Brasov-Ploiesti, Cluj Napoca – Bors si Pitesti-Craiova. La drumurile expres, legatura din Moldova pe ruta Ploiesti-Buzau-Focsani-Bacau capata prioritate. Toate proiectele rutiere sunt gandite sa fie implementate prin mixul de fonduri europene-buget-imprumuturi, iar pana la retransmiterea Master Planului finalizat Comisiei Europene mai e nevoie ca Ministerul Finantelor sa aprobe spatiul fiscal suplimentar in deficitul national pentru urmatorii ani, necesar pentru angajarea unor imprumuturi de 7 miliarde de euro care sa completeze fondurile europene disponibile. Lista autostrazilor considerate prioritare pana in 2020 Astfel, dupa aplicarea recomandarilor Comisiei, pe primul loc apare de data aceasta autostrada Sibiu – Pitesti, drept prioritatea maxima, cu un punctaj de 112,2 puncte. Pe doi apare autostrada Bacau – Pascani (97,85 puncte), tronson ce inainte ocupa prima pozitie. Rocada s-a facut dupa ce punctajul a fost ajustat ca urmare a aplicarii criteriului de „missing link” (legatura lipsa). Astfel, Sibiu – Pitesti a primit un punctaj mai mare pentru ca reprezinta legatura lipsa in cazul unei infrastructuri deja existente (A1 Pitesti – Bucuresti la un capat si A1 Sibiu – Deva la celalalt), in timp ce Bacau – Pascani e o legatura lipsa in cazul unor proiecte care inca nu au fost demarate. In ce priveste celelalte proiecte, lista autostrazilor considerate prioritare in urmatorii 5-7 ani include: Sibiu – Brasov, Brasov – Ploiesti (include Comarnic-Brasov), Pitesti-Craiova, Targu Neamt – Pascani – Iasi si Bors – Suplacu de Barcau – Nadaselu (langa Cluj Napoca). De remarcat ca, fata de varianta initiala, din Strategia de Implementare a disparut autostrada Brasov – Bacau ca prioritate pentru viitorul apropiat. Cat priveste drumurile expres, lista prioritatilor consemneaza proiecte care vizeaza in special Moldova pe ruta Ploiesti-Buzau-Focsani-Bacau. Drum expres pe ruta Ploiesti-Buzau-Bacau si extinderea la 4 benzi a Centurii Capitalei. Autostrada de centura (A0) pentru Bucuresti, lasata pentru dupa 2020. In cazul centurii Capitalei, pana in 2020 eforturile se vor concentra pe largirea la 4 benzi a actualei Sosele, in special Centura Sud, iar din 2020 se va lua in calcul si realizarea autostrazii de centura A0 pe partea de Nord a Capitalei, unind A1, A3 si A2. Proiectele rutiere pana in 2020 ajung la circa 12,6 miliarde de euro. Aproape 7 miliarde ar trebui sa vina din imprumuturi In acest moment, Master Planul de Transport impreuna cu Strategia de Implementare e aproape finalizat, dupa ce a fost revizuit conform observatiilor CE, si este aproape gata de retransmis oficialilor europeni pentru o aprobare finala. Totusi, pana la trimiterea sa la Bruxelles, e nevoie ca Ministerul Finantelor sa dea o aprobare esentiala pentru implementarea intregii strategii. Sursa Hotnews.ro

