moviepacks Blog

http://www.youtube.com/watch?v=m-TdhnFW0As

Based on the celebrated comic book arc, this epic action-adventure takes Wolverine (Hugh Jackman), the most iconic character of the X-Men universe, to modern day Japan. Out of his depth in an unknown world he faces his ultimate nemesis in a life-or-death battle that will leave him forever changed. Vulnerable for the first time and pushed to his physical and emotional limits, he confronts not only lethal samurai steel but also his inner struggle against his own immortality, emerging more powerful than we have ever seen him before.

Bazat pe celebra carte de benzi desenate, The Wolverine îl prezintă pe Logan, eternul războinic străin de lume, în Japonia. Acolo, oţelul săbiilor de samurai se va ciocni de ghiarele de adamantium, în înfruntarea dintre Logan şi misteriosul personaj din trecutul său, într-o luptă epică ce îl va schimba pentru totdeauna.

Sunt mai atrăgători pentru femei bărbaţii care au un maxilar pronunţat? Răspunsul este da, dar depinde de ţara în care trăieşte, arată un studiu publicat în jurnalul ştiinţific „Biology Letters”. Oamenii de ştiinţă au descoperit că femeile din ţările mai puţin dezvoltate tind să prefere bărbaţii ale căror feţe indică prezenţa unui nivel ridicat de testosteron în proporţie mai mare decât femeile din ţările foarte dezvoltate. Fhionna Moore, psiholog la Universitatea Dundee din Scoţia şi totodată autor al acestui studiu, afirmă că acest lucru s-ar putea datora faptului că femeile ce trăiesc în ţările mai puţin dezvoltate se concentrează mai mult asupra obţinerii unor gene bune pentru urmaşii lor, pe când femeile din ţările dezvoltate se tem mai puţin de boli şi pun mai mult accent pe angajamentul bărbatului.

„Testosteronul este un compromis, din punct de vedere al femeii. Pe de o parte, prezenţa unui nivel ridicat de testosteron sugerează femeii că respectivul bărbat are un sistem imun puternic, pe care îl poate mai transmite mai departe urmaşilor, ceea ce reprezintă un avantaj pentru femeie. Pe de altă parte, un nivel ridicat al testosteronului este asociat unor trăsături negative de comportament, precum agresivitatea şi un devotament redus. Soluţia optimă în cazul acestui compromis depinde de ceea ce doreşte femeia”, a explicat Moore.

Testosteronul este un hormon masculin (deşi este prezent şi în corpurile femeilor, dar într-o cantitate mai redusă). Un nivel ridicat al testosteronului în timpul dezvoltării este corelat cu trăsături faciale precum un maxilar „cioplit”, o faţă lată, ochi înguşti şi pomeţi pronunţaţi. Mai multe cercetări au arătat că femeile ce se găsesc în faza fertilă a ciclului menstrual preferă aceste feţe masculine în dauna feţelor atrăgătoare cu trăsături mai feminine.

Testosteronul suprimă, de fapt, sistemul imunitar, astfel că oamenii de ştiinţă suspectează că trăsăturile faciale asociate nivelului ridicat este o metodă prin care bărbaţii anunţă că au gene bune. Cu alte cuvinte, teoria cercetătorilor este că bărbaţii cu feţe „macho” au gene atât de bune, ce le oferă un sistem imunitar atât de puternic şi o stare de sănătate excelentă, încât îşi permit să îşi reducă sistemul imunitar prin nivelul ridicat de testosteron doar pentru a-şi face reclamă prin trăsăturile faciale.

Cu toate acestea, Moore şi colegii săi au descoperit câteva tipare inedite în ceea ce priveşte preferinţele femeilor. În Marea Britanie, femeile erau atrase de bărbaţii cu un nivel ridicat al testosteronului în cazul în care faţa lor arăta, totodată, un nivel ridicat al hormonului de stres cortizol (care contribuie la rotunjirea feţei). În schimb, într-o ţară mai puţin dezvoltată precum Letonia, femeile preferau doar bărbaţii cu un nivel ridicat al testosteronului, cortizolul neavând vreun efect.

