Gînduri amestecate

E sfîrșit de semestru, perioada în care se numără fulgii de zăpadă și notele adunate de a lungul a 4 luni de `muncă asiduă`. Acum pe toți îi prinzi răspunzînd o temă, bocind pe la ușa profului să mai schimbe vriun 4 sau purtînd niște bani ascunși în vriun plic ca să umfli nota ceea de la semestru dintr-a 12-a, că tare contează ea la sfîrșit, în diploma de BAC (cum să nu figureze mai mult de 9 și ceva, cum?). Trecem prin școală și suntem învățați să tindem la nota maximă, pentru că se spune că ceea ce e în catalog ar trebui să reflecte ceea ce ai în cap. Se spune doar, pentru că noi toți știm că nu-i așa. Au note mari cei care învață, dar și cei care trișează mai mult, cei care copiază, se inspiră, parazitează sau spuneți-i cum vreți, pentru că toți vrem o diplomă de BAC frumoasă, pentru că profii ne amintesc în fiecare zi că nota de la examene contează și că prețul contractului la universitate îi mare. Pentru că boala copiatului îi boala noastră primordială. Avem tehnică deșteaptă și nimic în cap, dar avem note.   Îi așa oarecum să vezi oameni pentru care școala îi centrul universului și rezultatele din agendă îs scopul lor principal. Îi așa ciudat să vezi că oamenii la 18 ani mai cred că media umflată de la sfîrșit de semestru o să le asigure succesul în viață. Reflectează.

Sunt momente din astea în care realizezi că ești atît de mic, încă un om într-o imensitate de oameni , care fac umbră unui pămînt care are nevoie de mai multe. Sunt zile în care îți dai seama că ai atîtea de învățat pentru a ajunge să fii un altfel de om, să fii mai mult decît un simplu trecător prin viață. Sunt clipe în care privești în urmă și vezi că ești altul, dar că nu ești mulțumit îndeajuns de tine, iar asta construiește. Îți construiește idealurile și te fac să privești într-un viitor necunoscut, căruia însă poți să-i trasezi tu contururi. Formele pe care le dai pot fi mediocre, dacă te mulțumesc îndeajuns sau le poți umple cu substanță densă, cu vise mari. Ești norocos dacă le ai. Visează.

Poți vorbi la nesfîrșit despre lucruri pe care ți le imaginezi, să încerci oricît n-ai vrea să te pui în locul unuia care simte ceva diferit decît tine și să te prefaci că înțelegi, dar n-o să fie așa. N-ai cum să înțelegi ceva ce nu simți. Viața noastră îi o permanentă fugă, un timp limitat care trebuie umplut cu ceva palpabil, important. Îi o permanentă irosire și o încărcare cu energie. E trăire.  Fugim așa de mult încît uităm să simțim, să descoperim frumusețea aia interioară care trebuie să domine acolo în suflețel.  Găsește-o, pentru că fără dînsa degeaba mai trăiești.

            Sportul este parte din viața mea (regulat) deja de aproape un an, perioadă în care am resimțit din plin efectele sale asupra corpului și stării mele de spirit. Să enumar beneficiile lui asupra organismul și sănătății noastre ar fi deja banal, pentru că toți am citit cîndva, undeva despre ele, doar ca suntem mult prea leneși să renunțăm la zona de confort creată pentru a încerca și ceva nou. (e vorba de tine, sedentarule :D). Pentru mine, a devenit remediul anti-stres și anti ginduri negative, dar și odihna creierului dupa ore. Energia asta pe care o resimt după o oră de antrenament la sala sau alergat în parc, nu se compară cu absolut nimic. Totul depinde de alegerile pe care le facem. Fiti frumoși și sănătoși. 

Pentru mine, iubirea îi cel mai frumos sentiment inventat pe lumea asta, pentru că fără el, nimic nu se mișcă. Și tot eu cred că ea îi ceva tare complicat care nu apare pur și simplu din senin și ca să iubești cu adevărat e nevoie de timp. Mult timp petrecut cu acea persoană, timp în care ajungi să-i iubești fiecare neajuns și fiecare chestie magică al personalității. De aceea, mă supără modalitatea în care azi se banalizează acest subiect. Cum poți să iubești după cîteva săptămîni de relație și de ce să afișezi asta cu mare tam-tam pe profilul tău de pe facebook? Eh, iar eu încep) Nu-mi place să văd te ador, iubesc, statusuri, cică cu sens ascuns pentru o persoană anumită, pe care trebuie să le vadă tot facebook-ul. De ce să faci din povestea ta (și problemele ei) ceva public? Devine așa de banal. De parcă nu există conversații private, în care poți să-ți spui tot păsul. Chiar nu cred că toate inimile astea de pe wall-uri, poze cu săruturi și idei cum să nu pot trăi fără nu știu cine, mai ales cînd o relație are nici o lună, sunt sentimente adevărate. Învățați să iubiți frumos și original. Și iubiți cu adevărat.

