Demersul inițiat de Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) de înlăturare a Guvernului Maia Sandu, într-un moment esențial pentru reforma Justiției, este îndreptat împotriva intereselor pe termen mediu și lung ale Republicii Moldova și ale cetățenilor săi. Este declarația președintelui României, Klaus Iohannis, emisă la scurt timp după demiterea Guvernului Maia Sandu de către PSRM și PD.
Mai mult, președintele României a avertizat autoritățile de la Chișinău că, în urma demiterii Guvernului Maia Sandu prin moțiune de cenzură introdusă de socialișii, sprijinul financiar din partea României va fi strict condiționat de continuarea reformelor esențiale pentru dezvoltarea democratică a Republicii Moldova și avansarea parcursului său european.
„În cele cinci luni de la preluarea mandatului, Guvernul condus de Maia Sandu a făcut progrese importante în implementarea reformelor necesare apropierii de UE, în scopul promovării valorilor democrației și statului de drept, în lupta împotriva corupției și asigurarea independenței justiției, precum și în domeniul economic și social, reforme menite să asigure creșterea nivelului de prosperitate și securitate al cetățenilor RM. Totodată, Guvernul Maia Sandu a reușit să restabilească încrederea partenerilor de dezvoltare, mai ales a UE, premisă esențială pentru reluarea sprijinului politic și financiar internațional pentru RM”, se spune în declarația președintelui român.
Klaus Iohannis
Guvernul Sandu
moțiune de cenzură
Corlateni official blogBlogul din sat.Corlateni R.Riscani Administratie locala |
Comenteaza
O femeie a ajuns la spital după ce a căzut dintr-un autobuz de rută, la Bălți.
O femeie a ajuns la spital dupa ce a cazut dintr-un microbuz de ruta, la Balti. Soferul a uitat sa inchida usile dupa ce a oprit la o statie ca sa coboare pasagerii
O femeie a ajuns la spital dupa ce a cazut dintr-un microbuz de ruta, la Balti. Soferul a uitat sa inchida usile dupa ce a oprit la o statie ca sa coboare pasagerii, iar cand a efectuat o manevra de intoarcere o femeie a cazut. S-a intamplat ieri pe la amiaza pe strada Decebal din Balti. Un barbat a sunat la politie si aspus despre cele intamplate. Ajunsi la fata locului oamenii legii au stabilit ca femeia in varsta de 57 de ani a cazut cand soferul a virat brusc. Soferul in varsta de 57 de ani ar fi uitat sa inchida usile dupa ce a oprit la o statie ca sa coboare pasagerii. In urma accidentului femeia s-a ales cu leziuni corporale si a fost transportata la spital. La moment se stabilesc toate circumstantele.
Жительница села Сингурены выпала из рейсового автобуса Бельцы — Корлатены — Сингурены и попала в реанимацию. Звонок о происшествии поступил на пульт дежурного в 13.49 27 октября, сообщила пресс-секретарь Бельцкого инспектората полиции Жанна Молчанова. Выехавшая на место оперативная группа установила, что при повороте вблизи выезда из Бельц по улице Дечебала из автобуса на обочину выпала женщина. Это 53-летняя жительница села Сингурены Рышанского района, что расположено вблизи Бельц.

Un primar din r-nul Rîșcani, sancționat de ANI. I-a dat în arendă un lot de teren fiului său
Primarul satului Singureni (r-nul Rîșcani), Virgil Moloșag, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Integritate după ce i-a oferit în arendă fiului său un lot de teren de 1,5 hectare pe un termen de 10 ani. Edilul a încercat să anuleze hotărârea ANI, însă instanța de judecată i-a respins cererea, ca neîntemeiată, scrie deschide.md. Potrivit materialelor cauzei, fiind în calitate de președinte al Comisiei de licitație, Virgil Moloșag a semnat procesul-verbal prin care a fost permisă petrecerea licitației cu un singur ofertant – fiul primarului, Nicolae Moloșag. Ulterior, edilul a semnat și procesul-verbal prin care odrasla sa a fost desemnat câștigător al licitației cu atriguirea în arendă pe un termen de 10 ani a terenului agricol cu suprafața de 1,49 ha la preț de 3 664 lei/anual. ANI a menționat că primarul nu a informat autoritățile despre careva situații de conflict de interese și nu a soluționat, în termenul și modul stabilit, această cauză.În rezultat, ANI a emis un act de constatare prin care urmează să fie sesizat Oficiul Teritorial Bălți al Cancelariei de Stat în vederea inițierii procedurii de revocare a mandatului de primar pentru Virgil Moloșag, dar și să fie aplicată interdicția de exercitare a funcției publice sau funcției de demnitate publică pe o perioadă de 3 ani. Totodată, ANI a cerut sesizarea instanței de judecată pentru a anula rezultatele licitației, câștigate de fiul primarului. Virgil Moloșag poate ataca această decizie la Curtea de Apel în termen de 30 de zile. Virgil Moloșag a fost ales primar al satului Singureni, raionul Rîșcani, în urma alegerilor locale din 2015, fiind parte a Partidului Liberal Democrat din Moldova.

