News from Paris

Aseară, am ieşit la un pahar de vorbă de-a lungul Canalului Saint Martin şi s-a nimerit ca barul cu paharul să aibă în faţă un restaurant coreean. Ei, după ce am văzut pe Internet că părerile sunt bune, n-am ezitat să ne îndreptăm spre el şi să gustăm. Vă daţi seama că dacă scriu despre el, înseamnă că a fost experienţă de dat mai departe. A fost aşa bun, de-mi vine să vorbesc numai despre asta şi mi se face gura apă de fiecare dată când îmi amintesc.

Dacă sunteţi prin zonă, nu ezitaţi să intraţi şi să gustaţi barebecue-ul plin de savori la preţ accesibil  (ţin să precizez). Să ştiţi că se îndeseşte coada mai pe la 21h00, dar se poate face rezervare.

Puteţi citi şi aici în caz că vreţi să auziţi despre alte restaurante coreene la Paris.

Ossek Garden 14 rue Rampon 75011 Paris Tel. 01 48 07 16 35

 

Acum două săptămâni, am mers cu niște prieteni la restaurantul georgian „Pirosmania”. Mi l-a recomandat o prietenă rusoaică, am mâncat muuult, ieftin și într-un cartier frumos. Așa că dau adresa mai departe. Dacă sunteți pe lângă Sorbona, dați o tură pe aici.

Postez și câteva poze, ca să vi se facă poftă:):

Pirosmania 6 rue Boutebrie, 75005 Paris

Hello lume! N-am mai scris de o veșnicie, știu. Adevărul e că lucrurile au luat o întorsătură neașteptată și, uite așa, m-am trezit peste noapte cu job, deplasări frecvente în străinătate, perioadă de probă (nu s-a terminat încă, de altfel), iar weekend-urile mi s-au transformat în perioade de somn intens și lenevit. Acum să nu credeți că nu am mai făcut nimic, dar capul chiar nu mi-a stat la scris.

Sâmbăta trecută, ne-a venit o poftă de concert și am căutat ceva prin cartierul în care locuim. Așa am dat de festivalul Indie Air, care se ține la Paris de pe 7 martie pănă pe 15 aprilie. Și am ajuns să descoperim la Espace B trupa Gunwood Circle. Mi-a plăcut de ei enorm de mult, vă las să îi descoperiți și voi :

De atunci, vocea răgușită a solistului e pe „repeat” în căștile mele.

ⒸAllocine

De câteva săptămâni, am tot căutat să văd filmul ucrainean The Tribe, dar nu reușeam: ba eram plecată din Paris, ba nu mai rula la cinematograful de lângă mine, ba îmi era lene să mă deplasez la un alt cinematograf. În sfârșit, sâmbăta trecută am ajuns la film.

L-am văzut într-o sală mică-mică, de vreo 40 de locuri aș zice, la Mk2 de la Beaubourg. De obicei, după ce văd un film și decid să scriu despre, utilizez numai cuvinte de genul: frumos, emoționant etc. Ei, nu prea e cazul la The Tribe, că frumos nu e, dar e un film DE VĂZUT, asta este cert.

Pentru cei care nu cunosc povestea, filmul The Tribe este regizat de ucraineanul Myroslav Slaboshpytskiy sau, mai bine zis, regizorul cu nume pe care n-o să reușesc să-l rețin vreodată și este un film mut. Mut, da, fără nici măcar vreo subtitrare. Filmul relatează viața de zi cu zi a unui gang de prostituate și racheți dintr-un internat pentru surdomuți din Kiev. În Franța, a fost foarte bine primit de public și a câștigat marele premiu la Săptămânii Criticii din cadrul Festivalul de Film de la Cannes din 2014.

Filmul este brut, uneori crunt. Trebuie să recunosc că a trebuit să închid ochii uneori și nu eram singura. Tipul care stătea lângă mine a ieșit din sală la una din scene și nu s-a mai întors. L-am asociat pe Slaboshpytskiy cu Mungiu pe alocuri. O să vă dați seama de ce când o să-l vedeți.

Slaboshpytskiy spune că dintotdeauna și-a dorit să facă un film mut, fără vreun cuvânt rostit, un film pe înțelesul tuturor, astfel să aducă un omagiu filmului mut. Slaboshpytskiy, jos pălăria, ți-ai atins scopul! Filmul durează mai mult de două ore, dar nicidecum n-am avut vreo senzație de plictiseală sau nedumerire…

Weekend-ul trecut a fost weekend-ul dedicat cinema-ului, asta pentru că am mers la două filme. Nu mai văzusem un film la cinema de câteva luni, asa că lista cu ce vroiam să văd se cam îngroșase.

