Oamenii mor. Tu mori, moare ea, o să mor și eu.
Ce ar fi dacă te-ai putea vedea dintr-o parte cînd mori? Să evadezi din trupul tău și să te privești. Să te privești așa cum chiar tu ești. Să-ți explorezi mintea. Să vezi fiecare persoană pe care ai rănit-o. Să vezi cum tu i-ai influențat cursul vietii. Să vezi cum tu ai fost rănit. Să te vezi cînd erai un omuleț mic și bun și apoi brusc cînd nu mai ești așa. Îți place ce vezi? Unde își lasă oamenii inocența, bunătatea? Cu siguranță trebuie să fie un tărîm undeva, pentru că toate aceste bucăți umane trebuie să se refugieze undeva. Ori poate mor și ele?
Știi. Eu mă întreb la ce se gîndesc oamenii cînd mor. Oare își văd pentru cîteva clipe toată viața ca pe un film? Ori poate regretă că nu au zis ce au dorit? Ori poate regretă viața care au dus-o? Ori poate pur și simplu se gîndesc la culoarea pereților care-i înconjoară?
De ce oamenii mor? Din pateticul motiv »așă Dumnezeu o vrut»? Mor de la vicii?
Toți spun că fumatul ucide. Ce nu ucide? pînă și materialul hainelor e toxic.
Părinții ne spun »nu fumați, nu beți» dar niciunul nu spune să nu ai încredere în oameni, să nu te îndrăgostești. Oare asta nu omoară? Iubirea e sănătoasă? Oamenii îs sănătoși?
Oamenii spun să lași fumatul, dar niciunul nu-ți spune »să te lași de oameni»… și așa de simplu ar fi.