TRAGIC! Adolescentă care A FUGIT DE ACASĂ pentru că nu a luat BAC-ul la matematică a fost găsită într-o pădure
Descoperire macabră într-o pădure de lângă satul Fârlădeni, raionul Căușeni. Tânăra de 18 ani, din Hârbovăț, Anenii Noi, care în data de 17 iunie a fugit de acasă după ce a aflat că a picat Bac-ul la matematică, a fost găsită spânzurată. Informația a fost confirmată de surse din poliție. Ulterior, poliţia a găsit câteva lucruri care i-ar aparţine, însă nicio urmă despre locul unde s-ar fi putut afla. În jur de 90 de persoane, inclusiv rude, prieteni și vecini de-ai adolescentei, au cutreierat pădurile şi dealurile din preajma localităţii, dar fără rezultat. Fata a fugit de acasă după ce ar fi aflat că a luat nota trei la proba de matematică de la bac. Adolescenta locuia cu mama şi fratele ei în vârstă de şapte ani. Tatăl vitreg este plecat în străinătate.

Un microbuz cu moldoveni s-a răsturnat în Cehia. Sunt opt victime, printre care trei copii. Imagini teribile de la locul accidentului (video)
Un microbuz cu moldoveni s-a răsturnat în Cehia
.Sunt opt victime, printre care trei copii. Poliţia cehă spune că accidentul s-a produs din cauza supraîncărcării microbuzului, căruia i-a explodat un cauciuc.
Accidentul a avut loc duminică seara, după ora 10:30, pe autostrada D5, în direcţia Praga - Rozvadov. Un microbuz Mercedes înmatriculat în Moldova în care călătoreau opt persoane, între care trei copii cu vârste de trei, şase şi opt ani, s-a răsturnat la viteză mare, ajungând în afara carosabilului.
În afară de călători, în microbuz erau cantităţi mari de fructe, sticle cu băutură şi legume, după cum a declarat un oficial al poliţiei cehe.
Doi dintre răniţi au fost transportaţi în stare gravă cu elicopterul la un spital din Praga, în vreme ce ceilelalte victime au fost duse la spitalul din Plzen. În afară de călători, în microbuz erau cantităţi mari de fructe, sticle cu băutură şi legume, după cum a declarat un oficial al poliţiei cehe. Doi dintre răniţi au fost transportaţi în stare gravă cu elicopterul la un spital din Praga, în vreme ce ceilelalte victime au fost duse la spitalul din Plzen

ANSA a cerut retragerea produsele JLC și Incomlac de pe piață. Conțin grăsimi vegetale
Producătorii autohtoni de lactate JLC și Incomlac furnizează în rețeaua comercială produse cu cantități neconforme de grăsimi vegetale. Potrivit Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), probe prelevate pentru verificări au confirmat prezența grăsimilor vegetale în produsele lactate, transmite IPN.Brânza proaspătă de vaci 5% de la JLC conține 21,75% grăsimi vegetale, iar cea de 2% – 14,93% grăsimi vegetale. În untul „Crestianscoe” de la Incomlac conținutul de grăsimi vegetale este de 15,54%; în brânzica glazurată cu umplutură de lapte concentrat fiert – 60,81%, în brânzica dulce Mic Vis cu caise – 34,18%, iar în brânzica glazurată cu aromă de vanilie conținutul de grăsimi vegetale depășește 77,51%.Potrivit ANSA, operatoriilor vizați li s-a cerut retragerea imediată a produselor neconforme din rețeaua comercială, iar pentru că nu s-au conformat au fost amendați cu până la 15 mii de lei. Pentru prevenirea comercializării produselor neconforme, inspectorii ANSA vor verifica până la sfârșitul lui martie toate întreprinderile de profil din țară.

