Deschide lumea și îndrăznește să vorbești!!!

       Aveti liberul arbitru sa alegeti din cele 17 sfaturi, ceea ce va convine!     COPII INVATA DIN CEEA CE TRAIESC Daca un copil este in permanenta criticat, el invata sa condamne. Daca un copil traieste in ostilitate, el invata sa se bata.  Daca un copil traieste in frica, el devine nelinistit.  Daca un copil traieste in mila si din mila, el invata sa se milogeasca.  Daca un copil este in permanenta tachinat, el devine timid.  Daca un copil traieste in gelozie, el invata sa fie invidios. Daca un copil traieste in rusine, el invata sa se simta vinovat.  Daca un copil traieste incurajarea, el invata sa fie increzator.  Daca un copil traieste in toleranta, el invata sa fie rabdator. Daca unui copil  i se fac complimente, el invata sa aprecieze. Daca un copil traieste acceptarea, el invata sa iubeasca. Daca un copil traieste in aprobare, el invata sa respecte. Daca un copil traieste recunoasterea, el invata ca este bine sa ai un scop.  Daca un copil vede ca cei din jur isi impart lucrurile intre ei, el invata sa fie generos.  Daca un copil traieste in echitate, el invata sa fie corect.  Daca un copil traieste in securitate, el invata sa aiba incredere in sine si in anturajul sau.  Daca un copil traieste gentiletea, el invata ca in lumea asta e minunat sa traiesti! (Dorothy Law Nolte)

  Pe mine  aceasta postare  m-a intrigat, dar m-a nedumerit si mai mult. E un fel de dedicatie pentru « eroizmul matern », sacrificiul si stoicismul cu care sarmanele mame indura chinurile facerii, dupa care cele ale maternitatii. Textul e scris de la persoana a III, fiind adresat unui copil in forma de reprosuri. Acest copil precis va incasa cel putin 5 ani de psihanaliza, atunci cand  va deveni adult sau de spovedit la biserica, in cazul in care e un  religios praticant. In primul rand, cred ca trebuie revazuta structura textului si de schimbat interlocutorul. Sunt o sumedenie de specialisti (psihologi, medici de familei etc,) care ar putea usura suferinta mamei sau sa o indrume cum sa aiba o maternitate fericita. Or, aceasta spovedanie  facuta unui copil este pur si simplu toxica, coplesitoare, culpabilizanta si in primul rand TRAUMATIZANTA, dragile mele mame!   Or, pentru copii parintii sunt totul! Sunt Universul si Dumnezeul lor. Ei gandesc diferit de noi. Si cel mai important de retinut, ei nu au capacitatea de a se indoi. Asemenea afirmatii i-ar face sa se simta vinovati si in consecinta nuli. Totul are solutii, inafara poate de moarte. Sa revenim la text.  « Ea, totuși, și-a dorit acea ultimă bucățică de prăjitură. Înainte să apari tu, își permitea să mănânce orice, însă de când are un copil, totul îi revine lui. Mama va fi mult mai fericită dacă va vedea cu câtă plăcere mănânci. » Ultima bucatica din prajitura data copilului, of ce jale! Se poate de cumparat o alta coptura sau acea mica bucatica poate fi impartita intre mama si micut. Astfel, el  va primi lectia de generozitate. Nimic nu o impiedica pe mama « egoista « sa-si permita sa manance acea coptura ca pe vremuri, atunci cand nu-l avea inca pe cel mic.  A durut-o foarte mult. Mamele resimt dureri foarte des, dar ele nu vor vorbi mereu despre suferința lor, spre deosebire de copii. A fost chinuită de grețuri, de dureri de spate, de lovituri cu picioarele în organele interne. Dar ce durere a tras când te-a născut. Ce durere simțea când o mușcai de sân, o zgârâiai și o trăgeai de păr. Când erai mic, a lovit-o din supărare, iar ea tăcea.     Practic orice durere are remediu. Greturile in timpul sarcinei, pot fi diminuate cu dulceata de ghimbir. De asemenea, unele alimente care provoaca greata pot fi evitate. Greturile sunt necesare unei femei. Femeia insarcinata e un fel de detector de alimente alterate pentru ca e tinta unor paraziti ca toxoplasmoza si odata molipsita ar risca sa avorteze fatul sau acesta sa aiba malformatii. Fatul nu poate lovi organele interne pentru ca se gaseste in uter. Durerile de spate pot evitate. Mai ales trebuie evitat surplusul de greutate.  Daca viitoarea mamica mananca normal si chiar poate face o activitate fizica pana in luna 6. Ea trebuie sa acumuleze cate un kg in fiecare luna, adica 9 kg la sfarsitul sarcinii.   E suficient sa alaptezi un copil pana la 6 luni, perioada cand apar primii dinti. Cred ca zgariiturile si sunt chiar asa de sangeroase si trasul de par a unui pici care miroase a laptic sunt suportabile. Surasul lui sincer te incarca cu energie pozitiva si te face sa uiti problemele de peste zi acumulate la servici. Daca un copil loveste e o problema grava. Copii imita, fie imita un comportament, fie nu a facut-o intentionat. Mama trebuie sa reactioneze, numai sa nu taca. Daca explici copilului ca asa nu se face, atunci fii sigura ca o alta data viitoare nu va mai exista. Dupa afirmatia de mai sus, am impresia ca vai de capul ei, mamica care  e victima propriului copil. Apare intrebarea, atunci de ce l-ai mai adus pe lume, daca te victimizezi ?  Potrivit acestui articol,in mod indirect,  copilul e un agresor, iar mama e o victima. O astfel de abordare este nociva pentru amandoi. Chiar daca exista dificultati, ele pot rezolvate. Exista atatea solutii. Nasterea unui copil e o minune, in primul noi renastem, renaste copilul din noi. E un izvor de amintiri din propria copilarie, despre cum au fost parintii nostri tineri, despre nazbatiile noastre. E o perioada plina de incercari, constiintizari, cautari si o experienta inedita in care ne desavarsim ca persoane si invatam atatea. E una dintre cele mai frumoase si inspirate perioade din viata unui om. Noi nu facem altceva decat sa ii insotim pe acesti pici spre autonomie. Iubitii pentru ca sunt minunele noastre. Surasul lor strerge orice urma de tristete:)))

Hai sa va povestesc despre educatia « à la française », considerata de specialisti ca fiind una dintre cele mai bune din lume. Francezii sunt dati exemplu din ce in ce mai mult, iar modelul lor ii seduce pana si pe puritanii americani.Daca ati avut posibilitatea si curiozitatea de a observa comportamentul copiilor europeni, pai sa stiti ca la francezi practic nu veti vedea  devieri de la norme : de genul urlete, tavalitului pe jos intr-un supermarket cu scopul de obliga parintele de ai cumpara odorului ce-si doreste. Daca e sa generalizam, italienii, de exemplu, sunt turbulenti si foarte galagiosi, germanii retinuti si ganditori, iar copii moldoveni, in prmul rand sunt invatati sa fie « cuminti » ! Mamele frantuzoaice fac echilibristica, in sensul ca incearca sa le impace pe toate : copil, familie, evolutie profesionala si nu uita sa mai si ramana femei dupa nastere. Cum le reuseste ? Reteta e simpla. O frantuzoaica, mama, ramane neaparat si femeie. Ea nu se lasa coplesita de maternitate totalmente si nu se lasa impovarata de sacrificiul acesteia. Gasetste timp pentru EA, femeia fara sa culpabilizeze, cum e in cazul mamelor din Est. Acest concept si mod de a fi (modus vivendi)isi are sorgintea din timpul lui Rouseau, cand nobila frantuzoiaca isi lasa partial copilul in grija unei nourice (doice) si prelua sarcinele de Maîtresse De Maison, revenind si in sfera relationalul, si bineinteles redevenid rapid femeie pentru consoarta sa. Este « très français » : sa inveti copilul sa astepte sa-l inveti sa se joace singur (devine mai repede autonom). un bebelus e hranit de 4 ori pe zi si nu ori de cate ori cere ; copii francezi de mici sunt invatati sa fie politicosi, adica sa spuna la toata lumea Buna ziua, Merci, va rog si La revedere Un bebe francez de la 3 luni e capabil sa doarma toata noaptea (5-6 ore) fara ca sa se trezeasca. Parintii nu se scoala tresarind de la primul scancet. Sunt sensibili la personalitatea copilului . Totusi, sociologii straini le reproseaza francezilor faptul ca nu au destula incredere in ei. La randul lor, francezii dau vina pe educatia nationala. Specialistii evoca la acestia concentrarea asupra negativului, pesimismul. Totodata, frantuzoaicele isi reiau rapid acitivitatea profesionala, muncind destul de mult si nu culpabilizeaza din aceasta cauza. Daca e sa facem o paralela intre mamale americance si frantuzoiace, cele din urma sunt dezinvolte si nu isi culpabilizazea copii si nici ele nu isi fac mia culpa precum sunt obisnuite mame din USA. Micutii francezi sunt invatati de parintii lor sa astepte. Ii veti auzi deseori pe francezi zicand : ATTEND ! (Asteapta!) In weekend , in familie de la varsta frageda 2-3 copii gatesc o coptura, celebrul gateau au chocolat francez.

       Zilele trecute imi promisesem sa ii ofer Soniei o merinda (goûter -gustare la fracezi, mai ales copiii obisnuiesc sa o ia pe la orele 16:00) mai speciala. Ne-am dus intr-o crêperie ( locatie unde se mananca clatite ) in cartierul Latin, rue Soufflot langa Pantheon.     In lumina amurgului de soare zarisem doua cocoane , turiste moldovence mergand agale. Rarisima priveliste.  Afara, un frig umed si muscator. Una era tanara, alta mai in varsta, probabil, mama si fiica. Cea mai tanara balansa nonsalant geanta de la Michael Kors inainte -inapoi, inainte – inapoi. Flacaul care le insotea, avea caciula data peste ochelarii de soare . Zgribulit de frig? dar cu miscari repezite si stangace dadea la o parte trecatori nedumeriti pentru a imortaliza  "Momentul » pe iphone-ul sau. Femeile la bratet mergeau triumfand … Felele lor erau schimonosite de fudulie, acea falie obraznica care se citeste la noi cam peste tot, dar mai ales la sindrofii … cumatrii, nunti... fudulie tampa, de care mie mi se intoarce stomacul pe dos. In spatele lor, Pantheonul in stil neoclasic, unde sunt inmormantati eroii natiunii franceze, care au construit Franta  si istoria ei. In fata, una dintre cele mai frumoase gradini pariziene « Jardin du Luxembourg », datand din secolul XVII. Gradina devine de-a dreptul sublima mai ales primavara, cand magnoliile sunt in floare, iar verdele este inca crud. La cele doua moldovence, in loc de incantare pentru maretia locului, se citea falie, tipica moldoveneasca, contrastand grotesc cu peizajul parizian. Parizienii joviali, infofoliti in mantourile lor cenusii asortate cu fulare viu colorate grabeau pasul. Lasau in urma lor cele trei fiinte caraghioase absorbite de propria lor micimie, iar eu cu Sonia ne-am eclipsat in larma crêperie -ei, cu gandul la deliciul clatitelor  au caramel et crême  Chantilly pe care urma sa le savuram.

Bunicul îmi spunea... că am Marea în ochi, Soarele în păr Pădurea în suflet și Zbuciumul ei in fior. Aș vrea să strâng în brațe Codrii în toamnă cu dor, La poala unui bătrân stejar Să mă întind și să adorm Și vântul să-mi fluiere Prin freamătul Frunzișului mort Doine de jale, Doine de dor... Să ascult odihna sfântă a pamântului, Chemarea blajină a pădurii Și să privesc zvâcnirea sălbatică a păsărilor Pe cerul inalt si adânc al Moldovei.

     Cand ma gandesc la justitia moldoveneasca ma inflameaza un elan nestavilit si un respect profund. Mapamondul nu a mai vazut o justitie mai dreapta, mai sfanta si mai  curata, altarul justitiei mondiale !!! Iar biata Iustitia ar dori sa-si ia naframa de pe fata si sa se asigure cu proprii ochii, dar ma tem ca daca ar deveni dintr-o data vazatoarea, iar cadea din mana balanta de uimire !