Porsche elimină preţurile pentru maşinile sale: ”Vom lăsa clienţii să plătească după cum îi lasă inima”
Porsche a decis să elimine complet preţurile percepute pentru întreaga sa gamă de modele. Fiecare client va plăti cât crede de cuviinţă, doar dacă va face dovada că în ultima lună a alimentat cu carburant în valoare de cel puţin 2000 de euro. După mai mulţi ani în care a consemnat o creştere constantă a vânzărilor şi, implicit, a profitului, Porsche a decis să schimbe complet politica sa de preţuri şi de achiziţie. Decizia a fost luată după ce mai mulţi clienţi s-au plâns că plătesc prea puţin pentru maşinile lor. Ultimul exemplu a fost consemnat în micul orăşel german Bad Vielegeld, unde un fost bancher a plătit pentru un Porsche Boxster doar 54.000 de euro, preţul de pornire al acestui model. "E păcat de maşină, cei de la Porsche ar trebui să înţeleagă că valoarea acestor maşini este mai mare, aş fi dat cel puţin 75.000 de euro dacă m-ar fi lăsat să plătesc cât cred că face. Dar e treaba lor, până la urmă", spune Ullrich Marken. Mereu receptivi la cererile clienţilor, oficialii Porsche au decis să elimine complet preţurile maşinilor. Fiecare client va avea astfel posibilitatea de a plăti cât doreşte pentru viitoarea sa maşină. Porsche a pus însă şi o serie de condiţii pentru viitorii săi clienţi. Aceştia trebuie să facă dovada că în ultima lună au alimentat cu carburant în valoare de cel puţin 2000 de euro. Bonurile vor fi verificate de un organism de stat vigilent, Deutschlanaf, pentru a elimina orice tentativă de fraudare. Mai mult, pentru a încuraja comercializarea maşinilor sale fără preţ, Porsche va organiza lunar o loterie a facturilor. Cei mai norocoşi pot avea ocazia de cumpăra unul dintre ultimele exemplare Porsche 918 Spyder, bineînţeles cu un preţ fixat după bunul plac. "Calculele noastre arată că, lăsaţi să plătească liber şi fără a şti preţul de listă a modelelor noastre, clienţii Porsche sunt gata să ofere cu 20% mai mult pe o maşină decât preţul fixat pentru că maşinile au o valoare percepută foarte mare. Deci această decizie va fi una cert profitabilă din punct de vedere financiar. Aşa cum avem încredere în maşinile noastre, avem încredere şi în clienţii noştri. În plus, clientul pleacă şi mai mulţumit de la showroom: pe lângă faptul că are în garaj un Porsche nou, ştie că el a stabilit preţul maşinii", susţine Leopold Huttner, unul dintre directorii de marketing ai companiei şvabe. Sursa: http://www.automarket.ro/

Cel mai eficient traseu de călătorie prin Europa, rută pusă la punct de un om de ştiinţă american, include România
Randy Olsen, un cercetător american, a pus la punct cu o rută de călătorie ideală pentru cei care vor să viziteze în mod eficient Europa, pe baza unui algoritm care calculează cea mai scurtă distanţă între o destinaţie şi cealaltă, exceptând călătoriile pe apă, notează Daily Mail. Traseul de călătorie ideal pentru cei care vor să viziteze cu maşina ce are Europa mai frumos de oferit unui turist însumează puţin peste 26.000 de kilometri şi 45 de ţări. Traseul lui Olsen are 45 de opriri de-a lungul a peste 26.000 de kilometri, şi trece prin ţări ca Marea Britanie, Portugalia, Spania, Italia, Vatican, dar şi prin România, la Sighişoara, sau Budapesta, capitala Ungariei. Omul de ştiinţă consideră că traseul pus de el la punct este ideal pentru a scăpa de luni întregi de planificare a unei astfel de rute complexe, fără a mai fio nevoie de zeci de hărţi de călătorie. Cei 26.200 de kilometri înseamnă aproximativ 14 zile de şofat fără oprire, spune Olsen, dar acesta îi sfătuieşte pe cei care doresc să se bucure cu adevărat de o astfel de experienţă să acorde trei luni explorării celor 45 de locuri care figurează pe traseu. Olsen a mai realizat şi alte astfel de trasee eficiente pe teritoriul SUA, folosind un algoritm botezat „Where's Waldo“. Cele 45 de opriri de pe traseul de călătorie realizat de Randy Olsen: Innsbruck, Austria Munchen, Germania Pag, Croaţia Veneţia, Italia Toscana, Italia Florenţa, Italia Roma, Italia Vatican Amalfi, Italia Gozo, Malta Dubrovnik, Croaţia Santorini, Thira, Grecia Mănăstirea Rila, Bulgaria Istanbul, Turcia Sighişoara, România Budapesta, Ungaria Viena, Austria Praga, Cehia Cracovia, Polonia Cascada Jägala, 74205 Harjumaa, Estonia Lapland, Finlanda Ice Bar, Marknadsvägen, Suedia Bergen, Norvegia Copenhaga, Denmarca Berlin, Germania Amsterdam, Olanda Keukenhof, Lisse, Olanda Edinburgh, Marea Britanie Inverness, Marea Britanie Ballybunion, Irlanda Stâncile Moher, Clare, Iralnda Cornwall, Marea Britanie Stonehenge, Amesbury, Marea Britanie Londra, Marea Britanie Brussels, Belgia Paris, Franţa Pamplona, Spania Lagos, Portugalia Granada, Spania Ibiza, Spania Barcelona, Spania Luberone, Bonnieux, Franţa Nisa, Franţa Monte Carlo, Monaco Interlaken, Elveţia Sursa: http://adevarul.ro/