« L'homme ne pourra jamais cesser de rêver. Le rêve est la nourriture de l'âme comme les aliments sont la nourriture du corps. Très souvent, au cours de notre existence, nous voyons nos rêves déçus et nos désirs frustrés, mais il faut continuer à rêver, sinon notre âme meurt.» « Le premier symptôme du fait que nous tuons nos rêves est le manque de temps. Les gens les plus occupés que j'ai connus au cours de ma vie avaient toujours du temps pour tout. Ceux qui ne faisaient rien étaient toujours fatigués, ne se rendaient pas compte du peu de travail qu'ils réalisaient et se plaignaient constamment que la journée était trop courte. En vérité, ils avaient peur de mener le Bon Combat. «  Le deuxième symptôme de la mort de nos rêves, ce sont nos certitudes. Parce que nous ne voulons pas regarder la vie comme une grande aventure à vivre, nous commençons à nous juger sages, justes et corrects dans le peu que nous attendons de l'existence. Nous regardons au-delà des murailles de notre quotidien et nous découvrons le bruit de lances qui se brisent, l'odeur de sueur et de poussière, les grandes chutes et les regards assoiffés de conquête des guerriers. Mais nous ne concevons jamais la joie, la joie immense qui est dans le cœur de celui qui lutte parce que, pour lui, ni la victoire ni la déroute n'ont d'importance, seul compte de mener le Bon Combat. « Enfin, le troisième symptôme de la mort de nos rêves, c'est la paix. La vie devient un dimanche après-midi, elle ne nous demande pas de grandes choses, et n'exige pas plus que nous ne voulons donner. Nous pensons alors que nous sommes mûrs, que nous laissons de côté les fantaisies de l'enfance, et que nous atteignons notre réalisation personnelle et professionnelle. Nous sommes surpris lorsqu'une personne de notre âge dit qu'elle aime encore ceci ou cela de la vie. Mais en vérité, dans notre for intérieur, nous savons ce qui s'est passé : c'est que nous avons renoncé à lutter pour nos rêves, à mener le Bon Combat. » « Lorsque nous renonçons à nos rêves et trouvons la paix, a-t-il repris après un moment, nous connaissons une courte période de tranquillité. Mais les rêves morts commencent à pourrir en nous et à infester toute notre atmosphère. Nous devenons cruels envers ceux qui nous entourent, et finalement nous retournons cette cruauté contre nous-mêmes. Surgissent les souffrances et les psychoses. Ce que nous voulions éviter dans le combat -la déception et l'échec - devient le seul legs de notre lâcheté. Et un beau jour, les rêves morts et pourris rendent l'air irrespirable et nous désirons la mort, la mort qui nous délivre de nos certitudes, de nos occupations, et de cette terrible paix des dimanches après-midi. »

Și totuși îs așa seci conversațiile pe net. Emoțiile redate prin niște simboluri. Tehnologiile astea ne-au invadat definitiv, nu știu dacă există remediu. Parcă mereu există strigătul acesta „check me, check me„ și intrăm și ne adăpostim acolo. O dată cu progresul ăsta tehnologic ne-am făcut mai comozi. Cînd n-avem ce face, facebook, computer, televizor. Îi posibil să trăiești fără ele. 20 și ceva de zile fără internet la începutul verii mi-au demonstrat asta. Tare aș mai fi vrut să trăiesc măcar o lună în realitatea ceea de cîndva a părinților noștri sau chiar și a mea de mic copil. Era altfel. Era mai plin, mai greu, dar cu amintiri. Eu sunt sigură că copilăria ceea de cîndva a fost perfectă. Mă emoționează mult cînd părinții deapănă amintiri și rîdem toți. Copiii de azi n-o să aibă ce povesti (sau poate eu dramatizez).

 În zecile de reportaje în care băieții își expun părerea despre așa-zisa fată ideală, am întîlnit veșnica propoziție „să fie mai puțin mîndre”. Da, moldovencele sunt foarte mîndre. Chestia asta poți s-o privești din o grămadă de puncte de vedere, pentru că mîndria poate fi fondată sau fără nicio explicație. Sunt multe cazuri în care vedem fete tare aranjate, mergînd pe stradă cu o alură de `vau ce frumoasă sunt`. Haine, machiaj și tocuri bine puse la punct. Însă sincer, nu știu dacă asta ar trebui să impresioneze. Poate, pe termen scurt, da, însă frumusețea unei femei trebuie să izvorască din simplitatea ei și modul de a fi. Un ambalaj e frumos, dar e fără sens dacă ceea ce se ascunde dincolo e gol. E trist dacă obsesia noastră pentru imagine, ne împiedică să fim noi, oameni care au ce spune și care dincolo de frumusețe, mai au și lume interioară bogată. Eu cred că multe din fetele din Moldova duc lipsă de simplitate, iar asta e grav.

