Stranger in the night | Because nobody knows my soul !

Nu stiu ce sa scriu , ma ineaca gindurile , dar tot nu am ce spune. Imi prind viata intr-un cui si o las sa curga …

Vreau sa vorbesc mult , dar nu am cu cine …sunt atitia oameni care misuna in jur , dar ai mei sunt morti.Nu mai sunt mindra , pentru ca nu mai are cine sa se mindreasca cu mine, nu am fost in stare de nimic bun pina acum , astazi nici macar nu vreau sa mai incerc.Mi-am ingropat visele si sperantele intr-o lume care nu ma primeste.Ma roade acel te iubesc, dar nu am azi cui sa-l mai aduc in prag.Ma cer la ei , dar stiu ca nu ne vom intilni-e prea bun cerul pentru pagani asemeni mie . La fel de buni au fost si ei odata.

Nu esti suficient de bun si nici curaj mai mult decit de ajuns nu se gaseste pentru a pleca.Iubesti pina la absurditate si tot nu exista putere de a indura frinturile de intrevederi periodice sau mai bine zis cind da Domnul. Suferim iluzia unei iubiri neimpartasite si ne distruge iubirea celui de aproape aflat la distanta. Nu poate fi contemplat sentimentul de iubire nerealizata , dar stii cum e sa fii sugrumat de cea a iubitului tau.

E in legea noastra sa confundam realitatea si sa ne bucure ceea ce nu ne apartine si sa ne omoare ceea fara de care nu putem trai . Suntem zeii progresului stiintific , tehnic , dar raminem a fi niste ratati cind vine vorba de valorificarea sufletului si materializarea acestuia.Ne deprima lumina soarelui , dar ne incalzeste camera alb varuita si undeva fragmentata de un verde pal  cu o fereastra prin care bate lumina intunericului nocturn. Simtim aproape strainii si straini devenim in bratele celui de aproape. Ublam si cersim atentia celor care ne gonesc si nu vedem cum se prabuseste fara noi cel care ne iubeste. Ieri fericirea purta un nume , azi doar umbre mai strabat.

E tot primavara,lumea e imbibata cu un aer cald si un miros alintator de cires.E frumos si soare! Si de aceasta data pentru mine primavara a rezervat un set de trairi aparte. Inca mai doare! Duc un dor nebun dupa raceala iernii,acolo era atata caldura , acolo e atata poveste.In a nu stiu cita zi cu soare am murit din nou. Ma arde acest soare,sunt insetata de umbra.

In curand va fi Pastele.Primul Paste fara Credinta mea.Am incetat sa cer iertare, nu duc lipsa de iubire, nu am ce da, nu am pe nimeni.Fiecare plecare cu urma sa. Trec ani, trec oameni, vin amintiri si doare.

Credeam ca mi-am uitat parola de la blog si de la  multe alte inregistrari virtuale … defapt am uitat parola sufletului meu demuuuult adormit.

Am uitat cum se aduna la un loc cuvintele ca sa formeze fraze purtatoare de idei , ginduri , vise , bla bla bla… nu mai cunosc regulile ortografice , cind e timpul pentru o virgula si cind este timpul pentru un punct , defapt am pierdut punctuatia asta si in viata , totul miscindu-se , alunecind pe –––––.

In toata splendoarea tomnatica a anilor trecuti , culegeam zi de zi iubiri necunoscute , fiecare zi – o noua iubire . Eram copil , ma indragosteam de orice adiere de vint care imi mingaia fata sau imi creea dezastre stilistce in par , fiecare noapte care ma prindea in oras adauga cite o culoare la paleta mai putin colorata cu care imi schitam eu visele. 

Am suferit iubiri neimplinite , dar pentru ca eram copil puteam sa ma bucur de ele. Acum ca au plecat , au inceput sa doara si sa ma ruineze . Am pierdut undeva in adinc pensula si acum toate lucrurile ma depasesc pentru ca nu le mai gasesc loc sau culoare in acest dramatic si obosit tablou.

Imi simt pierdut corpul fara suflet , dar nu-i duc dorul , il am fara puteri , dar nu vreau energie , il tin cazut in somn, dar  nu vreau sa ma trezesc .

Ma dau pierduta in uitare , acolo unde imi zburda amintirile.