Ford introduce sistemul care te scapă de amenzile pentru viteză
Adevărată obsesie pentru şoferii la viteză cât mai apropriată de limita legală pentru a scurta timpul de călătorie este o practică mai riscantă decât pare, urmărirea constantă a actului vitezometrului crescând şansele pentru producerea de accidente. Din fericire, inginerii Ford par să fi găsit soluţia salvatoare, sub forma unui sistem capabil să urmărească în locul nostru semnele de circulaţie. Denumit Intelligent Speed Limiter, sistemul dezvoltat pentru noua gamă de autoturisme Ford S-Max apelează la o cameră video montată pe parbriz, conectată la computerul de bord. Odată activat, sistemul scanează şi interpretează automat semnele de circulaţie de pe marginea drumului, limitând viteza maximă a autoturismului în funcţie de valorile indicate pe acestea. În loc să acţioneze pedala de frână, sistemul ajustează în mod direct puterea motorului, autoturismul reducând viteza fără ca şoferul să ridice piciorul de pe pedala de acceleraţie. Dacă totuşi avem nevoie de mai multă viteză, spre exemplu pentru efectuarea unei depăşiri, putem dezactiva pentru scurt timp limitatorul automat cu o apăsarea bruscă a pedalei de acceleraţie. Desigur, dacă dorim să ignorăm cu totul limitatorul de viteză îl putem dezactiva prin apăsarea unui buton pe consola de bord. Camera video cu funcţie de scanare a drumului va servi şi ca sistem de avertizare pentru alte pericole, menit să crească siguranţa la volan. Spre exemplu, computerul de bord va putea emite alarme sonore în cazul pătrunderii pietonilor sau alte obstacole pe sensul de mers, precum şi în situaţii periculoase când un şofer prea obosit nu acţionează la timp pedala de frână pentru reducerea vitezei în timpul coborârii unei pante, scrie go4it.ro.