Caută-ți de treabă Unul din sfaturile valoroase pe care le-am auzit repetat din partea părinților mei de a lungul anilor, dar mai ales în ultima perioada, în calea mea spre maturitate (cît de serios sună) este `Caută-ți de treabă`. Exasperant cîteodată (mai ales cînd mă gîndesc că am 18 ani, ce naiba vreți să fac?), dar plin de substanță cînd realizez că e un sfat dat de oameni trecuți prin viață, oameni cu doi copii, care au realizat multe. Ce înseamnă pentru mine la 18 ani, acest caută-ți de treabă:  -       Să stabilesc ce vreau să fac în viitor, unde vreau să ajung. -       Să-mi dau seama ce știu și ce nu știu, ca să umplu golurile. -       Să am activități din care să învăț. -       Să încerc să devin mai independentă (financiar etc.) -       Să-mi ating obiectivele mici și să nu renunț. -       Să nu pierd atît de mult timp pe facebook (în zadar). -       Să mă distrez cu cap. -       Să citesc mult. -       Să-mi dezvolt pasiuni frumoase. -       Să învăț limbi străine. -       Să nu depind de alții. -       N-o să am niciodată nimic dacă o să stau și o să aștept să cadă din pod. Trebuie să acționez -       Să nu pierd timpul, el e singurul ireversibil, nu se întoarce. -       Să fac lucruri care să-mi aducă satisfacție spirituală. -    O listă foarte orientativă însă mereu acestea stau în cap și parcă mă ghidează/presează. Pentru fiecare din voi, „caută-ți de treabă„ poate avea o semnificație absolut diferită, asigurați-vă însă că astfel veți ajunge undeva sus, realizînd lucruri de care să fiți mîndri. Nu vă irosiți viața și visele. Căutați-vă de viața voastră și fiți fericiți!

Ești unic, frumos, inteligent, dar ce folos, dacă atunci cînd te afli în mijlocul unui grup nou de oameni stai frumușel într-un colț, prezent fizic, dar complet absent spiritual/prin acțiuni/întrebări/implicare. Eu tot eram/mai sunt ca și tine. Absorbeam training-uri fără să ies în evidență (luam informație, dar nu dădeam prea multe în schimb). Aveam întrebări, dar, de multe ori, le păstram în mine undeva, pentru că mă temeam să nu fiu înțeleasă corect/să fiu ținta unor glume ulterioare/alte idioțenii și stereotipuri stupide. La întîlniri cu oameni noi deseori fac parte din categoria `aștept să fiu abordată` (stare care se acutizează mai ales dacă sunt în compania a cel puțin un prieten bun/cunoscut/coleg) și oricît aș vrea să lupt împotriva acestui fapt, parcă am anumite limite interioare care nu mă lasă. În ultima perioadă, am gustat puțin din ceea ce înseamnă să te evidențiezi într-o manieră frumoasă, să-i las pe ceilalți să mă cunoască și altfel și chiar să descopăr unele chestiuțe de care nu mă credeam în stare. Îi tare plăcut cînd oameni necunoscuți te laudă și te apreciază în funcție de reușitele personale și te îndeamnă să continui în același ritm pentru că o faci bine. Îi tare plăcut să dansezi pînă la epuizare și să nu-ți pese că poate te faci de rîs și că nu ești specialist în dansuri populare (chiar dacă le ador), dar să continui și să faci haz de propriile greșeli ca pînă la urmă să fii apreciată. Și-i tare plăcut cînd oameni necunoscuți se apropie de tine și-ți fac complimente. Pentru că asta înseamnă să te evidențiezi. Pentru că dansatul de streptease, îmbătatul pînă la starea de `nu mai pot` tot îi evidențiere, dar deja fiecare are propriile valori și principii. Depinde cum vrei să fii perceput.  Evidențiază-te frumos și lasă limitele celea interioare să hiberneze. Cît rău fac ele. :)