Am mers la Mommy de Xavier Dolan și Gone Girl de David Fincher. Pe ambele vi le recomand, ambele tratează niște subiecte atipice: povestea unui adolescent care suferă de sindromul ADHD (Mommy) și poveste unui cuplu în care manipularea și supunerea sunt la ordinea zilei (Gone Girl).

Și nu aș putea să nu zic câteva vorbe despre Xavier Dolan, pentru că :

are doar 25 de ani, dar a făcut deja cinci filme a câștigat Premiul Juriului la Festivalul de la Cannes 2014 pentru filmul Mommy.

Ce să mai, este un geniu. L-am auzit pe un tip în sală zicând: Dolan este un fel de Almodovar al Quebecului.

 

Hai să vă povestesc despre o ultimă experiență din weekend-ul trecut, aceasta fiind, după părerea mea, cireașa de pe tort :am fost pentru prima oară la un cabaret. Cabaret New Burlesque îi zice, iar spectacolul a avut loc în cadrul Festivalului d’Ile de France, la Circul d’Hiver Bouglione.

Cabaret New Burlesque

Vă întrebați probabil ce este acel Cabaret New Burlesque, căci așa m-am întrebat și eu. Este o trupă de cabaret din SUA, cinci fete cu forme generoase și fără complexe, plus un bărbat cowboy. Spectacolul lor este un melanj de music-hall și new burlesque, acesta din urmă fiind o mișcare artistică și feministă care își face apariția în SUA în anii ’90, iar dansatorii se dezbracă sau chiar practică striptease-ul (mai multe despre new burlesque aici). După niște căutări pe Internet, am înțeles că trupa de Cabaret New Burlesque e prezentă pe scenă franceză de prin 2000 și ceva, dar a devenit celebră începând cu 2010, când au jucat în filmul Tournée (Turneul), pe care l-am văzut acum câteva zile, dar nu mi-a plăcut spre deosebire de spectacol.

Spectacolul s-a desfășurat numai în limba engleză, cu Kitten on the Keys, una dintre membrele trupei, în calitate de moderatoare, care și-a făcut treaba de minune, cu mici adaosuri de franceză pe ici-colo tocmai ca să dea o notă de umor spectacolului. Iar pe lângă umor și dansuri provocatoare, am avut parte și de muuuultă muzică, cu invitați speciali, precum actrița spaniolă Rossy de Palma, cântărețul portughez  The Legendary Tigerman și alți artiști francezi.

Au turnee prin toată Franța și toată Europa, așa că n-aveți de unde să știți cum se ivește ocazia. Chiar merită văzut. A fost un moment în care am aplaudat aproape în continuu, am râs copios și m-am emoționat. Am râs nu numai pe parcursul spectacolului, dar și la ieșire. De fapt, când am ieșit din sală, toată trupă era deja în hol și ne întâmpina cu zâmbete, goodies-uri și glume.

Iar ca să vă faceți o idee despre spectacol, iată și un filmuleț.

 Cirque d’Hiver Bouglione

Aș vrea totuși să spun vreo două vorbe despre Circul Bouglione, că este pur și simplu splendid, dar, mai ales, totul s-a sincronizat cu cei de la Cabaret New Burlesque: sala, luminile, cadrul. Circul de iarnă a fost fondat în 1852, iar din 1934 a fost preluat de cei patru frați Bouglione. Numele Bouglione este foarte  cunoscut în lumea circului francez. Am mai scris aici câte ceva despre Bouglione.

Si câteva poze făcute cu telefonul, nu extrem de calitative:

Dă clic pentru a vedea prezentarea.

Gaîté Lyrique, Paris

Cum ziceam în articolul de ieri, am fost zilele trecute la o expoziție despre Tanger, dacă pot să-i zic expoziție, la Gaîté Lyrique. Eram curioasă să văd cum arată clădirea Gaîté Lyrique, fiindcă auzisem că ar fi una frumoasă și tare mă uimea faptul că am trecut pe lângă ea de sute de ori  și nu am vazut-o. Dar, vorba omului, poți să locuiești toata viața la Paris și tot să nu le cunoști pe toate.

