Louchika TĂUT

         Într-o zi îmi scrie un prieten pe facebook dacă accept să facă un interviu cu mine pentru bloggul său. Am fost un pic surprinsă de această întrebare, dar am acceptat fără să stau pe gânduri. (Nici nuştiu de ce nu mi-a dat de gândit :), îmi plăcuse ideea). Răspunzând la întrebările lui Mircea, mi-am răscolit multe amintiri, pe care aproape că nu le mai povestisem nimănui niciodată. Deaceea, mai jos îl voi publica exact cum il puteți vedea și pe bloggul lui Mircea.   Lucia Tăut: „Din discursul lui Grigore Vieru încercam să prind cât mai multe expresii despre natură”

E cineva care încă nu o știe pe Lucia Tăut?  S-ar putea să nu fie nimeni pentru că televiziunea întotdeauna îți aduce un strop de celebritate. Iar o persoană ca ea, care are emisiune de ani de zile, e imposibil de ratat daca ești pasionat de călătorii. Lucia Tăut este prezentatoarea emisiunii “Natura în Obiectiv” de la postul de televiziune Moldova 1. Un interviu inspirațional și plin de sensibilitate despre televiziune, călătorii, experiențe de viață și vise împlinite. - Cine este Lucia Tăut? Unde și-a petrecut copilăria? M-am născut în raionul Orhei, într-un sat mic la margine de codri – Viprova. Aici s-au născut și au crescut părinții mei, aici m-am născut și am crescut și eu. La vârsta de 15 ani am plecat din sat la studii în Chișinău. - Lucia, când ai început activitatea jurnalistică? Consider că am devenit jurnalistă cu acte în regulă odată cu obținerea diplomei de la facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, USM. Însă, am început să cunosc acest domeniu de pe băncile liceului. Aveam în clasă câteva colege care erau pasionate de aceste activități jurnalistice: colaborau cu diferite reviste pentru adolescenți, emisiuni radio. Într-o zi de toamnă târzie, am însoțit o prietenă pentru a se înscrie la o astfel de colaborare la un post de radio. Pe atunci îmi doream să fac istorie sau drept. Dar, mergând zi de zi cu prietena mea, Irina, la radio unde realiza o rubrică în cadrul unei emisiuni pentru adolescenți, realizatoarea emisiunii respective, cunoscandu-mă deja, îmi propune să mă implic și eu la o colaborare pentru emisiunea ei. Să transmit în direct evenimentele ce au avut loc în ziua respectivă în cadrul liceului la care învățam. Pot spune că de aici am pornit în lumea jurnalismului. A fost o atracție care mă ține până în prezent.

- Când ai fost pentru prima dată în fața camerelor? Ce ai simțit? La facultate, după fiecare an de studiu, trebuia să facem stagiu la instituții media. După primul an trebuia să facem stagiu în presa scrisă, apoi la radio și după anul trei la tv. Eu mi-am dorit întotdeauna să fiu jurnalist de radio. Însă, după anul trei când am ajuns să stau cu microfonul în mână în fața camerei video am simțit că am în față un nou orizont spre care trebuie să tind.Tot ce învățasem până atunci trebuia să pun în practică. De la început nu am avut decât emoții pozitive și controlate. Și asta, pentru  că făceam o asemănare cu radioul, doar că la tv trebuia să îmi expun textul deja fără a fi scris pe foaie și să privesc în obiectivul camerei.  Ca mai apoi să-mi dau seama de responsabilitatea pe care trebuie să o ai atunci când realizezi un interviu și editezi imagini. Emoțiile au început să crească de la un interviu la altul. Îmi era frică de faptul că nu voi putea reda corect mesajul evenimentului/subiectului despre care trebuia să realizez reportajul. Însă, odată cu emoțiile creștea și experiența. - Ce experiență de televiziune te-au marcat? Prima mea experiență de televiziune a fost când am încercat să lansez un proiect despre frumusețe la postul de televiziune EuroTV. După ce avusesem o experiență în departamentul actualități, mi-am dorit totuși să trec la producție. Drumul parcurs până la apariția primei emisiuni tv din viața mea de până atunci, a fost plin de întâmplări și experiențe care m-au călit pentru activitatea mea de mai apoi. Zâmbesc și acum cu drag când îmi aduc aminte de acele timpuri.

O altă experiență pe care am trăit-o mai intens a fost perioada în care am prezentat emisiunea “Baștina” de la TV Moldova 1. A fost o ocazie în care mi-am încercat puterile și ca prezentator în studio și nu numai. De asemenea, experiența pe care o trăiesc încă de la începutul lansării proiectului tv Terra Vita, actualmente Natura în Obiectiv, îmi marchează personalitatea de la o ediție la alta. La fel, una din cele mai recente experiențe avute în activitatea mea a fost să fac parte din echipa de realizatori ai filmului documentar “Acasa, în Marienfeld”. Un proiect realizat în colaborare cu televiziunea germană Deutsche Welle și TV Moldova 1.  Această experiență a fost, sper, un prim pas în domeniul documentar tv.

- Povestește-mi despre emisiunea “Natura în Obiectiv” de la postul de televiziune Moldova 1. Când a apărut emisiunea? Câți oameni sunt în echipă?   Lansarea acestui proiect tv a fost sub denumirea de Terra Vita. Prima ediție a apărut pe 29 decembrie 2005. A fost o emisiune plină de emoție pentru mine, mai ales că unul din subiectele realizate atunci a fost despre jubileul celor 15 ani de activitate de la fondarea Mișcării Ecologiste din Moldova, unde au participat toți ecologiștii pe care aveam să-i cunosc mai târziu. Totodată la acel eveniment a  participat și Grigore Vieru. Iar din discursul său încercam să prind de la el cât mai multe expresii despre natură.

Din 2010 denumirea emisiunii a fost schimbată din “Terra Vita” în “Natura in Obiectiv”.  Tematica și scopul proiectului fiind unul și același – reflectarea problemelor de mediu și promovarea locurilor pitorești din țara noastră. Am lansat această emisiune împreună cu regizoarea Carolina Bobeică și cameramanul Vadim Voleanschi, editorii de imagine s-au mai schimbat. Astăzi, lucrez doar cu același cameraman și editorul de imagine Rodica Oprea, doi oameni care își au un rol foarte important în apariția acestei emisiuni. Din echipă mai fac parte: administratorul (cel care are grijă de programarea tehnicii video, de sala de editare, etc.), regizorul de sunet, șoferul – însă, periodic ei sunt schimbați de la o emisiune la alta. - Ce părere ai despre presa de mediu din Republica Moldova? Când am început să fac jurnalism în acest domeniu, în primul rând, am încercat să aflu cine mai scrie despre mediu, ce emisuni, publicații există în R. Moldova. Lucru ce m-a ajutat să reflect, de multe ori, corect anumite  probleme de mediu. Astăzi, de când au apărut mai multe posturi tv comerciale, jurnaliștii care reflectă tematica ecologică, ne fiind specializați, admit foarte multe greșeli. E regretabil că jurnaliștii cu experiență care scriu despre ecologie, turism sunt ignorați de cei începători. Considerându-se primii în reflectarea anumitor locuri turistice sau probleme ecologice.  Desigur, sunt și jurnaliști începători foarte buni și mă bucur cu adevărat pentru succesele lor.