Hei! Te-am simtit doua nopti la rind… a fost fantoma ta sau o prea puternica senzatie a ceea ce se intimpla  ,nu pot explica si niciodata ratiunea umana nu va fi in stare sa faca asta. Vestea ca nu mai esti m-a tinut in aceste zile amortita.Am incercat sa dorm o zi intreaga si faptul ca ma simteam linistita odata ce ma trezeam aduna foarte multe semen de intrebare…. Oare ai devenit strain pentru mine atita timp cit nu am mai tinut legatura , oare intr-atita am secat eu incit sa nu mai simt nimic si s a nu mai fac diferenta intre cineva care nu conteaza si cineva in care mai curgea acelasi singe ca si al meu????????? Dar astazi incetul cu incetul am inceput sa simt cum inauntru se rup si se topesc bucati de gheata… fara a sti am simtit punctul culminant,,sfirsitul’’. Ti-am vazut azi chipul in fiecare copil cu ochi mari si jucausi ca si ai tai , in fiecare barbat care mergea cu pieptul inainte si capul ridicat , of Doamne cit de mult uram asta la tine ! J In fata ochilor s-au impletit la nesfirsit putinele amintiri care le aveam impreuna si despre tine. Tii minte copilaria noastra?! Serile de vara la bunei si putinele sarbatori cind ne intilneam cu totii la masa?! Eram cea mai mica si mereu ma ignorati cu exceptia momentelor cind nu aveai pe cine enerva si pisca J Nu am fost niciodata apropiati , dar ma deranja mereu distanta dintre noi . Iar acum ca nu ne desparte o simpla distanta ci o eternitate nu pot red ace face undeva acolo sufletul meu si legatura sangvinica care indifferent de orice ne tinea aproape. Iarta-ma e prea tirziu sa spun , dar totusi ! Iarta-ma ca am pastrat distanta,ca niciodata nu am facut-o sa scada … pentru ca niciodata nu ti-am spus ca imi este dor si as vrea sa te vad din cind in cind sis a discuti cu mine asa cum o faceai cu ceilalti , Iarta-ma pentru toate cite nu au fost si puteau sa fie ,pentru tot…Credeam ca odata cu timpul am sa cresc,vom avea aceleasi teme si totul se va schimba , dar nu a fost asa … timpul nu e tocmai cel mai bun ajutor si ragaz; s-a aminat doar pentru o vesnicie in care nimic nu se va mai realiza si nu te voi mai vedea.

Legata de mine si dezlegata de tot ce am fost si am trait nu-mi ramine nimic mai mult decit a face o remarca.

Nimic din ceea ce a fost nu si-a pierdut din nebuna intensitate care tot acest timp mi-a incarcerat sufletul… tot ce s-a simtit a capatat o forma noua , domesticita sub semnul unei triste impacari cu realitatea.

S-au schimbat toate si-au prins un alt sens ,  plin in sine si smerit .

Desi inima nu mai bate in ritmuri adolescentine , ochii pastreaza in siguranta povestea unei asteptari eterne .

Chiar daca nu ma mai ard dorintele de atunci , acum s-au nascut altele mai cugetate,iar  gindurile si-au pierdut aerul poetic cu care bucuram foaia …

Insa ceea ce-mi doresc acum  este ati transmite si a te face sa simti cumva siguranta  ca niciodata nu vei fi singur pe acest pamint.

Datorita victoriei mele obtinute prin intimplarea noastra , voi fi alaturi de tine mereu . Prin rece fenomene ale timpului , in ciuda distantei dintre noi , daca ma  vei chema o sa las totul pentru a deveni umbra ta , sprijinul si refugiul tau

Cind te vei simti uitat de lume , voi fi acolo ca sa-ti creez un nou colt de univers inundat de cele mai plapinde si sincere simturi .Toata grija si partea buna din ceea ce pot oferi va fi permanent in preajma ta si se vor face una cu pamintul doar pentru linistea si protectia sufletului tau.

Indiferent de faptul ca nu suntem decit doi straini unul pentru altul , existenta unuia dintre noi si-a gasit drumul spre casa incetind sa mai fie prigonit si necunoscut de lume .

La moment toate se trag dintr-o vaga senzatie ca timpul s-a oprit in loc , iar eu totusi continui sa imbatrinesc si odata cu aceasta sa-mi las fiinta uscata fara fir de viata in ea , pentru ca odata toata lumea imi era imbracata in dulci note muzicale ale unui murmur de om .

It’s raining… raining again… divine kisses are falling from heaven. Frozen by winter cold and a thirst by renaissance touch, the earth lets itself embraced by crystals’ lyricism from above… lets itself pampered, purely and unconditionally loved, so as humans forgot to do it. Humans forgot to believe and hope, that’s why their faces are gloomy when it’s raining in the outside world. They don’t admit the weather’s ugliness from the own universe. If they believe, they will know after rain the sun is going to shine brighter… the rain is only a respite for regaining love and confidence in humans. Our soul ran dry, our cogitation is dusty and the feeling is rusting… the rain does not quench us any more and the fire does not melt us. We are empty, dry and blocked in the winter’s cold. Its touch is tender, the voice sublime… I don’t want nothing more than close my eyes, lie down on earth and let the drops trickle slowly exploring my body. I want to feel its tenderness letting it wash away my pain and doubt. Only it can listen my silence and understand my stray soul in the failures’ eddy. I thirst and I miss the sentimental rain which can flood my existence for setting my affective mechanism….