Revin la expoziția despre Tanger, cum ziceam, nu prea aducea a expoziție. Mi s-a părut mai mult un târg de la care să-ți achiziționezi tot felul de bijuterii și alte elemente de decor made in Tanger. Ce-i drept, era o sală în care se proiectau scurtmetraje despre Tanger, dar noi am ajuns exact la momentul în care avea loc o conferință. Cum aceasta începuse deja de ceva timp, nu prea aveam cum să asistăm. Prin urmare, singurul lucru din care am putut învăța și eu ceva despre Tanger a fost o carte, de fapt, o culegere de fotografii din Tanger făcute de un fotograf francez. Răsfoind-o la librăria de la Gaîté Lyrique, am aflat că Tanger ar fi un orășel din Maroc, cu străduțe strâmte, în care se mănâncă mult pește, iar oamenii își pun hainele la uscat mai peste tot, chiar și în locuri total atipice.

Una peste alta, într-adevăr, Gaîté Lyrique sau Théâtre de la Gaîté este o clădire frumoasă. Actuala Gaîté Lyrique, adică cea de-a doua (prima construcție din 1763 a fost demolată), datează de pe la 1861, iar funcțiile acesteia au evoluat de-a lungul vremii, de la teatru/operetă/balet până la parc de atracții. Începând cu anul 2011, Gaîté Lyrique devine un centru cultural dedicat artelor numerice și muzicii de actualitate. Că veni vorba de arte numerice, mi s-a părut chiar incitant, doar că nici la capitolul „colecții permanente” n-am văzut mare scofală în afară de niște jocuri video.

Ce să mai zic, Gaîté Lyrique nu mi-a plăcut deloc în ceea ce privește expozițiile. Dar poate sunt ei buni ca și organizatori de concerte și festivaluri, că agenda lor pare stufoasă. Rămâne de văzut.

La Gaîté lyrique 3 bis rue Papin 75003 PARIS Marți-Sâmbătă: 14-20 Duminică:12-18     

Heyyyy!Mai e cineva pe-aici?Știu, n-am mai scris de-un car de ani, dar m-am întors și mi-am reluat experiențele culturale pariziene cu sârguință :). Una dintre ele urmează mai jos:

De fiecare dată când ajung pe lângă Centrul Cultural Georges Pompidou, e musai să trec și prin atelierul Brâncusi. A devenit aproape inevitabil, bineînțeles, dacă mă aflu acolo între orele 14-18, atelierul fiind închis în restul timpului.

Sâmbăta trecută, trebuia să ne întâlnim cu niște prieteni prin Beaubourg să mergem la o expoziție la Gaîté Lyrique și, cum treaba s-a lăsat puțin așteptată, am hotârăt să „ardem” timpul prin atelierul lui Brâncuși. Și vă spun sincer că, de fiecare dată când intru acolo, mă simt ca și cum ar fi fost pentru prima oară.

Atelierul Brâncusi din Paris a fost creat ca urmare a testamentului lăsat de Constantin Brâncuși în anul 1956, la un an de la data morții. Prin acesta, sculptorul de origine română ceda statului francez totalitatea atelierului său, adică toate sculpturile, fotografiile, instrumentele. La dorința artistului, atelierul a fost reconstituit ținând aproape întocmai cont de dispunerea operelor în atelierul real al sculptorului, unde fiecare creație își avea propriul loc și spațiu. Primele două săli sunt cele mai bogate în ceea ce privește importanța operelor. Aici putem vedea renumitele sculpturi Sărutul, Poarta Sărutului, Coloana Infinitului, Pasărea în spațiu, Muza adormită etc. Celelalte două săli sunt puțin mai practice, deoarece conțin instrumente de muncă și lucrări neterminate.

Vă invit să mergeți ori de câte ori aveți ocazia, să admirați acea părticică din România, pentru că veți ieși de-acolo cu o doză de atitudine „zen”. Și știți de ce? Pentru că nu se stă la coadă, nu e aglomerat, iar oamenii sunt chiar „zen”.

Atelier Brancusi Place Georges Pompidou L-D:14-18. Inchis: Marți Intrarea: gratis

Weekend-ul trecut, am dat peste un articol despre locuri cu terase faine de vizitat la Paris pe timp de vară. Din paragraf în paragraf, am ajuns să citesc despre un spațiu cultural inedit, încă necunoscut de ochii mei, La REcyclerie. Iar ieri am fost să văd ce-o fi de capul lui. Și voi, ca și mine probabil, o să vă întrebați în ce anume constă neobișnuința locului. Stați calmi, urmează să vă povestesc.