Soferii prinsi beti la volan ar putea sa fie pedepsiti cu munca neremunerata la morga sau ar putea fi lipsiti de permisul de conducere pe viata

Soferii care sunt prinsi beti la volan ar putea pe viitor sa fie pedepsiti cu munca neremunerata la morga, ar putea sa mai faca o data scoala auto pentru a-si recupera permisul de conducere, sau chiar sa fie lipsiti de acesta pe viata. Sunt doar cateva dintre propunerile autoritatilor, care vor sa schimbe legislatia, care acum ar fi prea blanda. Cei de la ministerul Justitiei urmeaza sa pregateasca un proiect de lege in acest sens pentru a-l propune guvernului spre aprobare. Deoarece nici macar amenda de aproape 25 de mii de lei, prevazuta pentru conducerea unui automobil in stare de ebrietate, nu-i opreste pe soferi sa urce bauti la volan, autoritatile au decis sa ia atitudine. Reprezentantii politiei, ai ministerului Justitiei si ministerului Muncii sunt in cautarea unor solutii in acest sens. “La Ceadir-Lunga, persoana fiind privata de dreptul de a conduce o unitate de transport pentru ca a provocat un accident in stare de ebrietate a fost oprit in traficul rutier, iar peste cateva zile era in aceeasi stare.” Si asta deoarece legea are mai multe lacune, spun cei de la politie. In prezent, daca ati fost tras pe dreapta de oamenii legii si sunteti bauti la volan, riscati o amenda usturatoare de 25 de mii de lei si sa ramaneti pentru o perioada fara permis. Veaceslav SIRBU, SEF SERVICIU ASISTENTA JURIDICA, INP: “Nu este stabilit expres referitor la ridicarea permisului de conducere, doar instanta de judecata poate decide asupra ridicarii permisului sub aspect fizic.” Astfel, conducatorul auto ramane cu documentul in buzunar, iar daca el este tras pe dreapta, iar inspectorul de patrulare nu ii verifica permisul in baza de date, el nu are de unde sa stie ca acesta este lipsit de dreptul de a conduce, iar soferul se plimba liber in continuare. Datele Inspectoratului National de Probatiune, institutie care tine evidenta soferilor ce au fost prinsi la aceasta abatere, arata ca de la an la an, statisticile cresc ingrijorator. Spre exemplu, daca in anul 2015, in baza lor de date au fost inregistrate 3331 de persoane care au condus baute, in 2016, numarul acestora a crescut cu 700, ajungand la 4031 de persoane. Seful institutiei spune ca doar duce evidenta, insa nu combate fenomenul, asa ca astazi, acesta a venit cu propuneri. Ghenadie CEBAN, DIRECTOR ADJUNCT INPECTORATUL NATIONAL DE PROBATIUNE: “La inceput sa fie privata de dreptul de a conduce mijlocul de transport cu ridicarea permisului, sa treaca un program de corectie comportamentala. La alta etapa, sa fie anulat permisul de conducere, iar persoana data sa mearga iarasi sa faca instruiri noi, iar la a treia etapa, sa fie privat pe viata de dreptul de a conduce.” Iar programul de corectie ar putea include interdictia de a consuma bauturi alcoolice pe perioada in care este suspendat permisul, cu vizite periodice la medicul narcolog, dar si munca neremunerata in folosul comunitatii la morga. Tatiana NASTAS, REPORTER PRO TV: “279 de soferi care s-au urcat bauti la volan isi ispasesc pedeapsa in inchisorile din tara. Potrivit celor de la Departamentul Intitutiilor Penitenciare cei mai multi, 181 la numar sunt la prima abatere, altii 81 la a doua, iar 17 au condus in stare de ebrietate de mai mult de 3 ori.” Ion RUSU, RESPONSABIL EVIDENTA DETINUTILOR DIN SISTEMUL PENITENCIAR": “Pererea noastra este ca pedeapsa cu inchisoare pentru conducerea mijlocului de transport in stare de ebrietate este prea aspra. Se condamna la o perioada scurta de timp, 6 luni, pana la un an si isi executa pedeapsa cu persoane care sunt condamnate pentru omor sau infractiuni mai grave.” Soferii care se jura ca nu au urcat bauti la volan niciodata in viata lor au si ei solutii noi pentru a-i pedepsi pe cei care au calcat stramb. Recomandarile discutate astazi, ar pute fi incluse intr-un proiect de lege, care ulterior va fi trimis guvernului spre aprobare.