     Stiubeiul justitiei moldovenesti e extrem de divers si bogat, vezi de toate. Cum intri in institutiile ei si te adresezi cu o intrebare la receptie stau niste buldogi, asmutiti, gata sa sara pe tine, asa ca vigilenta maxima cu intrebarile, iar accesul persoanelor extrem de curioase este ingradit.Iar daca, totusi, ai avut nenorocul si ai ajuns pe coridoarele  unei judecatorii din Moldova, vai de capul tau !! La arhiva te asteapta o grasa roscata, mereu acra, suparata pe viata, care iti va cauta dosarul pret de o ora in cel mai bun caz. Distinsa doamna e de o lentoare stupefianta, e imperturbabila, iar daca ai smintita idee sa i te adresez iti va raspunde lapidar, ca un latrat de caine rau si plictisit, iar pe fata ei nici un muschi nu se va clinti.

   E bine stiut ca furnicile institutiilor judecatoresti sunt grefierii, pardon grefierele, aici sexul frumos detine monopolul. Odata intrat in anticamera judecatorului cunosti aceste fiinte admirabile. Ele intotdeauna au  manichiura extrem de ingrijita, periculos de  ascutita si lunga, ceea ce le face sa culeaga deciziile judecatoresti cu viteza melcului schiop. Redactarea unei decizii judecatoresti se executa foarte prost, fiind de o agramare incredibila, pentru ca domnitele nu au  cunostinte elementare in ale gramaticii,  macar a unui elev bun de clasa a V-cea. Pusul just al cratimei sau probleme de punctuatie, fiind o misiune imposibila, gen de superecuatie cu N-spe mii de  necunoscute. Asa ca sa nu va fie de mirare, daca veti descoperi cu stupoare perle generoase, sau cratime superflu, de punctuatie nici nu mai vobesc si limba de lemn utilizata din abundenta. La fel de lemn este si atitudinea domnitei, chiar  glaciala, dispretuitoare se uita la tine ca la o fiinta inferioara chiar si regnului animal, de incepi a te intreba oare intradevar sunt atat de repugnant !!! Te simti o molusca, poate mai rau! Revenind la dosare, mama ce perle contin, de exemplu un automobil al unui reclamat se poate afla in acelasi timp, in mai multe locatii. Minune curata, nu alta !

   Si daca vorbim de salvatorii paratilor, reclamatilor si tuturor acuzatilor, aici fauna e si mai bogata. Fauna justitiei moldovenesti regurgiteaza de o varietate infinita de  specimente care si mai de care mai hidosi, mai perfizi, mai escroci, mai sarlatani, mai perversi mai mitomani, de te doare mintea. Nu v-ati dat seama de cine vorbesc … bineinteles de micii monstri ai justitiei moldovenesti- avocatii! Ei sunt de toate varstele, tineri, de toate fizionomiile, scunzi, marunti, grasi, slabanogi, ochelaristi, roscati etc. Sa nu va mire daca un multstimat avocat in varsta va accepta, ba chiar va insista sa fie platit in natura de o tanara clienta,  placerea e de partea lui. Unde mai pui ca lelita va ramane cu buza umflata, odata intrat in intimitatea ei, mosulica - smecherila avocat, nu va rezolva mare lucru, descurajand-o pe fata ca mare sort de izbanda nu are, desi e un caz simplisim. Fata se va alege cu reputatia patata, fiindu-i descrisa intimitatea in cel mai abject mod. Avocatul triumfator, in fund il doare de etica profesionala. Un alt fel de tip de avocat,  sarlatan si neprofesionist este avocatul- promite mult si nu face nimic, dar onorariul lui se ridica la sute de euro, in functie de complexitatea cazului. Esti tu acel care alergi prin judecata, cauti dosarul, strangi probe, faci demersuri administrative, te lupti cu morile de vant, iar el vine in final, iti scrie o hartoaga in loc de pledoarie, si se multumeste sa te asiste mut la sedinta de judecata, vorbind tu insuti in fata inaltului colegiu, iar la sfarsit culege roadele. O alta categorie de avocati este avocatul care nici nu exista, adica asta te minte nerusinat ca e  avocat, dar de fapt nu e, nu are nici macar licenta! Motivul nesimtirii lui e multiplu si foarte serios, are o droaie de "copchii" acasa care trebuie hraniti !!! Mai sunt si avocati care au sotii judecator, acestea se pun bine cu clientele contra servicii sexuale, ca cica treaba se rezolva, dupa infrangere cu o mina severa si serioasa iti va spune ca nu s-a putut face nimic, ca asa e LEGEA ! Mai exista si avocate care sunt atotputernice, sunt deasupra justitiei moldovenesti, un fel de Mata Hari justitiare si stiti de ce ele pot rezolva tot, pentru ca fac tadem cu judecatorul , mai exact sunt amantele judecatorilor.

Si cand mai bine si mai bine si gata ai impresia ca ai iesit la mal, gata, bucuria trece in scarba, iar auzi faimosul nu s-a putut.

      Ei hai sa trecem la desert, o mama lor de justitiari moldoveni, cei care fac dreptatea, nu voi trece in revista toata diverstatea specimentelor, voi atrage pretioasa mea atentie numai unuia. Jora Judecatoriu  m-a sedus de la prima privire. Un om inalt, gras frumos, cu obrajii rumeni, plini de viata si sanatate. Urca gafaind cele douazeci de trepte ale judecatoriei pana la biroul sau, tremura slanina obrajilor si mantia-i neagra flutura aerul si ridica praful  judecatoresc prelingandu-se frumos pe  pardosea ca  valurile marii. Era musculist, brunet, ochi negri naucitori, ceafa groasa, teasta patrata, expresia fetei rigida, serioasa, crispata,  dar totodata comica si calda. Gesturi repezite si stangace, mersul greioi de urs.  Dar ochii aia patrunzatori, incisivi, caustici, absenti ma dezgoleau, ma nauceau, imi dezbracau mintea si ma trezeam uda de transpiratie. Vai ce aer de cavaler medieval avea, cata aroganta candida, cata megalomanie pioasa. O data Jora ma intrebase grav si amenintator, daca sunt sigura ca vreau sa –l dau la alimente ? de nu justitia moldoveneasca ma va biciui si daca  dupa demersul meu,drept garantat de codul civil, nu ma tem sa ma intorc acasa? Mi-a fost clara prestatia incoruptibila a judecatorului Jora, mare mi-a fost scarba si deceptia. Ingrata profesie!

Pacat, ca nu s-a nascut Gogol si Caragiale, imaginati-va deliciul lor la vederea imensitatii si abundentei prostiei pe metru patrat, a atator minunatii! Pacat ca nu s-a nascut Sherlock Holmes in Moldova cu cata verva ar descoperi el crimele si monstruozitatile incoruptibilei justitii moldovenesti si justitiarilor moldoveni !!! 

Portretul unei escroace

In dealul Ciocanei traieste o chioche (tr. RO tanti) respectabila Mari Ivanovna si ea face mult bine oamenilor ! Anume, ajutandu-i sa plece care pe unde, prin Italia, Spania, Portugalia. Ii ajuta financiar, pentru ca distinsa Doamna, vezi Doamne are spirit de mare interprinzatoare, le da bani « la procente ». Iar oamenii, in culmea fericirii nu mai stiu cum sa o multumeasca mai bine pe binefacatoarea lor.

Mari Ivanovna nu a fost frumoasa niciodata, iar acum cand merge spre batranete,  s-a mai ramolit. Pe craniul ei neted, asemenea unei tartacute de floarea soarelui, creste o podoaba capilara saraca, extrem de rara, frizonata, vopsita intr-un roscat miere,  asemanator mai mult culorii de excremente moi. Tenul fetei livid are o nuanta hemoroidala accentuata de niste ochii de broasca de un albastru mai mult sters care stau bine  infundati in globurile oculare, nasul  de clovn insolent, fin la radacina coboara generos in jos largindu-si bordurile, conferindu-i minei un aspect grotesc, buzele carnoase si groase stranse  pe partea superioara a gurii intr-o funda asimetrica si neordonata, semn de lacomie exagerata, expresia fetei jalnica, patetica si acra e gata in orice moment sa scapete o lacrima de crocodil in coltul ochiului. Toate aceste trasaturi nastrusnice ireparabile poate sunt o nedreptate  sau o gluma crasa a  naturii si-i redau paradoxal stimabilei tanti un aspect fizic comun, dar luand in considerare si vestimentatia neglijenta, fara gust, la o prima aborare crezi ca ai de a face cu o boschetara.

Soarta a fost nedreapta cu Mari Ivanovna, de mica a inteles ca trebuie sa se descurce pe cont propriu, iar circumstantele au fost destul de vitrige prevestind mai mult perspective sumbre, ceea ce i-a insaprit caracterul, dar si i-au generat  o anumita flexibilitatea, de genul ma dau si eu cum bate vantul, facand-o in anumite situatii sa profite in favoarea sa fara a avea neaparat careva scrupule si mustrari de constiinta, important « sa te invartesti in viata », dar ca mai este vreun schelet in dulap nu e mare branza. De mica a crescut fara mama, fiind sub tutela mamei vitrige, care cat de buna nu ar fi, tot vitrega ramane si a tatalui care fiind presedinte de colhoz, trebuia sa se descurce cum mai bine sa intretine cele 6 guri. Asa ca unica mangaiere afectiva importanta a primit-o de la bunica. Cand Mari Ivanovna a devenit adolescenta se uita cu invidie nemarginita la colegele ei de scoala, mai frumoase, mai zvelte, mai corpulente, astea aveau succes la baieti, nu gluma! Pe  cand biata de ea,  nimanui nu ii trezea interes - o fata inaltaloaga, slabanoaga, strearsa si pe de asupra cu o pereche de ochelari cu lentile hiper groase (Mari Ivanovna avea un grad de miopie avansata). Iar cand a venit vremea sa se marite  deja era fata batrana, cum se zice la noi a strans-o un flacau  frumos, dar balbait, un patriot caruia ii placeau femeile grase si sa cante la acordeon, fiind dintr-o familie nu atat de instarita ca si a ei. I-au maritat babele, flacaul ca sa-si faca o stare, iar Maria Ivanovna pentru ca nu o lua nimeni. Asa au aparut pe lume, din nu prea mare iubire si tragere de inima doi baieti.

Venisera vremuri grele in Moldova, anii ’90, penurie totala, economie de curent electric, mai bine zis oamenii stateau fara lumina zile intregi, totodata fara caldura si apa calda in toiul iernii,  cozi kiometrale la magazinele alimentare, mancare pe ratie, salarii in cartofi, suruburi, zahar etc. Bineinteles, proaspatul cuplu se mutase in capita, dar si aici viata nu era mai usoara, dimpotriva mult mai grea. De bine de rau, la tara aveai o gasca, o gaina in jurul casei, un cartof, o rosie sadita-n gradina, dar la oras, beton si iarba verde. Maria Ivanovna se descurca cum putea, spre exemplu punea in capul mesei persoane dubase, vulgare, cretine chiar, care printr-un noroc de circumstante, nu stiu cum au ajuns pe cealalalta parte de baricada, cu laba pe miere, adica dupa tejghea, cand vitrinele erau goale si  acestia erau un fel de Dumnezei alimentari, iti puteau face rost de o bucata de carne mai buna, o paine mai buna de tot ce doreai si ce era pe acele timpuri in Moldova. Erai fericit daca cunosteai un asemenea vajnic om, iar Mari Ivanovna isteata de fire si descurcareata cum era, lingea fesele grasanei Vera cat putea ea mai bine si mai dulce, din toate puterile perineului. De fapt, Mari Ivanovna avea mai tot timpul casa plina de oameni, cuibul ei era un fel de casa spaniola care lucra non-stop. Ea era un maestrul al tot soiurilor de aranjamente.  Veneau femei necajite care-i faceau curat prin casa, altele i-i aducea fructe pentru dulceturi, a treia i-i prepara dulceata, a patra i-i spala rufele, a cincea i-i facea placinte etc. In casa ei se muncea de zor. Care casa ?  Era o cameruta amarata in camin, un 18 m patrati, unde se inghesuiau atatea lume! Dar stati pe pace, gasise ea o batrana singura cuc pe lume, fara copii, fara neamuri, si o mai vizita din cand in cand, iar dupa moarte babei, Maria Ivanovna se pricopsise cu apartamentul ei.

Raposatul ei sot, il transfomase intr-un fugar, plecase la Moscova si dus a fost...