                    Ceva timp în urmă, citeam Comunicare eficientă. Cum să le vorbești oamenilor, de Cristopher Turk  și, prin multitudinea de citate pe care, de obicei, le notez într-un caiețel, am dat de unul: Plăcerea e un indicator biologic vital pentru ceea ce ar trebui să facem. Dacă nu există plăcere, nu ar trebui să facem acel lucru.           Astfel, am început să explic mania mea de a lăsa cărțile neterminate. Sunt o pasionată de lectură, dar nu citesc tot ce-mi cade sub mînă. Foarte și foarte des, încep cărți din care citesc jumătate, ca să le închid și să renunț. Nu citesc literatură comercială. Mereu caut opere cu personaje puternice, care să mă marcheze, să schimbe o concepție învechită sau să creeze altele noi. Cred că cititul din obligație e inutil, e pierdere de timp, iar cei care nu au deprins acest obicei frumos, nu au găsit cartea aia, magică. Mă consider o norocoasă atunci cînd pot să stau afară, cu picioarele întinse și să zîmbesc savurînd o carte. Tare greu găsesc ceea ce mi se potrivește, dar după căutări, o carte nouă e ca o gură de aer proaspăt. Nu contează ce, important e să citești. Eu am o listă întreagă de cărți începute, care au sfîrșit închise și trimise la biblioteci sau profuindu-se pe raft. Am renunțat să-mi cumpăr cărți. Am o mică superstiție, cum că ceea ce cumpăr nu-i interesant. Mie-mi place să le iau de la alți cititori, e altfel senzația, e ca și cum ai împrumuta senzațiile lui.          Iar în lista mea preferată de cărți ceva mai recente, pe care o recomand cu toată căldura, fac parte: 1.    Pe aripile vîntului (1-2), de Margaret Mitchell 2.    Umbra vîntului, de Carlos Ruiz Zafon 3.    Pădurea spînzuraților, de Liviu Rebreanu 4.    Tema pentru acasă, de Nicolae Dabija 5.    Singur în fața dragostei, de Aureliu Busuioc 6.    Ion, de Liviu Rebreanu 7.    Scrisoare de dragoste, de Mihail Drumeș 8.    Elevul Dima dintr-a șaptea, de Mihail Drumeș Cititul ne face frumoși, voi ce recomandați unei mofturoase?

Sunt sigură că ai privit filmul The Secret și bănuiesc că după asta te simțeai atotputernic, entuziasmat și capabil să faci multe lucruri importante. Euforia a durat însă puțin, pînă ai început să analizezi și să găsești probleme (da, creierul nostru așa-i conceput, el vede impedimente acolo unde nu sunt). Așa eram și eu. Îi sunam pe toți și le recomandam să se uite la film (cică ar avea o forță specială și multe lucruri adevărate, dovedite prin mărturii ale unor oameni simpli care au reușit.) Mă gîndeam la multe chestii, pînă am renunțat și am zis că-i aberație și n-are cum. Cum să-ți apară din pod ceva, cică legea atracției,  da` de unde? Anul ăsta, după multe traininguri de dezvoltare persoanală, goal setting, planificare, obiective pe termen lung și multe exemple clare și evidente că se poate, am zis că merită să încerc. Dintr-o pură întîmplare, am găsit o poză absolut superbă, la care mă uitam zilnic (nu știu de ce, cred că-mi plăceau pantofii), pentru ca după vreo lună să mi se întîmple ceva straniu. Eu nu știu dacă tu vezi asemănări, dar eu văd. poza la care mă uitam eu, după schimbarea de look de la Apropo   Și mi-am dat seama că dacă am vise mari, pe care vreau cu tot dinadinsul să le realizez, trebuie să fac ceva pentru asta. Pentru mulți, ceea ce vroiam poate fi un moft, dar eu credeam că-i un moft necesar. Mi-am scos poza cu obiectul dat și mi-am pus-o în ramă (în camera mea, pe masa de lucru, acolo unde o văd în fiecare zi cînd mă trezesc, eu, dar și familia mea). Chiar dacă ei făceau glume pe seama mea, n-am scos-o, pentru că mă ajuta să știu ce vreau și să am obiectul cela mereu în gînd. Mai am și lista de obiective, pe care am scris-o la Anul Nou, unde, evident, era scrisă și acea dorință. Am ros urechile tuturor prietenilor. Prin aprilie ziceam că, pînă la sfîrșit de iulie o să am, o să strîng bani, o să-i conving pe ai mei să-mi cumpere, dar o să reușesc. Și iar, nu știu dacă vedeți asemănarea, dar iată-l. Acum îl am și-l al nostru.   poza care era în ramă aparatul care stă în husă la mine acasă :)                                                                                                                   Viața fără vise e viață fără sens, îi doar o scurgere lentă a zilelor.                Dacă ești o persoană care are vise, multe, realizabile, chiar dacă necesită efort pentru a fi duse pînă la bun sfîrșit, bucură-te, pentru că ești un norocos.  Mulți își trăiesc doar prezentul, n-au asipirații, n-au nimic. Dacă tu le ai, fă ceva pentru asta și nu lăsa să se piardă. Timpul trece, iar satisfacția aia de a te uita în urmă și a vedea realizările proprii, nu se compară cu nimic. P.S. Dacă nu le ai, nu-i tîrziu, niciodată nu-i prea tîrziu.  C.S. Lewis zicea: You are never too old to set another goal or to dream a new dream. Așa că: Organize your life around your dreams and watch them come true.