VIDEO // Cum a fost măcelărit Andrei Brăguță în izolator
Trei inspectori ai izolatorului de detenţie provizorie al Direcţiei de Poliţie a municipiului Chişinău şi patru deţinuţi care s-au aflat în aceeaşi celulă cu Andrei Brăguţa, vor ajunge pe banca acuzaților. Dosarul de învinuire a celor șapte a fost transmis în judecată, anunță Procuratura Generală.
Poliţiştii sunt acuzaţi de manifestarea consimţământului tacit la comiterea actelor de tortură de către codeţinuţi în privinţa lui Andrei Brăguţă, precum şi pentru supunerea victimei la tratamente inumane. În acţiunile codeţinuţilor, procurorii au reţinut aplicarea, cu consimţământul tăcit şi expres al poliţiştilor din izolator, a violenţei, tratamentului inuman şi vătămarea intenţionată a integrităţii corporale, comise în privinţa lui Andrei Brăguţă.
Procuratura a făcut publice și câteva înregistrări video din care se vede cum tânărul era bătut cu cruzime în celulă de către patru deținuți, în timp ce polițiștii din tură se plimbau pe coridoare fără a interveni.
În prezent, codeţinuţii sunt cercetaţi în stare de arest preventiv, iar poliţiştii – în arest la domiciliu, iar dacă vor fi recunoscuţi vinovaţi, ei riscă de la 8 până la 15 ani de închisoare.
Procuratura Generală continuă acţiunile de urmărire penală în privinţa altor zece poliţişti ai izolatorului de detenţie provizorie al Direcţiei de Poliţie a municipiului Chişinău, bănuiţi de comiterea tratamentului inuman în privinţa victimei, numărul acestora, potrivit procurorilor, nefiind exhaustiv.
De asemenea, procurorii investighează acţiunile şi inacţiunile factorilor de decizie ai instituţiilor statului, în a căror custodie s-a aflat victima, fiind iniţiate două cauze penale distincte pe faptul excesului de putere şi încălcării din neglijenţă a regulilor şi metodelor de acordare a asistenţei medicale.
Andrei Brăguţă a fost reținut de oamenii legii pe 15 august, când a fost oprit de polițiștii de patrulare pentru că ar fi depășit limita de viteză. Potrivit autorităților, bărbatul se afla în stare de ebrietate, iar pentru că ar fi manifestat un comportament agresiv față de angajații Poliției, pe numele său a fost pornită o cauză penală. El a fost reținut pentru 72 de ore și dus în Izolatorul de detenție preventivă, iar pe 18 august, magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, au emis un mandat de arestare pentru 30 de zile.
Tânărul ar fi fost bătut în izolator, inclusiv de angajații instituției, fapt negat de reprezentanții Inspectoratului General al Poliţiei, care spun că, de fapt, bărbatul a fost agresat de colegii de celulă din cauza comportamentului deviant al acestuia. Bărbatul a solicitat de mai multe ori intervenția medicilor de la Urgență, care l-au diagnosticat cu tulburare psihică, schizotipală, și ar fi solicitat transferul de urgență la Spitalul Clinic de Psihiatrie, fapt care nu s-a întâmplat. Potrivit unui document intrat în posesia postului de televiziune TV8, șeful de escortă ar fi refuzat spitalizarea pentru că, la acel moment, ar fi lipsit angajații care urmau să-l escorteze. Declarațiile reprezentanților autorităților implicate nu coincid în ceea ce privește mai multe detalii ale cazului.
Pe 1 septembrie, mai multe organizații neguvernamentale, printre care și Centrul de Investigații Jurnalistice, au lansat un apel în care își manifestă indignarea față de neconcordanța informațiilor oferite de instituțiile de stat pe marginea cazului, fără explicații clare privind cauzele și condițiile decesului, dar și cine se face responsabil de moartea tânărului. „Suntem indignați de faptul că autoritățile se eschivează să-și asume vreo responsabilitate pentru circumstanțele în care a fost aplicat arestul preventiv, acordarea serviciilor medicale adecvate, care au rezultat în decesul tânărului, ce se afla în custodia și responsabilitatea statului. Semnatarii constată cu regret că judecătorii admit în proporție de peste 90% demersurile procurorilor de aplicare a arestului preventiv și își motivează hotărârea insuficient”, se arată în apel.
SURSA:Anticoruptie.md
Doi indivizi beţi au furat o maşină şi l-au bătut pe şofer
Un şofer a fost bătut şi deposedat de automobil, în plină zi, chiar la o benzinărie. Tâlhăria s-a produs, în după-amiaza zilei de ieri, în satul Corlăteni, din raionul Rîșcani. Potrivit poliţiei, bărbatul, în vârstă de 55 de ani, a fost atacat de doi necunoscuţi, care l-au lovit cu un obiect dur în cap, după care i-au furat maşina. Hoţii nu au plecat, însă, departe. Ei au fost reţinuţi pe urme fierbinţi de inspectorii de patrulare.