Mari Ivanovna era buna psiholoaga, pe linga faptul ca avea un suflet negru ciuruit de rautate, ea era o excelenta radio baba, stia tot despre toti, era la curent cu ultimele barfe, stia sa descopere slabiciunele si tainele oamenilor si profitand poate de necazul si disperarea lor ii manipula dupa bunul ei plac.  Era prieten cu toti, chiar si cu inamicul inamicului celui mai bun prieten. Orice informatie era pretioasa,  ajutand la tesut intrigi si la tras sfoare. Se baga in cele mai neverosimele combinatii si iesea mereu invingatoare. Era invaziva, vroia sa puna stapanire pana si pe gandurile omului, pana si pe sufletul lui.

Poate faptul ca devenise atat de intransigenta, perfida si mai ales fiind de o cruzime infioratoare au facut-o tragediile care i-au marcat viata. Intr-o noapte fatala de smoala, tatal ei a fost ciopartit cu toporul de o banda de necunoscuti mascati  in propria casa : Unde’s  banii ?! Ei, rau faci si rau ajungi, mama ei murise de tanara, un frate a murit de foarte tanar si el. Maria Ivanovna era in permanenta in contact cu oracolul, fiind bantuita de atatea nenorociri, mersul la vrajitoare devenise pentru ea o necesitate banala, iar prezicerile acestea devenisera crezul ei!

In fine, Mari Ivanovna e marinimoasa, ajuta oamenii, le da bani « la procente ». O femeie plecata in Italia, a tot intors datoria Mariei Ivanovna timp de 3 ani. Biata femeie credea ca nu mai iese din galera aia, ii intoarsese banii, procentele, incepuse sa plateasca procente din procent, procetele procetelor, procentelor, si a zis gata, si ce-a facut Mari Ivanovna ? A pus politia pe ea, risca femeia sa ajunga la puscarie pentru datoria super procentata. Bineinteles ca Mari Ivanovna nu avea bani de imprumut, banii ii avea de la o prietena care fusese in Turcia la lucru. Mari Ivanovna camatareasa are un carnetel, unde sunt notate toate victimile ei, toate procentele, toate datoriile si procentele procetelor. Un anchetator  care-si iubeste meseria si bineinteles nu intr-o tara a minunilor cum este Moldova, unde asemenea profesionist  nici nu exista, ar visa sa puna mana pe el si odata cu el sa puna si mana pe Mari Ivanovna Camatareasa, o escroaca de un asemenea calibru ! Vise ! Vise ! Pana atunci sa zicem ca asa vrea Dumnezeu si sa asteptam justia divina sa vina la Mari Ivanovna acasa !!!! 

Am fost costransa  de niste circumstante absolut nefaste sa revin la Chisinau in acest inceput de primavara. L-am regasit mai mizerabil ca niciodata, scufundat intr-un gri sumbru, natura dezgolita,  indoliata, blocurile  gri, comuniste, serpelite si ele parca plangeau, drumurile sparte de cratere, pline de praf ce-ti faceau respiratia anevoioasa, deci foarte poluat! Nu cred ca agentia hidrometeo de stat crede de cuviinta sa masoare nivelul de poluare, fie  nu are destui bani, fie nu vrea pur si simplu sa instiinteze chisinauienii ce  pericole i-i pasc. Desi in statele civilizate se transmite la TV zilnic gradul de poluare al urbei si metodele de preacutie, mai ales acelea care se refera la copii.

Oamenii sunt rai, nepoliticosi, neprietenosi, infometati, inraiti, suparati pe soarta, nici urma de civilizatie. Chisinaul Ruralizat ! Plin de brute, de marginali ! Paradoxal, fitele sunt afistate cu mare ostentatie, intr-o asa mizerie si saracie, unora le mai arde de megalomanie, infatuare, ce ridicol, chiar grotesc de ridicol ! Un fel de trufie limita cu dementa, cretinism, care face greata si nedumereste. Serviciile extrem de proaste, marcate de neprofesionalism, produsele la fel de proaste, avand preturi ca-n UE, chiar  mai scumpe. Cum sa faci afaceri cu oameni care sunt neprofesionisti, iresponsabili, nepunctuali, care nu-si onoreaza promisiunele si angajamentele ? Cata neseriozitate, lipsa de etica, cata lipsa de bun simt elementar? E inuman pana la urma urmei sa traiesti asa in bobote ?? Fara un pic de constiinta !!!

Care turism cu o asa o mizerie, cu o  asa saracie ? Ce sa vada turistul ? Sa cheltuie o groaza de bani si ce sa vada ? Neomenie, salbaticie, mizerie, sa fie tratat cu dispret ca un c@cat ? Rupta din peisajul moldav, vad Chisinaul cu ochii unui strain si ma ingrozesc ! E dezolant si nu as reveni niciodata.

 De banii tocati in Moldova, care se duc ca pe garla pe servicii si produse proaste  mai bine te duci cu familia pe o insula in Grecia si vezi raiul pe pamant, si in plus mai esti tratat ca un rege intr-un hotel all inclusive  !!!

Chisinaul, care capitala europeana ? Cu  asa o atitudine, nici in anul 3000 nu se va  ralia in randul capitalelor europene !!! Taxiurile jegoase, taxisti tupeisti care put, un oras abandonat, ca dupa bombardamente. Noapte, cuprins de o bezna totala, deloc iluminat ! Cu haite de caini infometati, gata sa devoreze  un picior de om, unde sa-ti scoti copilul la plimbare ? Te ia groaza sa travesezi drumul, soferii circula ca in jungla ! O circulatie haotica, anarhica, unde esti mai rau ca un iepure de camp, risti sa fii zdrobit chiar pe verde, pentru ca acel semafor chior abia se vede ! Bietii francezi sunt ridicoli, pentru ca le pasa de broastele raioase strivite pe drumurile putin circulate in perioada lor de reproducere, au instalat pana si indicatoare !! Care broaste raioase, care drepturi ale amfibiilor, daca nu exista cel mai elementar respect pentru viata semenilor tai !  Microbuzele ar trebui scoase din circuit, revizia tehnica e de ochii lumii, cum poti sa-i incredintezi viata ta unui sofer care face 10 lucruri odata. Ai impresia ca masina se va desface in patru si vei ramane pe roti in aer liber, drumul fiind drept spre moarte, nici urma de securitate ! Mame care-si tin copiii in brate si nimeni, absolut nimeni care sa le cedeze locul, rezemate de o bara subtire, care daca-i dai un pumn sare, numai vorbesc ce se poate intampla cu ea in timpul unui soc si un sofer nebun care face exces de viteza si vireaza neregulamentar. Cata nepasare !!!

 M-am simtit OM doar in casele prietenilor mei si intr-un cabinet stomatologic, cred ca unic in Moldova, in rest esti tratat ca un CAINE!

Am avut impresia ca revin in anii ’90, cand asa- zisa democratie agrariana ne tinea in frig, in intuneric,  in foame,  cu mancare pe ratie, cand salariile se  dadeau in carti, in cuie, zahar, macaroane,  cand ne faceam lectiile la lumina plapanda a lumanarilor, cand tata s-a intors acasa batut si in chiloti, pe un frig cainesc, fara haine, fara scurta de iarna, fara salariu. Niste derbedei l-au lovit cu bara in cap la numai un metru de casa.

Imi pare rau, ca nu avem dreptul sa ne nastem acolo unde meritam. Nu ma ia nici o nostalgie, refuz sa fiu sclava unui stat inchisoare, unui stat care-si uraste cetatenii, unui stat fantomatic, violent, care nu le pasa de suflete, care uraste pur si simplu OMUL ! Dezertati oameni buni, aveti numai o viata si aveti dreptul sa o traiti decent, printre oameni,  nu printre calai. DOAMNE, DA LUMINA  CHISINAULUI MACAR DE SFINTELE PASTE !!! 

Moldova e un mare sexodrom, toata lumea face sex si se preface ca nu-l face. In Moldova, sexul e ca in  poveste. Neaparat, sunt  doua personaje, unul masculin si feminin, unul negativ si pozitiv. El e bineinteles personajul pozitiv, un adevarat erou. Ea e…, de la sine inteles,  o curva. In Moldova sexul denota doua actiuni, doua verbe : «  a da » si «  a avea ». Bineinteles masculul « are »si femela «  da ».

El este bravul erou si daca i-ar sta in putinta s-ar urca pe acoperisul Parlamentului si de acolo, cu o porta voce ar vocifera actul lui ero(t)ic, dand detalii pretioase si neaparat picante : Cand ? De Cate ori ? Cum ? In ce pozitii ? Forma profunzimea si dimensiunele  vaginului ? Frizura pubiana, gabariturile femelei (extrem de important), viteza si durata actului,cat de focoasa era femela etc. Va intra pana la cele mai mici detalii si va dezvalui totul despre intimitatea bietei femei. Sa povesteasca el, « ION » cum a avut pe « Ileana a lui Machiusa », cat ii de curva EA si cum o credea EL fata de treaba. Si apoi toti drujii il vor bate pe umar, resimtinda un fel de mandrie tipic barbateasca, un fel de solidaritatea masculina, neinteleasa de cerebelul femelei,  iar cosurile piepturilor se vor umfla, iar capul se va invarti, visand si ei intr-o buna zi sa o dreaga pe Ileana : « curva curva da-i haroshaya ! Bai si Barbat ii Vanea, cata barbatie are Vanea !!! »      EA, in schimb e o curva, chiar daca a facut-o din dragoste, din pura placere si nu face trotuarul. Actul comis de ea e o crima, o rusine, o dezonoare.  Paradoxal, femeia e obligata sa faca sex, e mai bine sa se supuna voii de fier al masculului, sa se lase victima instictelor virtuoase ale masculului. E mai mult decat o obligatie, comparabila poate cu grija materna, datoria de sotie, de gospodina ! Supunere si umilinta, asta ar trebuie sa caracterizeze o adevarata femela. Ea nu are dreptul sa se gandeasca la Sex, sa-si doreasca acest lucru. Aparent femeile in Moldova nu se excita, nu se masturbeaza, nu au dreptul sa –si aleaga partenerul de pat.  Nu au dreptul  sa-si descopere sexualitatea. E un obiect, care trebuie avut, consumat si fabulat pe seama lui, denegrat cat mai mult posibil, de dejectat pana la constipare.

   In Moldova, nu exista viol. Ea e obligata sa dea, in caz contrar e fortata. Si apoi acest lucru va fi dat in vileag, se vor face spume la gura in public. Baba Marioara va sustine ca Ileana e o curva, stie asta inainte ca biata fata sa aiba ciclu. « Da de si sa caliseasca viata chetului baiet pentru o pi da, ca ea e jinovata, sine dracu o pus ca cracane chisoarele. Da cum sa-l baji la Puscarie pentru o curva, doar o avut-o tat satul. » Ascultati-o pe baba Marioara, ea e un martor de incredere, martorul tuturor dormitoarelor din sat, fara acordul ei nimeni nu fashi copchii noaptea cu becul stans.

   In Moldova nu exista invatarori, profesori care abuzeaza de eleve, de studente. Fac sex contra note, teze de licenta, somandu-si studentele sa se culce. Nu am auzit de nici un profesor universitar pedepsit, desi  facultatea era un adevarat sexodrom. Profii se culcau cu studentele fara nici o remuscare de constiinta si povesteau a doua zi colegilor de catedra bravura sexuala.

   In Moldova nu exista sefi care isi someaza subaltenele sa faca sex cu ei pentru anumite favoruri. Nu exista hartuiala sexuala.

   Sa ne indreptam atentia spre un specimen , poate chiar curios din punct de vedere stintific, de  stiinta mondiala ar trebui sa se intereseze mai indeaproape - Masculul Moldovean. Este foarte activ din punct de vedere sexual, scopul lui nu este calitatea sexului, ci cantitatea femelilor care vor lua teapa. Dupa prima utilizare, foarte rar masculul moldovean revine la serviciile acestora. Actioneaza dupa principiul : Eu, a doua oara, in aceasi apa nu intru ! » Orice atasament afectiv dauneaza tabieturilor si moravurilor sale.