La REcyclerie a fost creat pe locul unei foste gări, Gara Ornano, trenurile căreia deserveau centura mică a Parisului începând cu 1869. După ani lungi, în care a servit drept adăpost celor fără acoperiș și a ajuns într-o stare deplorabilă, o mîină de oameni implicați în alte proiecte culturale pariziene au hotărât să creeze La REcyclerie, un loc cultural cu o serie de funcții: restaurant, bar, cafenea, magazin de fructe și legume, spațiu pentru ateliere pe subiecte culturale și ecologico-sociale și, în curând, o fermă urbană.

Scopul locului, ca și al atelierelor de aici, este să-l învețe pe om să consume responsabil, să-l îndrume să recicleze și să reutilizeze obiectele vechi. (Câteva dintre subiectele de workshop: Cum să faci cosmetică 100% handmade, Street art pe mobilă veche, Cum să fabrici o căsuță pentru păsări). De aceea, și decorul de La REcyclerie a fost creat numai din vegetație și obiecte reutilizate.

V-am zis mai sus că au și un restaurant, dar nu cred că v-am dat pe spate cu aceasta, doar nu de restaurante ducem lipsă la Paris :). Caracterul său inedit constă în faptul că vi se propune să descoperiți bucătării din cele patru colțuri ale lumii. În fiecare săptămână, se onorează bucătăria unui popor. Dar să nu vă așteptați la o gastronomie sofisticată, obiectivul lor este promovarea conceptului de „street food” și, mai ales, a ritualului de a împărți mâncarea între prieteni.

Ne-a plăcut enorm de mult locul. Am sorbit cu plăcere un pahar în fața celor două platforme de cale ferată, alături de bobo parizieni (termen francez cu semnificația „burghez boem”). Am avut parte și de un iarmaroc de vechituri, organizat, cu siguranță, în fiecare duminică. Parcă am plecat de acolo cu un aer de bunătate, de optimism, de soare în suflet.

Vă recomand locația, merită s-o vizitați chiar dacă nu locuiți în zonă și aveți de parcurs kilometri.

La Recyclerie 83 boulevard Ornano 75018 Paris

Aseară, am fost să mâncăm la un restaurant despre care citisem doar vorbe bune, Les Routiers (Camionarii) îi zice și e un restaurant cu vreo 45 de ani de experiență. Doldora mai mereu de oameni și mâncare, am încercat acum ceva timp să mâncăm aici, dar treaba nu merge fără rezervare. Curiozitatea era și mai mare cu numele de „camionagiu” pe care îl avea și faptul că era unul dintre singurele restaurante franceze din cartier. Cred că v-am  mai povestit că stau într-un cartier cosmopolit, în care s-au întâlnit culturi din diverse colțuri ale lumii și e aproape utopic să găsești un restaurant 100% francez, chiar dacă suntem la Paris.

Les Routiers ne-a adus o experiență foarte plăcută, în primul rând pentru că iscusința culinară a șefului de la bucătărie ne-a dat pe spate. Așa pot rezuma: am mâncat muuuult, buuun și nu foarte scump, am socializat cu o masă italiano-spaniolă, iar la sfârșit chiar și cu un camionar. Nenea camionarul ne-a povestit, sorbindu-și cel de-al doilea pahar de coniac, că a ajuns aici din întâmplare, descoperind pe Internet restaurantul. Ne-a mărturisit că ezită dacă să doarmă în camion sau la o duduie de i-a lăsat numărul de telefon. Mi-a plăcut că masa de oameni prezentă acolo nu aparținea unui anumit grup socio-profesional sau unei categorii de vârstă: puteai să vezi pensionari și tineri necăsătoriți, camionari și oameni din publicitate, francezi și multe alte naționalități.

Vi-l recomand dacă sunteți prin zonă. Să gustați neapărat în antreu „Oeufs cocotte au four, aux crevettes, crabe ou saumon fumé”, (ouă la cuptor cu somon, creveți sau crabi), sunt pur și simplu delicioase. Iar la felul principal-orice tip de carne cu un sos de ciuperci (au mai multe tipuri de ciuperci).

Restaurantul este recomandat și de ghiduri turistice precum Le Routard sau Table Gourmande din anul 2006.

Restaurant Les Routiers 50 Bis rue Marx Dormoy 75018 Paris