E prima dată când mergem în călătorie cu autocarul. Şi prima vacanță fără tata. Ne-am sculatdimineața, ca sa nu întârziem. Mergem la bunei, în Moldova. N-am fost de când aveam un an, iarmama zice că amintirea mea în care eu mănânc carne de hipopotam la bunica e unul dintreprincipalele motive pentru care facem efortul de a merge cu autocarul. E timpul să-mi creez alteamintiri.
Casa buneilor e la trei mii de kilometri. Nu ştiu cât e, dar cred că e mult. Ea mai zice că vatrebui să dormim două nopți în autobuz. Şi să stăm aşezați două zile. Nu am stat niciodată atâtaaşezat, dar mi-e tare dor de bunei. Avioanele ce zboară pe deasupra casei noastre nu ajung niciunul la bunica, şi în general, puține avioane ajung într-acolo în ultimul timp, de asta mergem cuautobusul. Un prieten de-al meu tot trebuia să meargă la bunei vara aceasta, mama lui toteste din Moldova, dar nu mai merg căci nu au nici ei zbor sigur, şi pentru călătoria terestră e preamic. Frățiorul meu tot este mic, are doar doi ani, dar mama zice ca noi nu avem altăsoluție,încercăm şi vedem ce iese. Eu mi-am pregătit ghiozdanul cu caietul Pokemon, jucăriamea şi cea a frățiorului meu cu câteva zile înainte şi i-am promis tatei că o să am grijă de mama şide Ethan. Am cinci ani, ştiu deja să le port de grijă!În autocar mi-am întâlnit verişorii. Mergem cu toții la bunei. E prima dată când călătorim şaseverişori împreună. Doamnele de pe scaunele vecine erau bucuroase ca ne au alături: de fiecaredată când ne era bucuria mai mare, ne dădeau bomboane sau covrigi şi ne spuneau: « Mâncați şităceți oleacă! ». Am ajuns repede la bunei, cu toate că mama spune c-am stat la fontieră aproapenouă ore. Eu n-am observat căci era noapte şi am dormit.Am întrebat-o pe mama când a trăit la casa buneilor, pentru că eu de când o cunosc, ea tot timpula locuit cu noi.Buneii au multe animale : porci, gâşte, găini, dar preferatele mele sunt caprele. Mă trezescdimineața la şase, ca să reuşesc să le duc cu bunelul la păscut. Doar că uneori el le duce maidimineață, eu mai devreme nu reuşesc să mă trezesc. Uneori bunelul acceptă să mă ia cu el să leducem apa la amiază, când toți dorm iar eu- nu. Seara e mai complicat, toată lumea e trează, aşacă buneii aleg cine şi în ce zi merge să aducă caprele acasă. Suntem şase, deci rândul nu neajunge prea des…
Bunica ne-a învățat pe toți să mulgem capra. Nu ne reuşeşte încă la toți, darbunica spune că trebuie să mâncăm bine ca să avem puteri şi o sa ne iasă. Mie nu îmi placelaptele de capră, dar verişorul meu îl bea cald după ce bunica îl strecoară.Găinile nu mi-s interesante, avem şi noi acasă trei găinuşe ce ne fac ouă. Doar ca bunica nucreste gainile doar pentru ouă, ea le şi taie ca să facă zamă sau friptură. Pentru prima dată amvăzut ce are o găină sub piele. Mama a tăiat-o cu cuțitul şi ne-a arătat intestinele, inima, ficatul, iarcând a fiert carnea ne-a arătat şi creierul la gaină. Noi, acasă, găinile le cumpărăm din magazin,ele nu au cap, dar cele de la bunica au sub creasta un creier. Mama mi-a zis că şi găinile noastreau creier sub creastă, doar ca pe ele noi n-o sa le mâncăm niciodată. Pe ale noastre doar vulpeale mănâncă.