   Masculul moldovean are semnalmente fizice interesante : Cap patrat, ceafa groasa, gras, isi etaleaza cu mandrie burta asemanatoare cu a unei femei insarcinate in luna a 9, in majoritatea cazurilor de statura medie, sau chiar mica, instrumentul de lucru e la fel ca si statura. Vara umbla la bustul gol, in bermude si slapi. Nu-si intretine propria igiena, deci pe unde circula masculul difuzeaza un miros irespirabil, in cel mai bun caz de transpiratie si testicole nespalate, in cel mai rau caz a urina si a excremente. Feriti-va de locurile aglomerate, anume acolo veti resimti puterea acestui miasme imbatatoare. Evitati transportul public, pe langa miros riscati sa va alegeti cu vreo palma pusa indraznet pe posterior, sa simtiti intre fesele dvs sexul unui macul in erectie, iar cand troleibuzele iesite demult din uz,  dar care mai circula, vor  pendula, din cauza craterilor de pe asfaltul moldoveneasc veti pendula si dvs impreuna cu masculul in spatele dvs. Pe langa frecare veti fi nevoita sa serviti drept suport, resimtindu-i toata greutatea corpului si nu numai… Orice riposta e interzisa. O eventuala consecinta-un pumn in gura !

   Masculul moldovean nu face cunilingus, pentru el acest gest de afectiune, de sexualitate suprema, e un mare pacat, o fapta scarnava, demna de tot dezgustul si tot dispretul. E o dezonoare. Ce vor crede drujii ?

  Masculii moldovenesti, urasc metrosexualii, homosexualii. Unul din motive este faptul ca astia nu sunt barbati adevarati, ei se rad subrat, se parfumeaza, sunt curati, respecta cutumele modei si actualitatea ei, o mai si aplica, arata bine, sunt sexy, se epileaza pe tors si poate intre picioare etc. Fuuuuuuuu ei nu sunt barbati adevarati !

Masculul moldovenesc , un obiect serios de studiu ar trebui sa fie cercetat de oamenii de stiinta din lumea intreaga ! Sa ne lumineze pe noi femeile, de ce masculii moldoveni cu orice prêt trebuie sa-si demonstreze virilitatea, barfindu-si partenera de sex pana in cele mai mici detalii ? Cauza-sa nu fie oare « obsesia »instrumentul(ui) ? 

Nu e totul pierdut sunt si exceptii.

        Nu eram intotdeauna de parerea ca necazurile ma vor face mai puternica, si nu credeam ca dupa fiecare furtuna rasare soarele. Mai degraba, eram inclinata sa cred ca lumea plonjeaza intre doua extremitati. E ca o funie, situata la 100 metri de sol, unde, daca iti mentii echilibrul, ajungi la celalalt capat, iar daca il pierzi, cazi fulgerator, zdrobindu-te de pamant cu buna stire. In viata, cei slabi sau poate cei prea puternici comit pacate ireparabile, cand se afla pe muchie de cutit, il afronteaza pe Dumnezeu, traverzand pasajul interzis. Am fost si eu pe muchie de cutit, fiind gata sa sar in neant, luandu-mi ramas bun de la lumina, fara sa vreau sa stiu ce ma asteapta in viitor... insa, zadarnic. Aceea haltera impunatoare, agatata de gat, imi strangula respiratia, imi zdrobea inima si-mi ravasea cugetul. Nu mai aveam rabdare sa astept acel rasarit de soare incarcat de acea liniste senina, purificatoare si mult promisa.      Ochelarii roz, de pe nas,  mi-au cazut pe la 15 ani, atunci am descoperit ca acea lume fascinanta si feerica se risipeste ca o ceata tomnatica, ca cei doi stejari -buneii mei, nu erau vesnci, slabiti de batranete nu ma mai puteau proteja, de tot raul  din lume. Nu mai puteam sta ascunsa sub corola lor binefacatoare, era timpul sa zbor in lume. Socul a fost zguduitor, parca deschiseram cutia pandorei si s-au asumitit fiarele pe mine. Am descoperit o lume  sluta,  decadenta, cinica, plina  de ipocrizie si  turpitudini, cu  reflectii aparente, antrenante intr-un dans lasciv si seducator al vietii. Un miraj, o oglinda stramba, unde hidosul se pretindea frumos si cruzimea si neomenia - o norma.  Ma intrebasem atunci, de ce bunicii nu ma invatasera sa fiu sireata, sa mint... pentru ca aparent acestea erau adevaratele valori, armele cu care se manca aceasta viata.       Cunoscusem gustul amar al tradarii. Ori de cate ori, incercam sa decolez de pe pista vietii, imediat aparea o pana impovizata, zamislirea neroada a unui prieten - neprieten sau a unui "binevoitor" gelos pe mine si suparat pe viata, pe natura care l-a harazit hidos la suflet, mostruos la trup si cu o  minte infirma. Acum, inteleg ca fara povata scumpa si grijulie a bunicilor mei, de-a fi eu insumi in orice imprejurari, in orice  situatie, fie si  penibila, injusta, grea, chinuitoare, nu as fi razbatut. Fara sfatul intelept al mamei, de a crede in oameni si in Cel de Sus, in pofida tuturor circumstantelor, nu a-si fi reusit sa cred in mine. Fara credinta, as fi cunoscut o cale ratacita, si mai multi neoamenii mi-ar fi venit in intampinare, iar nefericirea lor, dar fi devenit si a  mea. Fara credinta, nu as fi reusit sa cred in mine si sa vad astazi de ce sunt capabila si pana unde pot sa ajung.  Sa cunosc ce inseamna dragostea  unui barbat adevarat, nu numai in pat, dar si in viata, in momentele de cumpana, culminante, vitregite de intemprerii  distrugatoare. Sa stiu ca exista  dragoste si fara adulter.  Fara  credinta nu as fi cunoscut adevaratele valori, insuflate mie de bunici, fara ea nu as fi reusit sa descern minciuna de adevar, sa ajung unde sunt astazi si sa am o comoara nestemata care e lumina ochilor mei, minunea mea, ingerul meu.        Nu am crezut vreodata ca puritatea si profunzimea a doi ochi celesti iti poate sterge intr-o clipa toata supararea, nemultumirea, furia, nedreptatile cotidiene si oboseala acumulata poate timp de o zi, de o luna, de o viata. Surasul ei gingas, strengar te poate minuna, suprinde, te poate face sa-ti pierzi capul, sa uiti de toate punctele bifate in agenda si  sa te lansezi hipnotizat intr-un joc copilaresc de cand lumea, cum e  desenatul. Cata satisfactie citesti in acesti doi ochi micuti senini, puri si intensi! Cu cata candoare te cuprind si cata recunostinta iti arata. Nu am crezut ca somnul ei linistit de bebelus iti poate darui atata pace interioara si poate semana celor din jur atata armonie si beatitudine. Ca clipitul acestor gene lungi si dese de printesa, o aceste gene de vis, irizistibile care ar strarni neintarziat invidia tuturor straletelor, te pot face atat de neputincios, atunci cand insotite de o privire cocheta si nevinovata, dar si de un gest strengar, si  cand dintr-o gurita rosie ca o fraguta,  parca desenata de cel mai iscusit pictor renascentist rasuna o vocea clara, cristalina, dulce care iti cere insistent obiectul interzis pentru ea, pronundand  cuminte  cuvantul magic,  " Da!". Aceasta minune serafica si microuniversul ei de omulet neprihanit, aceasta fiinta care mai miroase a laptic, poate cea mai pretioasa, poate cea mai importanta si cea mai frumoasa din univers,  poate doar pentru mine si tatal ei, iti daruieste atata fericire nemarginita, atatea clipe de neuitat care  te fac cea mai puternica, invincibila, titanica, gata sa rastoni muntii, sa maturi ca o tornada tot ce-ti iese in cale,  sa culegi stetele de pe cer si sa le impletesti in buclele ei aurii de matase cu reflectii roscate, sa te duci la capatul lumii, sa strabati cele mai anevoiase cai pentru ea, pentru ingerul meu!

Și dacă sufletul e un vierme ?

Care s-a ros pe dinăuntru Și- a putrezit.

Și dacă sufletul e un os?

Ce zace  la 2 metri sub  pământ 

Și dacă el nu are tată,

nici frate si nici mumă ?

E  noroi, cenușă,  humă

Și totul e un mare nimic făra rost ?

Și dacă sufletul  e moarte, e beznă

Un hău ivernal.

Și dacă el n-a venit niciodată din lumină ?

E  doar un blestem ancestral.

Și dacă sufletul e un mit

Frumos povestit la nesfârșit

Să fie  doar moarte ?

Un tragic sfârșit ?

Și  dacă Dumnezeu n- a existat …

Niciodată ?

Atunci, spuneți-mi vă rog,

De ce mă doare sacadat și cumplit

Sufletul meu, când vreau să zbor

De fiecare dată ?

Moldovenii sunt Gospodari - este unul dintre cliseele care gadila orgoliu usor inflamabil al mai multor moldoveni fudulani.

“Sa fii GOSPODAR! »  e sloganul nescris,  al unui  maraton national manat de acea nestapanita fudulie resimtita de aceasta mica natiune (populatie), putin cunoscuta pe mapamond. Nordul se intrece cu Sudul : cine e mai gospodar, satele intre sate, Baltul cu Chisinaul, iar mai ales la tara, acolo unde,cica,  s-a nascut vesnicia, mii de tarani isi trimit muierele « LA » Italia ca sa aiba casa mai mandra  si mai  inalta decat a  vecinului, gard mai falnic  si mai trainic, fantana  mai adanca cu apa mai rece si mai potolitoare de sete, copii mai isteti decat ai vecinilor, sa le dea studii  de calitate,  neaparat sa fie « evropene », iar gospodina sa aiba  perdele mai frumoase si mai zorzonate decat cumatra vecina, sa aiba oi, vaci mai multe si cornute… Parca-mi aminteste refrenul asta de ceva… o fi si fudulia moldoveanului mioritica? Per ansamblu,  e destul sa aterizezi pe plaiul moldav, nu mai putin frumos decat celebrele coline toscane din Italia, ( fac expres aceasta comparatie pentru ca peisajul e aproape identic) si sa ramai stupefiat de saracia dinaintea ochilor, o tara a nimanui, o tara FARA GOSPODAR, o tara lasata de izbeliste.  Oare colectivizarea sa fi avut sechele in mentalitatea si comportamentul cotidian al moldoveanului ? Incat acesta vrea sa fie gospodar doar acasa la el si doar in gospodaria lui, iar gospodina acestuia care  mai degraba ea il face BARBAT, pleca in strainataturi sa asigure bunastarea case, manata de aceasta fudulie nestavilita.  Sa se fi inradacinat atat de tare individualismul moldovean in ultimii 20 de ani, incat comunionismul  atat de in voga in SUA si UE nu are nici un sort de izbanda la moldoveni? Sa le fie atat de in cot de spatiul public?

Cert e ca, dupa 3 ani de absenta, m-am speriat de jungla buruienilor care a rasarit in curtea mea . Se pare ca pe ceilalti colocatari acest peisaj nu-i deranjeaza catusi de putin. Fiecare isi vede de treaba. Nici administratia cooperativei, care este platita  pentru a cosi vara buruienele si pentru a deszapezi iarna drumurile, nici agentul economic care demult coabiteaza cu noi si-si vede de biznesul lui linistit in "prestroika" de langa apartamentul meu. Nimeni nu s-a revoltat ca a ingradit drumul si sub ferestrele noastre a aparut inca o teresa  pentru betivii cartierului, care nu vor intarzia sa excrementeze si sa urineze  peretii blocului.  Nu-si va lua nici ordurile depozitate sub balconul meu : Da cum sa ma faca ea pe mine gospodina ? Doar nu e o chestiune de bun simt, pana la urma ? Nu mai vorbesc de locatarii soferii care-si parcheaza alandala masinele fara sa le pese ca mai sunt copii, ca mai sunt mame care nu pot sa zboare cu landourile peste bolidul parcat langa scara blocului. Sa respiram cu totii gazele de esapament, da si numa’ eu?

Si daca as veni cu idea sa strangem bani ca sa cosim jungla de buruieni, doar casa noastra e refugiul nostru, e calmul nostru, e bine starea noastra ? Sa presupunem ca voi bate la usa fiecaruia si le voi cere sa dea cat ii lasa inima. Se va incepe paducheala, bogatul va scoate ochii celui sarac ca el a platit mai mult si deci pe partea lui sa coseasca mai mult… da cine va cosi… etc. Asa dar… continuam , cu totii impreuna sa ne  delectam cu jegosul pesaj urban al terasei din fata blocului, a carei clienti fac pipi sub ferestrele noastre… sa ne intoarcem nasurile la fiecare pasaj, sa traim printre buruienele care ne acopera soarele,  vom lasa in continuare niste rable mai batrane decat independenta noastra Republica sa ne polueze aerul si sa ne irite plamanii.  Ca doar suntem gospodari!