Dacă îmi dă cineva un motiv valid și credibil pentru ce-s check-ink-urile astea în afară de pură `vîibeală` (acum îi singurul care descrie în totalitate ceea ce vreau să exprim), atunci sincer explicați-mi că nu înțeleg. Ieși în oraș să te distrezi cu prietenii sau să arăți `nefericiților` care stau acasă, pe facebook, ce faci tu în oraș (cînd de fapt ești și tu unul dintre ei, un facebook addicted, care nu poate face nimic fără să demonstreze asta prin poze la Krysha, Tucano, Mojito, Penthouse sau alte localuri în care mergem ca să ne simțim mai importanți/glamour/niște cheltuitori pe banii părinților. Eu nu pun check-inuri, am doar 2 pe pagina mea puse de alte persoane și cîteva șterse, dar nu pentru că nu ies, dar pentru că n-am de demonstrat nimic nimănui și pentru că, cu ajutorul facebook-ului, ne creăm o viață socială falsă. De atîtea ori ni se pare că unii oameni îs prieteni apropiați doar pentru că au check-in-uri împreună sau că-și comentează la wall-posturi, poze etc, cînd de fapt o adevărată relație de prietenie nu este demostrată în așa mod. Facebook-ul îți formează o viață fake de care noi toți ne lăsăm influențați. De fapt, de cele mai multe ori ceea ce pare să fie pe facebook interesant și frumos îi o totală minciună, așa și cu check-inurile și cu pozele de pe telefonul mobil sau ipad. p.s. îmi pare rău pentru orgoliile rănite, nimic personal.

Piața de la Flacăra, cîndva loc liniștit, astăzi împînzit de comercianți dornici să-și vîndă marfa, așezați frumos pe marginea drumului. Să treci prin regiune devine un coșmar din cauza mulțimilor de cutii, oameni, fructe și legume. De cîteva luni, au răsărit și 2 gherete gigante din termopan de toată frumusețea,  care acoperă fostul cinematograf. De ceva timp chiar și să aștepți transportul public devine o problemă din cauza lipsei de spațiu. Astăzi vedem, o piață în plin sector așezată în stradă fără nicio jenă.  Cînd va fi soluționată problema piețelor din capitală? Oare nu există organe competente să se ocupe de asta? Cînd locuitorii Buiucanilor se vor putea bucura de un sector în care ordinea și regulile sunt respectate?

Mentalitatea noastră moldovenească cum că `trebuie să plecăm în străinătate că aici n-avem ce face, să lucrăm și să cîștigăm bani`trebuie urgent schimbată. Motivul real pentru care tot mai mulți pleacă e pentru că e mult mai ușor să profiți de șansele oferite de-a gata, decît să cauți sau să creezi șanse noi. Asta e adevărata problemă. Pentru că Moldova îi țara contrastelor, plină de cafenele de lux, clădiri și case luxoase, Range Rover-uri, dar și multă mizerie, gherete, drumuri proaste și gîndire pesimistă. Deci, totul e posibil. Șansele sunt peste tot. Vest, est, aici sau peste hotare. Cum le folosești? Spre ce aspiri? Spre o viață la negru într-o țară care îți folosește energia sau spre a face TU ceva pentru țara în care trăiești? Eu sunt sigură că o să profit de ceea ce-mi oferă lumea. Da, eu o să studiez peste hotare, dar nu pentru că aici îi rău. Vreau să încep să trăiesc în afara zonei de confort pe care mi-am creat-o, alături de familia și prietenii care fac orice ca s-o reconstruiască atunci cînd mă simt rău. Dar o să am Moldova cu mine și o să revin acasă. Caută problemele în tine, nu în țara în care trăiești. Șanse există aici, multe.