Cercetătorii au vrut să afle dacă există vreun motiv pentru aceste diferenţe, astfel că au recrutat 2.842 de femei, cu o vârstă medie de 26 de ani, din 13 ţări. Majoritatea femeilor au completat studiul online, cu excepţia unui grup din mediul rural din Camerun. Celelalte naţiuni reprezentate în studiu erau SUA, Marea Britanie, Finlanda, Letonia, Rusia, Polonia, Africa de Sud, Estonia, Japonia, Mexic, Suedia şi Namibia.

Femeile au privit două seturi a câte patru imagini ce înfăţişau un bărbat caucazian. Fotografiile fuseseră modificate pe computer pentru a altera trăsăturile faciale ce indică nivelul testosteronului şi al cortizolului. Femeile au notat puterea de atracţie a fiecărui bărbat.

Apoi, cercetătorii au comparat „Indicele dezvoltării umane” al fiecărei ţări, o măsurătoare a Organizaţiei Naţiunilor Unite ce ia în calcul speranţa de viaţă, nivelul educaţional şi venitul.

Oamenii de ştiinţă au descoperit că aceşti factori sociali şi economici influenţează care feţe erau considerate atrăgătoare de către femei. În ţările cu un indice al dezvoltării scăzut, femeile preferau bărbaţii cu un nivel mare al testosteronului. În aceste societăţi, femeile care erau atrase de aceste feţe macho considerau atrăgătoare şi feţele cu un nivel ridicat al cortizolului. În ţările cu un indice al dezvoltării ridicat, precum SUA, femeile preferau bărbaţii cu puţin testosteron şi cu puţin cortizol.

Femeile consideră atrăgători bărbaţii cu un nivel ridicat al testosteronului în ţările în care supravieţuirea este mai dificilă, iar nevoia de gene bune este crucială, explică Moore. În schimb, în ţările dezvoltate riscul de a-ţi pierde soţul din cauza unei infecţii este mai scăzut, astfel că pentru femei ar putea fi mai important să aleagă un bărbat devotat şi care nu este agresiv decât să aleagă unul folosind drept criteriu sănătatea.

Testosteronul (şi hormonii în general) au, de multe ori, efecte mai complexe asupra comportamentului decât ar sugera stereotipurile. De exemplu, acest hormon a fost asociat acceptării în grad mai mare a sexului cu prezervativ, deşi stereotipurile ar sugera că bărbaţii mai masculini şi-ar asuma mai multe riscuri. De asemenea, nivelul testosteronului scade după ce un bărbat devine tată, posibil ca reacţie la nevoia de a îngriji copilul, însă zgomotul unui copil care plânge duce la o creştere bruscă a hormonului.

sursa descopera.ro

Creierele copiilor care aud des vocile furioase ale părinţilor devin mai vulnerabile la stres şi conflicte, afirmă oamenii de ştiinţă americani. Un nou studiu susţine că părinţii care se ceartă în faţa bebeluşului lor îl fac pe acesta să devină mai sensibili la stres. Mai mult, cercetarea specialiştilor de la Universitatea din Oregon a scos la iveală faptul că bebeluşii reacţionează chiar şi în somn la tonul furios al părinţilor.

Creierele bebeluşilor au un nivel ridicat de elasticitate, lucru care le permite să înveţe rapid cum să răspundă la mediu şi la oamenii din jurul lor. Totuşi, deoarece copiii mici sunt atât de receptivi, stresul sever precum abuzul şi maltratarea le pot împiedica dezvoltarea cerebrală.

Folosind rezonanţa magnetică funcţională, oamenii de ştiinţă au analizat asocierea dintre funcţiile cerebrale ale copiilor şi sunetele produse în timpul certurilor dintre părinţi (o sursă obişnuită de stres).

Studii anterioare, precum cel din 2005 au constatat că, la copii, creierele devin mai atente atunci când aud voci iritate, decât atunci când aud tonul unei voci fericite. De asemenea, alte studii au sugerat că conflictele dintre părinţi pot duce la scăderea nivelului de calitate al somnului la bebeluş, afectând astfel starea emoţională a acestuia.