           De la an la an, descopăr din ce în ce mai multe minunății despre această limbă tridimensională, pe care din clasa întâi m-au învățat să o  numesc – « ROMÂNĂ », chiar dacă poate îl sfidam pe Ilici cu steaua lui roșie  agăță la pieptul meu.

            Și în  vreme ce în clepsidra vieții se scurgeau  ultimele fire de nisip din zbuciumatul secol XX, pășind rapid în secolul XXI, unii moldovenii șopteau timorați, cu glasul strangulat aceeași limbă română, de frică să nu-i răpună lepra comunistă. Mai marii « boborului », înțelepții și « babahii » acestei veșnic pubere patrii și-au ars creierii inventând fel și fel de sintagme pentru această nenorocită limbă. Ba-i română, Șșșșșșșșșșșșșș ! că, nu-i « moldovenească », ba nu, să-i zicem de « Stat », să  împăcăm și lupul și oaia ! Chiar și acum, când, în sfârșit, patria rebelă și poporul respiră aerul libertății și al democrației, aleșii poporului se tem să îndrepte numele din « buchia legii » – Constituția Republicii Moldova,  din « moldovenească » în Română. Cu toate că, nici Mihail Bulgacov nu a reușit să demonstreze  științific că ar fi « moldovenească ». Între timp, moldovenii trăiesc o perpetua criza identitară, învrăjbindu-se frate cu frate,  tată cu fiu, vecin cu vecin, din cauza limbii.

            Dar oare cum se vede limba noastră cea de toate zilele din cosmos ? Nu știu, zău că nu știu. Dar în Europa ? Cel puțin francezii au facut pentru ei o revelatie ! Au descoperit o nouă limbă de origine latină - pe cea  « moldovenească » !!!! Și știți cum ??? Avem conaționali care au adus în Hexagon faima « limbii moldovenești » . Am avut surpriza să găsesc în mica publicitate pariziană traducători extrem de do(n/t)ați, adevărați poligloți, care vorbesc o limbă nouă( vezi anunțul de mai jos).

« Traductrice - Interprète en français roumain / moldave expert près la Cour d’Appel de Versailles. Traductions assermentées. Tél : 01 47 00 00 00 Portable : 06 60 00 00 00 viorica @ club-net.fr »

            Mai mult, sunt alții și mai ingenioși, care își etalează orgolioși în CV –urile lor, la rubrica limbi străine, de rând cu franceza, engleza, româna și « moldoveneasca », bineînțeles, având în dreptul lor magicul calificativ « excellent » ! Ce mai, adevărați poligloți !!! Imaginați-vă dacă frații noștri de peste Prut, ar putea avea nebunia să preia « strălucita idee » a moldovenilor.  Câte limbi ar apărea în CV-ul lor ? Română, aromână, ardelenească, oltenească, bihoreană, maramureșeană etc. Cu siguranță, ne-ar întrece în limbi !!! Nemaivorbind de francezi, care au 24 de limbi regionale și mult mai multe dialecte. Așa că, ar putea impinge prostia … până la paroxism.

            Mai exista o categorie de « ai nostri tineri la Paris », moldoveni, din talpa ,cu  « Diplôme de la Sorbonne », crescuți și educați în spiritul mitului limbii moldovenești care se azardeaza să sustina teoria moldovenismului pe culoarele universitare, polemizând cu tinerii francezi, inițiați puțin, sau mai mult în civilizația română. Aceștia rămân consternați, atunci cand li se prezintă drept dovada « indubitabila » a existenței « limbii moldovenești », «Dicționarul moldovesc-românesc »  a lui  Stati .

            Îmi tot frământ creierii și mă  întreb, de unde s-a luat la moldoveni  această rătăcire ? Vrem, nu vrem, fraților, trebuie să recunoaștem că citim și ne informăm puțin, vorba lui Dimitrie Cantemir : suntem lenesi la carte, și printre alte « cusururi care ne sluțesc » și ne dezbina, mai este  trufia și semeția. Defecte, care ne împiedică să cădem de acord și asupra limbii pe care o vorbim. Colac peste pupăză, seamănă discordie pe acest pământ românesc si minoritățile naționale care se simt ca la ele acasă, îndemnându-i pe localnici   « Sunteti moldoveni, trebuie să fiți mandri ! La ce va trebuiesc românii ? Ce limbă română?  Doar aveți limba voastră, nu-i  mai bine așa ? ».

            Nu trebuie exclus  faptul că această Frumoasă  Basarabie,  pământ românesc , vitregită de soartă, situată în calea tuturor primejdiilor a fost întotdeauna un câmp de bătălie chiar și pe motiv lingvistic. Scindarea aceasta lingvistică este rezultatul a mai multor dezastre ce-au zguduit această mână de oameni, nenorocindu-i , îndepărtându-i de adevar, condamnadu-i la o perpetua criza identitară. Deportările basarabenilor, epurarea  de către sovietici a intelectualității basarabene, politiciile țariste și sovietice de rusificare a populației din Basarabia de-a lungul secolelor XVIII-XX,  foametea din 1946-1947, colectivizarea forțată, dominația limbii ruse și culturii rasaritene în toate domeniile vieții,  chiar și în prezent etc. Mă mir cum de s-a mai păstrat dulcele grai moldovenesc, pe care le-au vorbit, fără nici o jena, ba dimpotriva cu o deosebita mândrie și Ștefan cel Mare și Sfânt, și Bădița Mihai și dascălul de la Humulești. 

            Unora le place să ne arate cu degetul, să ne blameze, noi basarabenii, un pumn de oameni, rupți de la sânul  Patriei-Mume, că nu vorbim bine limba română, că nu o vorbim curat ca la Brașov, că nu avem accent de București, dar totodată igonoră că limba noastră română a fost schingiuită, transcrisă în chirilică de pseodo-ideologi, promotori ai moldovenismului, care stăruiesc și astazi să ne bage pe gât ciudățenii lexicale precum: mîncătorie (sufragerie) lăbiuți (ghilimele), vărguliță (virgulă), nasnic (nazal), dentar (dintic), aeronăscător (oxigen), aeromăsurător (barometru), sîngurzburător (avion). După atâtea veacuri de rezistență  sub dominațiile otomană și rusă,  mă mir cum de LIMBA ROMÂNĂ MAI EXISTĂ ÎN BASARABIA !!!  Da e rusificată ! Dar EXISTĂ !  Cu toate că în urbe a cunoscut o rusificare fără precedent, moscalul a încercat și în mediul rural, unde câte eforturi nu a depus, nu a reușit să o deșanțeze. Cu toate că,  tot unele rusisme au penetrat limba română și s-au inoculat în vorbirea uzuala, ingeniozitatea moldovenilor nu a avut limite. Astfel,   « Marusea » diminutivul numelui propriu Maria le-au românizat în Marușca,  pe  « Petea » l-au transformat în Pechea, iar pe  « Fedea »  l-au rebotezat Feghea. Fenomen lingvistic care încă o dată demonstrează că limba este un organism viu și evolueaza. Nu știu, dacă aceasta evoluție este bună sau rea, rămâne ca oamenii de știință să se pronunțe. Bineînțeles, noi,  basarabenii  în continul nostru combat lingvistic ne-am fi pierdut fără bunătatea părintească, fără dragostea nemărginită de neam și limbă , fără promotorii limbii române, barzii, poeții și scriitorii basarabeni, regretații Grigore Vieru,  Lidia Istrati, Ion Vatamanu, Ion si Aldea Teodorovici etc. Mă întreb, oare câte decenii vor mai trece până se vor naște alți genii care vor cânta limba Română, tricolorul și latinitatea în Basarabia, care ne vor cânta nemurirea noastra și vor face noi legământe Domnului cel de pasare maiastră, Eminescu ??? Oare care vor fi următorii piloni ai constiinței noastre naționale , care  se vor lupta pentru libertatea limbii Române din Basarabia ? Oare cine le v-a cultiva dragostea față de această limbă « ca un fagure de miere »  urmașilor atâtor moldoveni plecați prin « străinătăți » ? Oare Francesca, Diego, Raul, acești pui de moldoveni dezrădăcinați  vor mai vorbi « pre limba mumei ? »

Cu această reflecție particip la concursul:http://www.blog-pentru-basarabia.ro/concurs-limba-romana-in-basarabia-premiu-500-euro-850/ Dacă v-a plăcut dragi prieteni și dragi cititori vă indemn să mă votați. Vă mulțumesc !

Autor poza: Alexandru Lupan    Offffffffff Moldovencele noastre, cate inimi au rapus, cate suspine, cate minti prapadite,  cate capete intoarse… Cate ! cate ! cate … Cunoscute-n lumea intreaga ca fiind cele mai frumoase  pamantence gata sa daruiasca raiul unui strain...              OFFFFFFFFFFFFFFF,  Moldovencele noastre, ce s-ar face fara ele economia noastra si asa prapadita  ca o caruta fara o roata, care schioapatand, sta la coada economiilor europene, poate si a celor bananiere.        OFFFFFFFFFF ce s-ar face economia noastre, daca sex -turismul nu ar  aduce  bani-n tara, daca hoarde de italieni nu ar tabari la teresele din Chisinau, picandu-le ochii si salivand dupa un plex bine evidentiat, dupa niste picioare lungi de balerina a caror lungime nu se mai termina, dupa o pereche de chilotei tanga de culoare fuschia bine asortati cu blujii pe talie care discret, acopera niste fese indraznet de musculoase, dupa bronzul de catifea  facut de soarele de Zatoka, sau in cel mai bun caz al Kemerului, dupa coama balaie lasata  in bataia vantului de Ciocana, dupa oaza verde sau albastra din ochii moldovencelor naucitor de frumosi, dupa ochii negri ai brunetelor care ard, care topesc, care framanta …  care fac prapad!     Ei si ce, daca lumea spune ca se imbraca ca niste parasute ! Ei si ce daca machiajul de seara corespunde si cu cel de zi, saptamanal, lunar, anual etc. Ei si ce daca zilnic se imbraca ca la nunta, cumatrie ! … Ei si ce daca nu stiu sa asorteze stilurile ! … Se mai intampla sa combinam o pereche de jeans sexy cu o pereche de pantofi LOUBUTIN de seara de toata splendoarea!

    OFFFFFFFFFFFFFFFFFF,  ce s-ar fi facut fara ele, fara  frumusetea moldava, biznesmenii moldoveni ? Exploatata la maximum in  lupanarele din Amstredam, Bruxelles, Paris ? Cum ar fi adunat acestia  asa averi colosale fara de frumusetea moldovencelor?

 OFFFFFFFFFFFFFFFFFFFF, ce ar fi facut Jereghi fara ele, muza marelui regizor? Nu ar fi scos un film misogin, despre depravarea lor, despre barbatii nostri care se sinucid de dor si din cauza betiei, tot din cauza lor, bata-le vina sa le bata!

 OFFFFFFFFFFFFF ce s-ar fi facut misogenii nostri, fara muierile lor « de la » Italia?  Cine i-ar fi facut gospodari ????? Ce frantuzoiaca i-ar fi suportat, unui moldovean beat crita, putind a urina si sudoare  sa tranteasca cu pumnul in masa si sa-i porunceasca: « Ia-n , faaaaaaaa M-M-Ma-ru-sca, ia-n mai adi un ulsior di jin si mai puni’faaaaaaaaaaaa nisti’ galusti’ ! Amu ti-am zis, hristosu’ Mat’iiii !!». Cati pumni o fi luand ele in cap si tot stau cu Pechea, Ion, Feghea… da stau ca au copchii, ca li-i rusine ! « Da cum sa-ni’ las OMu ! Da shi o sa zica satu', da shi'o sa zica lumea !? »    Da si acealea de la Italia, OFFFFFFFFFFFF ce-ar face fara ele turismul nostru in stare embrionara, daca nu ar  cara dupa ele vreun italian luat de sot? Cine ar mai vedea siturile turistice : Saharna, Tipova, Soroca, Orheiul  Vechi ? OFFFFFFFFFFFFFFF, ce s-ar face Moldova, fara aceste Muieri, plecate « la « italia, Irlanda, Grecia, Spania etc. ? Ce ar fi devenit populatie patriarhala – tata, fiu, frate, nepot, ginere, unchi etc daca nu ar fost dusi in carca  de aceste sarmane femei ? Ar mai face ei politica ?