Daca sufletele ar fi si ele o materie impozabila , ma tem ca al meu ar fi departe de pericolul acestui fenomen .

Atita goliciune nu a fost in el niciodata… in cazul in care ar fi posibila o radiografie pentru a vedea ce se ascunde acolo , am impresia ca as viziona un episod dintr-un film despre deserturi unde vintul plimba din colo incoace niste uscaturi

In cap nu se intinde decit o pelicula dintr-o veche caseta pe care tehnica instarita a stricat-o si nu mai reda absolut nimic.

Piesele in care ma pierdeam la infinit aveau sens pentru ca ma regaseam in fiecare cuvintel si nu eram tipul de materie umana care asculta la nimereala orice doar pentru a ascunde zgomotul orasului , scirtieturile oamenilor din afara , o prea puternica bataie de inima sau un fel de tic-tac exploziv din creierul obosit si supus presiunii.

Ieri aveam vise , emotii … ieri eu inca mai priveam dintr-un punct perspicace care azi a disparut …. poate am orbit eu de nu-l mai vad sau s-a ascuns el in cenusa timpului de afara. Cine stie?!

Purtam in inima o dragoste imensa pentru oameni care acum imi sint straini si uriti din cauza uitarii … azi eu nu mai iubesc … azi eu imi sint straina si urita

Poate ca la vremea mea am iubit atit de mult incit am depasit limitele si am utilizat toate resursele … la vremea mea eram gata sa-mi dau dragostea in chirie … era multa … eram toata numai iubire .

Azi nu sunt decit o ruina .

Azi sunt plina de lene , incit nici sa urasc nu am puteri .

Azi eu nu las in urma nimic mai mult decit gol si raceala .

Si poate ca toate din cauza ca gindesc prea mult… adun prea multe ginduri si ele imi ocupa toata existenta gonind simtirea si ingreunindu-mi fiinta sub puterea suspiciunilor…

Poate ca ar trebui si eu sa uit pe cineva ?!

Dar cum ???

Ei sunt eu …ei sunt bucatelele cu care m-am construit eu in conceptia relativa a timpului .

Şi totuşi, orele de singurătate, clipele de nefericire, crizele din viaţă, visele şi reveriile, depresia, situaţiile limită, obsesiile, muzica, îndrăgostirea – toate ne spun altceva. Tot ce te scoate din rutina vieţii tale „reale” îţi arată că, trăind fără reflecţie despre tine însuţi, te duci de fapt în jos pe un tobogan de senzaţii, satisfacţii, imagini, bârfe, obiecte, minciună şi strălucire, tot mai departe de nucleul viu al fiinţei tale. Eşti un simplu consumator care se consumă în primul rând pe el însuşi. Şi vei rămâne mereu aşa dacă viaţa nu se hotărăşte o dată să te dea cu capul de pragul de sus.

Mircea Cărtărescu

In transfiguratele umbre ale cetii de afara , mi-as ascunde perfect chipul desfigurat de o profunda tristete si plictiseala. La remarca ca am ochii schimbati nu pot spune nimic ,deoare faptul ca sunt diferiti si de neinteles nu se datoreaza genelor familiale sau naturii ci timpului care m-a coplesit cu multitudinea evenimentelor sale care nicidecum nu ma puteau lasa neschimbata si neclintita. A inghetat privirea ochilor mari si jucausi ,iar sufletul de altadata s-a atrofiat lipindu-se de peretii ambalajului inghetat. Poate ca timpul ma joaca ca pe o marioneta in dependenta de genuri artistice cu toate ca am impresia ca am ramas blocata intr-o singura piesa tragica unde am rolul unui om mumificat pus in imposibilitatea de a face ceva. Frigul de afara mi-a paralizat gindirea de nu mai pot schimba nimic , lasind totul prada lenei si indiferentei.Cred ca am ajuns in ipostaza unei bestii adormite care totusi mai bintuie locurile obisnuite din obligatia de a se prezenta acolo 5 zile din 7 si pentru a teroriza lumea cu priviri ascutite si vorbe reci si nu este nimic mai mult de vina decit timpul de afara sau oboseala care m-a prins intr-un dans lent pina la sfirsit Imi interpretez zilele sub prisma unei rumbe in care fiecare miscare e lenta dar cu ultima daruire de sine ascunsa si nebanuita de nimeni !