Cei doi suspecţi au 27 şi, respectiv, 34 de ani şi sunt originari din Edineț și Chișinău. Ei au fost traşi pe dreapta în aproprierea satului Răuțel, din raionul Fălești, iar poliţiştii au fost nevoiţi să aplice forţa fizică pentru a-i reţine.
Inspectorii au constatat că individul care se afla la volan era beat criţă. El avea în aerul expirat o concentraţie de alcool care depăşea de opt ori limita admisă. Pentru că a condus în stare de ebrietate, el riscă o amendă de până la 42 de mii de lei sau va rămâne fără permis pe un termen de până la cinci ani.
De asemenea, pe numele celor doi suspecţi a fost deschis un dosar penal pentru tâlhărie, infracţiune care se pedepseşte cu până la 10 ani de puşcărie.
Gunoiul din Bălţi, adus într-o livadă de nuci din satul Corlăteni.
Gunoiul din Bălţi, adus într-o livadă de nuci din satul Corlăteni. Cazul va fi investigat de Poliţie
Deşeuri depozitate într-o livadă de nuci de pe teritoriul satului Corlăteni, raionul Rîșcani. Gunoiul este adus din municipiul Bălţi de reprezentaţii unei firme care se ocupă cu reparaţia drumurilor.
Conducerea întreprinderii afirmă că a încheiat un contract de colaborare cu administratorul livezii. În realitate, însă, terenul este în gestiunea primăriei. Potrivit contractului, întreprinderea din Bălți trebuia să depoziteze doar frunziș.
Deşeurile sunt aduse în livadă deja de două luni. Poliţia urmează să investigheze cazul.
TREI SATE AR PUTEA INTRA ÎN COMPONENŢA MUNICIPIULUI BĂLŢI
Trei sate ar putea intra în componenţa municipiului Bălţi. Despre aceasta a anunţat într-o transmisiune live pe pagina sa de facebook, primarul oraşului Renato Usatîi. El a precizat că înaite de a efectua deplasarea sa de serviciu la Moscova s-a întâlnit cu oamnii acestor localităţi l-au rugat pe Usatâii să se implice în proces. Înainte de a efectua deplasarea mea de serviciu care din păcate s-a prelungit, m-am întâlnit cu locuitorii satelor Răuţel şi Ţambula.Oamenii din Răuţel, localitate care se află la hotar cu Bălţi se plâng că pentru a obţine un certificat sunt nevoiţi să facă un drum până la Făleşti, care este centru raional care se află la o distanţă de 30 de kilometri, a declarat primarul de Bălţi Usatîi a mai adăugat că localnicii din satele Răuţel, raionul Făleşti, Corlăteni raionul Rîşcani şi Ţambula, Sîngerei ar vrea să facă parte din municipiul Bălţi.Primarul de Bălţi a menţionat în transmisiunea sa live, că solicitatrea dată va fi examinată la o şedinţă a Consiliul municipal Bălţi. Aceste localităţi şi altele vor să intre în componenţa municipiului Bălţi. Mereu ele s-au ales cu promisiuni deşarte. Răuţel nu intra în componenţa municipiului deoarece Comuniştii spuneau că acolo locuiesc mai mulţi moldoveni şi vor vota contra lor. La Ţambula găseau alte motive. La fel şi pentru Corlăteni. De luni mă implic în acest proces. Vom lua deciziile necesare la şedinţele Consiliului municipal. De asemenea vom crea agenda pe care în care va fi indicat ce trebuie să ceară oamenii de la autorităţile publice locale. Nu este corect ca localităţile aflate în suburbia Bălţiului să facă parte din alt centru administrativ, spune Renato Usatîi Amintim că acum două săptămâni transportatorii de călători din localităţile limitrofe a municipiului Bălţi au fost împiedicaţi de Agenţia Naţionale de Transport Auto şi poliţişti să tranziteze oraşul din cauza unei decizi votate de fosta conducere a primăriei în anul 2013 şi menţinută prin hotărârea Curţii Supreme de Justiţie. Dacă autorităţile publice centrale vor exercita în continuare presiuni asupra Bălţiului, într-o bună zi hotarele municipiului s-ar putea extide de la Coloniţa până la Lipcani.

Generat în 0.182 secunde.