   In acest sfarsit de vara le-am regasit, mai triste, mai trase la trup si chip, mai ingandurate ca niciodata… Aveti grija de ELE, dragi barbati ! P.S. Un singur regret am ca nu avem FEMEN a noastra in Moldova !

      Marturisesc din inima, c-un dor nestavilit a pus stapanire pe fiinta mea. Un dor cumplit de tara in care m-am nascut, unde am crescut, unde am avut sansa sa cunosc cei mai frumosi si buni oameni, cu fetele si sufletele calde ca o paine abia scoasa din cuptor. Marturisesc ca mi-a fost dat sa vad numai in Moldova cele mai frumoasele toamne aurii,  cele mai frumoase lanuri de grau, a caror  spice priveau cu madrie  inaltul cerului azuriu si evident binefacatorul lor – Soarele de aceaasi culoare ca ele. Si aceasta imagine de vis o voi purta pana la apusul vietii mele.        Insotitoarele de bord, imbracate elegant intr-o uniforma  rosie, cocheta,  ne-au intampinat c-un zambet candid la bordul  avionul Roma –Chisinau. Dincolo de blondul platinat (foarte in voga in Moldova si demodat in Occident), purtat de majoritatea moldovencelor, care fara ca ele sa vrea  le imbatraneste,  dincolo de dualitatea asta aiurita de a repeta neaparat instructiunele, anunturile, prezentarile de rigoare de la bordul aeronavei si in limba rusa, de dragul unor turisti rusi rataciti, am avut placuta senzatie sa ma simt ca acasa inca din Italia. Mi-am potolit setea c-un bun vin rosu si am gustat din savuroasele bucate moldovenesti care mi-au produs o adevarata euforie papilara.      La momentul aterizarii, excitarea revederii  s-a mai stavilit. O senzatie de pustiu, de strain, de gol mi-a eclipsat bucuria. Nu mai vorbesc despre platforma aeroportoara a carui asfalt ciuruit  nu a mai fost refacut cred ca din perioada sovietica, demarcatoartele aproape  ca lipseau, demult nu mai vazusera culoarea alba a vopselei, gazonul lasat in paragina, grilajele de fier care au si ele vre-o menire erau roase de rugina si foarte, foarte putine avioane, semn ca e putina miscare,  putini vizitatori, putina agitatie umana. Lamentabila priveliste – nici o suflare, nici un suflet. O senzatie terifianta de  pamant abandonat, inabitat, de-o tara orfana, pustie, fara de oameni, fara de viata.       La vama, da ma rog, si –intr-un stat mic ca Moldova aceasta trebuie sa existe, domnea o mutenie de mormant. Am dedus ca mainile pe care le agita vamesul din cabina, de fapt, erau o adresare  mie. La salutarea mea, poate prea amabila imi aruncase o privirea suspecta si rigida, iar surasul meu devenit de 3 ani banal era chiar  nepotrivit. Asa ca ii multumisem printre dinti, facandu-ma rapid nevazuta. Printr-un alt semn facut de un alt  functionar, am inteles ca am prioritate, de fapt ca mamele cu bebelusi au dreptul sa treaca fara rand. Deci, o urma de europenizare tot exista !!!  Asteptam bagajele, intre timp, la cativa metri departare,  niste vamesi in uniforme verzi, cu tradidionalele placinte-n cap,  stateau in picioare, cu bratele incrucisate, formand o coloana in jurul nostru si ne urmareau curios, dar vigilent. In momentul cand un calator carandu-si bagajul se apropia de coalona vamesilor ce semana mai degraba cu un alai de nuntasi, unul dintre acestia, mai zvelt, gesticula grav, indicand directia pe unde trebuia sa treaca proaspatul  aterizat, adica acei calatori care aveau bunuri de declarat.  La intrarea in sala de asteptare, se auzea larma celor de acasa, care se busculau tragand ocheade spre interior in speranta de-asi revedea mult asteptatul oaspete, fie  fiica, fiul, mama, rudele, prietenii etc. Erau frumosi, cei de acasa, imbracati festiv, cu flori in mana, emotionati, framantati de nerabdare si dor. Ce mai,  nu exista cred ca niciun aeroport in lumea asta care ar avea  o asemenea priveliste de sarbatoare. Induiosator si totdata foarte trist ! Strainii ar ramane mirati si patosul moldovenilor, le-ar parea usor exagerat si ridicol. La vazul celor dragi, abia-si retineau lacrimile, sau dimpotriva le lasau sa se prelinga in voie pe obrajii lor fiebinti. Copii care  intindeau stingher buchetul de flori mamelor lor si acestea printre hohote de plans ii strangeau la piept, cine stie dupa cata vreme... 

Poate nimeni nu mi-a remarcat absenta insipidei si nesuferitei mele persoane, inafara de diriginta. Ah, ce femeie … o femeie mai diforma nu am vazut niciodata in viata mea. Avea tenul de culoarea mortii, un galben inchis, vinetiu, un galben de ceara, avea o podoaba capilara prea bogata, prea mult par buclat pentru corpul ei minuscul, care-i facea capul foarte mare, era in total dezacord cu ea insasi. Avea mainele mari ca niste cause, pielea stravezie vinetiu-galbie lipita de oasele degetelor, le asociam cu mainele mumiilor faraonilor egipteni.

Imi aduc aminte ca-ntr-o zi cu iz de primavara ii povesteam despre ocuparea Basarabiei din ’40 de catre sovietici … maresalul Antonescu… , pactul Ribentrop-Molotov… pe care i-l povestisem mamei cu o seara inainte pana si cu virgulele necesare. Diriginta se uita peste geam aiurea, dusa de ganduri undeva aiurea. La un moment dat m-a intrerupt si mi-a zis ca nu poate sa-mi ridice nota la 8 (atunci notele se puneau in zecimale, mie imi lipseau cateva unitati). M-am resemnat. Peste o saptamana m-am inchis in veceu cu Stela si am barfit, atunci mi-am dat seama ca nu voi ajunge niciodata lesbiana.

Atunci, mi-am pus in gand ca parintii mei nu vor participa la balul de absolvire si ca acea seara va fi ultima nefericita din viata mea de adolescent. Si ca nu voi reveni niciodata sa invat in acea scoala blestemata. M-am hotarat sa nu revad pe Dalta cu franceza ei de balta. Insa, mi-a parut rau de domnul Constantin care ne punea muzica clasica si ascultand-o imi oferea o libertate aproape cosmica. Ma bucuram ca nu-l voi revedea pe acel Ivanov, care imi puse verdictul de retardata, pentru ca nu –mi placea matematica. Sunt curioasa, daca medicul l-ar fi incinerat in loc sa-l fi pus la pastrare pentru ca se nascuse prematur, ar mai fost el in acel moment in fata mea predandu-mi matematica lui dupa metoda represiva, asa incat sa-l urasti si pe pitagora cu tot cu teorema lui ?

Sincere multumiri Stelei pentru ca a fost alaturi de mine si pentru prietenia ei de atunci. Sincere multumiri si respect profund Dnei Matcovschi, Dl Efros, Dnei Tabara, Dnei Paladi, Dnei Calac.

In fine, uram ruta 60, uram autobuzul de culoarea galbenusului de ou, uram rucsacul meu cu Lion King de preadolescent, uram puloverul de culoarea ciclamenului pe care mama l-a impletit toata iarna. Pe langa adolescenta mea, nesuferita varsta, se mai adauga greul anilor ‘93-’94, ani de dupa destramarea URSS. Pentru uniii, anii tuturor oportunitatilor, iar pentru altii anii pribegiei, pe scurt uram uram uram … aproape totul din viata mea de adolescent blazat. Aveam impresia ca eram gangania lui Kafka din Metamorfoza.

Unele colege mai rasarite carora le rasarisera mugurii de tate prin bluzele lor transparente si flocii in chilotii cu dantela, imi tot reproseau ca de ce nu sunt ca ele. Unele mai tupeiste chiar s-au apucat sa verifice in veceul fetelor ce am acolo ascuns la piept sau daca purtam sau nu degeaba sutienul. Alta si mai tupeista m-a apostrofat ca de ce nu am si eu acele scurgeri de la sfarsitul lunii care te fac femeie. Astazi, i-as raspunde ca nu sunt nici negresa sa le am pe la 9-12 ani si ca mai bine de mine, voi avea menopauza mai tarziu. Culmea a fost cand un puber, la inceput indragostit de mine care scria pe rigla mea X+doina = Love, fiziologic mai prapadit decat mine, mi-a pus un prezervativ de culoare roz bonbon pe banca si m-a intrebat in larma clasei, daca-i folosit ori ba ? Spre satisfactia gaunoasa a colegilor, am raspuns ca … na … i-i folosit, eu care nu m-ai vazusem niciodata prezervative si care eram virgina pana-n varful firelor de par. Iaka la auzul acestui raspuns toata lumea ce-a mai ras cu pofta, respectiv si cel cu capota. Ha-ha-ha saracul de el radea de mine, in fine, presupun ca la acea varsta falosul lui nu era bun nici macar pentru masturbare.

Imi aduc aminte de rolul meu nejucat al Anei Karenina de la serata de anul nou M-a impedicat sa ma arunc sub tren un coleg la lectia de educatie fizica. In timp ce jucam baschet a cazut peste mine, fiind cam obez mi-a strivit laba piciorului. Si asa schiopatand, acasa vrand sa excelez intr-o figura, am facut o pirueta si mi-am fracturat piciorul lovindu-l de coltul mesei A urmat … ghips si o luna de liniste in compania lui Tchiakovski. A urmat un fel extaz post -traumatic, desi aveam totul ca sa ma arunc sub tren si rochie azurie mama imi luase. Ghipsul ma salvase. Ma bucurasem nespus de mult ca nu voi mai roade si tine peretii din subsol in timpul discotecii de la scoala, privindu-mi colegii cum isi balanseaza stangaci corpurile pe acordurile lui Wind of change a lui Scorpions.

Ma chinui de ceva vreme sa tratez acele amintiri vagi care-mi scapa printre degete. Ma tot chinui sa le coagulez in reflectii obiective si intr-o scriere inteligibila. Bizar e ca organismul meu are o reactie total adversa la institutia respectiva, scoala nr. 56. Devin amnezica, creierul se blocheaza si refuleaza undeva in matele incostientului acele clipe de teribil naufragiu al unui sarman pelerin, al adolescentului din mine prea fraged si prea fragil de atunci. De fapt, ori de cate ori eram obligata sa fiu in preajma acelei scoli sau ma aflam in sediul aceleia aveam nevoia stringenta sa–mi eliberez intestinul gros … (efectele adverse ale studiului de carte din 56)

Multi imi vor spune indiferent de experienta, amintirile de scoala si liceu sunt cele mai frumoase. Pe dracu, a fost un fel de temps de troubles de ma vie, un fel de tranzitie de dupa o catastrofa, care nu se mai sfarsea. O fosta prietena, o fosta colega, de fapt o insotitoate de bord in acea nefericita experienta, imi zicea : « Doina, parca am trecut printr-un lagar de concentrare !». Si are dreptate.

Venirea mea la 56 se datora mamei mele, care hotarase sa ma transfere din cartierul nostru in centru , intr-o prestigioasa institutie de invatamant mediu, reiesind din reusita mea scolara foarte buna (luasem locuri de frunte la olimpiadele de limba romana, istorie si biologie.) Transferul l-am suportat foarte greu. Din top am ajuns printre randurile mizerabililor detestati, pe de o parte de colegi si ignorati de profesori. Ma retrasesem in mine, si ma condamnasem la o mutenie de mormant.

Daca la liceul N.Iorga eram o clasa cat de cat omogena, avand parinti majoritatea intelectuali, la 56., majoritatea colegilor venisera cu velietati din liceul Mircea Eliade, iar parintii elevilor erau din toate clasele sociale : parveniti, bucatarese, vanzatoare, noii imbogatiti etc. Si asistam la inceputul procesul coruperii profesorilor. Se dadeau adevarate campionate de linge-n cur intre parinti. Or, e stiut ca-n lumea asta cunostintele nu se cumpara si cu de-a sila nu se da. Stiu ca e greu pentru un prof sa existe din mizerabila lui leafa, dar nici nu pot sa fiu de acord cu actiunele lor. Profii, au ramas cu mentalitatea planurilor cincinale : mult dar calitate proasta. Iar banii i-au corupt intr-atata incat au uitat ca misiunea lor e de-a fauri viitorul si s-au transformat in schiloditori de minti si suflete, scotand pe banda rulanta la fiecare absolvire : niste semialfabeti frustrati. Bineinteles, statului ii convine, e mai usor sa guvernezi prosti, decat niste culti rebeli.

va urma...

