Victoria Laur - Personal Blog

Stimați Domni Miniștri, Deputați, Domnule Președinte, Am uneori impresia că în țara asta  nu poate fi rău și de fiecare dată reușiți să îmi demonstrați cât de mult greșesc crezând astfel. Ne tot îndemnați să vă votăm și promiteți că va fi mă bine. Când și unde va fi mai bine, domnilor? Tot încercăm să alegem din ce-i mai rău ce-i mai bun și nuștiu cum se face că de fiecare dată rămânem cu nimic. Oare nu merită țara asta să fie condusă de oameni demni pentru care Moldova nu este doar un sac fără fund...De fapt sac fără fund nici nu există. Ori se termină odată grâul din el ori e rupt. La noi și grâu e puțin și cusăturile se desfac. În 2014 ați furat acel miliard și recent ați lăsat pe umerii noștri recuperarea banilor. De ce nu ați refuzat voi mașinile de serviciu, șoferii, paza, o parte din salariile de câteva zeci de mii de lei pentru a recupera miliardul? De ce? Știți de ce? Pentru că e ușor să votezi asemenea decizii din birouri confortabile, cu aer condiționat, cu fotolii din piele, cu telefoane și ceasuri de câteva mii de dolari...  Încercați să trăiți voi cu salariul unui profesor, medic, educator... Domnule Președinte, Poate nu sunteți prea informat, în țara asta există  probleme mult mai serioase decât coborârea și schimbarea drapelelor, limba de funcționare a site-urilor, cetățenia lui Băsescu și reparația clădirii Președinției. Apropos, dacă căutați bani pentru a restabili edificiul respectiv, poate găsiți și resurse pentru a aduce grădinițile, școlile și instituțiile medicale din țară la  starea corespunzătoare. Ori biroul de pe bd. Ștefan cel Mare e mai important decât toate celelalte?! Domnilor Miniștri, Unde ne este  justiția, educația, infrastructura, turismul? De ce ne faceți să fugim de acasă? De ce nu creați condiții pentru că fiecare dintre noi să își poată construi o viață decentă în Moldova? Ori nu mai aveți nevoie de tineri, de specialiști în diverse domenii, de artiști? Domnilor deputați, Sunt sigură că mulți dintre moldoveni vor fi gata să ierte apartenențele de partid, viziunile geopolitice, păcatele din trecut dacă în Moldova  legea va fi una pentru toți iar economia se va dezvolta. Până atunci,vorba ceea, "să vă steie nod în gât" toate câte le aveți. Domnilor politicieni, Uitați pentru o vreme de lozinci, nu mai aruncați cu gunoi în oponenți, închideți interesele personale în safeu, vă înțelegeți și începeți să lucrați pentru binele țarii, doar pentru asta vă ocupați funcțiile!? Să ne fie de bine! (că vouă și așa nu vă este tare rău...)

Nu am mai scris demult aici, din lipsa de timp, ori din lipsa de inspiraţie, nu mai ştiu... Azi vă povestesc despre cărți, sau mai bine-zis despre o carte. Sunt tipul de persoană care, fie nu citeşte nimic timp de câteva luni, fie citeşte o carte într-o singură zi. Aşa mi s-a întâmplat şi acum.  Am descoperit-o recent pe Parinoush Saniee, o scriitoare iraniană cărţile căreia au fost mai mult timp cenzurate în Occident.  "Cel care mă aşteaptă" este povestea unei tinere musulmane care încearcă să se opună regulilor dure ale societăţii în care trăieşte. Pentru noi, copii ai libertăţii totale, faptele descrise pot părea sălbatice, inumane, dure şi chiar de necrezut. Realitatea rămâne a fi aceasta chiar şi la mijlocul celui de al II-a deceniu al secolului XXI.  Că să vă intrig şi să vă inspir să o citiţi vă prezint câteva citate care m-au făcut să văd altfel lumea: “Nimeni nu ne vrea pentru noi înșine, pentru ce suntem, toți ne vor pentru ei înșiși.” “Atunci simțeam că îmi vine să-l îmbrățișez, să-l sărut, dar nu puteam, pentru că e necuviincios ca o fată să sărute un bărbat, chiar dacă este vorba de tatăl ei.” “Se spune că atunci cînd un bărbat își ia soție, se oprește, când se naște primul copil, cade în genunchi, al doilea îl îndoaie și la al treilea dispare.” “Tot ceea ce îmi doream am obținut în ziua în care nu mi-am mai dorit.” “Oamenilor le place să-și inventeze eroii ca să se poată ascunde în spatele lor, ca aceștia să vorbească în locul lor și să devină țapul ispășitor dacă ceva merge strâmb, lăsându-le celorlalți posibilitatea să fugă.” “E într-adevăr ciudat cum soțul, chiar și cel mai rău, poate să reprezinte un sprijin important pentru o femeie în momentele grele.” Lectură plăcută!