Rusia vrea să facă o autostradă care să o lege de America
Rusia vrea să facă o rută de transport care să lege Europa şi Asia de America de Nord printr-o autostradă şi o linie feroviară, conform declaraţiilor preşedintelui căilor ferate ruseşti. Proiectul ar traversa strâmtoarea Bering. Revine în actualitate un proiect vechi de peste o sută de ani: legarea printr-o rută de transport terestru a Asiei de America de Nord. Preşedintele companiei de căi ferate din Rusia, Vladimir Iakunin, a propus un plan pentru o autostradă transsiberiană care ar putea lega ţara sa de graniţa de vest a statului american Alaska, trecând peste strâmtoarea Bering, care separă Asia de America de Nord. Practic, un proiect care ar realiza 3000 de kilometri de drumuri noi, scrie promotor.ro. "Acesta este un proiect interstatal şi între civilizaţii", a declarat Iakunin, citat de Siberian Times. Conform acestor surse, autostrada va traversa Rusia, conectându-se la actualul sistem rutier din Europa Occidentală şi Asia. Distanţa dintre vestul şi estul Rusiei este de aproape 10.000 de kilometri. Iakunin, Iakunin, descris drept un prieten apropiat al preşedintele rus Vladimir Putin şi potenţial succesor la preşedinţia rusă, a declarat că autostrada va lega Rusia de America de Nord prin regiunea Ciukotka, peste strâmtoarea Bering şi peninsula Seward din Alaska. Raportul nu oferă precizări cu privire la drumul peste apă, dacă va fi un pod, un tunel sau servicii de feribot. Cea mai scurtă distanţă dintre ţărmul Rusiei şi cel al Alaskăi este de aproximativ 88 de kilometri, potrivit Centrului de informaţii privind teritoriile publice din Alaska. Principala cale ferată transsiberiană merge de la Moscova la Vladivostok şi acoperă 9.258 de kilometri. Autostrada Bering. Cât de fezabil este un astfel de proiect? În primul rând, nu e vorba doar de o autostradă, ci de o rută de transport integrată: şosea dublă sau cu o singură bandă pe sens, cale feroviară şi conductă petrolieră şi de gaz. Astăzi, costurile sunt greu de calculat, dar mai ales de justificat economic. Dar în curând, toată zona va fi puternic industrializată, în special în privinţa exploatărilor de gaze şi de petrol. Rusia investeşte în acest moment zeci de miliarde de euro pentru a-şi militariza toată zona de nord, în aşteptarea încălzirii climatice care va deschide ruta nordică în mare parte din an. De asemenea, este în desfăşurare o cursă a investiţiilor pentru exploatarea acestor resurse, evaluate la câteva mii de miliarde de euro. Din acest punct de vedere, o conexiune la nivel rutier, feroviar şi de infrastructură energetică are tot sensul din lume. Tehnic vorbind, Rusia are de construit nu doar un pod sau un tunel lung de 90 de kilometri (ar fi cel mai lung din lume), într-o zonă extrem de neospitalieră, ci şi o infrastructură care să o conecteze de restul Rusiei. Cel mai apropiat drum este cel care vine din cel mai estic oraş legat de infrastructura rutieră din Rusia: Magadan. Iarconexiunea se află la circa 2.000 de kilometri distanţă, în timp ce până la cea mai apropiată şosea asfaltată mai sunt alţi 1.200 de kilometri! Nu doar atât, dar temperaturile în mare parte din an sunt extrem de scăzute, iar oraşele sau localităţile lipsesc cu desăvârşire pe sute de kilometri, fapt care ar îngreuna şi mai mult întreţinerea acestei rute de transport. E ca şi cum ai construi o autostradă de la Bucureşti la Paris printr-o Europă nelocuită şi îngheţată timp de 10 luni pe an. Pe partea americană, o şosea/cale ferată/conductă care să vină dinspre strâmtoarea Bering ar trebui să străbată circa 800 de kilometri până să dea de „civilizaţie”, zona fiind la fel de lipsită de populaţie. Americanii au avut un proiect de legare a localităţii Nome, aflat pe coasta estică a Mării Bering, la circa 200 de km sud-est de strâmtoarea Bering, însă au renunţat la el din cauza costurilor considerate a fi prea mari. Cât ar costa infrastructura propusă? Costurile variază enorm, în funcţie de cine calculează. La un preţ minim de 10 milioane de euro pe km (ruta parcurge multe lanţuri muntoase, iar eforturile logistice de extragere şi transport a materialelor de construcţie, precum şi de construcţie propriu-zisă, ar fi enorme), ruşii ar trebui să scoată circa 20 de miliarde de euro din buget doar pentru conectarea la nivel de şosea. Costurile legate de calea ferată şi conducte ar duce investiţia totală minimală la circa 50 de miliarde de euro. Un tunel pe sub strâmtoarea Bering (cel mai fezabil, în mod similar cu tunelul de sub Canalul Mânecii) ar costa, la rândul său, minim 50 miliarde de euro (alte surse menţionează suma de 100 de miliarde de euro). În realitate, costurile se pot dubla cu uşurinţă. Pe partea americană, costurile ar fi de minim 3 miliarde de dolari pentru cei 800 de kilometri dintre Nome şi reţeaua americană de şosele, la care se adaugă alt 1 miliard de dolari pentru conectarea orăşelului Nome de strâmtoarea Bering. La aceste costuri se adaugă cele provocate de construirea căii ferate şi a conductelor, astfel că o investiţie de circa 10 miliarde de dolari americani este pragul minim la care ne putem aştepta. Este de luat în considerare şi faptul că autorităţile americane au considerat preţul de 5 milioane de dolari pe milă ca fiind exorbitant, astfel că şoseaua propusă nu a fost construită deocamdată. Când ar fi gata acest proiect? Judecând după tensiunile dintre Rusia şi Statele Unite ale Americii, nu prea curând. Chiar dacă lucrările ar începe spre finalul acestui deceniu, ar fi nevoie de cel puţin 10 ani pentru a fi terminate. Cel mai probabil că vom putea vorbi însă de un proiect început realmente abia spre mijlocul secolului XXI, asta în cazul în care relaţiile dintre cele două ţări se vor îmbunătăţi, iar preţul hidrocarburilor din această parte a lumii ar justifica costurile colosale ale acestui proiect.