- Sunt foarte puțini jurnaliști care scriu pe tematică ecologică, turism, mediu în general. De ce nu sunt atrași tinerii de acest gen jurnalistic?  Probabil, pentru că suntem prinși într-o societate care este interesată mai mult de politică. O altă cauză poate fi preocuparea pentru popularitate. Cine sunt cei mai recunoscuți reporteri?! Cei care țin pulsul evenimentelor de la Parlament, Guvern, evenimente politice, economice. În R. Moldova problemele de mediu sunt privite ca fiind prea puțin importante spre deosebire de cum sunt văzute în UE. Uneori, am senzația că în țara noastră se dorește a se merge doar în urma trenului. - Cât de primitor este Chișinăul cu lumea lui agitată pentru un ecologist? Pentru locuitorii capitalei ecologiștii sunt prieteni doar în cazul când în apropierea blocului lor le este tăiat un copac care le făcea umbra necesară pentru locuința lor sau când în apropierea parcului unde ei locuiesc li se mai construiește o stație peco. Însă, atunci când ecologiștii trag alarma să nu mai spele mașinele în apele râului Bîc, sau să arunce deșeurile în râulețe sau la întâmplare, ori se opun tăierii plopilor care produc puf la început de vară pentru curățirea aerului de plumb, atunci acestea devin imediat dușmani pentru ei.

- Care este locul tău preferat din Moldova? Întotdeauna mi-a plăcut să urc cele mai mari înălțimi. Să stau pe cele mai înalte stânci de unde poți admira cele mai frumoase panorame. De aceea, de multe ori în vacanță, vara, merg la munte și nu la mare. Iar locul prefereat din R. Moldova rămâne a fi stâncile de la Țâpova. - Ai un blog foarte interesant! Scrii despre… …călătorii, locuri turistice, oameni interesanți pe care i-am cunoscut în deplasările mele de serviciu. Nu-mi reușește prea des să scriu pe blog, însă nu voi renunța la el, deoarece mai am încă multe de spus (râde).

- Cum a fost anul 2014 pentru tine, atât din punct de vedere profesional, cât și personal? Anul 2014 pentru mine a fost unul foarte bun, frumos. Am cunoscut mulți oameni de suflet, oameni de la care am avut și voi avea, sper, și în continuare ce învăța de la ei. Am călătorit în trei țări pe care nu le mai vizitasem. Am făcut totalurile proiectelor inițiate cu timp în urmă, și am lansat alte idei pentru care voi lucra pe viitor. Pot spune că a fost cel mai bun an din ultimii cinci ani. - Ce planuri ai pentru 2015? Am planificat în 2014 ca în 2015 să vizitez Asia. Sper să se întâmple cu succes (râde). Îmi doresc să ajung prin adâncurile enigmatice ale României. Studierea scoarței terestre este provocarea mea pentru 2015. Despre alte planuri cred că e prea devreme să le expun…(râde).

- Unde încă nu a ajuns Lucia Tăut? Dacă e să mă refer în perimetrul țării noastre, atunci sunt încă muuulte localități pe care nu le-am vizitat. Dar un lucru ce mă frământă este că nu am traversat peștera “Surprizelor” de la Criuleni. Dacă peștera “Emil Racoviță” de la Criva am vizitat-o de două ori, atunci pe cea de la Criuleni am văzut-o doar la intrare. Nu pot să explic de ce încă nu am făcut acest lucru. Poate că nu îmi transmite acea curiozitate sau provocare care să mă convingă să pătrund în interiorul cavernei.

- Care este vacanța ideală pentru tine? Pentru mine vacanța ideală este să faci călătorii wild. Să pornești la drum cu minimum programări de confort și cu maximă satisfacție. Să poți să descoperi locuri noi, oameni buni, care să te facă să revii și să tot revii. Să te marcheze emoțional. Vacanța ideală este să trăiești fiecare clipă cu maximă intensitate.

- În afară de activitatea ta de televiziune, cu ce îți ocupi timpul liber? Îmi place mult să fac trei lucruri: să călătoresc, să citesc și să fotografiez. Mai nou am început să am pasiuni culinare, să gătesc mâncare după rețete noi. Iar toate acestea să fie acompaniate de muzică frumoasă.

- Unde o vezi pe Lucia Tăut peste 10 ani? Îmi vine greu să răspund la astfel de întrebări… însă, dacă e să visez un pic, ar fi să mă văd producător de filme documentare. - Un mesaj pentru tinerii pasionați de telelviziune! Dacă îți place televiziunea, atunci dă-ți frâu liber imaginației și nu te opri la niciun obstacol! Cu înțelepciune atinge-ți scopurile! Interviu realizat de Mircea Mitrofan Foto: Lucia Tăut (Colecție personală) Poate fi găsit și pe www.ecopresa.md

În ultimii ani, tot mai des, ne convingem de necesitatea energiilor alternative în viaţa noastră. Energii termice, electrice obţinute din resurse naturale şi prietenoase mediului. Lucru care a început a fi perceput mai bine de noi moldovenii, când Rusia a ridicat preţul gazelor şi ameninţa cu închiderea robinetului. Ei bine, iată că politicile energetice europene vin cu alternative în acest sens. În MD primile instalaţii de centrale termice pe bază de biocombustibil au început a fi puse la instituţiile sociale, şcoli, grădiniţe, centre de sănătate sau primării. Multe din ele fiind finanţate din bani europeni. Şi asta chiar dacă conducta de gaz natural a ajuns până în localitate sau şi mai mult, având deja o instalaţie pe gaz, au trecut totuşi la una de biocombustibil.