Toată lumea știe că în Moldova nu există politică, în Moldova există circ. Toată lumea știe și așteaptă un erou care o să vină să salveze țara asta de toate necazurile și o să o îndrume pe calea cea dreaptă. Drept că și calea cea dreaptă e diferită pentru fiecare. Evident, la orice colț se țin dispute lungi despre politică, istorie, valori, perspective. Cu atâția analiști, învățați, politologi și specialiști în cele mai diverse domenii pe metru pătrat Moldova ar trebui să înflorească peste noapte, dar nu. Toți așteaptă eroul! Mai în glumă, mai în serios, am încercat să schițez imaginea unui politician ideal, al unui Superman pentru Moldova, ori revenind la folclor, imaginea unui PăcalăMan.  Eroul creat de Hollywood purta pe tricou litera S. Politicianul ideal pentru Moldova va purta un tricou cu litera P, astfel încât oamenii să îi atribuie numele potrivit reeșind din faptele sale. PăcalăMan nu va transfera bani în offshore, astfel economisind milioane de lei. Din acești bani fiecare moldovean își va procura un automobil. Eroul nostru va micșora toate tarifele pentru serviciile comunale. Din economiile făcute fiecare pensionar va putea călători peste hotare. Ca un erou adevărat, PăcalăMan va lupta cu îndrăzneală contra fărădelegilor, a corupției și va întoarce moldovenilor miliardul furat.  În semn de recunoștință moldovenii vor modifica Constituția și îl vor numi președinte pe viață. Anume atunci PacalăMan va avea tot ce își dorește și va uita că nu trebuie să transfere banii furați în offshore, că nu trebuie să apere fărădelegile și să își vândă deciziile. Iar Moldova, Moldova va aștepta un alt erou, litera de pe maioul căruia ar însemna altceva decât P-ul de pe tricoul lui PăcalăMan...

Bunicii noşri n-au avut abecedare, Şi când au luat peniţa în mână Şi fruntea au plecat-o spre caiet Ei nu ştiau a scri încă în latină Şi nu ştiau ce înseamnă alfabet. Ei au plâns iubiri închipuite Şi în desagă-s lacrimi mii, Ei au crezut în idealuri sfinte Şi-n suflet au rămas naivi copii. Ei au cântat în limba sfânta doina Şi dorul sfânt ei l-au cântat - De altfel, doar românul ştie De dor, de doină, de oftat... Limba noastră este pururi sfânta, Doina  este cântul nostru cel dintâi, Marea noastră este zarea sinilie, Visul nostru-i ciocârlia în câmpii! Noi îl citim pe Eminescu Şi Creangă stă la capătâi, Noi îl iubim pe Păunescu Şi ne rugăm la cer întii. Cerului îi cerem ploaie, Roadă mare la pământ- Ne răsună peste glie Graiul cel bătut de vânt.    Bunicii noşri n-au avut abecedare, Şi când au luat peniţa în mână Şi fruntea au plecat-o spre caiet Ei nu ştiau a scri încă în latină Şi nu ştiau ce înseamnă alfabet... Noi tot am plâns iubiri închipuite Şi în desagă-s lacrimi mii, Noi credem încă în idealuri sfinte Şi-n suflet mai suntem naivi copii!

Azi bărbații adevărați sunt o raritate. Știu că voi, atât de tari, puternici, curajoși o să îmi reproșați că sunt prea puternice femeile, că suntem noi vinovate, că nu știm ce vrem și o să aduceți încă zeci de argumente să vă îndreptățiți, dar totuși bărbații adevărați sunt o raritate.  Nu! Nu sunt idealista și visătoarea care își așteaptă prințul pe cal alb, ori mai modern, la volanul unui Bentley.  Oare câți dintre voi, cei care vă credeți atât de bravi, să-i ofere umbrela ei, fără să se gândească că o să îi plouă. Oare câți dintre voi, atât de curajoși, sunt gata să recunoască că uneori nu au dreptate, nu să își demonstreze superioritatea. Oare câți dintre voi, atât de eroi, sunt gata să spună "Te iubesc", nu să caute motiv anume ca să o vadă. Câți dintre voi?! Puțini, nu-i așa?! Ce ziceți? Scorpii! Poate, dar nu ne-am născut așa, mai degrabă am devenit! Am devenit pentru că ne-am săturat să vă spunem de atâtea ori că ni s-a stricat mașina, că nu ne funcționează robinetul , că e prea greu bagajul... Fiecare dintre poate să bată un cui în perete, să mute dulapul, să instaleze versiunea nouă Windows ori să facă alte chestii pe care voi le considerați bărbătești. Da, poate, la fel cum voi știți să vă pregătiți cina, să vă spălați șosetele ori să vă călcați cămașa. Nu pentru asta ne alegem unii pe alții. Avem nevoie unii de ceilalți pentru că ne iubim și nu putem altfel.