SCANDAL: Sute de maşini cu numere de înmatriculare false care circulă prin Chișinău
Sute de mașini cu numere de înmatriculare false ori demult scoase din evidență circulă pe străzile Capitalei. Reprezentanții Centrului de Supraveghere a Traficului Auto sunt îngrijoraţi de situație şi spun că automobilele cu numere false pot fi folosite la comiterea infracţiunilor. După aplicarea amenzilor de către Centrul Unic de Monitorizare a Traficului Auto, a ieşit la iveală un fenomen periculos. Camerele video au depistat 800 de autoturisme cu numere de înmatriculare care, pur și simplu, nu figureaza în baza de date. "Suspectăm că sunt numere de înmatriculare ale mașinilor care nu figurează în baza de date, dar sunt folosite ilegal. Unii șoferi pot chiar să nu știe că aceleași numere de înmatriculare sunt utilizate și de alții. Lucrăm în felul următor: camera de supraveghere înregistrează numărul, iar baza de date arată că acest număr nu are asigurare obligatorie. Încercăm să aflăm cine este proprietarul și descoperim că acest număr nu aparține nimănui. El nu există în baza de date. Au fost situații când aceste numere erau utilizate și de funcționari publici", a mărturisit șeful Direcției Tehnologii Informaționale a MAI, Dan Chirița. Astfel de maşini sunt anunțate în căutare de către Ministerul de Interne, iar cinci au şi fost reținute. "Un asemenea șofer poate provoca un accident și să fugă de la fața locului. Sau poate să participe în furturi sau alte infracțiuni. " "Desigur că e periculos. A omorât un om și a dispărut. Și pot să-l caute... " Numerele de înmatriculare sunt eliberate doar de către întreprinderea de stat Registru. De restabilirea sau reparația plăcuțelor se ocupă însă şi companii particulare. Reprezentanţii acestora spun că activează în strictă conformitate cu legislaţia: "Dacă ați pierdut numărul sau a fost furat, noi solicităm un act de la poliție. Iar dacă e vechi și deteriorat și trebuie restabilit, atunci cerem și numărul, și pașaportul tehnic." Șoferii care circulă cu plăcuțe de înmatriculare false riscă amendă de până la 1000 de lei și privarea de dreptul de a conduce mașina pe un termen de un an. Sursa: http://www.publika.md/

Tim Cook: Apple Watch va inlocui cheile automobilului
Noul dispozitiv Apple Watch, un ceas inteligent, ce urmeaza sa fie prezentat de Apple pe 9 martie, va inlocui cheile de la automobil, a declarat Tim Cook, intr-un interviu acordat The Telegraph, citat de huffingtonpost.com. Ceasul Apple este conceput sa inlocuiasca cheile de la masina si cardurile care sunt folosite in prezent in multe vehicule, a declarat Tim Cook. El a precizat ca bateria aparatului va avea destula energie pentru utilizarea sa pe parcursul unei zile intregi si se va incarca mai rapid decat un iPhone. De asemenea, noul dispozitiv va functiona ca un card de credit prin intermediul serviciului Apple Pay, dar Tim Cook nu a dat detalii despre cum se va face verificarea identitatii si autorizarea platilor. Lansarea noului aparat ar putea fi o provocare pentru Apple, care ar putea presupune "adaptarea experientei clientilor in magazinele companiei", potrivit conversatiei dintre Tim Cook si angajatii de la magazinul din Covent Garden din Londra, relateaza ziarul britanic. Gigantul american cu sediul in Cupertino, California, a programat un eveniment pe 9 martie, unde este asteptata prezentarea Apple Watch, care va fi lansat comercial in aprilie, potrivit Reuters, citata de huffingtonpost.com. Sursa: http://www.incont.ro/

Volkswagen Passat este maşina anului 2015 în Europa
Organizatorii Car of the Year au anunţat câştigătorii ediţiei 2015 a concursului. Ediţia din acest an a fost câştigat de Volkswagen Passat. Modelul german a fost urmat de Citroen C4 Cactus şi Mercedes-Benz C-Klasse. La doar două zile după ce Volkswagen Passat şi-a adjudecat titlul Autovot 2015, acordat de cei peste 22.000 de votanţi unici ai competiţiei noastre, specialiştii din juriul European Car of the Year confirmă decizia publicului Automarket: Volkswagen Passat este numit marele câştigător al titlului de Maşina Anului 2015 în Europa, scrie automarket.ro. Juriul format din ziarişti auto europeni de la cele mai apreciate publicaţii de pe Bătrânul Continent a decis că modelul german este cel mai bun dintre candidaţii din acest an. Pe locul doi s-a clasat Citroen C4 Cactus, o prezenţă interesantă, urmată de Mercedes-Benz C-Klasse. Surpriza din acest an a fost, cu siguranţă, rezultatul bun al carismaticului crossover franţuzesc. Premiul a fost decernat în acest an în cadrul Salonului Auto de la Geneva de către Hakan Matson, preşedintele juriului COTY, iar el a fost ridicat de Karl-Heinz Neusser, şeful departamentului de dezvoltare tehnică de la Volkswagen. Pentru a fi eligibil în competiţia Car of the Year 2015, un model trebuie să fie disponibil pe piaţă înainte de finalul anului 2014, iar estimarea de vânzări trebuie să depăşească 5.000 de unităţi pe an. Un total de 31 de automobile au fost eligibile pentru Car of the Year 2015, dar după primele faze ale competiţiei au rămas doar şapte modele care au candidat pentru titlul de Maşina Anului în Europa. Anul trecut, titlul de Maşina Anului în Europa i-a revenit lui Peugeot 308. În 2013, titlul de Maşina Anului în Europa a fost adjudecat de Volkswagen Golf 7.