Recent, împreună cu un grup de bloggeri şi jurnalişti, adunaţi de reprezentanţii PNUD Moldova, am vizitat o grădiniţă din satul Calfa, r. Anenii Noi, care se încalzeşte pe bază de biomasă. Nu e prima gradiniţă vizitată de mine, care se încalzeşte cu peleţi sau brichete. Însă, lucru care m-a surprins a fost că, această instituţie din 2008 avea instalată o centrală termică pe bază de gaz, probabil, a fost pusă în contextul politicilor comuniste de atunci, de gazificare a satelor, iar conductele cu gaz, în primul rând ajungeau la instituţiile sociale din localităţi. Iar din 2013, aceasta a renunţat la gazul rusesc şi a trecut la biocombustibilul moldovesnesc. Deobicei, instituţiile care au investit cu 5 ani în urmă într-o centrală termică, deja nu îşi mai doresc să mai treacă printr-o experienţă de implementare de proiect. Aici s-a dorit. În rezultat, economisesc cel puţin 30% din buget, respectiv, banii economisiţi sunt rederecţionaţi spre completarea materialelor didactice pentru copii. Se cumpară rechezite, jucării noi. Totodată, voi menţiona, fără exagerare, că este o grădiniţă foarte bine amenajată exterior, dar mai ales, în interior. Poate fi un bun exemplu pentru mule alte grădiniţe din capitală. Directoarea acestei grădiniţe este Natalia Grigoraş. Iar trecerea de la încălzirea pe bază de gaze la biomasă a fost posibilă cu suportul financiar al Proiectului UE-PNUD „Energie și Biomasă” în Moldova. 

De la Calfa, înapoi spre Chişinău. 





Următorul punct din programul nostru era să vizităm cel mai mare parc fotovoltaic din ţara noastră. Deşi, am trecut de atâtea ori pe lângă el, nu am bănuit că anume la acea margine de oraş este şi cel mai mare parc fotovoltaic de la noi. Panourile fotovoltaice se întind pe o suprafată de două mii de metri2.

Arată foarte frumos şi interesant mai ales pentru cei care mai rar avem ocazia să vedem astfel de parcuri. Capacitatea parcului este de 350 kW/h. energie care este direcţionată în sistemul naţional de electricitate. Co-proprietar al acestui parc fotovoltaic este un om de afaceri din Franţa, Franck Le Borgne. Cu zâmbetul pe faţă, omul ne-a povestit cât de convenabil este să optăm pentru astfel de energii.

Aşezarea R. Moldova ne permite să captăm energia solară în mai multe luni ale anului. Iar într-un studiu se spune că pământul primeşte, în permanenţă, mai multă energie de la Soare, în doar o oră, decât foloseşte populaţia lumii într-un an. “Cadoul” oferit de Soare poate fi recoltat doar în timpul zilei, iar energia ar trebui să fie depozitată pentru a fi utilizată în timpul orelor de noapte, la care se adaugă şi cerinţa de a distribui energia pe distanţe mari acolo unde este nevoie. Deaceea, energia captată de acest parc este vanduta la Gas Natural Fenosa cu un preț de 1,92 lei pentru un kW, ne-a afirmat proprietarul. Pe de alta parte, legislaţia în acest sector nu este redresată, astfel cei care livrează energie electrică obţinută de la panourile fotovoltaice şi o transmit în reţeaua naţională, nu primesc, deocamdată, nici o recompensă. Deşi, Ministerul Economiei a anunţat că această problemă va fi soluţionată în prima jumătate a anului 2014.



Ultima destinaţie pusă pe agenda zilei de organizatori a fost vizitarea unei locuinţe care are un sistem de încalzire geotermală. Într-cât pentru mine a fost ceva nou să văd un sistem de încălzire geotermală, aşa că am dat pe google să văd ce ar însemna această. Definiţia şi explicaţia acestei energii alternative este următoarea: Energia geotermică face parte din clasa energiilor regenerabile (verzi) și prezintă căldura care provine din interiorul Pământului (prin roci și fluide subterane);se obține prin captarea apei fierbinți și a aburilor din zonele cu activitate vulcanică și tectonică sau a căldurii subpământene. Poate fi folosită pentru încălzire (a locuinței, a apei), dar și pentru producerea curentului electric. 

Cât este de economic pentru o lucuinţă cu o suprafaţă de 400 m  având instalat un sistem de încălzire geotermal ne-a demonstrat-o Sergiu Cocârlă din Chişinău. Acesta, după terminarea studiilor de inginerie în România, a hotărât să-şi aplice cunoştinţele în practică. Construindu-şi o locuinţă, a gândint în perspectivă, şi şi-a proiectat un sistem de încălzire a casei care să-i aducă nu doar un confort termic atât iarna cât şi vara, dar şi economic. Deşi, atunci când şi-a costruit locuinţa, în 2006, toate aparatele şi instalarea sistemului geotermal l-a costat destul de mult, 18 mii euro, acum îi este justificat efortul. Cheltuielele pentru încălzirea locuinţei, astăzi, ajung până la 1500 lei lunar. Iar în casă se mentin 20-23 C.  Tot sistemul este automatizat. Prin apăsarea a unui buton, casa, iarna este încălzită, iar vara răcorită.   Stăpânul ne-a menţionat că efortul a fost foarte mare şi cu risc. Întru-cât pe atunci nu era cunoscut acest domeniu şi nu existau nici proiecte după care să se conducă. Astfel, a trebuit să-şi facă singur toate calculele fizice şi matematice ca într-un final să fie reuşit.

Mecanismul pentru încălzire este format din 24 de fântâni forate la o adâncime de 30 m (roca tectonică nu i-a permis mai mult) de la care pornesc un sistem de țevi îngropate prin care curge apa, o pompă de căldură. Astfel, iarna, apa absoarbe energia din pământ și o duce în locuință, căldura fiind concentrată către pompe și distribuită în interior, la o temperatură mai ridicată. Vara, procesul este inversat - excesul de căldură din locuință este extras cu pompa și dispersat i pământ (sau, acest exces poate încălzi apa menajeră). Procedura scuteşte locuitorii casei de efectele nedorite ale aerului condiţionat, pentru că realizează controlul climatului de interior prin extragerea căldurii din locuinţă, nu prin introducerea de aer rece. Un avantaj al sistemelor geotermale de încălzire este lipsa de periculozitate - nu există ris de incendii, nu emană gaze toxice, nu există combustie chimică; instalaţia este silenţioasă, întreţinerea nu este costisitoare.