În noul studiu, 20 de copii cu vârste cuprinse între 6 şi 12 luni au fost aduşi într-un laborator fRMN la ora lor obişnuită de culcare. Cercetătorii au expus copiii la o voce de adult de sex masculin care rostea propoziţii fără înţeles pe diferite tonuri care exprimau diferite stări (foarte supărat, puţin supărat, neutru şi fericit).

Rezultatele au arătat că „până şi în timpul somnului, copii au creat modele de activitate cerebrală în funcţie de tonul pe care îl aborda vocea”, a declarat Alice Graham în comunicatul de presă.

De asemenea, părinţii copiilor au completat chestionare legate de nivelul de conflict din căminele lor iar rezultatele testelor au indicat faptul că bebeluşii din familii în care conflictele erau intense reacţionau mai puternic la voci foarte supărate iar acest lucru se observa la nivelul hipotalamusului, cortexului cingulat, nucleul caudat şi talamus, zone asociate cu stresul şi reglarea emoţională.

Experienţele din copilărie pot influenţa puternic răspunsul unei persoane mai târziu în viaţă. Cercetările pe animale au demonstrat că unele zone din creier precum hipotalamusul şi cortexul cingulat influenţează impactul factorilor de stres timpurii asupra dezvoltării, iar cercetarea actuală vine să susţină acest lucru.

sursa descopera.ro

Nu duce lipsă de roluri, iar în agenda sa de lucru se află destule titluri anul acesta, motiv pentru care se va afla ceva vreme în atenția presei răspunzând la întrebări și oferind detalii legate de producțiile sale. Într-un interviu acordat ComingSoon.net, Dwayne Johnson a vorbit despre franciza căreia speră să i se alăture și despre înfățișarea sa din viitorul film Hercule.

Răspunsul lui Johnson la întrebarea legată de celebra serie de filme în care și-ar dori să joace a fost Star Wars. ”Asta nu pentru că ar avea nevoie neapărat de mine. E clar că se descurcă foarte bine. J.J. Abrams va face o treabă excelentă. Sunt foarte entuziasmat de acest lucru”, a mai spus el.

Actorul le-a arătat apoi reporterilor o serie de fotografii de pe telefonul mobil în care era costumat în Hercule, pe platourile de filmare ale noului său film. Înfățișarea sa a fost asemănată cu cea a lui Whiplash (Mickey Rourke) din Iron Man 2: actorul avea părul lung și o barbă neagră și lungă.

Johnson a reconfirmat apoi spin-off-ul de care va avea parte Luke Hobbs, personajul său din Fast and Furious, dar și faptul că un film Lobo, cu el în rol principal, nu va mai fi realizat. ”Lobo a venit și a plecat”, a explicat el. ”Am crezut că este un proiect interesant, dar nu s-a concretizat. Shazam (adaptarea benzilor desenate The Power of Shazam) mi s-a părut o idee de ecranizare chiar mai atractivă, în special ideea de a-l juca pe Black Adam (villain-ul mai multor povești cu supereroi).

s.cinemagia.ro

Dinozaurii or fi fost ei mari, dar asta nu înseamnă că puteau supravieţuii în orice situaţii, explică paleontologul dr. Richard Fortey. Din cauză că erau animale mari, dinozaurii aveau nevoie de porţii mari de mâncare pentru a se menţine în viaţă. Dinozaurii fioroşi precum Tiranozaurul, de exemplu, se hrăneau cu alţi dinozauri. Dacă sursa lor de hrană nu mai exista, atunci nici ei nu mai avea multe zile. Aşadar, atunci când un meteorit a lovit Pământul acum 65 de milioane de ani, atât de mult praf şi otravă a fost aruncat în aer încât Soarele nu se mai putea vedea. Pentru că plantele nu pot supravieţui fără lumină, în lipsa razelor solare ele au murit, iar în urma lor, doar unele seminţe din sol au mai supravieţuit.

Fără plante, dinozaurii vegetarieni au murit de foame. După ce s-au hrănit cu corpurile neînsufleţite ale dinozaurilor ierbivori, marii vânători, dinozaurii carnivori, au rămas la rândul lor, fătă hrană şi astfel au dispărut lăsând în urmă doar scheletele lor ca dovadă a existenţei.