Optimismul mă caracterizează, pentru că știu că undeva, dincolo de norii negri, există un soare gigant gata să strălucească pentru mine în orice circumstanță. Indiferența pe mine mă exasperează, pentru că atunci cînd incerci să faci ceva interesant, dar diferit, lumea se uită la tine și te întreabă  `băi, da pentru ce faci tu asta?` Oamenii neîngrijiți.  Eu nu-i înțeleg. Nu-i nevoie de mulți bani ca să arăți bine, îți trebuie oleacă de gust estetic și dorință de a arăta bine și gata. Simplitatea îi cea mai frumoasă, fără tone de machiaj și cele mai ciudate haine care împopoțonează, dar nu fac decît să urîțească persoana dată. Trezirea moldoveni! Fițele și manierele țărănești. Eu pun semnul egal între ele, deși la poluri cică diametral opuse îs la fel de exasperante, fără sens. Fiți simpli. Magazinele din capitală = rahat. Nervi pierduți, prețuri exagerate pentru buzunare nu știu de care, sute de haine cu care nu m-aș îmbrăca nici dacă ar fi dăruite. Stil zero. Peste tot aceleași lucru. Sunt sigură că sunt unicul lucruri care n-o să-mi lipsească atunci cînd poate o să plec. Lenea îi așa o chestie care te prinde și te învîrtește așa cum vrea ea, cît vrea ea și nu te lasă să faci ceea ce vrei/trebuie/ar trebui să faci. De fiecare dată îi spun un Mulțumesc mare că mă  împiedică să mă mișc înainte. Nu suport să mi se spună ce să fac. Dezordinea nu-mi place, dar e peste tot în camea mea, anume acolo. S-o mențin mai mult de o săptămînă e o provocare. Cărțile sunt prietenii la care mă întorc mereu, chiar și atunci cînd sunt absentă mai mult timp. Ele îmi formează un univers enorm de viziuni și concepții care sunt răsturnate cu greutate o dată formate. Iubirea e un sentiment pe care-l admir. Nu poți trăi fără ea, dar merită să aștepți iubirea ceea a doar a ta, proprie, pură. Sunt sigură cu nu e un mit frumos, trebuie doar să găsești persoana potrivită. El o să fie/este diferit, simplu, capabil să dăruiască și să primească multe. Băieții cu ochelari au ceva tare special.

Stăm zilnic 7 ore într-o clădire care se presupune că ar trebui să ne formeze baza spre devenirea noastră. Noi toți visăm să fim de succes, nu? școala ar trebui să fie cea care să ne ghideze creierașii spre ceea ce vrem să facem în viață. Dar cum ar trebui să se întîmple asta, dacă tot ce facem e să învățăm mult, aiurea, să ni se bage informații în cap la 6-7 discipline pe zi, unde proful zbiară dacă vii nepregătit? Îți dezvolți capacitatea de a memora teme, oleacă de logică și, dacă ești mai norocos și sîrguincios, niște gramatică ca să nu ajungi să pui anunțuri publicitare în oraș infectate cu greșeli. Ajungem la liceu cu niște medii umflate (cică ele îți demonstrează ceea ce ai în cap) și cu o dezordine în creier enormă. Mai ai cîțiva ani și trebuie să-ți alegi facultatea, ceea că o să faci întreaga viață. Dar cum să faci asta cînd de-a lungul anilor te-ai axat pe 14 discipline școlare învățînd x informație din ele? Ideea articolului acesta a apărut stînd în fața caietului de fizică plin cu teorie inutilă care ne-a fost dictată, pentru că trebuie cumva să treacă 45 de minute, pentru că ajunsă în clasa a XI-a sunt întrebată Dar tu la ce facultate mergi? Ca să răspund cu un nu știu încă. Eu nu-mi mai pun speranțele în școală că o să mă ajute să descopăr ceea ce vreau. Mulți fac finanțe și bănci, economie, arhitectură etc. etc. pentru că le sună denumirea promițătoare . Foarte puțini însă ajung la universitatea care chiar li se potrivește. și pentru că știu că școala n-o să mă ajute să găsesc domeniul acela al meu, caut alternative și învăț ceea ce cred că o s mă dezvolte ca persoană. Nu vreau să vină BAC-ul și perioada înscrierilor la facultate ca să dau actele la întîmplare la o specialitate oarecare, sperînd că, prin magie, să fie exact ceea ce vroiam. P.S. eu tot fac parte din categoria note mari, cunoștințe în x domenii, care sunt egale cu zero cînd vine vorba de alegerea facultății. și totuși, multe din lucrurile cu adevărat utile, nu le-am învățat de la școală.

  Ai realizat vreodată cît de puternic este gîndul tău, forța lui magică sau, dimpotrivă extrem de distructivă? Ai observat vreodată că tot ce ți se întîmplă este datorat modului tău de a gîndi? Majoritarea problemelor nu există decît în mintea noastră, noi le creăm voluntar sau nu, dar ele nu sunt decît produsul nostru propriu, ceva care poate fi schimbat foarte și foare simplu printr-o orientare a gîndurilor și viselor noastre spre o lume a lucrurile pozitive, frumoase care ne-ar produce fericirea la care rîvnim. Canalizează-ți energia spre lucruri pline de frumos și încearcă să transformi gîndurile alea distrugătoare în ceva pozitiv, elimină stresul, grijile care nu fac decît să schimbe calea inconștientul într-o lume a umbrelor, a întunericului din care ieși foarte greu. Ce este mai plăcut decît o societate în care gîndurile creatoare și zîmbetele triumfă? Atrage lucrurile pe care le vrei foarte și foarte mult, creierul nostru nu percepe dacă lucrul ăsta aparține visului sau realității și depune efort pentru ca tu să fii exact cum sunt gîndurile tale. Alege să gîndești pozitiv, alege să fii fericit și dă-i  lumii tale interioare doar hrană primăvăratică plină de soare, lumină și fețe vesele.