Kahn Design prezintă la Geneva un Land Rover Defender cu 6 roți
În timp ce Brabus preferă să construiască limuzine cu sute de cai putere, Kahn Design spune că un Land Rover Defender extraordinar nu poate fi altfel decât unul cu 6 roți! Numit Defender Flying Huntsman, noul proiect Kahn Design va fi adus la Geneva în formă de prim prototip, numit "Mission 1" şi echipat cu un motor V8 LS3 de 6.3 litri, ce asigură în jur de 430 de cai putere și este de origine General Motors. Puterea este transmisă către toate cele șase roți ale lui Flying Nuntsman prin intermediul unei transmisii automate. Iar pentru a ne asigura că avem în față în proiect absolut serios, cei de la Kahn Design au operat și îmbunătăţiri la şasiu şi la sistemul de frânare. Articolul integral îl puteți urmări pe Autostrada.md.

Un multimilionar american a prezentat un nou supercar exceptional
Scuderia Cameron Glickenhaus (SCG) a omului de afaceri din SUA cu numele Jim Glickenhaus, fost producător de film și descendent al uneia dintre cele mai stimate dinastii ale Wall Street, ne arată noua sa creație – supercarul SCG-003, al treilea proiect al scuderiei. Probabil că vă întrebați ce ar putea avea în comun un fost producător de film cu industria supercarurilor. Ei bine, printre multe altele evidențiem doar că Jim Glickenhaus deține în garajul său un Ford GT40 condus în 1967 de piloții Mark Donohue și Bruce McLaren, precum și un Ferrari Dino 206 SP, cumpărat acum câțiva ani chiar de la atelierul Pininfarina. Tot Pininfarina își spune numele și în cazul supercarului SCG-003 prin designerulLowie Vermeersch, care a creat în trecut și fascinantul Maserati Birdcage 75th Anniversary Concept. Iar "inima" supercarului este V6-le de 3.5 litri produs de Honda și proiectat astfel încât să ofere peste 600 de cai putere.

Porsche este prima companie care închiriază Capela Sixtină din Vatican pentru un eveniment privat
Porsche va fi prima companie care va găzdui un eveniment privat în celebra Capelă Sixtină din Vatican. 40 de invitați vor participa la un concert de muzică clasică urmat de o cină specială, scrie automarket.ro. Porsche a închiriat celebra Capelă Sixitină din Vatican pentru un eveniment privat. Evenimentule este organizat pentru membrii Porsche Travel Club, iar cei 40 de invitați care vor participa vor plăti câte 5.000 euro fiecare pentru un concert de muzică clasică urmat de o cină specială găzduită în cadrul Capelei Sixtine. Evenimentul face parte din programul Exclusive Porsche Tour of Rome, o excursie de cinci zile pentru membrii clubului Porsche Travel. Papa Francisc a permis închiriere Capelei Sixtine pentru evenimente private cu condiția ca banii proveniți din aceste evenimente să fie folosiți în scopuri caritabile. Capela Sixtină este unul dintre principalele puncte de atracție de la Vatican, fiind vizitată de șase miloane de turiști anual. Capela a mai fost folosită pentru concerte, dar acestea erau legate de activități bisericești. Papa Francisc nu va participa la evenimentul organizat de Porsche.

Mașinile Dacia, lăudate într-un articol „The Guardian”
Mașinile Dacia sunt lăudate de jurnaliștii de laThe Guardian, care au publicat un articol în care laudă ascensiunea fulminantă a mărcii auto românești, care acum are cea mai rapidă creștere a vânzărilor din Europa, scrie b1.ro. Vicepreşedintele fabricii de asamblare de maşini Dacia, Cristian Negoiţă, cu o vechime de 25 de ani la această companie, vorbeşte cu mândrie despre producţia uzinei, scrie The Guardian. „Producem aproximativ 65 de maşini pe oră, 1.389 pe zi. Înainte de a deveni parte a Renault produceam 110.000 de maşini pe an aici cu 30.000 de angajaţi, acum facem 340.000 de autoturisme cu 14.000 angajaţi“, spune Negoiță. Maşinile noi care ies de pe linia de producţie ajung în showroomuri din întreaga Europă. În ultimii ani, în timp ce alţi producători auto au pierdut miliarde de euro din vânzări în urma recesiunii mondiale, vânzările Dacia au crescut substanţial. Dacia şi-a majorat vânzările pe continent cu 35% în primele şase luni din acest an alimentate de cererea mare pentru maşini ieftine, dar fiabile, potrivit datelor Asociaţiei Europene a Producătorilor de Maşini.