Însă, alte animale au supravieţuit. Mamiferele mici şi şerpii s-au susţinut în viaţă mâncând insecte din ordinul Coleoptera sau alte animale care trăiau sub pământ. Deşi aceste animale au avut o viaţă grea, ele au reuşit să treacă peste dezastru. Între timp, în mare, şopârlele gigantice au murit şi ele, însă crabii, animale capabile să mănânce aproape orice, au supravieţuit.

Totuşi, în acea perioadă nu au dispărut doar animalele foarte mari. Un număr foarte mare de amoniţi a dispărut odată cu dinozaurii. Amoniţii au fost animale subacvatice care trăiau în nişte cochilii asemănătoare cu forma coarnelor de berbec. Mai mult, amoniţii au avut o istorie mult mai lungă decât cea a dinozaurilor, ei existând pe Pământ cu mult înaintea acestor giganţi.

Surprinzător, însă, este faptul că nu toţi dinozaurii au murit. Chiar dacă ne vine greu să credem , nu toate speciile de dinozauri erau gigantice, unele aveau exemplare de dimensiunea unor pisici. Unii dintre dinozaurii supravieţuitori aveau pene şi astăzi îi cunoaştem drept strămoşii păsărilor.

Există oamenii de ştiinţă care susţin că dinozaurii supravieţuitori s-au adaptat iar membrele lor s-au transformat, treptat, în aripi. Prin urmare, conform acestei teorii, dinozaurii nu au dispărut cu adevărat şi urmaşii lor încă mai trăiesc printre noi.

s.descopera.ro

Este ciudat, nu-i aşa? Indiferent cât de mult ne-am strădui, nu putem să ne gâdilăm singuri. Din fericire, David Eagleman, specialist în neuroştiinţe, ne explică într-un mod uşor de înţeles care este motivul pentru care nu putem face asta. Pentru a înţelege de ce se întâmplă acest lucru, trebuie să înţelegem cum funcţionează creierul. Una dintre principalele sale sarcini este aceea de a încerca să ghicească acţiunile ce urmează să se desfăşoare. În timp ce noi suntem ocupaţi să ne ducem viaţa de zi cu zi, părţi din creier sunt mereu ocupa încercând să prezică viitorul.

Vă amintiţi cum a fost când aţi învăţat să mergeţi pe bicicletă? La început, a fost nevoie de multă concentrare pentru a putea ţine ghidonul drept în timpul mersului. După un timp, însă, activitatea a devenit mai simplă şi plăcută. Din experienţă, creierul ştie exact la ce să se aştepte iar datorită acestui lucru corpul poate pedala automat. Iată, deci, un exemplu în care creierul prezice toate mişcările pe care trebuie să le efectuăm în timpul unei activităţii.

În cazul în care se produce un eveniment neaşteptat, precum vântul puternic sau tăierea unui cauciuc, creierul este forţat să îşi schimbe factorii predictivi legaţi de ceea ce se va întâmpla în continuare. Dacă el îşi face treaba bine, tot ceea ce va trebui să facem în cazul vântului puternic va fi să ne aplecăm în aşa fel încât să nu cădem de pe bicicletă.

De ce este atât de important pentru creierele noastre să prezică ce se va întâmpla? Pentru că ne ajută să facem mai puţine greşeli, lucru care în unele situaţii ne-ar putea salva viaţa.

De exemplu, atunci când un pompier şef vede un incendiu, el ia imediat decizii legate de modul în care să îşi poziţionează oamenii din subordine. Experienţele sale anterioare îl ajută să prevadă ce s-ar putea întâmpla şi astfel el alege cel mai bun plan pentru stingerea incendiului. Creierul lui poate prezice imediat cum ar funcţiona alte planuri şi astfel îşi poate da seama care dintre ele este bun şi care nu.