Toate aceste trei exemple expuse mai sus sunt proiecte de succes în utilizarea surselor de energie regenerabilă și eficiență energetică în cadrul evenimentelor ce fac parte din ediția 2014 a competiției naționale Moldova Eco-Energetică. Proiectul Energie şi Biomasă în Moldova este un proiect de 4 ani, implementat în 2011-2014. Bugetul total al proiectului este de 14.56 milioane Euro, bani acordaţi de UE (14 mil Euro) şi PNUD Moldova (560.000 euro).  Mai multe informații despre biomasă, sfaturi utile despre calitatea brechetelor si a peleților le puteți găsi pe siteul Proiectului Energie și Biomasă http://www.biomasa.md/project-background-ro/

Pentru mine Republica Belarus nu a prezentat niciodata o atracție turstică. Pur și simplu nu mă interesa această țară. Insă,odata ce am ajuns la aeroportul Minsk 2, curiozitatea se trezea. În avion am stat alaturi de un baiat care venea pentru a adoua oară în Minsk și îmi povestise că orașul își păstrase din specificul sovietic la amenajare, dar este curat. Sunt binevoitori, însă pentru că avea la mâină legată o fundiță cu drapelul Uniunii Europene, la vamă a fost percheziționat timp îndelungat. Deci, politica e clară. Să fim pro Rusia și nimic cu UE! În plus, ne-a mai menționat că liberatatea presei e departe de a fi liberă. Urmează să mă conving de cele spuse, în următoare zile. Am ajuns în aeroport. E mult mai mare decat al nostru de la Chisinău și mult mai bine arată. Cu toate acestea, pasagerii eram doar noi, cei care venisem cu avionul din Kiev. Postul vamal l-am trecut relativ repede, cu exceptia unui coleg care a fost reținut mai mult timp, cică avea foarte multe ștampile puse de vama ucraineană și l-a căutat, probabil, prin toate listele posibile să nu fie suspectat de ceva :). Ei bine, odată ce am ieșit din aeroport, am început să fac cunoștință cu Belarus. Într-adevăr, totul în jur era curat și frumos amenajat. Iarba verde și tunsă peste tot, lucru ce il văzusem și în Lituania. (Din păcate, este ceea ce lipsește la noi.) Am mers intr-un sătuc aflat la 2 km de aeroport și 25 km de Minsk. Familia la care ne-am cazat e foarte drăguță. Am fost făcuți cunoscuți cu toată gopsodăria și despre ce ”reguli” trebuie să respectăm.



In curte au un caine mare, negru, deși nu cunosc cum se numește această rasă, m-am bucurat enorm să vad acel câine pentru că, în copilărie, în curtea noastră avusem exact așa câini. Fapt ce mi-a trezit multe amintiri :). Cât despre sat, ni s-a spus că ar fi bine să nu ne vadă localnicii că fotografiem casele sau chiar pe ei. Nu le place. Așa că am reusit să prind câteva poze cu telefonul mobil. De jur imprejur este padure de cedru. Aerul iti taie resperața la cât de curat și proaspă este. La poalele cedrilor cresc ferigi foarte mari, poți găsi și fragi deja copți, pe alocuri sunt și mure. Drumurile din sat nu sunt asfaltate, dar bune și asta, chiar dacă plouă destul de des. Probabil, din cauză că sunt cu nisip, nu se face glod, apa scurgându-se în sol. Seara, după o plimbare frumoasă făcută prin împrejurimi, am încheiat-o privind meciul dintre Spania și Australia ce s-a încheiat cu 2-0.

Cele mai vizitate orașe ale Europei sunt cele vechi, în care s-a scris istorie. O istorie studiată de o lume întreagă. Printre aceste "centre istorice" este inclusă și capitala Austriei, Viena. Un oraş care impresionează... și de sus, înainte de a ateriza la aeroportul vienez. Dacă dai pe google ”Viena”să cunoşti ceva din istoria oraşului, în caz că ai mai uitat din cele învățate la orele de istorie, atunci numărul site-urilor care deţin informaţii despre Viena, sunt cât frunză și iarbă. Acest fapt demonstrează că este oraşul care se bucură de un număr foarte mare de turişti. La sfârșitul anului 2013, UNDP a organizat o vizită de studiu pentru un grup de jurnaliști din MD în Austria, din grupul respectiv am făcut parte și eu. Timp de o săptămână am vizitat mai multe localități din Austria de Jos. Astfel am reuşit să cunosc nu doar țara, dar și oamenii care locuiesc în ea. Chibzuiți în tot ceea ce fac, cu un temperament calm și calculat, pe alocuri cu simțul umorului, iar ceea ce este de apreciat, în multe cazuri, nu întotdeauna poți recunoaşte din start cine este șeful și cine e subalternul. Modești. Serile mă plimbam prin Viena plină de lumințe. Până pe la orele 21:00 străzile erau străbătute de foarte multă lume, mai mulți turiști, mai puțini localnici. Era foarte simplu să observi cine din glota de oameni erau băștinașii Vienei - respectau cu strictețe regulile de circulație şi nu numai. Pe la ora 22:00 nu mai vedeai decât câțiva turiști rătăciți pe străzi. Nici dimineaţa  devreme nu prea puteai vedea multă lume. Forfota orașului începea abea pe la 9:30-10:00. De această dată nu am reușit să vizitez muzee, dar a fost suficient să merg pe străzile orașului vechi și să simt importanța istorică, de la arhitectura impresionantă a clădirilor până la trăsurile trase de cai ce se plimbau pe aleile pavate. Ar fi multe de spus despre Austria cu orasele și locuitorii ei, dar o singură imagine ar înlocui multe cuvinte, deaceea postez mai jos şi câteva poze.











































Guvernul Austriei de Jos - or. St. Polten

















































Andrei Popov, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al RM în Austria.  I-am adus din MD o sticlă de vin CRESCENDO.  

Iarna, multă lume din R. Moldova pleacă în vacanţă la munte, în Carpații Bucovinei, și anume, la Bukovel. Este mai simplu să mergi într-aclo, pentru că nu ai nevoie de viză :). Eu nu fusesem niciodată la Bukovel. În acest sfârșit de toamnă am ajuns. După cum vă spuneam în articolul anterior, împreună cu alţi bloggeri am vizitat Cetatea Hotin şi oraşul Cernăuţi, după care am pornit spre pensiunea la care eram aşteptaţi să ne cazăm. Am ajuns când se lăsase întunericul nopţii, iar pe drum nu mai era posibil de observat borţile de pe drum. Doar le simţeam. Urât.

În curtea pensiunii am fost impresionată de două lucruri. Primul a fost salutul  care a sunat româneşte ”Bine aţi venit la Villa Dor!”, fapt ce mi-a mângâiat auzul foarte plăcut, apoi, am observat la poartă sus fâlfâind uşor trei steaguri: al Ucrainei, al Europei şi ...tricolorul nostru! Foate frumos! :) Villa Dor este o pensiune aflată aproape pe vîrf de munte în localitatea Polyaniţa, aflată cam la doi km de muntele Bukovel. Gazda, Galina Rotaru, este foarte primitoare, mereu cu zâmbet pe față şi îți vorbește în limba română, ceea ce te face să te simți la tine în țară.