Ingrozitor ! De curand, in Moldova se omoara simplu si tacut si la putini le pasa. Buletinele de stiri s-au transformat in odioase cronici de crime : « Doi tineri s-au sinucis la Seliste » ; « un tanar mort in fata blocului in care locuia » ; « Crima sau suicid?, Sezonul sinuciderilor? » ; « Un barbat s-a aruncat de pe viaductul din Chisinau ».

Moldovenii se crucesc o data, ca mai apoi sa-si vada indiferenti de cotidianul lor, de grijele lor. Formatorii de opinie din mass-media moldoveneasca, mai ales cei de la TV (ca multe mai sunt pe metru patrat !), producatorii, realizatorii, animatorii de emisiuni cu problematica sociala nu au consacrat un 5 minute acestui fenomen. Chiar daca au un subiect fierbinte si stringent de dureros si ingrijorator, chiar sub nas, ori nu-i inspira, ori nu le aduce raiting, ori nu le pasa, ori se fac ca ploua. Societatea civila tace si ea avand cu totul alte preocupari: drepturile homosexualilor, impartirea chilotilor politicienilor fumatori. Despre stat si asistenta lui social-economica, nu mai vorbesc . . . Se multumesc sa numere capetele sinucigase si sa le bifeze in statistici.

De unde atata lipsa de compasiune fata de semenii nostri ? Ce-i cu criza asta spirituala ? Cum a ajuns suicidul fenomen in Moldova, un popor destul de religios, judecand dupa procentul de incredere acordat bisericii? De ce Biserica TACE si nu-si ajuta enoriasii in prag de disperare? In schimb, dupa moarte, stie cum sa-i pedepseasca (ma refer la neoficierea slujbei pentru sinucigasi)! De ce comunitatii, vecinilor, apropiatilor nu le pasa? Cati oameni isi pun capat zilelor in afara Chisinaului ? In alte localitati din Republica? Unde sunt asistentii sociali, psihologii? De ce atat de multi tineri ajunsi pe culmele disperarii care au toata viata inainte decid sa o curme si inca atat de crunt ? Unde va sunt expertii, Domnilor formatori de opiniei ? De ce TACETI ?

Eram in piata centrala, in fuga cumparasem niste biscuiti, niste banane, “zamosei” cum ii numea ea. Ii placeau atat de mult… Se bucura copilareste de putinul pe care i-l aduceam. Se bucura din inima de… vizetele mele tot mai rare. Cu o zi inainte, fusesem in cimitirul armenesc sa contemplez vesnicia ca mai apoi sa-mi fac curaj sa-l vizitez pe El. Peste 3 ore eram la 200 de km de Chisinau cu Ea la mormanului lui.

In copilarie, cimititul din sat era locul interzis de ea. Nu o ascultam si fugeam intr-acolo, ghicind cu Tania povestile de viata ale celor plecati. Tineri, mirese, rude, bunei, parinti, copii pe toti in treceam in vizor. Spanzurat, inecat, impuscat, rapus de cancer ... erau durerea unui sat. Numai ca pe cand eram copil, de atatea ori urcata –n Cires, privind in jos … poate de atatea ori mi-am aruncat privirea nepasator peste mormintele din jur… Dar… nu aveam cum sa intuiesc ca la cativa pasi va fi mormantul LUI.

I-am cumparat coroana de langa cimitirul armenesc.

Cand murise El, Ea privi trist si zise ca nu-i place locul « E chiar la drum… » .

Trecusera 3 ierni de cand nu am mai vazut-o. Ultima data imi spuse la telefon cu vocea stinsa de lacrimi ca afara e frig, e urat si e mult noroi…foarte mult noroi. Azi langa ciresul de linga drum e si crucea ei...

Ma amuza copios articolele despre asa-zisii emigranti moldoveni. Jurnalistii din Moldova cand nu au despre ce scrie, scriu despre bietii emigranti moldoveni si le plang de mila, varsa rauri de lacrimi la gandul cat de rau le este conationalilor lor inafara.

Ma irita la culme dezmierdarile lor care practic au ajuns insulte; emigranti, migranti, gastrabaiteri si ma nedumereste ura asta pizmasa si fara margini a cetatenilor moldoveni aflati in muma patrie fata de noi cei dinafara. Or, e paradoxal lucrul asta, pentru ca tot din mila emigrantilor si pe spinarea lor traiti, caci daca nu ar curge banisorii din strainatate, subreda economie a Moldovei s-ar prabusi si populatia ar muri de foame.

Jurnalistii, la sfarsitul perlelor lor jurnalistice conchid grav : Tot e mai bine acasa ! NU NE MAI DEPLAGETI FRATILOR !!! In secolul XXI, in era globalismului, cand atata se vorbeste de mondialism, chiar nu vreau sa stau intr-un stat inchisoare, care mai mult decat Ucraina, Rusia, Romania, Turcia si Bulgaria nu-mi permite altceva sa vad. Vreau sa-mi largesc orizonturile, sa cunosc alte culturi. De ce ar trebui sa-mi reduc papile gustative la salat’ Olivie’ si «sileotka » ? Cand in lumea asta este atata diversitate.

De ce trebuie sa-mi planga de mila un vai-de-el de jurnalist care scrie titluri inepte gen : « Verona reconstruita de moldoveni ». Ma intreb de cand geniul moldovenilor in arhitectura a cucerit Verona milenara? Asa sunt de prosti italienii, incat sa-si darame edificile lor (unele dateaza inca dinainte de Chr.) in stil baroc sau stil renascentist inscrise in patrimoniul Unesco. E tare greu sa faci click pe wikipedia si sa vezi ce-i cu Verona asta. Sau e si mai greu sa vezi in DEX, semnificatia verbului « a reconstrui », ca poate totusi e mai potrivit « a renova ». Or, alte titluri trasnite « Un moldovean invata italienii sa faca pizza ». De rasul gainilor, de cand au ajuns moldovenii sa o invete pe mama pizzai si tuturor pastelor sa faca pizza mai bine la ea acasa.

Oameni buni, moldovenii nu doar spala podelele si le tin babelor si batranilor italieni, francezi intr-un cuvant europeni, de urat, dar sunt care studiaza, lucreaza, isi cumpara imobile, calatoresc, nasc, isi duc copiii la scoala, platesc impozite unui alt stat si beneficiaza de aceleasi drepturi ca si cetatenii UE. Intr-un cuvant TRAIESC !!! Sunt rezidenti ai altui stat si asteapta cetatenia. Cei care muncesc cu babe, pe santier, de ce sa le scuipati in fata si sa-i tratati ca pe gunoaie, ca uite spala fundul la babe si vai de ea e o biata menajera !!!. Si astia muncesc, NU FURA !!! A munci nu e rusinos. Si strainii sunt mai toleranti cu ei decat voi, cei ramasi acasa. De bietii migranti isi aduc aminte la alegeri, numai politicienii cand le trebuie voturile lor. In rest, sunt persoane NON-GRATA in tara lor!

Sunt moldoveni care nu au plecat de saracie, dar in cautare de perspective, de orizonturi noi, pentru o viata mai buna, pentru un viitor mai promitator, pentru un viitor mai bun copiilor lor. Si nu are nimeni dreptul sa le scoata ochii, ca-i bai, ca nu-s patrioti. La ce-mi serveste patriotismul ? Cand esti tratat de sclav, fiind inafara si adugand bani in tara, iti mai scuipa si-n fata. Cui sa-i fiu patriot ? Unor politiceini corupti ? Dinafara, per ansamblu, se vede mai bine cum arata Moldova pe glob. De ce ar trebui sa platesc pe sercivii de proasta calitate sume exorbitante de bani ? Pe produse care nu-si justifica costul ?

Moldova e o tara a speculantilor, unde toale din turcia se vand la preturi europene. Moldovenii au ajuns sa plateasca aceleasi preturi pentru produse si servicii ca si-n UE, numai da, calitatea e alta. Vedeti oameni buni, ca imbogatiti o anumita clica si va saraciti pe voi.

Moldova a devenit o destinatie exotica. De 1000 de euro, mai bine vad Taj-Mahal-ul din India sau ma bronzez in Republica Dominicana, si-mi dezmierd privirea cu turcoazul Oceanului Atlantic sau imi moi fundul in marea Caraibelor, decat sa vad saracia Moldovei, vamesii cu mutrele lor tupeiste, frecandu-si mainele in speranta vreo unui chilipir.

Nu le mai plangeti de mila bietilor migranti moldoveni !!! Ganditi-va la faptul ca Moldova se depopuleaza. Ganditi-va mai bine la cine va vor plati pensiile la batranete. ? Ce se va intampla cand remitentele vor scadea ? Ganditi-va ca pleaca cei mai buni, cei mai rezistenti ! Pentru ca tendinta e asta, multi « migranti » se vor stabili definitiv in tara gazda

Ma irita intrebarea : Da de ce nu veniti voi cu idei inovatoare acasa ? Sa ridicati din paragina Moldova ? De ce nu faceti investitii in Moldova ? Raspunsul e foarte simplu, pentru ca nu ai cu cine, nimeni nu vrea si nu te asculta. Pentru ca nu exista justitie. Te poti trezi in Moldova, tara minunilor, peste noapte fara casa, masina, si chiar fara afacere. Deorece, vreau pentru copilul meu o scoala mai buna, nu unde, se vand cunostintele la kg si se pun note dupa grosimea portmoneului, profesia parintelui sau dupa campionatul parintilor "linge-n-cur", unde nu trebuie sa mituiesc medicii pentru ingrijiri medicale elementare etc. Si apoi in cea mai saraca tara din Europa avem cei mai fuduli oameni din lume. De ai impresia ca ai de-a face cu cine stie ce mari personalitati care au luat premii Nobel, poate efectiv pentru prostie. Aroganta asta si fitele astea de doi bani, intrecerile astea socialiste de la nunti, cumatrii:cine are bani mai multi?Cine are masina mai luxoasa?, case mai colorate si etajate, ma scoate din pepeni. Extravaganta tipatoare si exhibitionismul smintit al papuselor noastre mai ales prin cluburi, barurile, pub-urile ma deprima, sincer.

Imi iubesc, mama, bastina, raul, fantana si nucul din gradina bunicilor, casa, prietenii ramasi acasa, huma si toamna Moldovei, Dorul, Doina, pe Vieru, pe Doga, pe Druta, pe Biesu si multe alte lucruri si oameni minunati pe care le are Moldova si niciodata nu voi uita de unde vin si ce sange curge in venele mele, dar haideti oameni buni sa fim mai buni, mai toleranti, sa ne deschidem orizonturile. Haideti sa invatam cuvantul SOLIDARITATE!

Sunt gata sa ma despart de cel putin doua carti care imi sunt tare dragi. Este vorba de " Dans cu Bragadiru" de Robert Turcescu, o carte mai usurica, dar captivanta " Twilight" (eng) de Stephenie Meyer, Femmes d'influence (comment le pouvoir secret des premières dames américaines a fait basculer l'Histoire). Conditia e una simpla, internautul trebuie sa raspunda corect la intrebarea ce semnifica ciuperca (este vorba de o personificare) din postarea mea recenta Ciuperca Judecatorului si sa scrie un scurt comentariu (obiectiv) la felul cum percepe el textul. Castigatorul concursului va primi in dar, de fapt va putea alege una din cele trei carti mentionate mai sus. Astept raspunsurile pe adresa deedycool@yahoo.com Bafta!

Era odata un judecator. Nu era lacom ca si alti judecatori, care isi construiau vile de lux, cumparau masini de lux, intretineau tarfe de lux din luare de mita. Nu puteai sa spui ca era un judecator foarte corupt. Poate ... se temea de gura lumii si de bata lui Doamne Doamne, caci CEL DE SUS le vede pe toate.