Ce legătură au aceste exemple cu gâdilatul? Ei bine, ele ne ajută să înţelegem că creierele noastre prezic mereu atât acţiunile pe care urmează să le realizăm, cât şi modul în care corpul nostru se simte ca răspuns la aceste acţiuni. Tocmai de aceea nu ne putem gâdila singuri. În schimb, alţi oameni ne pot gâdila pentru că ne iau prin surprindere.

totuşi dacă am construi un dispozitiv dotat cu o pana, pe care l-am activa astfel încât să mişte pana o secundă după activare, mişcarea ne-ar lua prin surprindere şi atunci, da, ne-am putea gâdila singuri.

sursa descopera.ro

Noul single Talisman. Just listen!

http://www.youtube.com/watch?v=_-s_9ADX7Gw

In acest capitol, Riddick (Vin Diesel) a fost abandonat pe o planeta fara viata. Insa, in scurt timp, acesta va fi nevoit sa se apere de extraterestrii pradatori de pe planeta. Singura lui sansa este sa activeze un emitator de urgenta si sa trimita un semnal mercenarilor care vor veni sa il caute pe vanatorul de recompense. Riddick va trebui sa infrunte pericolele planetei, o furtuna care promite sa distruga tot in cale si mercenarii care ii vor capul pe post de trofeu.

Citeste mai mult pe: http://procinema.ro/stiri/primul-teaser-pentru-riddick-vin-diesel-infrunta-creaturi-inspaimantatoare-pe-o-planeta-abandonata.html#ixzz2OS07aVue

Bărbaţii de vârstă mijlocie care gesticulează sau vorbesc în somn au de cinci ori mai multe şanse de a dezvolta demenţă, au descoperit oamenii de ştiinţă. Mersul, vorbitul sau gesticularea în somn sunt cei mai puternici indicatori care sugerează că un bărbat are un risc de dezvoltare a demenţei cu corpi Lewy, a doua cea mai întâlnită formă de demenţă la vârstnici, după Alzheimer.

Un alt exemplu pentru astfel de indicatori ar fi şi cazul în care persoana se visează conducând un vehicul şi ţine mâinile ridicate imitând acţiunea.

Mişcarea fizică în timpul somnului este o tulburare de comportament care se desfăşoară în perioada de somn REM.

Cercetătorii de la Mayo Clinic, SUA, au descoperit că bărbaţii care suferă de această tulburare au un risc de 5 ori mai crescut de a dezvolta o formă de demenţă, comparativ indivizii care experimentează alţi factori de risc utilizaţi în prezent pentru diagnosticarea demenţei, precum halucinaţiile.

Somnul REM este faza în care apar cele mai clare vise, în timp ce numele de tulburare de comportament care se desfăşoară în perioada de somn REM este atribuit condiţiei care cauzează pierderea paraliziei musculare care apare în mod normal în timpul somnului.

Aceşti precursori ai demenţei pot apărea cu mai bine de trei decenii înainte de diagnosticarea demenţei cu corpi Lewy.

Cu toate acestea, în cercetare nu s-a observat o legătură atât de puternică şi între demenţa cu corpi Lewy şi tulburarea de somn întâlnită la femei.

La studiu au luat parte 75 de persoane diagnosticate cu demenţă cu corpi Lewy. Specialiştii au scanat creierele participanţilor şi le-au au examinat istoricul medical pentru a afla dacă au fost diagnosticaţi cu tulburarea de comportament care se desfăşoară în perioada de somn REM.

„Deşi este adevărat că nu toată lumea care suferă de o astfel de tulburare de comportament în timpul somnului ajunge să dezvolte demenţă cu corpi Lewy, 75-80 dintre bărbaţii implicaţi în studiu experimentaseră tulburarea de comportament care se desfăşoară în perioada de somn REM. Aşadar, vorbim despre un marker important”, declarat coordonatorul studiului, Melissa Murray.

De asemenea, ea a mai explicat că descoperirile ar putea îmbunătăţi diagnosticarea acestui tip de demenţă şi crearea unor noi tratamente.

Demenţa cu corpi Lewy afectează în egală bărbaţii şi femeile, mai ales după vârsta de 65 de ani. Corpi Lewy, botezaţi astfel după doctorul care i-a descoperit, sunt mici depozite de proteine sferice care se găsesc în neuroni. Deşi nu se ştie cum apar ei în creier se ştie deja că prezenţa acestora în creier interferează cu funcţionarea normală a creierului.

Demenţa cu corpi Lewy este o boală degenerativă care include simptome precum probleme de vigilenţă, pierderi de memorie, dezorientare spaţială, dificultatea de a face planuri de viitor.

sursa descopera.ro