Ford dezvoltă un sistem care opreşte maşina în siguranţă dacă şoferul suferă un infarct
Sistemele de siguranţă evoluează constant, iar în ultimii ani am asistat la o explozie a numărului de pachete de asistenţă pe care fiecare dintre noi le poate comanda pe viitoarea maşină, scrie automarket.ro. Mai mult, unele sisteme de siguranţă activă sau pasivă au migrat dinspre segmentele superioare spre cele inferioare, funcţii precum avertizarea de unghi mort, avertizarea la părăsirea benzii, Bird's Eye View (vederea de sus a maşinii la manevrele de parcare) şi nu numai fiind disponibile pe modele accesibile din clasa compactă şi chiar subcompactă. În aceste condiţii, nu mai miră pe nimeni apariţia unor pachete de siguranţă la care niciun şofer nu s-ar fi gândit acum câţiva ani. Iar scaunul de şofer care detectează stopul cardiac este ultimul dintre exemplele care pot fi oferite în acest sens. Scaunul care detectează infarctul este dezvoltat de Ford şi utilizează o serie de senzori care monitorizează constant activitatea inimii conectaţi la o cameră care analizează poziţia şoferului la volan. Dacă pachetul tehnologic observă anomalii în ceea ce priveşte activitatea inimii şi lipsa de reacţie a şoferului la stimuli vizuali şi auditivi, maşina activează automat direcţia autonomă şi sistemul de frânare, pentru a evita orice fel de accident ulterior. În plus, sistemul utilizează o funcţie deja existentă pe modelele mărcii Ford în cadrul pachetului Sync: maşina sună automat la numărul unic de urgenţă, oferindu-i operatorului informaţii instantanee legate de poziţia GPS. "În jur de 30% dintre şoferii care au peste 65 de ani suferă de iregularităţi la nivelul inimii. În plus, acest sistem este construit pentru un viitor în care şoferii de 100 de ani nu vor fi un lucru anormal pe şosele", spune Pim van der Jagt, directorul Centrului de Cercetare şi Dezvoltare Ford. Conform oficialilor Ford, noul sistem de monitorizare ar putea apărea pe maşinile de serie până în 2020.

Prim-ministrul Republicii Moldova Iurie Leancă vrea o șosea de centură în jurul Chișinăului
Prim-ministrul Republicii Moldova Iurie Leancă, în cadrul ședinței Cabinetului de Miniștri de astăzi, 26 august, i-a cerut ministrului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, să prevadă posibilitatea proiectării unei șosele de centură în jurul Chișinăului. Potrivit șefului Guvernului, construcția unei astfel de șosele este absolut necesară, subliniind că deja trebuie să fie purtate discuții cu partenerii externi pentru identificarea resurselor financiare necesare pentru un asemenea proiect de anvergură. Premierul a cerut ministrului Botnari să pregătească un plan de acțiuni și să fie proiectat segmentul care lipsește. „Noi nu avem în jurul Chișinăului o șosea de centură. Nu știu dacă există în lume o capitală care nu ar avea o centură. Nu este vorba doar de elementul simbolic, pentru că o capitală trebuie să aibă o centură modernă, de calitate - dar este vorba de congestionarea traficului. Ministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor a anunțat că deja s-a angajat într-un asemenea proiect. „Săptămâna viitoare, la ședința de Guvern, să ne spuneți cât timp durează proiectarea. După aia să vedem cu cine putem finanța acest drum extrem de important. Segmentele existente trebuie să le reabilităm. De pe acum trebuie să începem să discutăm cu partenerii noștri fiindcă bănuiesc că suma necesară este destul de mare. Dar, este o investiție absolut necesară. Nu cred că cineva ar putea contesta necesitatea unui astfel de proiect”, a adăugat Iurie Leancă.