Pe un teren cam de jumătate de ha sunt construite două căsuțe pentru cazare. Este și o căsuță mai mică, numită ”Casa Babei”. Acolo se coc la cuptor tradiționalele bucate moldovenești: sărmăluțe, plăcinte, cărniță, pâine și multe alte bunătățuri. Tot în această căsuţă sunt multe obiecte vechi, tradiționale. Dimineaţa când ne trezeam admiram o panoramă de toată frumuseţea! Crestele munţilor acoperite de negura deasă, străbătută pe unele orizonturi de câteva raze solare, te făcea să te simţi undeva la înălţimea cerului.

Una din excursiile făcute în acea zonă a fost pe muntele Bukovel. Altitudinea la care am urcat cu telescaune a fost în jur de 1400 de metri. De sus, se văd munţii din apropiere pe care se construiesc pensiuni, hotele, fapt ce duce la o defrișare masivă a pădurilor de conifere.

Pe la poalele muntelui Bukovel trece Pruteţul care se revarsă apoi în Prut.

Din această zonă a Bucovinei izvorăşte şi râul Prut. De pe teritoriul Parcului Natural Carpatic încep a bolborosi cele trei izvoare ale râului. Coborându-şi apele la vale de pe muntele Hoverla, în calea sa, Prutul, formează mai multe cascade. Natura, acolo, este spectaculoasă: coloarea intensă de verde crud al covorului de iarbă şi rădăcinele arborilor a căror vârfuri sunt departe de gălăgia apei. Natura de pe malurile râului din această regiune este sălbatică, întru-cât e Parc Național Natural, iar acest lucru nu permite să se facă lucrări sanitare sau de îngrijire a pădurii. Astfel, poţi vedea tulpinele drepte ale cedrilor căzute la pământ creând un decor deosebit. E o zonă frumoasă care te inspiră, te relaxează, te duce departe de problemele cotidiene. Este locul care nu poate fi descris uşor prin cuvinte...









Câteva zile petrecute la Villa Dor au darul de a te rupe complet de lumea reală. Liniştea e deplină, aerul curat şi tăios, de munte. La sfârşit, plecarea te face nostalgic şi trist; îţi propui să revii cât mai repede şi te consolezi cu imaginile fotografiate pe retină, pe care nimic nu le poate şterge vreodată. PS. Mai multe despre Villa Dor aflaţi aici: http://www.villa-dor.info/index.php/en/ 

În a treia zi din ”Redescoperă Moldova. Drumul Vinului”, am pornit spre sudul țării. Acolo sunt concentrate cele mai multe fabrici de vin. În ziua respectiva am vizitat patru la număr. Prima fabrica la care ne-am oprit a fost Sălcuța. Despre Sălcuța știam doar că este producătoare de butași de viță de vie după o tehnologie franceză, ceva nou pentru pepenierele din țara noastră. Nu știam, însă, că produce și vinuri.

În ziua respectivă proprietarul fabricii, Eugen Pâslaru, se afla într-o deplasare la Moscova, așa că ne-a întâlnit feciorul său, Sergiu Pâslaru.

Excursia la Sălcuța a pornit de la podgorii. Acolo o combină strângea bobițele strugurilor de pe lăstarii viței-de-vie. In altă zonă se vedeau oamenii culegând strugurii. În timp ce gazda povestea despre activitatea angajaților din această ramură, câțiva bloggeri am urcat in combină și am făcut o tură privind cum are loc procesul de ”culegere” a bobițelor de mașina gigantă. A fost interesant.

Din vii, am ajuns la fabrică. Aici, dl. Sergiu, impreună cu încă câțiva angajați, ne-a explicat cum are loc tot procesul tehnologic de fabricare a vinului lor. Sălcuța se axează mai mult pe producerea vinului alb. Cererea pe piață ar fi mai mare anume la vinul alb, zic ei. Anul acesta vor produce 50.000 decalitri de vin alb si doar 20.000 decalitri de vin roșu, merlot. Nu produc vin spumant.

Printre discuții s-a mentionat faptul că, în țara noastră, puține fabrici de vin din perioada sovietică respectau tehnologia de produce a vinului cum scrie cartea. A urmat degustarea. Cel mai mult mi-a plăcut vinul care încă nu l-au scos pe piață. Va fi un vin alb demisec cu o aromă și un gust care te face să nu lași paharul plin din mână. Cum se va numi și din ce soiuri de struguri este obținut ne vor spune în luna februarie 2014.

De la Sălcuța am pornit spre Bravo Wine. Aceasta va fi o nouă cramă din zona Purcari care va produce vinuri după tehnologiile și cerințele europene sută la sută.

In timp ce oamenii culegeau strugurii din via tânără, noi am avut ocazia să asistăm la primele săpături pentru temelia viitoarei fabrici de vin. Aici, peste un an de zile vom putea vedea și cladirea Cramei Purcari care presupune atât fabrica propriu-zisă, cât și un loc de popas frumos amenajat.



Următoatea noastra destinație a fost Fabrica de vin EtCetera, din Crocmaz, r. Ștefan Vodă. Este o vinărie tânără, dar cu perspective mari. Întrucât, este o afacere de familie, interesul de a produce vin de calitate este comun.

EtCetera a fost fondată de feciorii familei Luchianov, Alexandru și Igor, cei care ne-au și întâlnit cu zâmbetul pe față. După cateva vorbe de bun-venit, gazda ne-a condus spre incaperea unde se aflau rezervoarele din inox pline cu vin. De acolo am pornit și degustarea. Proprietarii EtCeterei optează doar pentru vinul din segmentul Premium, unde prețul unei sticle pornește de la 10 euro.



Nu produc cantități mari de vin, pentru că pun accent pe calitate. Acest fapt este confirmat si de medaliile obținute la concursurile vinificatorilor de peste hotare. Ceea ce m-a impresionat la această fabrică este faptul că, m-a făcut să mă simt ca intr-o familie-etalon de vinificatori italieni, familie pentru care podgoriile și producerea vinului de calitate sunt o bogăție care vine din generație in generație, specifică parcă italienilor. Pe cand familia Luchianov a pornit aceasta afacere de nici zece ani.

Seara am mers spre Vinăria Purcari. Atunci cand pronunți denumirea acestei vinării, mai ales în prezența unui străin, te face să simți mândru, căci e vinul care se produce în țara ta, în Moldova. Este una din puținele fabrici care a cucerit cei mai mulți consumatori peste hotare. Despre ea am putea povesti multe, dar mă voi axa, in special, pe ceea ce m-a impresionat mai mult. Primul lucru a fost amplasarea podgoriilor vinăriii Purcari. Dl. Aurel, un veteran al acestei fabrici zicea că, viile Purcari sunt astfel amplasate incît din orice zonă a lor te-ai afla poti vedea Nistrul. Altfel spus, viile sunt amplaste pe colinele ”din fața soarelui”.