Într-una din zile, împreună cu țaca, mama, bunica, Ethan şi Denis, verişorul meu, am mers lacimitir. Mama a zis că mergem să ne prezinte buneilor ei. Buneii mamei au plecat la stele. E primadată când merg la cimitir. Acolo erau aşa multe cruci şi iarba mare! Pe la mijlocul cimitirului ne-amîntâlnit cu nişte persoane. Doamna ne-a sevit cu plăcinte. Erau calde. I-am zis mamei că e foartedrăguță această doamnă care nu ne cunoaşte dar ne dă plăcinte, mama mi-a zis că aşa se faceaici la cimitire. Am vizitat buneii mamei, un verişor şi pe prima ei învățătoare. Prima meaînvățătoare nu a plecat la ceruri, ea locuieşte la şcoală.Vorbim cu tata în fiecare seară. E prima dată când nu-l văd atâta timp şi mi-e foarte dor de el, darmama zice că vine curând şi el. Număr nopțile, mi-au mai ramas doar patru până vine. I-am zismamei că eu am să dorm cu el. Nu mai vreau să mă despart niciodată de tata!La bunica apa de afară nu vine prin robinet. Bunelul merge cu două căldări mari şi aduce apă de lafântână. Noi acolo nu avem voie. Nici în beci nu ni se permite, că-i adânc şi întuneric. Mama aducede acolo compotul. Noi nu avem beci acasă, poate de asta n-am mai băut aşa băutură bună ca şicompotul bunicăi. Mama zice că la cât de mult bem noi, degrabă-l terminăm, dar bunica îi spunecă pentru noi l-a făcut. Aşa e ea, bunica, face tot ce o rugăm noi!Pentru noi, într-o dimineață, bunelul a adus doi cățelusi. I-am numit Marcus şi Ruben. N-am maiavut câini niciodată, iar aceştia doi mi se păreau minunați. Nu mă mai trezeam să duc caprele, cisă mă joc cu câinii. Doar că peste două zile, dimineața, ei nu mai erau. I-am căutat peste tot, subpat, sub cuşte la găini, sub maşina bunelului, dar i-ai de unde nu-s! Bunica a zis că ei, probabil, aufugit de acasă căci noi nu-i lăsam deloc în pace şi îi chinuiam. Eu nu, eu doar mă jucam cu ei, dare adevărat că verişorul şi fratele meu mai mici îi mai trăgeau de urechi şi de coadă… Ne-amresemnat că nu-i mai vedem.Din când în când, țaca ne ia cu ea şi mergem la « Bunelu Valeri », nu e bunelul meu, e alverişorilor mei, dar ei îl numesc « Papi » pe bunelul meu din Franța, aşa că ne împărțim cu buneii.El are rățuşte mici de tot şi un motănel pe care îl cheamă Chițu. Îmi place de Chițu, e mic şi pufos,iar ca să-i fac plăcere, l-am desenat cu nişte inimioare şi i-am scris « Je t’aime ». Verişorul meuzice că Chițu nu vorbeşte franceza, dar eu încă nu ştiu cum se scrie « te iubesc », de aceea am zisca eu am să-i traduc ce-am scris. Şi de ce, mă rog, motanii nu ar şti limba franceză? Poate el ştiedar noi nu înțelegem ce zice? Ca şi bebeluşii, când sunt mici nu înțelegem ce ne spun, poateasa şi Chițu ?Bunica şi bunelul tot nu vorbesc franceza, o înțeleg uneori, dar eu încerc să vorbesc cu ei înromână. Ei nu tot timpul înțeleg româna mea, dar de când am venit la ei, ne înțelegem tot mai bine.Țaca zice că învăț repede şi că mă descurc dacă îmi trebuie. Eu ştiu un pic româna, mamavorbeşte româna şi m-a şi înscris la lecții online s-o învăț, dar acasă la bunei e mai interesant ca lacursuri.Adevărul e că, de când sunt aici, nu am văzut hipopotami, şi mă gândesc că, poate, mama aveadreptate când mi-a spus ca n-am putut mânca carne de hipopotam la bunica, sau poate atuncicând am mâncat eu, bunelul a tăiat ultimul hipopotam din Moldova?
A scris mama Rodica din perspectiva lui Matéo, 5aniP.S. în timpul vacanței nici un cățel nu a avut de suferit, au fost înlăturați pentru binele lor.