Noile modele Smart, disponibile pentru comenzi în România
Noile generaţii ale modelelor Smart Fortwo şi Smart Forfour sunt disponibile pentru comandă şi în Romania. Primele livrări către clienti vor fi efectuate în data de 22 noiembrie, scrie economica.net. Ambele modele vin cu o singura motorizare in Romania, de 1 litru (999 cmc) si 70 Cai Putere (CP), cuplata la o cutie de viteze manuala cu cinci trepte. Un motor turbo pe benzina de 90 CP va fi disponibil din decembrie 2014, iar din primavara anului 2015 va fi disponibila si o cutie de viteze cu dublu ambreiaj. Noua gama smart este dezvoltata de Daimler in parteneriat cu Renault, care are noul Twingo pe aceeasi platforma. Cele doua modele smart au motor amplasat in spate. Gama de motorizari include doar versiuni pe benzina. Este vorba despre o unitate cu trei cilindri de 45 kW/60 CP (indisponibila in Romania), una de 52 kW/71 CP si una de 66 kW/90 CP. Aceste motorizari de mic litraj pot fi cuplate fie la o cutie de viteze manuala cu sase trepte, fie la una automatizata, cu dublu ambreiaj si sase trepte (twinamic).

Mașină acoperită cu monede
A deține o mașină nu mai este de mult un lux, însă a-ți modifica vehiculul într-o adevărată bijuterie, este o provocare. Acest lucru îl demonstrează o familie care și-au transformat mașina într-o adevărată operă de artă pe roți. Larry și Theresa Thomson dețin un Cadillac din 1949, un model unic în lume, pentru că a fost acoperit pe exterior cu monede de un cent, scrietelegraph.co.uk. Circa 38.000 de monede de 1 cent acoperă automobilul, valoarea lor ajungând până la 82.95 dolari. Întreaga operațiune a durat șase săptămâni și a fost executată manual. Cei doi soți au fost ajutați și de copiii lor, Ben și Taylor.

Volkswagen Golf 8 vrea să fie cea mai economică maşină de serie mare din lume
Bazându-se pe experimentul XL1, inginerii de la Volkswagen vor să implementeze tehnologia folosită în acel proiect pe viitorul hatchback de clasă compactă, care va debuta în 2019. Viitorul etalon în segmentul hatchback, Golf 8, va aduce o serie de tehnologii inovatoare, menite să reducă substanţial consumul de combustibil şi norma de emisii de dioxid de carbon. De fapt, ce vrea Volkswagen cu Golf 8 este să creezeuna dintre cele mai economicoase maşini de serie produse vreodată, scrie automarket.ro. Pentru aceasta, inginerii vor avea provocarea de a implementa pe Golf 8, pe cât posibil, tehnologia folosită în cazul lui XL1, maşina care consumă 0,9 litri la suta de kilometri. XL1 a apărut pentru prima dată, în 2002 - şi că deja şi-a împărţit tehnologia cu Twin-Up! - aşa că ideea unui Golf super-economicos, cu emisii cu mult scăzute sub pragul de 90g/km CO2, nu este foarte îndepărtată. Conform Autocar, „graba” celor de la Volkswagen este justificată, în primul rând, de preocuparea marilor producători în ceea ce priveşte noile standarde - de emiisii per gamă de producător - ale Uniunii Europene, care vor intra în vigoare în 2020. Pe lângă soluţiile de ordin aerodinamic, Golf 8 va trebui să-şi reducă şi masa totală - care se va dori a fi mai mică de 1.100 de kilograme. Viitoarele reglementări vor provoca producătorii auto (în speţă cei de serie mare) să găsească un compromis cât mai bun între costurile de dezvoltare şi implementare ale tehnologiilor noi şi preţul final (cât mai atrăgător) al maşinii.

Rusia ar putea institui un embargo asupra importurilor de maşini din SUA şi UE
Mocova ar putea consolida sancţiunile impuse Occidentului prin instituirea unui embargo asupra importurilor de maşini, dacă Statele Unite şi Uniunea Europeană impun sancţiuni suplimentare Rusiei, scrie mediafax.ro. Vehiculele importate au reprezentat 27% din vânzările de automobile în prima jumătate a lui 2014, 46% din vânzările de camioane şi 13% din cele de autobuze. Eventualul embargo nu se va aplica, însă, producţiei în Rusia a firmelor Ford, Volkswagen, Ford Renault, Toyota şi Hyundai Motor Co, toate având instalaţii de producţie pe teritoriul rusesc. Vedomosti precizează că propuneri de noi măsuri i-au fost trimise deja lui Putin, dar că încă nu s-a adoptat nicio decizie cu privire la pegătirea unor noi sancţiuni. Noi restricţii comrciale sunt posibile, în eventualitatea în care Occidentul impune noi sancţiuni Moscovei, potrivit publicaţiei economice.

Generat în 0.256 secunde.