De le podgorii, inpoi la fabrică. Aici, coproprietarul vinăriei, dl. Victor Bostan, ne-a făcut excursia prin tot procesul tehnologic de producere a vinului. Totul modernizat. Tehnologii de ultimă generație.



Am văzut și beciul vinăriei Purcari. Acolo sute de baricuri erau puse pentru maturarea vinului, și astea nu erau toate, în curand această sală se va umple cu baricuri pline cu vin.

Beciurile vinăriei Purcari au fost construite in 1827 și renovate pe parcursul anilor. Acestea au fost săptate în forma unei cruci. În prima galerie sunt depozitate baricuri. La o distanță de două treimi de la intrare, în părți vezi două alei subterane inguste, pline cu sticle. Multe din aceste sticle sunt cu vin din anii 80.



Excursia s-a incheiat cu degustarea vinurilor celebre de Purcari. Unul mai gustos ca altul. Surpriza serei a fost să gustăm vin din lotul de sticle care au fost imbuteliate în 1984, vin care a fost ales pentru a fi servita și regina Angliei la o ceremonie a sa ( nu tin minte care anime :-) ). Odată aflat pe teritoriul acestei fabrici-castel, ești cuprins de legende și tradiții aduse din trecut.

Frumos și impresionant - vinăria Purcari. Parteneri: Bemol, Unibank, CEED II , Moldova Wine Day, Chateau Vartely și Purcari. Perteneri media: VIP Magazin și Altitudine

După cum ziceam in articolul anterior, în aceasta saptamana voi veni zilnic cu o postare nouă. O postare in care voi incerca succint să îmi impărtășesc impresiile avute pe parcursul zilei respective. Astăzi am mers pe la 4 fabrici de vin, așa cum era preconizat și în program: Mileștii Mici, Cricova, Romanești și Chateau Vartely. Un traseu destul de frumos. Căci, cine nu a auzit de Mileștii Mici, Cricova sau Chateau Vartely?! Aproape toți turiștii au inclus un punct cu vizitarea a unui beci sau altu din preajma capitalei. Despre fiecare fabrică in parte ai de spus foarte multe.

 



Chiar dacă și pana a le vizita astăzi, știam despre activitatea si frumusetea pe care o intalnesti aici, oricum, astăzi, am avut ocazia sa aflu/văd multe lucruri noi si interesante. Fiecare beci are o istorie aparte. Iar in beciuri sunt vinuri de cea mai buna calitate (din spusele ghizilor).         







Mi-a plăcut mult cum sunt amenajate galeriile subterarne de la Cricova. Au instalate semne rutiere, semafoare speciale. Frumos.

Surpriză plăcută ne-a oferit fabrica de vin de la Romanești, intr-un sat de lângă Peresecina. Am fost plăcut suprinsă de activitatea extinsă a acestei fabrici. Chiar daca nu au beciuri in galerii subterane, proprietarii au cu ce se mandri, și anume, cu vinuri si divinuri de calitate. Mai intai de toate am vizitat podgoriile unde lucrarile de culegerea strugurilor era in toi. Acolo am vazut pentru prima data combina pentru culesul strugurilor. O masinărie care inlocuiește munca a 150 de oameni. Costul ei fiind in jur de jumătate de milion de lei.





Am mancat si mere de pe un loc cu o panorama frumoasa spre cateva lacuri. Iar spre final am facut degustații la vinuri si divinuri. Ce-i drept, finalul a fost unul destul de lung :) . Am degustat 14 vinuri, un divin și o visinată. Pentru prima data am degustat si, asa-zis tulburel din acest an :) . Seara am ajuns la Chateau Vartely Wine. E un loc de rai. Are panorame spre orasul Orhei care se vede ca in palma cu mii de luminte jucăușe. Pe teritoriul fabricii sunt casute pentru cazare, restaurant, sala pentru degustații si desigur locul unde se produce acea licoare atat de mult apreciată pentru gustul si aroma ei. După o mică excursie prin beciurile cu butoaie imense din inox, am vizitat si locul unde se prepara tuica. Ceea ce nu știam ca are și astfel de produse această fabrică.



Aici, chiar de la intrare, imaginea pe care o vezi iti inspiră că ai venit intr-o locatie unde calitatea este pe primul loc. Atat la fabricarea vinurilor cat si la deservirea clientilor. Despre consumul corect de vinuri si aprecierea lor voi reveni intr-un articol la finalul intinerarului nostru din cadrul proiectului ”Redescoperă Moldova. Drumul Vinului”.

 



Parteneri: Bemol, Unibank, CEED II , Moldova Wine Day, Chateau Vartely și Purcari. Perteneri media: VIP Magazin și Altitudine.

Portul tradiţional este o mândrie a fiecărui popor. Pană nu demult au fost în vogă hainele cu motive traditionale chinezeşti, tătare, turcești sau indiene. În aceasta vară, unii designerii au început a pune în evidență în colecţiile lor și motive tradiționale româneşti. Și aici, vorbesc nu doar despre cei din țara noastră. 

Recent, fiind într-o deplasare de serviciu la muzeul Casa Parintească de la Palanca, r. Calarași, fondatoarea muzeului, Tatiana Popa, ne-a vorbit cu multă mândrie despre cum broderiile femeilor din Palanca au ajuns să fie incluse în colecțiile unui designer al revistei VOGUE, Germania. 

Am simţit și eu acea mândrie când priveam pozele cu manechinele din revistă care erau îmbrobodite cu batikuri croșetate pe la margini și legate în două rânduri pe cap, iar pe costumele lor erau aplicate broderiu, toate făcute de meşteriţele din Palanca. Arătau pe cât de frumos, pe atât de scumpe.  Aici, un video cu making-of unde manekinele pozează, iar de la 1 min. până la 1,18 vedeţi și batikurile despre care vă ziceam mai sus. Costumele, pe site, nu le-am găsit.) :) Ar fi corect sa fie scumpe, luând în consideraţie munca depusă cu multă meticulozitate pe pânzele albe din in, bumbac sau cânepă. Dar, în acelaşi timp, mă întreb, oare câte femei și-ar putea permite să-și cumpere o astfel de broderie, în special, pe o ie ? Cu siguranţă, nu prea multe. Și asta pentru că o ie costă de la 500 MDL până la 200-300 euro. 

Ori, o altă soluţie ar fi să găsească o bătrînă care a primit drept zestre haine tradiționale portului moldovenesc păstrate cu sfinţenie, și să o convingă să le vândă pe câteva parale. O ideie pe care am auzit-o la Festivalul iei (sâmbătă, 10 august,2013, Chişinău).  Iar în cel mai bun caz, sa înveţe să îşi le brodeze singure. Cât despre ”Festivalul Iei”, la care am fost invitată și eu în acest an pentru a prezenta o iei a unei meşteriţe, pot spune că, e o ocazie în plus să cunoşti acele femei care coase și brodează ii. În tara noastră sunt multe cu care te poţi mândri.  Tot aici, am aflat cât de importante sunt semnele geometrice brodate pe o iei și cât de mândre sunt meşteriţele care cunosc semnificaţia lor. 