Era un om ca toti oamenii, avea doi copii si o sotie. Instinctul sau poate constiinta ii dictatasera sa faca dreptate cu masura, crezand astfel ca petele coruptiei nu se vad pe el, ca si pe alti judecatori avizi de bani si de putere, leprosii coruptiei, care faceau doar injustitie si dezonorau mantia de judecator.

Era,omul, de parere ca si in orice lucru adevarul si neadevarul, justia si injustitia trebuie dozate.

Anii treceau, copiii cresteau si judecatorul nostru isi aranjase incetul cu incetul viata. Isi facuse o mica vila, ce-i drept nu una luxuoasa. Isi cumparase la inceput o masina la ocazie, apoi a mai trecut ceva timp si-si luase una noua, dar nu luxoasa. Isi daduse copiii la un liceu bun din capitala, nu chiar la cel mai bun, dar unul bun. Se gandea omul sa-i dea in strainatate la studii, poate la Harvard sau la Oxford. Doar ei sunt viitorul tarii !!! Si daca tata are putinta si de unde, de ce nu ? Cine nu ar face asa, daca ar avea posibilitate ? Se duse in vacanta, ce-i drept nu in Bora-Bora sau in insulele Canare, ma rog si in Turcia sau in Bulgaria, tot a fost bine.

De la o vreme incoace, se abatuse peste judecator o tristete grea, ca o piatra de moara legata de gatlejul lui. Nu-i pria nimic, nici mancare, nici bautura, nici prietenii. Il macina ceva extrem de puternic. O tristete apasatoare ii tulbura gandurile, ii strangula suflarea. Nu mai dormea noptile, nu mai manca … Apoi o furia navalnica ii ravasise complet sufletul. Tot cerceta, tot se vaita, nimic nu-i statea in cale. El insusi nu intelegea ce i se intampla, ce-i lipseste, ce-i chinuie faptura ?

In gradina de la vila sa, deloc luxoasa, sub un tufis, statea tupilata o ciuperca. Si prinse-un drag de ea, judecatorul, de nedescris. Se uita si la ea si zi si noapte. Umbla noaptea uitandu-se cu laterna la ciuperca sa o vada daca a crescut nitel. Si ii era mai mare mirarea cand vedea ca ciuperca crestea pe zi ce trece si se facea tot mai mare, tot mai falnica. Judecatorului tot mai draga ii era ciuperca, nu-i trebuia, nici mancare, nici bautura, nici odihna, nici servici numai sa o vada. La inceput ciuperca era cat un ou, apoi crescuse cat un bostan, pe urma devenise cat un caine, cat un bou si-n fine ajunsese pina la acoperisul casei.

Ei, cand vazuse judecatorul asa o minunatie nu incapea in piele de bucurie. Si se caznea el, cum sa faca, sa vada si sa stie toata tara, ce mandrie de ciuperca are el. Asa, fara ca sa ezite prea mult, chema televiziunea. Mai, si ce mai mobilizarea mediatica. Venisera toate televiziunele tarii. Isi dadeau coate jurnalistii si isi infipsera microfoanele tupeiste in gura judecatorului, asteptand marturii exclusiviste de la judecatorul ciupecar devenit peste noapte celebru pe toata tara.

Jurnalistele, iti atarnasera toalele care si care mai sexy, cu plexuri adanci, poate poate or face vreun stand up reusit linga minunata ciupearca. Unele chiar s-au tras de par ca sa prinda si ele un unghi cat mai reusit pentru filmat. Altele s-au catarat pe acoperis ca sa relateze din toate partile minunea ciupearca. Survolau elecopterele deasupra casei judecatorului in asteaptarea de reactualizari si imagini exclusiviste. Alti reporteri chiar au incercat sa ia un exclusivitate interviu de la ciupearca :

-De ce ati ales sa cresteti anume in gradina judecatorului ????

Spre regretul lor au trebuit sa se multumeasca cu balbele intelepte ale judecatorului secatuit de emotii :

- Domnule judecator, spuneti-ne va rog,

cum a apurut ciuperca minune in viata dvs ?

- Apoi, iaaaa-kaaaa shupearca shu—u-uuuuuuuuuu ppppppppppeeeeeeeeeeaaaarccccccccaaaaaaaaaaaa aeaastaa … dupa- o-o aduna---reeeeee cu colejii mii, asa stiti voi ca Omuuuuu , la un pahar de jin am opservat asheasta shupearca…- Si cum a ajuns la asa marimi gingatice?

- Apu shupearca, draga me shupearca … stiti… dragostea me… si grijaaaaa?

-Ce aveti de gand sa faceti cu ea? O tocana pentru toata tara ?

- Nu shupearcaaaaaaaaaaaaaa …..caaaaaa copchilu meuuuuuuuuuuuu ?

Ciuperca judecatorului a declansat o isterie mediatica mai ceva ca si moartea lui Michael Jackson, talk-show-uri, transmisiuni in direct non-stop, pana si Larry King a fost invitat sa comenteze fenomenul ciupearcii judecatoresti. Nu era moldovean sa nu fi auzit de Ciuperca judecatorului, nu era pamantean sa nu fi vazut sau auzit despre minunea ciuperca. Veneau oameni din toate colturile plantei la casa judecatorului, de ziceau ca veneau sa viziteze Mecca. Toata lumea era cu ochii pe ciuperca. Toata tara nu continea sa se minuneze de Ciuperca judecatoreasca a ciupercarului judecator. Judecatorul si toti moldovenii ajunsera cunoscuti pe tot globul pamantesc si nu mai puteau de atat mandrie….

(pamflet

inspirat din realitate)

(Categoria : Drepturile Omului) Pe Klava am cunoscut-o din intamplare, mai bine zis constransa de absurditatea situatiei in care m-am pomenit. Vezi Doamne, am ofensat-o pe concubina progenitorului meu la mine acasa, unde aia nu avea ce cauta. Situatie absolut tragico-groteasca ! Cineva iti violeaza domiciliu, aflat in partaj - lucru firesc. E asa la noi la moldoveni – Anormalul e Normalitate. Al dracului muierile astea de tupeiste ! S-o vazut fumeia cu OM si demu s-o vazut, si stapana pe averea fostei sotii. Da si, da-i si dreptul ei, ca ea ce nu degeaba s-o framantat cu Omu… Si iaka na, ma trezesc eu, ca ma suna tovarasul politist, anuntandu-ma cu o voce grava ca eu, ditamai mare delicventa am comis o infractiune, desi dupa lege ar veni o contraventie. Am lezat onoarea si demnitatea unei importante « KeoKi ». Nedumerita, cu stomacul paralizat, mai mult in chiloti, decat in abdomen, cobor eu la vale spre sectia de politie. Pe Klava am vazut-o o singura data. Mergea lin, parca zburand pe scarile judecatoriei, in blana ei de nurca, lunga pana-n pardosea. Era la a doua tinerete , grasa si frumoasa, roscata (in Moldova toate femeile trecute de 30 de ani isi schimba blondul in roscat), cu tenul de un dalb –roz, mica de statura in « shuba » ei cocheta. O invidiam negru si visam alb la « shuba » ei ! Of, cate “shube” mi-as fi facut eu din “shuba” Klavei!Klava trecu grava pe langa placinta din capul politistului de la paza, care parca inmarmurise la vazul frumoasei « shube » si a distinsei doamne judecator. Klava il privi dojenitor cum isi priveste stapanul cainele. Politistul o privi cum isi priveste cainele stapanul lingandu-i papucii si dand din coada. Stangaci, natangul politist o saluta solemn, aproape facandu-i reverenta. Infumurata, Klava isi continua drumul in nurca ei argintie, purtand-o madra, asemeni unei sutane de preot.Klava avea buzele de un rosu purpuriu, culoarea rujului ei proaspat aplicat la iesirea din bmw-ul sau. Da, buzele ei … rosii-purpurii si dintii rari cu o nuanta aproape invizibila de cafeniu, faceau odata sa suspine barbatii. O si cati barbati, isi amintea Klava nostalgica, mergand spre biroul ei.Klava silabisea ceva din buchia legii cu lentoarea unui elev de clasa a treia. Eu eram absenta… probabil din cauza emotilor… ma tulbura ceva.Brusc, pamantul se oprise ca si inima mea, intrerupta de vocea ragusita si aspra a Klavei :- Parata Munteanu Doina ?Mi se adresase mie, iar eu ca o bleaga ma uitam in spatele meu, desi nu era nimeni.Martorul meu ma ghiontise si mi-am revenit.- Eu, raspunsem sovaielnic.- Prezenta, ma corecta Klava.- O. R. ; N.M. ?- Absenti, spuse Klava aprobator… mai buchisi ceva din cartea rosie, pe care o tinea cu sfintenie ca pe o biblie.- Ca urmare a articolului … procesul de judecata (sau cum ii mai spune) va avea loc in absenta reclamantului.- 127 lei amenda.Prostita ma uitam aiurea la ea , creierul meu nefiind capabil sa digere o decizie judecatoreasca facuta cu viteza luminii.Oripilata, mi-am balbait si eu indignarea :- Doamna judecatoare, reclamantul nu e prezent si conform legii… trebuie sa fie prezente ambele parti. Nu lauti in considerare prezenta martorului meu ??? Vrea sa depuna si el o marturie in favoarea mea?Klava se uita dispretuitor in partea martorului.- Cine sunt Doina Munteanu, S.M., C.M. ?- Eu… si membrii familiei mele, ii raspund cu uimire.- Cetateanco, ei au depus plangeri contra DVS.- Imposibil, sa fi scris impotriva mea, eu am vazut ce au scris. Le pot citi eu, dimpotriva sunt probe in favoarea mea Doamna Judecator !!! strigasem, ajunsa eu cu indignarea la paroxism.- Pai, Doamna reclamanta imi violeaza domiciliu si eu ma aleg cu amenda, m-a bruscat, m-a amenintat la mine in casa!!! A fost invers , ea mi-a lezat onoarea si demnitate. In fine sa presupunem ca as fi ofensat-o eu, ar fi valabil in public, sau daca aceasta asa-zisa ofensa ar fi fost difuzata in media ? Or, nu e cazul…- Brrrrrrr, crrrrrrrrrrrrrrr, mmmmmmmmmmmmmmmmm…Klava m-a intrerupt onomatopeic – o insuruire de sunete dubase, de nedeslusit. A urmat o tacere seaca si apasatoare. Klava m-a privit c-un dispret constipat, gen ca de ce-i perturb linistea si de ce nu ma conformez. Asta - i-am citit in privirea ei glaciala. In sala de judecata, totul are loc la nivel instinctual, trebuie sa sesizezi la nivel animalic decizia judecatorului, sa nu contrargumentezi, sa nu ai nedumeriri, sa nu opui rezistenta nici cu gand, nici cu trup, sa simti dispozitia judecatorului, si mai ales buchia justitiei. Intrebarile sunt de prisos.In final, KLava a mai silabisit ceva. Am iesit ametita din biroul KLavei, avand impresia ca sunt eroul principal din “Procesul” lui Kafka. M-am lasat pagubasa, nu am vrut sa-mi pierd timpul cu o judecatoare caK(l)ava.Nu am descoperit animalul din mine ca sa o pot intelege si am platit amenda statului republica Moldova.Ma intreb, cate blanuri de nurca, de samur si de alte oratanii si-a cumparat justitiara Klava din procese din astea pentru muti … de pe partajuri de averi, de pe crime, de pe violuri… Si cata lume a ramas nedreptatita, inghitind in sec gustul amar al justitiei moldovenesti ?P.S. Pe Klava as trimete-o la un curs de alfabetizare in strainatate.

Recomand cu insistenta a nu se citi celor suparati pe soarta, frustratilor, vexatilor si celor lipsiti de simtul umorului.

De la rasarit rasare,

Moldovean cu mic cu mare,

Se duc totii la votare

Ca sa faca o schimbare !

Euroschimbare moldovenii voteaza !!!

Euroschimbare, Moldova se-ntegreaza !!!

48 de ore voturile s-au numarat,

Spre surprindrea noastra

Tot comunistii au castigat !

Euroschimbare Moldovenii au votat

Insa, moldoboii au ales …

Si tot comunistii au castigat !!!

Euroschimbare pentru Moldova,

Ramane doar un vis !

Deocamdata, balaurul rosu este de neinvins!

Moldova si Nord - Coreea -

2 tari comuniste,

Doar ele au mai ramas

Cu concepti staliniste..

.

Autor: Daniel Bucur