Locul:  Republica Moldova Domeniul: învățămînt Persoane implicate: elevi, studenți, părinți, profesori și ăia mari care conduc Moldova - țara contrasturilor, cu oameni capabili, dar leneși și un sistem de învățămînt infect care lucrează împins de banii din portmoneurile părinților. De unde și pînă unde? De ce s-a format un lanț în care notele mari le are cel care dă mai mulți bani și de ce un examen (care ar trebui să fie ceva absolut normal) s-a transformat într-o afacere orientată spre obținerea unor note umflate în atestatul dintr-a 12-a (cică are nevoie de note ca să intre la universitate) Ei și unde ajungem? Ajungem cu universitățile pline de persoane care plătesc un contract destul de măricel (și cunoștințe îndoielnice) și de cei care sunt `la buget`veniți cu 10 pe linie de la sate? De unde moda asta? Am un 4, ei lasă că-i dau profului ceva și-mi schimbă? Cineva mi-a zis o dată `măi, mie-mi place corupția asta, ai dat banul și tot s-o rezolvat, ea-mi face viața mai ușoară, de ce să mă stresez cînd lucrurile se pot rezolva așa ușor? `   Și unde ajungem?  Ajungem să ne interesăm de medie, și nu de cunoștințe Să întrebăm, cum ai dat examenul? (plătit sau nu) Neîndreptățiți de profesori ( cu salariul prost și care caută alte surse de venit ) Cunoștințe ? … unii Nu mai plătiți examenele și nu mai dați mită, pentru că oricum, poate nu acum sau peste o lună, dar o să simțiți consecințele.        P.S.  Există oare o cale de a stopa acest sistem? Voi ce credeți?

Oameni grăbiți, fețe îngrijorate și incertitudinea zilei de mîine. O vezi tipărită pe chipul atîtora pe străzi, în mijloacele de transport public sau în supermarket-uri. Peste tot o avalanșă de oameni care muncesc pentru bani, dar pe fața cărora se citește tristețe și nemulțumire. Banii nu sunt suficienți niciodată și de aceea se creează o permanentă fugă contracronometru pentru a putea achita facturi imense, copii, școli, cursuri și alte bla bla bla-uri. E așa frustrant să fii nevoit să muncești din obligație,  doar pentru că așa trebuie și să nu primești în schimb decît un salariu la sfîrșit de lună, care ar reprezenta așa zisa stabilitate spre care tindem toți, salariul acela pe care nu-l vezi decît 5 minute pentru că ulterior trebuie să plătești acolo și acolo. Și atunci cum rămîne cu vacanțele mult rîvnite? Cum rămîne cu visele noastre? E atît de important să alegi să faci ceva care să-ți placă și care dincolo de partea financiară să-ți aducă și satisfacție interioară. Alege-ți viitorul  în funcție de aptitudinile și lucrurile spre care tinzi. Schimbă ceva, implementează, cunoaște. Banii se țin de minți `de succes` și mai presus de orice, fă ce-ți place, nu lucra pentru bani. "Dacă nu îți place ce faci, te rog frumos să-ți cauți alt loc de muncă. Fii fericit cât trăiești, fiindcă o să fii destulă vreme mort."

        Am încercat să fac ceea mă ne-caracterizează complet, pînă m-am lovit de pereții subconștientului care-mi ziceau: ai să suferi, fată dragă și ai să regreți, pentru că asta nu ești tu, nu te caracterizează, nu e ceea ce vrei. În disperata căutare și dorință de a ieși din întunericul interior în care ne cufundăm uneori, încercam să anulez adevărata esența a ceea ce înseamnă eu, convingeri, fire emoțională și de care nu o să pot scăpa indiferent de îndelungi încercări.      Nu poți anula viața ta, în care ai crezut cu îndîrjire că lumea se poate schimba, că mentalitatea unora nu poate rămîne intactă și că o dată cu trecerea timpului se vor trezi tot mai multe minți.      Nu poți fugi de ideea care te caracteriza dintotdeauna cum că dragostea adevărată există și e plină, iar încercarea de a reinventa acest sentiment în ceva în care nu crezi, nu se va solda decît cu un șir de prăbușiri, de fiecare dată cu aceeași intesitate, chiar dacă în naivitatea ta afirmi, nu, `eu nu mai sunt aceeași`.     Pur și simplu nu poți face asta iar și iar, pentru că te lovești de tine și te trezești afirmînd: în ce mă transform și ce vreau să obțin făcînd asta?     E bine cînd un văl de minciuni cade, dar și mai bine e atunci cînd nu permiți să reapară și cînd poți merge drept, cu fruntea sus și să zici: Eu sunt ceea ce sunt, și nu pot nega asta.   