Nu doar pe iile femeilor scenele despre "început" și "sfîrşit" sunt prezente, dar și pe cămăşile barbaților. Studierea acestora se face ani de zile, iar atunci când întâlnești un astfel de om, poţi sta cu gura căscată ore întregi descifrându-ți semnele brodate de pe iia pe care o porți.   

La Festival am prezentat iile a două meșterițe: Antonina Rusu din Chisinau și Maria Ciobanu - Fălești. Cea din urmă m-a impresionat mult cu iscusința ei și cunoștințele pe care le posedă în crearea iilor, dar și sinceritatea cu care îmi vorbea. Or poate că, blandetea și zâmbetul ei îmi aminitea de maică-mea.  

Despre costumul popular moldovenesc destinat pentru femei, la acest festival, am aflat că în structura sa trebuie să fie așa componente ca: învelitoarea de cap, (adică acel batik tradițional), de corp (iia, catrinca, hota, șorț ), încălțămintea, bijuterii și accesorii, care reieșind din diferite situații concrete sau  importanța zilei și sărbătorii, la rândul său se schimbă. Toate acestea mai țin și de vârsta și statutul social al femeii, carcaterul sezonier și felul ocupației, simbolistică și preferințe, zonă de circulație și multe altele. 

În week-endul din 27-28 iulie am participat la cea de-a doua ediţie a Cuptorului Blogosferic, avut loc la Orheiul Vechi. Un eventfest organizat de bloggeri pentru bloggeri. A fost ceva nou pentru mine. Mi-a plăcut. Mi-a plăcut să cunosc oameni activi, dornici de a contribui în schimbarea societății în care trăim. Ca să vă convingeți, voi descrie programul pe care l-am avut.

Startul a fost dat cu un offline cu Directorul General MOLDCELL - Dl. Barkin Secen. Discuția a fost una simplă, pozitivă și poate chiar amicală. 

În următoarele ore, cei 20 de bloggeri înscriși la concurs, au purces la generarea unor idei de proiecte sociale care, ulterior să fie implementate. (Un punct foarte important pentru care ne-am adunat.) Fiind patru echipe a câte patru bloggeri, au fost propuse următoarele idei de proiecte sociale: - Promovarea și informarea societății despre Legea 2%. Cu alte cuvinte, 2% din impozitul pe venit să fie direcționate pentru dezvoltarea unui ONG sau proiect social. Autorii (Nicu Apostu, Ana Gorea și Natalia Munteanu) ne explică mai multe detalii în acest video și pe pagina de facebook, accesând aici . -Amenajarea scuarului din fața teatrului ”A. Cehov”. Scopul fiind de a crea un loc de comunicare, interacțiune socială și agrement urbanun. Pentru aceasta necesită un plan de acțiuni pentru amenajarea scuarului din fața acestui teatru din centrul capitalei.  Autori: Victor Chironda, Colesnic Daniela, Zgherea Vadim și Iuliana Mămligă. Video  - Păstrarea locurilor publice curate de cojile de semințe. Ideia acestei inițiative este de a reaminti persoanelor care se odihnesc pe băncile din parcuri, cât și a celor din stații să nu scuipe pe jos cojile de floarea soarelui. Ideie promovată prin aplicarea anunțurilor în locurile respective și a rețelelor de socializare. Autori: Dumitru Munteanu, Cătălina Bucos, Lucia Tăut și Dumitru Gudumac.  Video   - Vopsirea urnelor din parcul ”Valea Trandafirilor” în culori vesele, prin care să atragă atenția celor care se odihnesc în zonă să nu arunce gunoiul pe jos, ci să-l ducă la urnă. În acest fel, să sporească menținerea curățeniei în parc, în plus, ar înfrumuseța zona. Autori:  Carolina Dogaru, Irina Crețu, Lia Ciutac și Vadim Suveica.

După prezentarea acestor idei ale bloggerilor, pe internet, s-a dat startul votingului, iar ideia de proiect propusă care a acumulat cele mai multe like-uri, a fost premiată cu 5000 lei de Fundația Edelweiss.  A câștigat ideia despre Legea 2%.

După prânz, programul a continuat cu o lecție despre degustarea vinurilor.Aceasta ne-a fost oferită de Gilda Vinurilor Moldovenești și Asociația de Sommelier din Moldova. Un subiect despre care voi scrie un articol aparte.    







Cu dispoziție și plini de idei mărețe, s-a trecut la o altă competiție la fel de interesantă și plăcută, ultima din programul propriu-zis, FRIGĂRUII. Carnea ne-a fost pusă la dispoziție de Producătorul de carne și mezeluri ROGOB .  

Câştigătorii au fost: toţi cei care au mâncat frigărui. Pot să zic că au fost cei mai gustoși frigărui pe care i-am mâncat, cel puțin în acest an :).  Deaceea, MULȚUMESC  ROGOB.

Fumul scos de gratarele pentru frigărui Ziua a fost încheiată în jurul unui rug la care s-a cântat şi povestit întâmplări hazlii. 



În următoarea zi, din ”grădina” sediului Rezervaţiei ”Orheiul Vechi”,  am pornit pe drumurile satului Butuceni.  Un sat plin de istorie și tradiții populare moldovenești. Chiar dacă multe din pensiunile construite recent au un iz de modernism, dau culoare localității. Iar cei care merg pe acolo sunt îndemnați să le cunoască cu tot cu bucătăria tradițională moldovenească. 









Le mulțumesc mult bloggerilor care au organizat cu succes si cea de a II-a ediție a #cuptoruluiblogosferic. Iulian Bercu, Eugen Luchianiuc, Valeriu Pașa și Dumitru Munteanu. Sper ca, în următorii ani  #cuptorulblogosferic va avea continuitate, iar ideile care se vor propune, să aducă rezultatele dorite.

De multe ori auzeam expresia ”În țara asta nu ai ce vedea...” pe motiv că e mică. Ei bine, chiar dacă e mică, pot spune cu mâna pe inimă că avem o țară în care pot fi văzute locuri foarte FRUMOASE, PITOREȘTI și chiar UNICALE. În cei șapte ani în care am colindat această țară (realizând videomagazinul despre mediu și ecologie de la TV M1) de la un capăt la altul, am reușit să descopăr un număr foarte mare de locuri turistice. Din păcate, cam 70 la sută din ele nu sunt cunoscute de publicul larg. În multe cazuri, chiar nici de cei care locuiesc în preajma lor. Și cu toate acestea, mai sunt locuri frumoase în Moldova pe care înca nu le-am văzut. Drept dovadă este această biserică din lemn care se află chiar în capitală, lângă porțile orașului. Am vizitat-o azi, 21.07.2013.

