BIGHIMOT

Mai intai se tace, Dupa care De doua trei ori pe zi Se amesteca Cateva picaturi de nedumerire Cu Cateva de rusine, cu Cateva picaturi de extaz, Se inghite in sec Dupa care se varsa totul Intr-un vas gol. Se scrie cu litera mare la inceput de rand. Pozitia se alege cu atentie, La fel ca si gandurile Se intoarce corpul pe o parte Si pe alta, Se desfac picioarele. Instructiunile se dau incet Din gura in gura, Respectand regulile. O poezie se scrie cat timp Canta o, piesa S-a terminat Se presoara virgule si puncte Dupa gust Sunetul amestecat cu ganduri se baga la cuptor. Se stinge lumina. Pofta buna

Dragostea mea sta de veghe in lanul de cuvinte... Se ascunde in spicele verzi ale limbii Si se hraneste cu tacere Cand vine vremea sa stii ca te iubesc... Scot coasa si cosesc un vraf de ganduri Si te inghimp cu tot ce-mi trece prin minte...

Desenez biciclete pe sânii tăi

Ți-aș purta chiloții în buzunaru de la piept, i-aș împături frumos,  cu dantela la vedere, să simți ce port în suflet... după care o să-i port sub pălărie, să simți tot ce-mi trece prin cap când mă gândesc la tine...   

Sunt cuminte Ca un câine La sandalele tale, Puricii doar sar netrebnici, Când îi strigi agale Flutur coada  Și rânjesc, Colți-mi strălucesc la soare... Rod urechea de podea, La picioare-ți fac cărare Dorm Și mă trezesc, fluier luna  și mă-ntind, flutur coada, te cuprind...

Dorinţa mea nu se cumpără şi nici nu e de vânzare, După câteva pachete de ţigări, uit de ea, dar revine mai puternică, sedată de nicotină, O drogată cu ochi de sticlă, prin care privesc la tine... O practic întrun singur exemplar, fără copii xerox de proastă calitate. Eu pasc pe imaşul dorinţei mele, Mă adăp din izvoarele ei seci Şi rotesc ochii, obosit, spre soarele care-i povesteşte numărul dimineţilor Dorinţa mea nu-şi sărbătoreşte ziua de naştere, Căci s-a născut accidental, când te-am simţit udă de transpiraţie... N-are nici certificat de naştere, nici termen de valabilitate, Mă are pe mine şi pe tine... Dorinţa mea n-a învăţat la şcoală Şi nici dragoste n-a făcut, Pleacă capul ruşinată atunci când mă apropii pre tare de tine. Am prins-o cum îţi număra coastele, degetele, genele... Mereu mă iau după ea şi mă duce departe, După care mă rătăcesc, Era să mă pierd de câteva ori...

Nimeni nu-i normal pe lumea asta, Nici chiar cei care ai impresia ca-s normali! Slava Domnului!

sunt multe lucruri pe care oamenii cred ca e bine sa le faci, inclusiv cele din categoria "asa trebuie" sau "asa-i bine", na, cred ca sunt inca o duzina de taguri corespunzatoare pentru asa gen de actiuni, da' n-o lungesc... unul dintre ele e spamul de sarbatori, care incepe cu de la "corporatie" la "corporatie" si se termina cu de la "om" la "om", ca la "oameni" cum ar spune cineva... eu va zic, nahui s pleaja cu spamul de sarbatori, sunt unii care trimit in asa hal spamu ista, incat ai impresia ca ei traiesc cu iluzia purificarii spirituale prin spam...Pe de alta parte a baricadei eu intreb: NAHUIA? obscen, pervers, dezgustator si et(cum vreti), eu intreb: NAHUIA? primele spamuri au inceput sa se rostogoleasca, putini se intreaba ce ar dori cu adevarat celor abordati,  dar in 2009 nu se  termina nici o lume si in 2010 nu incepe o alta, adica in 2010 iti doresc dohuia, dar in 2009 nu prea...? Eu zic sa ne iubim, iar si iar, din 2009 si pana in 202009.

Serios,  asta nu-i serios,  treaba-mare a lui Lenin,  mai trăieşte?

Cred că umblam deja la şcoală... Într-o seară, aşteptam cu sufletul la gură ca frate-miu, mai mare, să ajungă acasă, trebuia să aducă cireşe furate, încă nu gustasem în anul ăla cireşele... După vreo oră de aşteptare, dezamăgirea s-a făcut văzută, fratemiu îmi adusese două crengi cu cireşe, jumătate verzi, jumătate strivite. Atunci am decis că dacă tot vrei ceva furat, fură singur...

inima ei sta mişcându-se,  acolo,  în pieptul ei, mică şi sîrguincioasă, plină de ritm... conectată la toate aparatele ei trebuincioase: conştiinţă, viaţă, văz, auz, miros, toate acele aparate,  care o făceau să se mişte, dus-întors,  de parcă ar fi putut-o ţine în mişcare la infinit... iar ochii ei,  ochii ei jucau,  jucau şi desenau linii spre mine,  linii care mă ţineau lipit de inima ei: să-i ascult ritmul, să-i simt viaţa,  să-i repar auzul,  să-i intoxic mirosul, dar niciodată să-i descopăr conştiinţa... pentru că aparatul ăsta il ţinea ascuns,  adânc... la fel cum îl ţineam şi eu,  undeva departe de toţi...