Crăciun, magie, cele mai frumoase urări și o zi specială. Sărbătorile de iarnă au devenit preferate, datorită atmosferei, oamenilor dragi și iernii, fulgilor (care se lasă mult așteptați). Crăciunul e sărbătoarea familiei, căldurii sufletești și încercării de a fi mai bun, de a simți și dărui lumină. E ziua cadourilor spirituale, liniștii interioare. Simțiți Crăciunul și fiți fericiți, calzi și împrăștiați doar optimism și atmosferă de sărbătoare!

Cîți dintre voi visează să ajungă oameni de succes? Dar cîți fac ceva pentru a asta? E tare răspîndită printre tineri ideea de a avea, în viitor, propria afacere, de a fi o persoană realizată, împlinită, cu un salariu ce asigură mai mult decît strictul necesar, vacanțe, mofturi. Dar ți-ai pus vreodată întrebarea, ce fac eu pentru asta? Unii ar zice că sunt mult prea tînăr pentru a mă gîndi la așa ceva, că <18 ani e pentru ieşiri în baruri, cluburi, deoarece o dată cu înaintarea în vîrstă apar alte preocupări existenţiale (familia, copii, etc. etc.) Toţi ştim că timpul înseamnă bani, că e mult prea preţios pentru a fi irosit în zadar. Dar cum valorificăm noi timpul? Mulți ar întreba: dar ce ar trebui eu să fac? Timpul trebuie investit. Anume în perioada adolescenței trebuie să încerci să ai cît mai multe activități extrașcolare, pentru a-ți putea crea abilități, hobby-uri. Dacă visezi de nu știu cît timp să mergi la dansuri, să pictezi, să faci yoga, fotbal, tenis, volei, franceză, engleză, croitorie, fotografie sau orice altceva, FĂ-O, pentru că, e foarte posibil să nu mai ai alte ocazii, e foarte posibil ca ulterior să apară alte preocupări și să ai regrete. Dacă ai o idee, oricît de nebunească ți-ar părea, pune-o în aplicare, nu ai nimic de pierdut. Dacă simți că ceva te nemulțumește, dacă nu vezi sens în activitățile pe care le faci sau cele din mediul în care trăiești, ai curajul să spui, să acționezi, să schimbi.           Lumea aparține curajoșilor, celor care fac ceva pentru a ieși în evidență, care mai presus decît să fie doar prezent la lecții, întreprind ceva. Trebuie să începi cu pași mici. Să ai anumite scopuri, grandioase sau mai puțin, dar să faci ceva pentru realizarea lor. E bine să ai vise mari, foarte mari, pentru a realiza măcar o parte dintre ele, care să te facă mîndru de propria persoană. Societatea noastră e împînzită de stereotipuri, inhibiții, persoane care nu au curajul să spună ce gîndesc, care nu au curajul să facă ceea ce ar vrea.  Eliminați-le definitiv din viața voastră! Învățați să treceți peste eșecuri, pentru că pînă la urmă: o ușă se închide, dar neapărat se va deschide alta. Recent am cunoscut o persoană care la vîrsta de doar 22 de ani, are propria sa afacere. Are venituri colosale, pentru că a vrut, a știut să valorifice timpul și capacitățile pe care le avea. A început de la lucruri banale, s-a inspirat din metodele altor oameni de afaceri și a creat o metodă îmbunătățită. Acum e proprietarul unei companii care activează în domeniul IT și care are cîștigă mulți bani, contribuind astfel și la dezvoltarea țării. Oricare dintre noi îi poate urma exemplul. Mark Twain zicea ”Fiecare dintre noi are în mod inerent tot ce-i trebuie pentru a-și atinge scopurile și a-și împlini visurile. Ceea ce ne lipsește este instruirea, cunoașterea și înțelepciunea de a folosi ceea ce avem deja.” Mulți nu știu cu ce să înceapă, unde să se ducă, pentru că la școală nu se învață, nu se predau anumite lucruri, dar dacă în una din după amiezele pe care le petreceți în fața monitorului, ați da un search pe google, sigur veți găsi toată informația care vă interesează, informați-vă, pentru că un om informat este un om puternic. Eu încerc să schimb ceva, tu ce faci? P.S. Nu aștepta să ți se întîmple lucruri bune, creează-le chiar tu!