Este un monument din sec.17. Una asemănătoare este și în satul Palanca, r. Călărași. Să descriu toate locurile pitorești pe care le cunosc din RM, nu cred ca ași reuși să le pun într-un singur articol (scuzați de ”modestie” :D ). Deaceea, mai jos postez  poze la doar câteva atracții turistice din MD mai puțin cunoscute pentru mulți locuitori ai țării noastre (dar binecunoscute pentru ecologisti, speologi și arheologi) și pe care am reușit să le fotografiez.

Cariera de ghips de la Criva

stand-up din caushul excavatorului :) În satul unde Prutul intră pe teritoriul țării noastre, activează unica carieră de ghips din RM. La această carieră lucrează mulţi locuitori din satul Criva. Partea de sus a satului are de suferit în urma exploziilor care au loc în carieră. În urma extragerii ghipsului din cariera, a fost descoperită Peștera ”Emil Racoviță”, numită de unii speologi și Zolușca, din cauză că ieși plin de noroi din ea.

 Această peșteră ocupă locul 6 din Europa, după mărime, și locul 8 din lume (așa ziceau speologii din imagini). Din spusele lor, peștera a fost plină cu apă, râuri subterane în trei nivele. Primul râu a fost pompat în r. Prut de exploratorii carierii de ghips de la suprafață, pentru că le inunda cariera.

Doar 30% din peșteră se află pe teritoriul R. Moldova, 70% pe teritoriul Ucrainei. Până în prezent a fost studiată de oamenii din domeniu - 80 la sută. Ca să nimerești în galeriile sale foarte mari, trebuie să cobori printr-o fântână de 40 m adâncime, apoi să te târăști cam 10 m pe burtă prin noroi, după care îți apare o lume fantastică subterană cu stalactite si cristale de ghips care lucesc la lumina reflectoarelor.

Vedere din satul Duruitoarea Veche, sat din componența orășelului Costești, r. Râșcani.

În cursul r. Prut de la Criva pană la barajul Costești Stânca sunt formate mai multe insule. Pe unele din ele, păsările de baltă - pescăruși, cormorani,etc.- îşi fac cuiburi și clocesc ouăle.

Cuib cu ouă de pescăruș

Cheile Duruitoarea Veche. În aceste stânci au fost descoperite oase de mamut, urs și obiecte din perioada preistorică. În sat există și un muzeu unde pot fi văzute acele obiecte. Mai există și o grotă foarte mare. Asemănătoare cu cea de la Butești, r.Glodeni.

Lacul de acumulare Costești-Stânca. Pe beton se văd linii, urmele lăsate de nivelele de apă din mai mulți ani. Prima de sus este urma lăsată de apele reținute în lac în 2008.

Râulețul Draghiște din Rezervația Fetești, loc numit și  Mica Elveție a Moldovei.

Stâncile care înconjoară satul Fetești, r. Edineț. Fiecare stâncă are câte un nume dat de localnici.

Golful Ciuhur şi satele Văratic şi Horodişte. Destinaţii turistice care m-au impresionat sunt și în raioanele Nisporeni, Hâncești, Cantemir şi Cahul, despre care voi scrie in alt articol. Cât despre r. Cahul ași menționa în mod deosebit, frumusețea care ne-o oferă în perioada verei cârdurile de pelicani. La fel de multe locuri frumoase care merită a fi vizitate sunt şi pe cursul râului Nistru. Acestea incep cu s.Naslavcea, unde Nistru intră în RM. Tot aici este şi Rezervaţia "33 de vaduri", un loc ferit de aglomeraţie, unde doar câte un tren sparge liniştea stâncilor impunătoare.

O altă zonă puţin cunoscută, cred ca este şi Rezervaţia "Colina Casca" din s. Cremenciug, r. Soroca.

Rezervaţia "Colina Casca"

Terenuri agricole de peste Nistru. Ucraina.

Colonia de cormorani. Voi încheia acest articol cu câteva imagini de la Nistrul de Jos. Zonă unde se află unica mlaştină luată sub protecţie de stat de la noi, Mlaştina Togai. (Mi-a placut cum vorbeste nenica :) ) PS. nu am spus tot, așa că... to be continued!

       Cine nu a auzit de zimbrii de la Pădurea Domnească?! Cu siguranţa dacă nu i-aţi văzut în realitate, atunci  i-aţi văzut la televizor sau prin pozele ziarelor care au scris despre marea atracţie a Rezervației Pădurea Domnească.  

       Eu am fost pentru prima dată în această zona în anul 2006, atunci cei trei zimbri aveau deja un an de cand erau stăpînii acelor 32 ha de pădure și poieni. De pe atunci ni s-a spus că orice zimbru trebuie să poarte un nume. Cele două femele și un mascul aduşi din Polonia au nume poloneze, pentru că acolo unde se nasc trebuie să și primească numele. Acesta trebuie să conţină și iniţialele ţării în care s-a născut zimbrul. În țara noastră au fost fătați deja 4, plus încă doi care nu au supravieţuit. Toţi au câte un nume pus de angajaţii Rezervatiei, însă nu și ultimul pui de zimbru. Acesta a apărut pe lume acum o lună (începutul lunii iunie 2013), dar pană la moment încă nu are un nume. Specialiștii de la Rezervație spun că ar fi mai corect ca zimbrii să fie "botezaţi" și de societatea civilă. De aceea, ne roagă să-i ajutăm să găsească un nume pentru puiul de zimbru, e un mascul.

       Toţi cei care doresc să propună un nume pentru un zimbru să-l scrie mai jos în căsuţa comentariilor. Numele care va fi mentionat de mai multe persoane, acela va fi ales pentru a numi puiul de zimbru.        Una din condiţii este ca, numele să sune frumos și la anexarea iniţialelor ţării noastre MD. Până acum zimbrii au fost numiți MDragos, MDinu, MDan.                                      

Zimbrii din imagine au doi ani și se numesc MDinu, MDan. PS. Nu ramâneți indiferenți!!! Participați!

Este un inceput de a insira gandurile despre tot ce imi trece prin cap. Nustiu cat de des voi reusi sa scriu ceva aici, sau cat de interesant imi va fi sa fac asta, insa am zis sa incerc, daca tot am intalnit oameni care fac acest lucru de ani de zile. Cine stie, poate va ajuta la ceva bun pana la urma.:) Va salut!